Cum omoară Facebook liderii politici

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Cum omoară Facebook liderii politici

Mesaj  ion_pribeagu la data de Mier Apr 15, 2015 9:20 am

Amploarea şi răspândirea reţelelor de socializare în România au adus un nou instrument de mobilizare politică. Paradoxal, acest instrument nu este la îndemâna organizaţiilor politice clasice – partidele politice – şi, pe termen mediu şi lung, tinde să le transforme din actori ai mobilizării în spectatori ai mobilizării.Avem deja două exemple celebre în care liderii politici şi partidele au asistat pasiv la două „explozii de mobilizare”, pe care nu le-au putut iniţia, controla sau dirija. Este vorba de protestele din toamna anului 2013 împotriva proiectului Roşia Montană şi de votul în al doilea tur de scrutin la alegerile prezidenţiale din 2014. Ambele evenimente au produs rezultate neaşteptate. În primul caz, un proiect care strânsese în jurul său întreaga elită politică şi media, exploatarea aurului din Apuseni, a fost oprit de un curent majoritar opus, modelat în mediul virtual şi coborât în stradă în marile oraşe. În al doilea caz, favoritul sondajelor între cele două tururi de scrutin a pierdut alegerile la o diferenţă considerabilă datorită unui elan majoritar construit pe facebook şi întrupat la urne.

Două lumi, două reţele

Partidele politice, ca şi comunităţile virtuale sunt reţele, în sensul clasic al conceptului: o configuraţie complexă de noduri şi conexiuni. Diferenţa uriaşă este dată de modul în care cele două reţele se structurează. Partidele politice sunt structuri combinate de piramide, în vreme ce comunităţile virtuale generate de reţelele de socializare sunt un amestesc de poligoane şi cercuri. Nu e singura diferenţă. Iată câteva caracteristici care explică de ce facebook şi partidele sunt ca apa şi uleiul:

– Facebook favorizează organizarea pe orizontală şi „ucide” orice el lider maximo, în vreme ce partidele, fără figura paternă a lui „Ceauşescu” şi fără ierarhia comenzilor, arată ca nişte roboţi dezarticulaţi, prăbuşiţi lângă pubela de gunoi.

– Facebook este un instrument de promovarea a diversităţii şi toleranţei. Partidele de la noi uniformizează, disciplinează şi exclud terţul. Disciplina şi uniformizarea sunt trăsături indispensabile ale organizaţiilor construite ierarhic.

– Facebook îi dă, teoretic, acces la puncte de vedere diferite, te lasă să te îndoieşti, să+ţi manifeşti gândirea critică. Partidele descurajează şi pedepsesc ereziile pentru a menţine solidaritatea internă.

– Facebook facilitează interacţiunea în reţea, prin comentarii sau mesaje private, în vreme ce liderii clasici de partide, şefi de clanuri, sunt muţi, „sacrii” şi autoritari ca nişte statui. Iar pe facebook nu prea se construiesc statui.

– Facebook este un al mijloc de a construi comunităţi (adică spaţii în care se împărtăşesc emoţii, gânduri, umor, îngrijorări), în vreme ce partidele româneşti sunt „parohii” cu un singur centru de decizie şi supuşi dependenţi de decizia centrului.

Cum au încercat partidele să penetreze Facebook şi de ce au eşuat

Reţelele de socializare te ajută să creezi comunităţi. Din acest punct de vedere, ele sunt probabil mai adecvate structurării societăţii civile decât partidelor politice. Fascinaţi de puterea reţelelor de socializare, liderii politici au încercat să le utilizeze ca pârghii de mobilizare a voturilor.Noua „jucărie” părea atractivă pentru vânătorii de voturi uşoare, numai că nu au ştiau de unde să o apuce. În primul rând, atunci când liderii politici români au descălecat pe facebook, existau deja numeroase comunităţi virtuale formate în jurul unor idei, preferinţe sau interese, cu diverse forme de solidaritate. Deci politicienii erau nişte intruşi. Pentru că nu au văzut ţesătura care deja se întretăia în mediul social, partidele şi liderii lor au avut abordări simpliste de penetrare a reţelelelor virtuale:

– Facebook ca „agenţie de ştiri”. Pui un mesaj pe facebook şi eşti preluat de media convenţionale. Facebook era deci folosit ca un „Agerpress” sau „Mediafax personal”. Singura diferenţă notabilă între facebook şi o agenţie de ştiri era aceea că selecţia ştirii era făcută de public (prin like şi share). Dar liderii partidelor nu aveau nevoie de aşa ceva, televiziunile şi ziarele le-ar fi preluat oricum mesajele.

– Facebook ca „maşină de umanizare”. Pui poze cu familia, cu pisicile şi câinii, poze din copilărie şi publicul descoperă o faţă umană a liderului politic rece, de nepătruns. Acelaşi lucru se putea face cu ocazia unor diverse evenimente publice, nepolitice, prin revistele de cancan.

– Facebook ca „aparat de trolling”. Conturi multiple, unele false, înregimentate în reţeaua de partid au încercat să creeze atmosferă prin difuzarea punctajelor de partid. Nucleele partizane, la vedere sau sub acoperire, au rămas izolate în ansamblul uriaşei reţele (8,5 milioane de conturi legate între ele prin cele mai surprinzătoare configuraţii). Mesajele primitive, recitate ca în cărticica propagandistului, n-au stârnit decât amuzament şi batjocură.

Liderii politici „cântă în baie”

Coborâţi în mediul virtual, liderii politici nu fac decât să grăbească „crima”. Capacitatea lor de a inspira, de a conduce, de tracta masele se dizolvă în reţelele orizontale construite pe alte tipuri de solidaritate. Atunci când cânţi în faţa oglinzii, eşti probabil cel mai faimos tenor. În realitate, liderii politici nu reuşesc decât să accentueze iluzia „conducătorului de oşti”, întrucât adună în jur nuclee deja fascinate de abilităţile sale, dar nu reuşesc să depăşească graniţele partizane.

Liderii politici şi „urmăritorii” lor nu fac decât să genereze o cantitate uriaşă de redundanţă comunicaţională. Informaţia se roteşte monoton prin canalele deja săpate de organizaţia politică. Mesajele sunt repetate ca nişte mantre de cei care oricum erau convinşi de ele. Preocupările de zi cu zi din reţelele virtuale sunt însă foarte diverse: de la iubire, religie, ecologie, tehnologie pănă la cinematografie, câini fără stăpân, istoria dacilor, literatură contemporană, pictură etc.

Mesajele politice nu depăşesc însă graniţele actualităţii, disputele sterile într-o coreografie banală şi obositoare dirijată de mediile convenţionale. Talk-show-ul plictisitor, moara de vorbe, claca de la măsuţa din studio au scos capul pe facebook, dar sunt aceiaşi, puţini, care le bagă în seamă. A te uita la „Sinteza zilei” cu facebook în faţă e o uriaşă redundanţă de comunicare.

Suprinzător, nu o să vedeţi lideri politici care să se exprime, nici pe facebook, nici altundeva, despre subiecte arzătoare, care stârnesc pasiuni şi polemici: religia în şcoli, campanii anti-vaccin, intolerenţă faţă de homosexuali, „Je suis Charlie”. Disciplinaţi ca nişte şcolari, aceştia se exprimă doar asupra unor evenimente instituţionale (s-a dat nu ştiu ce lege, Parlamentul n-a încuviinţat, Guvernul n-a făcut, DNA a arestat etc.) sau intră în jocul mărunt al polemicilor politice („Ba pe-a mă-tii!”).

Cine leagă „iubitorii de delfini” de „dacofili”

Puţin probabil ca în viaţa asta să se întâlnească un domn care vrea să salveze delfinii cu o doamnă care urmăreşte secretele fabuloase ale civilizaţiei dacice. Greu de crezut că se vor ciocni vreodată pasionaţii de economie şi mediul de afaceri cu mămicile care refuză să-şi vaccineze copiii. Şi, totuşi, cine reuşeşte să le atragă atenţia şi unora şi altora, câştigă!

În teoria reţelelor s-au confruntat de-a lungul timpului două viziuni diferite. Unii teoreticieni au postulat că legăturilor puternice în reţelele dense sunt de natură să genereze energie socială (capital social, spun ei, dar nu insist acum pe acest concept). Alţii, dimpotrivă, şi oarecum contra-intuitiv, susţineau că legăturile slabe din reţele sunt cele care produc informaţie socială nouă şi deci valoare energetică adăugată vieţii sociale.

Adevărul e undeva pe la mijloc, ca de obicei. Primii spun că pe piaţa diamantelor se fac tranzacţii verbale, deoarece o cantitate uriaşă de încredere este eliberată de legături strânse: fiecare se cunoaşte cu fiecare, e imposibil ca cineva să trişeze. Ceilalţi cred că o reţea cu „găuri structurale” este mai în măsură să producă informaţie nouă, neredundantă, care să ducă relaţiile sociale pe o treaptă superioară de dezvoltare. Cu alte cuvinte, în reţelele cu legături puternice, Ego este constrâns de redundanţa informaţiei: ceea ce ştie x, ştie şi y, ştie şi z, e imposibil să se întâmple ceva fără să ştie toată lumea acelaşi lucru. Dar ceea ce se întâmplă în afara „nucleului tare” rămâne inaccesibil. O reţea formată din nuclee diverse, dar slab legate între ele, are un potenţial de inovaţie socială uriaş. Cum spuneam, cine reuşeşte să capteze şi atenţia iubitorilor de delfini şi a dacofililor, capătă o influenţă considerabilă a mesajului în rândul celor două categorii, altfel separate de interese foarte diferite,

Influencer-ii mai importanţi decât liderii politici

Această specie, numită „influencer” în reţelele sociale, tinde să se exprime pe teme foarte variate, chiar dacă păstrează o unitate valorică sau principială. Astfel, ei sunt urmăriţi de categorii foarte diverse în reţelele virtuale. Ţesutul virtual are ca puncte de sprijin aceşti „influencer”-i. Ştiinţa lor este de a se plasa exact acolo unde nu se află nimeni, sunt brokeri de informaţie sau emoţie din registre foarte diferite şi leagă punţi între categorii care altfel nu ar ajunge să interacţioneze.

În realitate, ei sunt cei care mobilizează, ei sunt, de multe ori fără să ştie, depozitarii secretului mobilizării pe facebook. Ei sunt capabili să dea un interes comun unor indivizi cu interese diferite, chiar divergente. Plasaţi între aceste „relee” informaţionale, liderii politici nu există decât prin validarea celor cu putere de influenţă. Structura amorfă a mulţimilor care duc trena regelui, în fapt, nişte simpli curteni, este un dezavantaj important al conducătorilor descălecaţi în spaţiul virtual.

De la Facebook cantitativ la Facebook calitativ

Organizaţiile politice clasice nu reuşesc să întrebuinţeze la valoare maximă reţelele de socializare, deoarece sunt orientate genetic pe cantitate, iar Facebook furnizează, printre beneficii reale de solidaritate şi iluzia cantităţilor: adică numărul de „like” –uri sau „share”-uri ca forme de feed-back.

Supriza vine în momentul în care politicienii constată cu surprindere că aceste cantităţi iluzorii nu se convertesc în încredere sau voturi. Motivul e simplu. Reţelele sociale, încrengături foarte sofisticate de interacţiuni, generează încredere sau apreciere din configuraţii speciale şi nu din gesturi mecanice. Mobilizarea este la rândul ei un produs al încrederii sau aprecierii generate de configuraţii structurale.

Ca să poţi anticipa direcţii de mobilizare sau chiar „planta” teme de mobilizare e insuficient să contezi pe numărul „urmăritorilor” sau „like”-urilor. Pentru asta ai nevoie de un studiu aprofundat al modului în care se formează comunităţile virtuale de interese, dar şi al formelor în care aceste comunităţi, aparent separate, interacţionează unele cu celelalte.

Un asemenea studiu este evident imposibil. E suficient să-ţi imaginezi „harta” facebook din România: 8,5 milioane de noduri legate prin multiple interacţiuni. Fără acces la informaţia brută, care se află în serverele companiei americane, e greu să dai sens motoarelor de interacţiune interne. Chiar şi aşa, studii mai modeste asupra structurilor de interacţiune pot fi întreprinse şi ele ar testa ipoteze spectaculoase. Una din ele este chiar aceasta: că facebook va sfârşi prin a anihila leadership-ul politic clasic. (autor: Sebastian Lăzăroiu, sursa: TRENDScan.ro)

*punctul de vedere al autorului nu coincide în totalitate cu punctul de vedere FN, de aceea recomandăm şi următoarele materiale:

- Comunicare fără comunicare;

- Facebook şi sfârşitul civilizaţiei;

- Mass media zilelor noastre – de la “câinele de pază al democraţiei” la o potaie înlănţuită de manipulatori.

ion_pribeagu

Mesaje : 38
Data de înscriere : 15/02/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum