SCRISORI DIN GERULIA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

ARGINȚI............

In jos

 ARGINȚI............ Empty ARGINȚI............

Mesaj  DOLFI , caporalul FUHRER Mar Apr 07, 2015 1:12 am

Ca de obicei, înaintea sărbătorilor, e îmbulzeală mare: mall-urile au fost luate cu asalt, la DNA s-au spart geamurile, la Parlament s-a rupt clanța iar la Cotroceni e liniște. Dl. Iohannis e în insula Madeira. Iată primul lucru bine făcut: vacanța. După Paști însă, președintele invită partidele la evaluare: „să vedem ce s-a realizat din ce am hotărât”. Mai nimic. Nota patru. Acum partidele sunt ocupate să-și scoată reciproc liderii din joc cu ajutorul DNA – un fel de ADN al politicienilor. Fiecare tabără numără dosarele celeilalte. B1tv care anunțase dosarul lui Ghiță s-a răzgândit. Presa se reorientează. Începi să crezi că Ponta, Ghițătv și A3 au pus mâna pe victoria lui Iohannis. Mitropolitul Banatului a intuit tendința drept care după slujba de Florii le-a cerut enoriașilor să calculeze valoarea actuală a celor 30 de arginți pentru care Iuda l-a vândut pe Isus căutând pe internet prețul gramului de Ag. Nu e nevoie. Valoarea actuală a celor 30 de arginți pornește de la câteva mil. de euro în sus. Altfel trădătorii nu se trădează decât pe sine. Acum ANI verifică averea dlui Isărescu, guvernatorul pe viață al BNR căruia i se impută o neconcordanță între declarațiile de avere și declarațiile orale unde acesta „a confundat băncile de la care se împrumutase”. Ce chestie! Ditamai guvernatorul să încurce două Bănci! Cea mai aprigă luptă se dă la vârfurile partidelor. Pentru că dl. Predoiu, premierul in spe al PNL, apare în dosarul lui Scutaru care i-ar fi finanțat campania din 2008 la Buzău cu bani luați de la un om de AFACERI, PSD a tăbărât asupra lui cerându-i „să-și asume o campanie bazată pe corupție”. Au haz! Campania lui Ponta pe ce s-a bazat? Despre Predoiu (pe atunci ministru de justiție învins de un infractor) un martor povestește că mărturisindu-i lui Tăriceanu că n-are bani de campanie, acesta i-a răspuns cinstit: „cum n-ai bani? păi, n-ai penitenciarele?”. După care l-a trimis la Scutaru. Și s-a dus. „Dacă eu voi fi suspectat de vreo faptă de corupție, plec pe loc din politică” a promis dl. Predoiu adăugând: „dar îl provoc pe Ponta să facă la fel”. Ași! Premierul copiază numai ce-i convine. Dl. Blaga e însă hotărât: „mi-aș dori să intrăm la guvernare de Paște”. Doar dacă e ziua porților deschide. Sau la Paștele cailor. Săptămâna patimilor a început și ea cu frig și ploaie întrucât Ruxandra Dragomir pretinde că „până și vremea plânge pentru că Elena e în arest” - în timp ce proaspăt eliberat, Becali a declarat că „temnița e cel mai bun lucru din viața mea”. Și-atunci de ce-o fi vrut să scape de ea? Un inspector de la Curtea de Conturi (beat criță) a explicat metoda de verificare: „le-am spus să învețe să existe, că-i ia mama dracului”. Care din ele?
DOLFI , caporalul FUHRER
DOLFI , caporalul FUHRER

Mesaje : 76
Data de înscriere : 10/07/2013

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum