TRINOM ..............

In jos

TRINOM ..............

Mesaj  ana morosana la data de Lun Mar 30, 2015 1:18 am

Avem alt kamikaze la Finanțe: Eugen Orlando Teodorovici, fost ministru al Fondurilor Europene unde a izbutit o creștere a ratei de absorbție de la 10% la 50%. Bravo. Faptul că nu se văd nu trebuie să ne descurajeze. Sperăm să n-auzim mai târziu că 20% erau la Pescariu. Important e că Teodorovici a crescut absorbția fără să-și fi neglijat dansurile la discotecă și că la Senat a fost filmat într-o ipostază mult mai indecentă: Orlando furioso a votat împotriva cererii DNA în cazul Șova. Semn că la absorbția normelor europene stă mai rău. Teodorovici moștenește Codul Fiscal al lui Darius Vâlcov pe care premierul îl consideră singurul care aduce „o viziune” fiscală. Normal că are viziune. Este creația lui Vâlcov în atelierele căruia procurorii DNA au descoperit peste o sută de tablouri ale marilor maeștri (Renoir, Picasso, Tonitza, Petrașcu) ascunse în pereți și chiar sub pat. Când dormi cu Picasso sub pat și cu un nud de Renoir în taină, e clar că ai o viziune despre artă și finanțe. Premierul a trimis Codul lui Darius în Parlament unde vor fi acceptate numai amendamentele „care se încadrează” (se înrămează, mai exact) în viziunea guvernului și unde, potrivit lui Ponta, noul PNL n-are nicio șansă: „opoziția e impotentă”. Iar puterea e libidinoasă: în ciuda amenințărilor, Ponta va ciocni ouă roșii la Palatul Victoria în timp dlui Predoiu nu i-a rămas decât să compare trecerea lui Teodorovici în locul lui Vâlcov cu „trecerea de la pungă la discotecă” - pardon, de la pinacotecă la discotecă - și să se uite cum se giugiulește Ponta cu electoratul anunțând că de la 1 iulie va scădea ori TVA la 20% peste tot ori TVA la 9% pentru alimentele de bază întrucât „au scăzut cheltuielile și avem un miliard în plus”. Firește c-au scăzut cheltuielile dacă nu s-au făcut investiții. La Fonduri Europene a fost numit Marius Nica secretar în min. Muncii care la 34 de ani are deja o vechime de 12 în tot felul de funcții. Tânăr da' copt – în Academia de Informații a SRI de unde a fost preluat rapid în sistem: a fost președinte al C.A. la Loterie în perioada marilor tunuri. Așadar, un tânăr de viitor, precum Șova și Vâlcov. Greu de scăpat de eșalonul Ponta fără batalionul lui Oprea (UNPR) care rămâne însă fidel premierului („îl sprijinim pe Ponta și numai pe Ponta” respectiv muncim, luptăm, pe Ponta-l apărăm) fără niciun fel de discuție: „la mine în partid am interzis să mai discutăm despre stânga și dreapta ci numai despre interesul național”. Interesul poartă fesul. Așa că vicepremierul a precizat pentru eternitate: „ nu există doar binomul SRI-DNA în lupta anticorupție ci un trinom SRI-DNA-MAI, să fie clar! nimic nu se poateface fără MAI”. Dar MAI decent se poate? E trinom sau triaj?

ana morosana

Mesaje : 76
Data de înscriere : 21/05/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum