Operaţiunea „Furtună decisivă” - bătălia pentru resurse nu se mai poartă în culise!

In jos

Operaţiunea „Furtună decisivă” - bătălia pentru resurse nu se mai poartă în culise!

Mesaj  Admin la data de Vin Apr 10, 2015 2:34 am

Operaţiunea „Furtună decisivă”
@
http://www.ziartricolorul.ro/operatiunea-furtuna-decisiva/
&
http://gerula.wblog.ro/2015/04/10/operatiunea-furtuna-decisiva-batalia-pentru-resurse-nu-se-mai-poarta-in-culise/
În mod cert, interesele americanilor pentru prezervarea resurselor de energie sînt la fel de omniprezente, aşa cum este şi terorismul. Chiar să fie adevărate teoriile conspiraţiilor cu privire la atacurile teroriste de la 9/11 septembrie 2001? Să fie oare Statul Islamic un nou produs al S.U.A.? O astfel de întrebare se impune cu atît mai mult cu cît Al Baghdadi a fost prizonier în Guantanamo, între 2004 şi 2009. A fost Al Baghdadi recrutat de C.I.A. şi Mossad pentru a construi o armată capabilă să-l dărîme pe preşedintele sirian Bashar al Assad? De ce îşi doresc americanii controlul în Siria? Să fie oare adevărat că, atunci cînd nu există terorism, posibile forţe interesate îl fac să apară?

Operaţiuni în numele Democraţiei

Acţiunile desfăşurate de Arabia Saudită şi atacul asupra rebelilor din Yemen îndeamnă la reflecţii puternice. Alunecarea Yemenului spre război civil a făcut ca această ţară să devină linia întîi în conflictul dintre Arabia Saudită, în mare parte sunită, şi Iranul şiit, pe care Riadul îl acuză că alimentează conflictele din regiune şi din Yemen prin sprijinul pentru miliţiile şiite huthi.

La prima vedere, atacul miliţiilor huthi, organizaţii de rebeli de origine şiită, asupra palatului prezidenţial din regiunea Sanaa, l-au determinat pe preşedintele Yemenului, Abd-Rabbu Mansour Hadi să părăsească Capitala Sanaa. Miliţiile huthi, fidele fostului preşedinte al Yemenului Ali Abdullah Saleh şi sprijinite de Iran au asediat oraşul Aden. Criza riscă acum să devină un război prin interpuşi, în condiţiile în care Iranul ajută miliţiile huthi, iar Arabia Saudită şi celelalte monarhii musulmane sunite din regiune îl sprijină pe preşedintele Yemenului, Abd-Rabbu Mansour Hadi. Un conflict generalizat în Yemen poate ameninţa furnizarea globală de petrol, iar preţurile sortimentului Brent a urcat cu aproape 6% după începerea operaţiunilor. Şi totuşi, de ce era nevoie de o astfel de intervenţie din partea Arabiei Saudite şi a aliaţilor săi din Golf?

Acţiuni controlate

Nu mai este nici un secret faptul că S.U.A. îl simpatizează pe Hadi, preşedintele yemenit, în timp ce Iranul şi-l doreşte la conducere pe fostul preşedinte Saleh. Dincolo de simpatii sau antipatii, „U.S. Energy Information Administration” justifică intervenţia în forţă prin poziţia geografică a Yemenului la strîmtoarea Bab el-Mandeb, un punct de trecere cheie pentru livrările internaţionale, poziţie care face din statul arab o rotiţă importantă în mecanismul comerţului de energie. Peste 3,4 milioane de barili de petrol au tranzitat zilnic strîmtoarea Bab el-Mandeb în 2013. Închiderea strîmtorii ar însemna ca cisternele să fie forţate să navigheze în jurul vîrfului sudic al Africii pentru a ajunge la pieţele europene, nord-americane şi sud-americane”.

Conspiraţii şi catrene

Ca un arc peste timp, atentatele de la 11 septembrie 2001 au schimbat lumea. La 24 iulie 2001, miliardarul American Larry Silverstein achiziţiona complexul World Trade Center şi îl asigură împotriva unor atacuri teroriste pentru fabuloasa sumă de 6 miliarde de dolari. Cu doar 5 săptămîni înaintea atacurilor. Ce să însemne toate acestea? Conform celor neobosiţi în a căuta prin meandrele timpului care s-a scurs de la producerea tragediei, Statele Unite sînt cele care au ieşit cîştigătoare din toată această „poveste”. Greu de crezut, dar practic, totul este posibil în zilele noastre. Prăbuşirea Turnurilor Gemene rămîne înconjurată de mister, chiar dacă au murit mii de oameni nevinovaţi. De ce au căzut turnurile gemene atît de repede, exact pe locurile lor, după ce incendiile de la unele etaje au durat doar o oră sau două?

Teoria conspiraţiilor?

Turnurile au fost distruse de explozii controlate, avînd în vedere durată prăbuşirii (10 secunde) şi focul ce a ars doar 56 de minute în World Trade Center 2 şi 102 minute în World Trade Center. Au existat relatări despre zgomotul produs de explozii chiar înainte de prăbuşire şi despre flăcările violente care se vedeau la multe ferestre la etajele inferioare. Rapoarte oficiale folosesc drept argument ştiinţific ancheta extinsă a Institului Naţional de Standarde şi Tehnologie care a concluzionat că avioanele au avariat serios stîlpii de rezistenţă ai clădirilor, aceştia cedînd în cele din urmă. Aproape 40.000 de litri de combustibil de avion s-au vărsat pe podele şi au dus la extinderea incendiilor. Temperatura de pînă la 1.000 de grade Celsius a făcut ca podeaua să se îndoaie şi stîlpii de susţinere să se prăbuşească, provocînd un zgomot asemănător celui de explozie. Prăbuşirea celor două turnuri a început instantaneu, s-a realizat perpendicular, a avut viteza virtuală a căderii libere şi a produs o cantitate foarte mare de praf, ceea ce se întîmplă atunci cînd explozibilul pulverizează cimentul în particule minuscule. Mai mult, prăbuşirile au fost totale, cele două clădiri de 110 etaje fiind reduse la o grămadă de moloz, înaltă numai de cîţiva metrii. Un mister inexplicabil rămîne şi faptul cum a fost posibilă o asemenea prăbuşire – în cazul în care s-a utilizat explozibil – deoarece nucleul fiecărui turn era alcătuit de 47 de stîlpi de rezistenţa de oţel. Nu s-au găsit urme ale explozibililor în clădire, deşi s-au făcut căutări extinse şi nu există nici o dovadă că cineva ar fi tăiat anterior stîlpii de rezistenţă sau pereţii, aşa cum se face într-o demolare controlată. Cine ar fi avut de cîştigat din toate acestea?

Interese secrete

Arabia Saudită, Egipt, Yemen, Iordania, Siria, Iran, dar şi SUA, Rusia şi China demonstrează că interesele conduc la multiple divergenţe, fapt ce ne determină să aproximăm cuvintele lui Napoleon: „nu există prietenii veşnice, nu existea duşmănii veşnice, dar există interese veşnice”! Gestul „istoric” marcat de premierul italian Silvio Berlusconi prin faptul că pupa mîna preşedintelui Libiei, colonel Muammar Gaddafi, la 29 martie 2010, la Sirte, în Libia, cu ocazia Summit-ului Ligii Arabe, rămîne unul de referinţă. Oare ce l-a determinat pe multimiliardarul italian Sivio Berlusconi să facă un asemenea gest?! Întrebarea se impune cu atît mai mult, cu cît se cunoaşte că şeful statului libian Gaddafi şi fostul premier Italian Berlusconi au avut o relaţie personală foarte apropiată. Ceea nu se ştie însă la fel de bine este că Berlusconi avea legături foarte puternice cu organismele de investiţii ale statului libian. În iunie 2009, o companie înregistrată în Olanda, controlată de Compania libiană arabă de investiţii externe, a preluat 10% din acţiunile „Quinta Communications”, o societate de distribuţie şi producţie de filme cu sediul la Paris. „Quinta Communications” a fost fondată în anii ’90 de Berlusconi, în parteneriat cu Tarak Ben Ammar, nepotul fostului lider tunisian Habib Bourguiba. Investitorii libieni aveau acţiuni în companii italiene strategice. Ei deţineau circa 1% din cea mai mare companie petrolieră italiană, Eni, dar şi 2% din Finmeccanica, 2% din FIAT şi aproape 15% din societatea de telecomunicaţii Retelit. Tripoli achiziţionase şi 22% din capitalul companiei de produse textile Olcese. Însă una dintre cele mai cunoscute investiţii este cea în echipa de fotbal Juventus, din ale cărei acţiuni Libia deţine 7,5%, în timp ce cea mai controversată este cea în Unicredit, cea mai mare bancă din Italia. Oare, nu tot interesele economice au făcut ca Muammar Gaddafi să fie primit cu mare fast la Paris în 2007 şi să primească acordul de a-şi instala cortul în parcul Hotelului Marigny, aflat lîngă Palatul Elysee, reşedinţa Preşedinţiei franceze, cu ocazia unei vizite în Franţa, în anul 2007? Răspunsul administraţiei franceze nu lăsa loc de interpretări! Amplasarea cortului ţine de „tradiţia deşertului” pe care Muammar Gaddafi, născut, potrivit propriei sale legende, într-un cort beduin, „o respectă cu stricteţe”, a precizat purtătorul de cuvînt al Preşedinţiei franceze, David Martinon. Totuşi, graba cu care Franţa a bombardat Libia, la 19 martie 2011, sub pretextul sprijinirii rebelilor care luptau pentru alungarea de la putere a colonelului Gaddafi, a provocat suspiciuni legate de interesele ascunse ale Parisului. Surprinzător sau nu, în 2012, surse deschise dezvăluiau că un agent din cadrul Serviciilor Secrete franceze este suspectat că l-a executat pe Gaddafi, la ordinul direct al lui Sarkozy, tocmai pentru a nu putea sufla o vorbă despre cele 50 de milioane date pentru campania electorală a fostului preşedinte francez. Adevăr sau manipularea opiniei publice? Fără să căutăm polemici, nu cumva scenariul este identic cu cel din Romînia sau din Irak? În mod clar, România încurca planurile „elitelor” de globalizare şi înrobire financiară a lumii, intenţionînd chiar să înfiinţeze un Fond de investiţii al ţărilor în curs de dezvoltare, un proiect prin care Ceauşescu urma să fie sprijinit financiar de unele ţări arabe producătoare de petrol, dar şi de unele ţări din Lumea a Treia.

Era Nicolae Ceauşescu un vizionar pentru România?

Cîţi dintre noi mai vor să ştie că Ceauşescu intenţiona să construiască, cu ajutor arab, şi o Bancă Mondială în Bucureşti pentru credite mici acordate ţărilor în curs de dezvoltare? Proiectul a fost realizat, după mai bine de 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, dar nu de ţara noastră, ci de alianţa BRICS, formată din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud! În jocul de culise al marilor puteri, România a fost un stat cu un cuvînt greu în orice parte a lumii. Neîmpovărată la creditorii străini, ce s-ar fi întîmplat dacă România ar fi beneficiat de o Bancă Mondială la Bucureşti? În mod cert, România avea toate şansele să ajungă un centru de putere economică! Cine putea să tolereze acest lucru? Faptele sînt fapte! Relaţia dintre cauză şi efect a fost evidentă! Ceauşescu a fost executat în zi de Crăciun, în 25 Decembrie 1989! Cu ce şi pe cine deranjase? Nicolae Ceauşescu a plătit datoriile externe şi a interzis prin lege ca România să se mai împrumute vreodată! Totodată, Nicolae Ceauşescu a crezut pînă în ultimul moment al vieţii sale într-o Românie frumoasă, liberă şi independentă! Ce este Románia în anul 2015? După 25 de ani, România este împrumutată la F.M.I., miliardele de euro fiind cheltuite fără ca ţara să înregistreze un progres, dar beneficiind de servicii anticorupţie, doamne cu genţi Vuitton şi de miniştrii Picaso!

În mod cert, lumea este în permanentă mişcare!

Arabia Saudită a lansat atacuri puternice asupra rebelilor houthi din Yemen! Iranul priveşte la oraşul-port Aden! Rusia veghează asupra Siriei, Europa priveşte parcă din ce în ce mai rezervată, în timp ce Statele Unite ale Americii manifestă o atitudine de forţă în raport cu nevoia de democraţie. Zbigniew Brzezinski, fostul consilier pe probleme pe securitate naţională al lui Jimmy Carter şi fondator al „Comisiei Trilaterale”, afirma că „S.U.A. sînt prima, ultima şi singura superputere”. Care sînt motivele adevărate ale acestor mişcări de forţă? A devenit numele lui Ossama Bin Laden un „Brand” al răului pentru pentru desfăşurarea unui război împotriva terorismului? De ce este nevoie de un nou război în Orientul Mijlociu? Cine îşi doreşte controlul resurselor de petrol în Irak? Ce loc revine Arabiei Saudite în menţinerea stabilităţii în Orientul Mijlociu? Legitimează non acţiunea neputinţa marilor actori din sfera securităţii internaţionale?

Lucrurile nu sînt deloc întîmplătoare!

Prezervarea unei lumi unipolare, dominată fără echivoc de S.U.A., a constituit încă de la început unul dintre obiectivele declarate ale neoconservatorilor pe care se sprijină actuala Administraţie de la Washington. Chiar în primul său „Discurs despre Starea Uniunii”, rostit la 29 ianuarie 2002, preşedintele Bush a vorbit despre „noul imperiu american” al Secolului al XXI-lea. Cît de adevărat sau nu este acest lucru, este greu de apreciat, însă, pentru desfăşurarea unui război împotriva terorismului, de ce este amintit mereu numele lui Osama Bin Laden? Să fie acesta motivul de luptă pînă cînd resursele de petrol din Irak vor fi epuizate?

Cine îşi mai doreşte pacea?

În reconfigurarea puterii în Orientul Mijlociu, ce rol revine organizaţiei AlQaida? Să însemne Statul Islamic un nou proiect al S.U.A.? Greu de crezut, însă nu imposibil! Voci din cercul puterii se fac auzite! Alastair Crooke, agent al MI6 – serviciul secret britanic -, dar şi consilier al unor înalţi oficiali europeni pe probleme privind Orientul Mijlociu, consideră că principalii actori internaţionali, de la preşedintele S.U.A., Barack Obama, la Putin şi Rusia, se raportează la gruparea teroristă „Statul Islamic”, din Irak şi Siria, pentru a-şi atinge propriile interese. Faptele devin şi mai stringente, cu atît mai mult cu cît relaţiile dintre Arabia Saudită şi Stalele Unite ale Americii sînt destul de controversate. Intersele strategice sînt evidente, fapt precizat chiar de preşedintele american Obama. Din ce în ce mai multe voci vorbesc despre interesele occidentalilor pentru „aurul negru”. În Irak, americanii au adus haos, nu democraţie, scria, la 12 ianuarie 2007, cotidianul „Financial Times”, într-un articol intitulat „Surge Toward Debacle în Iraq”.

Teoria complotului

Arabia Saudită controlează structura economiei mondiale.

Cererea mondială de petrol este estimată să crească la 99,7 milioane de barili pe zi în 2035, faţă de 87,4 milioane de barili pe zi în 2012. În prezent, cererea la nivel mondial este încetinită de reîntoarcerea recesiunii în Europa şi de creşterea economică lentă a Chinei. La aceşti factori se adaugă şi o producţie constantă a statelor membre Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (O.P.E.C.). Rezervele de petrol din lumea arabă reprezintă 60,17 % din totalul rezervelor confirmate de petrol ale lumii, şi totalizează o sumă de 683,5 milioane de barili, petrol de care, nu o singură dată, statele occidentale s-au arătat foarte interesate. În aceste condiţii, ne mai surprinde ceea ce s-a întîmplat recent în ţări precum Yemen, Egipt sau Regatul Bahrain? Nevoia de resurse este din ce în ce mai evidentă. Ţări precum: China, S.U.A., Rusia sau Franţa sînt în topul celor mai mari consumatori de resurse energetice, accesul la resurse reprezentînd, de cele mai multe ori, doar o problemă de timp. Intervenţia S.U.A. şi a aliaţilor săi din 1991 în Kuweit a fost motivată, în principal, de necesitatea de a securiza petrolul din zonă şi de a-l împiedica pe Saddam Hussein să-şi extindă controlul asupra lui. După recenta operaţiune „Furtună decisivă”, se va repeta scenariul şi în Yemen?

În loc de concluzii

În anul 2015, asistăm la o confruntare dintre Orientul şi Occidentul lumii, în care Islamul devine nu doar un instrument de ripostă la noile teze şi orientări ale ştiinţelor sociale moderne, dar şi o temă abordată cu obsesie drept singura cauză a acestei noi confruntări? Să fie vorba doar de o avalanşă de discursuri care au drept subiect nu fenomenul islamic contemporan, ci interesul pentru petrolul ţărilor arabe? Spunem acest lucru, ştiut fiind faptul că statele arabe deţin monopolul zăcămintelor pe glob. Rezervele de petrol reprezintă 60,17% din totalul rezervelor confirmate de petrol ale lumii, şi totalizează o sumă de 683,5 milioane de barili, petrol de care, nu o dată, statele occidentale s-au arătat foarte interesate. Economia mondială este dependentă în continuare de resursele energetice convenţionale, iar criză energetică continuă să se adîncească. Preţul barilului de ţiţei evoluează aproape săptămînal, astfel încît la doar o zi după intervenţia Arabiei Saudite şi a statelor aliate în Yemen, preţul a crescut cu 6,7%. Giganţii economiei mondiale sînt într-o competiţie acerbă pentru cîştigarea supremaţiei pe piaţa „aurului negru”.

În mod clar, bătălia pentru resurse nu se mai poartă în culise!

Prof. univ. dr. NICOLAE RADU

Admin
Admin

Mesaje : 1936
Data de înscriere : 03/02/2013

Vezi profilul utilizatorului http://scrisoridingerulia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum