Despre Libertate și soluțiile unor Soljeniţîn, Zinoviev, Churchill, Vladimir Bucovschi

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Despre Libertate și soluțiile unor Soljeniţîn, Zinoviev, Churchill, Vladimir Bucovschi

Mesaj  Admin la data de Lun Dec 08, 2014 11:48 pm


https://www.facebook.com/george.roncea/posts/816980251688925:0
&
http://cucutitesipistoale.blogspot.ro/2014/12/despre-libertate-si-solutiile-unor.html

Vladimir și comuniștii...
_____
Despre Libertate și soluțiile unor Soljeniţîn, Zinoviev, Churchill, Vladimir Bucovschi

_____
Mic ghid de îndreptare pentru cei ce-și propun să fie anti Sistem, adică liberi, etern anticomuniști...am selectat fragmente din lecția despre libertate a părintelui Steinhardt, din Cuvântul înainte de la "Jurnalul Fericirii". Personal, mi-au fost de folos reperele părintelui, am încercat un fel de mixtură din modelele sale. De asemenea am avut de învățat despre modestia și calmul curajului absolut și al rezistenței față de teroarea comunistă rusească de la un alt extraordinar pușcăriaș, ieșit perfect vertical din temnițele rusești, Alexandru Leșco...
Cred că mi-a prins tare bine și contactul direct cu Vladimir Bucovschi, unul dintre reperele la care se referă entuziast părintele Steinhardt. Cu niște ani în urmă am avut șansa să mă întânesc cu Vladimir, tizul meu (numele meu de botez este tot Vladimir) și evident am tras o mega beție de o săptămână cu vechiul pușcăriaș din temnițele rusești - iar în tot timpul ăsta, perfect lucid, cu vervă, sarcasm și fermitate Vladimir pușcăriașul universitar mi-a ținut o lecție despre integritate, asumare și luptă pe care nu o voi uita toată viața. Am aplicat câteva din învățămintele sale, atâta cât mi-a fost cu putință. Opțiunea anticomunistă are un preț, greu de plătit, nu sunt mulți aceia ce își asumă cutezanța de a se propti împotriva valului.
Bucovschi a fost printre puținii care au îndrăznit, cu autoritatea deținutului politic, captiv veme de 12 ani în temnițele sovietice să tragă un semnal de alarmă cu privire la structurile și ideologiile promovate de UE, teribil de asemănătoare în anumite privințe cu modelul URSS.
În 1992 Vladimir Bucovschi a reușit o operațiune de mare risc și a scos din Rusia turbionară la vremea aceea, documente secrete ale Biroului Politic şi ale Comitetului central din URSS, arhivă strașnic clasificată pentru 30 de ani. Conform actelor interne ale conducerii statului sovietic, publicate ulterior de Bucovschi, rezulta foarte clar faptul că ideea de a transforma Piaţa Comună Europeană într-un stat federal a fost rezultatul unui proiect comun între partidele de stânga din Europa Occidentală şi Moscova.
Ideea a fost prezentată mai întâi în martie 1987 şi relansată apoi, într-un discurs susţinut chiar în plenul Adunării Generale a Consiliului Europei, în 1989.
Proiect pe care Gorbaciov l-a numit “casă noastră comună Europeană”, visul umed al musonilor cu șorțulețele alea ridicole, de fete în casă.
Ultimul scop al Uniunii Sovietice era acela de a creea o nouă entitate istorică, poporul sovietic, peste tot globul. Distrugerea naţiunilor, obiectivul Uniunii Sovietice este un obiectiv preluat de UE, azi iar noua/vechea ideologie este una a topirii și amalgamării tuturor neamurilor într-un nou popor așa zis “european”. Ca dovadă,și la noi cei mai entuziaști corifei ai "europenismului" au devenit, peste noapte, tocmai foștii comuniști.
Vladimir Bucovschi, un vizionar în multe privinţe – a previzionat că migraţiile ţiganilor vor distruge principiile UE în timp scurt și a prezentat proiecţia statului supranaţional european care încearcă să preia rolul fostei URSS, într-un eseu remarcabil în care explică modul în care o Piaţă comună de state libere şi suverane "s-a transformat încetul cu încetul în schiţa unei noi URSS, una diferită de cea veche, mai soft şi în perfectă adecvare cu ideile dominante ale epocii noastre, pe care le deturnează în vederea construirii unui sistem final, la fel de patogen şi liberticid, precum şi modelul ei “.
Tema libertății este înțeleasă cu adevărat doar de către cei care au trecut prin universul concentraționar, cei care au încasat-o de la Sistemul comunist, pervers și multiform, ca o plagă, o otravă, o ciumă. Într-un fel sau altul comuniștii, mascați, drapați, revopsiți chiar și în verde, se întorc tot mereu să ne bântuie. Nu ne lasă ai naibii de niciun fel, vor tot mereu să conducă să pună gheara pe putere, sunt gata să se plieze chiar și pe discurs naționalist, la o adică. Nicio fumigație nu-i alungă sunt cei mai rezistenți gândaci și fug de insecticidul lustrației prin toate cotloanele, măcănind, culmea, că nu vor un nou Nuremberg. Ca și când ar vrea cineva să-i spânzure și mai multe nu. După ce și-au bătut joc mai bine de două generații de România, călcând în picioare orice principiu al libertății se prevalează acum ipocrit de prevederi impuse de UE cu privire la discriminare, cică.
Pentru ei, cei care au disprețuit mereu liberatea, fiind la rândul lor servi umili în rândurile Sistemului, dar și pentru hipsterimea zgubilitică ce se dă mai nou de stânga - Lecția despre libertate și soluțiile indicate de părintele Steinhardt....
_______
“Soluţia întâi: a lui Soljeniţîn
______
Ea constă, pentru oricine păşeşte peste pragul Securităţii sau altui organ analog de anchetă, în a-şi spune cu hotărâre: în clipa aceasta chiar mor. Îi este permis a-şi vorbi consolându-se: păcat de tinereţele ori vai de bătrâneţele mele, de nevasta mea, de copiii mei, de mine, de talentul ori de bunurile ori puterea mea, de iubita mea, de vinurile pe care n-am să le mai beau, de cărţile pe care n-am să le mai citesc, de plimbările pe care n-am să le mai fac, de muzica pe care n-am să o mai ascult etc. etc. etc. Dar ceva e sigur şi ireparabil: de-acum încolo sunt un om mort. Dacă aşa gândeşte, neşovăitor, insul e salvat. Nu i se mai poate face nimic. Nu mai are cu ce fi ameninţat, şantajat, amăgit, îmbrobodit. De vreme ce se consideră mort nimic nu-l mai sperie, îmbrobodi, atrage, aţâţa. Nu mai poate fi amorsat. Nu mai are — fiindcă nu mai speră, fiindcă a ieşit din lume — după ce jindui, ce păstra sau redobândi, pe ce îşi vinde sufletul, liniştea, onoarea. Nu mai există moneda în care să-i poată fi achitat preţul trădării.
_______
Soluţia a doua: a lui Alexandru Zinoviev
_______
Soluţia stă în totala neadaplare în sistem.
Zurbagiul nu are domiciliu stabil, nu are acte în regulă, nu e în câmpul muncii; e un vagabond, e un parazit, e un coate goale şi o haimana.
Trăieşte de azi pe mâine, din ce i se dă, din ce pică, din te miri ce. E îmbrăcat în zdrenţe.
Munceşte pe apucate, uneori, când şi dacă i se iveşte prilejul. Îşi petrece mai toată vremea în puşcării ori lagăre de muncă, doarme pe unde apucă. Hoinăreşte.
Pentru nimic în lume nu intră în Sistem, nici măcar în cea mai neînsemnată, mai păcătoasă, mai neangajantă slujbă.
Nici măcar păzitor la porci nu se bagă, neurmând pilda eroului unei nuvele a lui Arthur Schnitzler: acela, obsedat de frica de răspundere, sfârşeşte porcar. NU, Zurbagiul s-a proiectat (în stil existenţialist) odată pentru totdeauna câine de pripas, capră râioasă, călugăr budist cerşetor, smintit, nebun pentru (întru) libertate.
Un asemenea om, aflat în marginea societăţii, e şi el imun: nici asupra lui nu au de unde exercita presiuni, nu au ce-i lua, nu au ce-i oferi.
Îl pot oricând închide, hărţui, dispreţui, batjocori: dar le scapă. Odată pentru totdeauna a consimţit a-şi trăi viaţa conform exemplului şi modelului unui perpetuu azil de noapte.
Din sărăcie, neîncredere, neseriozitate şi-a făcut un crez; se aseamănă unui animal sălbatec, unei fiare jigărite, unui tâlhar la drumul mare. E Ferrante Palia al lui Stendhal. E Zacharias Lichter al lui Matei Călinescu. E un iurodivîi laic, un drumeţ neplictisit (iar Wotan coborând pe-acest pământ ce nume poartă? Der Wanderer), un jidov rătăcitor.
Şi-i slobod la gură, vorbeşte de istov, dă glas celor mai primejdioase anecdote, nu ştie ce-i respectul, toate le ia de sus, spune ce-i trece prin minte, rosteşte adevăruri pe care ceilalţi nu-şi pot îngădui să le şoptească. E copilul din povestea regelui gol, a lui Andersen. E bufonul regelui Lear. E lupul din fabula — şi ea îndrăzneaţă a lui La Fontaine: habar nu are de zgardă.
E liber, liber, liber.
_______
Soluţia a treia: a lui Winston Churchill şi Vladimir Bucovschi
_______
Ea se rezumă: în prezenţa tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, năpastelor, primejdiilor nu numai că nu te dai bătut, ci dimpotrivă scoţi din ele pofta nebună de a trăi şi de a lupta.
Cu cât îţi merge mai rău, cu cât sunt greutăţile mai imense, cu cât eşti mai lovit, mai împresurat ori mai supus atacurilor, cu cât nu mai întrevezi vreo nădejde probabilistică şi raţională, cu cât cenuşiul, întunerecul şi vâscosul se intensifică, se puhăvesc şi se încolăcesc mai inextricabil, cu cât pericolul te sfruntează mai direct, cu atât eşti mai dornic de luptă şi cunoşti un simţământ (crescând) de inexplicabilă şi covârşitoare euforie.
Eşti asaltat din toate părţile, cu forţe infinit mai tari ca ale tale: lupţi. Te înfrâng: le sfidezi. Eşti pierdut: ataci. (Aşa vorbea Churchill în 1940). Râzi, îţi ascuţi dinţii şi cuţitul, întinereşti. Te furnică fericirea, nespusa fericire de a lovi şi tu, fie chiar infinit mai puţin. Nu numai că nu deznădăjduieşti, că nu te declari învins şi răpus, dar şi guşti din plin bucuria rezistenţei, a împotrivirii şi încerci o senzaţie de năvalnică, dementă voioşie.
Soluţia aceasta, fireşte, presupune o tărie de caracter excepţională, o concepţie militară a vieţii, o formidabilă îndârjire morală a trupului, o voinţă de oţel înnobilat şi o sănătate spirituală adamantină. E probabil că presupune şi un duh sportiv: să-ţi placă bătălia în sine - încăierarea - mai mult decât succesul.
E şi ea salutară şi absolută, deoarece e bazată pe un paradox: pe măsură ce ei te lovesc şi-ţi fac mai mult rău şi-ţi impun suferinţe din ce în ce mai nedrepte şi te încolţesc în locuri mai fără de ieşire, tu te veseleşti mai tare, tu te întăreşti, tu întinereşti!
Cu soluţia Churchill se identifică şi soluţia Vladimir Bucovschi.
Bucovschi povesteşte că atunci când a primit prima convocare la sediul KGB n-a putut închide un ochi toată noaptea. Firesc lucru, îşi va spune cititorul cărţii sale de amintiri, cum nu se poate mai firesc; nesiguranţa, frica, emoţia.
Dar Bucovschi urmează: n-am mai putut dormi de nerăbdare. Abia aşteptam să se facă ziuă, să fiu în faţa lor, să le spun tot ce cred eu despre ei şi să intru în ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam închipui.
Iată de ce n-a dormit: nu de teamă, de îngrijorare, de emoţie.
Ci de nerăbdarea de a le striga adevărul de la obraz şi de a intra in ei ca un tanc!
Cuvinte mai extraordinare nu cred să se fi pronunţat ori scris vreodată în lume.
_______
Concluzie
_______
Tustrele soluţii sunt certe şi fără greş.
Altele pentru a ieşi dintr-o situaţie-limită, dintr-un univers concentraţionar, din mrejele unui proces kafkian, dintr-un joc de tip domino, labirint sau cameră de anchetă, din teamă şi panică, din orice cursă de şoareci, din orice coşmar fenomenal nu ştiu să existe.
Numai acestea trei. Însă oricare din ele e bună, suficientă şi izbăvitoare.
Luaţi aminte: Soljeniţîn, Zinoviev, Churchill, Bucovschi. Moartea consimţită, asumată, anticipată, provocată; nepăsarea şi obrăznicia; vitejia însoţită de o veselie turbată.
Liberi sunteţi să alegeţi."
_____________________
...Părintele Steinhardt face el însuși parte dintre aceia care și-a găsit libertatea chiar în pușcărie fiind, prin botez și creștinare...
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 1919
Data de înscriere : 03/02/2013

Vezi profilul utilizatorului http://scrisoridingerulia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum