ETAPE..........

In jos

ETAPE..........

Mesaj  VIO_ANA la data de Joi Apr 16, 2015 11:26 am

S-a aflat, pe surse, că dnii Iohannis și Ponta sunt deja la lucru iar premierul a avut o întâlnire cu șeful SRI la Palatul Victoria unde a fost văzut și Ghiță, omul de serviciu al celor doi. Au discutat secrete. Deocamdată tot justiția ocupă scena unde dl. Lăzăroiu e convins că „politicienii vor câștiga războiul cu DNA”. Înseamnă că este invers. Ultimul teritoriu cucerit de DNA: CJ Iași unde șeful Adomniței și vicele Aivănoaiei riscă să devină Acodruței din pricina unor plăți pentru contracte fictive. Cel care continuă lupta cu justiția pe cont propriu (dar ca ordonanță a lui Ponta) este șeful Senatului, Tăriceanu, pus acolo anume ca să sorteze candidații. CCR și DNA i-au cerut însă toate documentele legate de neridicarea imunității lui Șova cu aceeași majoritate cu care a ridicat alte imunități. Aflat în culpă, Tăriceanu a explicat că va respecta solicitarea deși există neclarități: „e numa' o referire generală la documentele din dosarul respectiv”, adică cel privind votul șovin – căci așa a explicat Marko Attila, avizarea arestării sale: „e o încercare de discreditare a unui maghiar”. Drept care Marko rămâne la Budapesta unde „vrea să înceapă o viață nouă” lucru pe care ni l-a dorit și nouă: „România trebuie să continue lupta anticorupție”. Continuați dar fără UDMR: are scutire etnică. Suferă de naționalitate acută. Plecat la Bruxelles, în PE, în același scop (de a evita justiția), Dan Nica, fost ministru în guvernul Năstase e acuzat de DNA că a primit o șpagă-record (20 mil. dolari) în Microsoft. Desigur, Nica și-a împărțit recordul (off the record) cu partidul și guvernul, așa cum se procedează. Acasă, la București, inculpații au început să fie plasați și în arest la domiciliu. Fostul primar de P. Neamț, Gh. Ștefan (zis Pinalti) ieșit din Beciul Domnesc după șase luni a mărturisit că e „bulversat și obosit” și i-a contrazis pe Nietzsche și Copos declarând că nu tot ce nu te doboară te întărește ci dimpotrivă: „Beciul Domnesc te-nmoaie”. Se poate întampla și acasă. Pinalti a declarat că „justiția a fost corectă cu mine dar există și o justiție divină unde vor plăti toți după faptele și inima lor”. Până la Dumnezeu te mănâncă DNA după faptele și inima ta. Pinalti a regretat că a candidat la primărie intrând astfel „într-un sistem care m-a băgat în pușcărie; fotbalul și primăria m-au dus la Rahova”. Nu doar ele. Și nu toate drumurile duc la Rahova: „majoritatea politicenilor au făcut sau vor face greșelile mele” - a zis fatalist Pinalti - „dar unii au avut noroc, eu n-am avut”. Balonul e rotund. Drept care s-a jurat: „nu mai fac politică în viața mea”. S-a lăsat și de fotbal și s-a apucat de arbitraj: „mulți bărbați, puțini oameni”. Dar prea puține închisori.
avatar
VIO_ANA

Mesaje : 137
Data de înscriere : 01/06/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum