O frunza vesteda in „primavara ungara

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

O frunza vesteda in „primavara ungara

Mesaj  Admin la data de Dum Oct 12, 2014 10:46 am

In martie 2014, liderul ultranationalist rus Vladimir Jirinovski a propus “impartirea Ucrainei occidentale intre Polonia, Ungaria si Romania”, relata France Presse. Jirinovski avea in vedere “organizarea de referendumuri in teritoriile limitrofe ale Ucrainei si referendumuri similare in unele regiuni ucrainene care au apartinut in trecut tarilor susmentionate”. Dar, incheia France Presse relatarea, “Polonia a calificat absurda propunerea, Romania Bucurestiul a considerat ca nu merita vreun comentariu iar Budapesta n-a confirmat primirea propunerii”.
Si tot in primavara lui 2014, la scurt timp dupa inglobarea fulgeratoare (si “fara varsare de sange”, cum se subliniaza constant la Moscova) a Crimeeei in componenta Federatiei Ruse, analistul american John Hainer de la Foreign Policy Research Institute enunta ca “o intrebare neglijata, dar importanta: este posibila o viitoare Crimee in interiorul NATO si al Uniunii Europene?”. In cazul unui raspuns afirmativ, continua el, un candidat interesant ar fi Karpatalja. Adica toponimul, in maghiara, al unei regiuni din vestul Ucrainei, de la frontiera cu Polonia, Slovacia, Romania si Ungaria, in care traiesc aproximativ 162 000 de etnici unguri. Analogia Crimeea-Karpatalja a analistului american (si nu numai a sa) face scoala din pacate, starneste declaratii si comentarii, dar mai ales neliniste si nesiguranta. Si, fapt inca mai grav, acest discurs se regaseste si in sferele oficiale ale unor state. Facilitatea si dezinvoltura cu care s-a reanexat Crimeea la Mama Rusia i-a facut pe unii oameni politici si forte politice de la Budapesta sa considere responsabilitatile statelor fata de principiile unanim acceptate ale relatiilor dintre state ca inhibitii mai degraba anacronice si constrangatoare, decat norme asumate ale intregii comunitati internationale. De altfel, fata de criza din Ucraina, la Budapesta s-a manifestat interes la nivel oficial si in mass media mai degraba in masura in care desfasurarile, tot mai preocupante, vizau intr-un fel sau altul si minoritatea maghiara din fosta republica sovietica. In februarie 2014, premierul Orban afirma, in legatura cu evenimentele tot mai ingrijoratoare din Ucraina vecina: “Majoritatea ungurilor nu consideră că este vorba de o problemă politică, ci au imaginea unui stat aflat în destrămare, unde este anarhie şi haos“. Dupa cum se vede, nici solidaritate, nici compasiune, nici disponibilitate de a contribui la dezamorsarea crizei. Dimpotriva, amplificarea crizei ucrainene prin redesteptarea vechilor demoni ai revizionismului si iredentismului.
“Conflictele etnice in forma luptelor secesioniste si iredentiste tind sa se internationalizeze cand sunt instigate de state restaurationiste, iar aici Rusia si Ungaria sunt exemple paradigmatice”, observa acelasi analist american John Hainer, iar aceasta analogie nu este nici abuziva, nici intamplatoare si ea poate fi exemplificata generos. Si Rusia, si Ungaria, isi au ca obiectiv de politica externa apararea intereselor propriilor minoritati entice din state vecine. Noua politica a Budapestei, definita de premierul Viktor Orban ca “iliberala”, prin invocarea, ca modele de dezvoltare pentru tara sa, a Rusiei, Turciei Chinei, Singaporelui, adica state care nu fac parte din structurile europene si euroatlantice in care Ungaria este stat cu drepturi depline, a socat si capitale europene, si Washingtonul, chiar daca nu a fost de fapt o revelatie. Teribilismele partenerului ungar din structurile europene si euroatlantice nu mai sunt o noutate. Premierul Orban a dezavuat public instituirea de sanctiuni pentru Rusia din cauza politicii sale fata de Ucraina, afirmand ca prin sanctiunile sale, “UE si-a tras un glont in picior “ . Anterior, Budapesta se angaja in proiectul South Stream initiat de Rusia dar concurent la variante occidentale, iar mai apoi a facut si din aprovizionarea cu energie “ un mijloc de presiune politica”, dupa cum se exprimau companiile energetice ucrainene la jumatatea lui septembrie, cand Budapesta a sistat livrarile de gaz catre Ucraina.
De aici, intrebari in cascada ale analistilor occidentali, de tipul: “Este Viktor Orban al Ungariei o miniatura a lui Vladimir Putin?” (analistul american Tom MCcNamara), “Dupa Ucraina, Ungaria? Orban ar putea sa se inspire de la Putin” (scriitorul francez Christian Combaz), “Orban: un Putin ungur? (universitarul francez Pierre Waline) sau ”Viktor Orban calca pe urmele lui Putin” (Casey Michel, cercetator la Institutul Harvard). Ultimul enumerate explica: “Asa cum sprijinitorii Kremlinului au in vedere o noua Uniune Sovietica, la un secol dupa ce Imperiul austro-ungar si-a dat ultima suflare, grupari fasciste si nationaliste din Ungaria au inceput sa se lamenteze dupa o Ungarie mai mare, un imperiu restaurat in gloria pe care a cunoscut-o candva”.
Or, un imperiu “mai mare” nu se poate naste decat pe seama altor state si Ucraina, tanar stat european independent aflat in moment de solicitare existential, este vizat cu precadere in calculele ultranationaliste de la Budapesta. “Criza din Ucraina a creat o oportunitate istorica pentru solutionarea finala a situatiei ungurilor din Transcarpatia”, se poate citi intr-o postare datata 4 februarie 2014 pe site-ul oficial al partidului Jobbik. In luna martie, premierul Orban anunta ca siguranta etnicilor unguri din regiunea transcarpatica este cea mai importanta prioritate in ce priveste criza din Ucraina. In iunie, liderul Jobbbik, Gabor Vona, plusa: “Ce s-a intamplat la Palatul Trianon de la Versailles dupa primul razboi mondial a fost ca dusmanii Ungariei au dictat soarta tarii noastre pe baza de minciuni, cifre manipulate si rapoarte false”. Invocand ostilitatea fata de minoritatea maghiara, atitudine “comuna in Slovacia, Romania, Serbia si Ucraina”, acelasi politician sustinea ca “un lucru e comun tuturor acestor tari: vointa guvernului national de a asimila fortat minoritatile etnice maghiare ce traiesc acolo”. Intrebat despre sansa reunificarii teritoriilor populate de etnici unguri in statele vecine, Vona a dat un raspuns “diplomatic”, dar pe aceeasi linie revansista: “Pentru aceasta, Ungaria va trebui sa aiba mai intai o conducere care sa serveasca interesele nationale. Este o conditie sine qua non pentru resurectia spirituala a Ungariei”.
Unor asemenea scopuri, fatis expuse, le corespund si abordari pragmatice corespunzatoare. Marton Gyongyosi, si el lider Jobbik, sustine ca “trebuie sa privim la Rusia ca la un exemplu pentru afirmarea propriilor noastre interese”. Iar Ungaria “trebuie sa faca aliante cu toate tarile care au minoritati etnice in Ucraina, drept care, in actualele imprejurari, “Rusia poate fi aliatul nostru” (chiar daca Ungaria este membru al Aliantei Atlantice!). Si Gyongyosi considera ca momentul Crimeea “ofera o sansa mai buna pentru ca regiunea Carpatilor Inferiori sa-si dobandeasca autonomia regionala”. Si el sustine ca “Budapesta trebuie sa invete de la Moscova”. Si el aproba pozitia Moscovei fata de Ucraina: “Nu este de mirare ca Rusia a intervenit penbtru a proteja comunitatea vorbitoare de limba rusa”.
Analistul Walter Russel Mead de la publicatia ultraconservatoare “American Interest” vede “paralele notabile intre situatia care apare acum in Ungaria si drama care a cuprins Ucraina”. Dar dupa ce sustine ca in respectivele imprejurari, Putin si-a exercitat capacitatea sa de a folosi diplomatia economica pentru a-si extinde influenta, el se grabeste sa precizeze: “Situatia din Ungaria nu indreptateste prin nimic o criza la fel de amara si de sangeroasa ca aceea care devasteaza acum Ucraina”.
Politica iredentista, deja rutiniera, a Budapestei, ca si gesticulatiile autonomistilor dinafara granitelor de azi al Ungariei, fie ele din Romania, Slovacia, Serbia sau Ucraina, isi afla in criza din Ucraina inca un pretext de resuscitare, dar izul de “primavara ungara” nu poate ascunde vechile ranchiuni revizioniste. Nimeni nu poate pune la indoiala in Europa de azi dreptul minoritatilor etnice la pastrarea si dezvoltarea limbii materne, a culturiii, traditiilor si patrimoniului spiritual, dar etnicii minoritari sunt in egala masura datori sa fie cetateni leali statului in care traiesc si sa respecte legile sale. Iar Budapesta, in relatiile sale cu celelalte state si in mod deosebit cu statele vecine, nu se poate sustrage responsabilitatilor asumate de Ungaria prin legea internationala si comunitara, prin tratatele incheiate cu statele vecine, prin respectarea normelor si valorilor democratiei , prin apartenenta sa la NATO si la UE. Or, cursul imprimat de guvernul Orban politicii interne si externe a Ungariei se indeparteaza de aceste cerinte majore.
Straniu nu mai pare acest tip de politica, ci doar anacronic si contraproductiv. Stranie este, insa, reactia mai degraba evaziva sau concilianta a unor cercuri oficiale de la Bruxelles, de la Washington, de la Berlin, din alte capitale occidentale fata de prestatia Budapestei care, animate de trist consacrate avanturi expansioniste, preia mimetic si din scenariile imperiale de la Moscova fata de Ucraina vecina. Este salutar ca relatiile ungaro-ruse au cunoscut o expansiune rapida, reciproc benefica in ultimii ani, dar este regretabil cand acest fapt are si un impact nedorit asupra relatiilor Ungariei cu aliatii si partenerii sai. “In mandatul lui Orban sunt mai putine probleme intre Budapesta si Moscova decat intre Budapesta si Bruxelles. Dialogul cu Rusia este, de aceea, mai simplu”, constata, cu sinceritate, Liubov Siselina, director de Departament la Institutul Europei al Academiei de Stiinte a Rusiei.
Acest dialog “simplu” ruso-ungar s-ar putea extinde, la un moment dat si asupra participarii Ungariei la ambitiosului proiect al presedintelui Putin de creare a unui vast spatiu economic eurasiatic unic. Politologul rus Aleksei Orlov opina, in cotidianul “Kommersant”, ca noua entitate economică nu trebuie să se oprească la graniţele fostelor ţări ale Uniunii Sovietice, ci „trebuie să integreze state loiale intereselor economiei ruse, cum sînt Ungaria, Finlanda, Bulgaria, Cehia, Vietnam, Cuba şi Venezuela“.
Indiferent, insa, de sansele unei asemenea perspective, relatiile ruso-ungare cunosc un reviriment evident, si politic, si economic. La inceputul lui 2014, cele doua tari au incheiat un acord de cooperare privind constructia a doua reactoare nucleare la centrala de la Paks. Acordul prevede ca Rusia sa puna la dispozitia Ungariei un credit de 10 miliarde de euro pentru constructia reactoarelor. Acordul statueaza, de fapt, incredintarea directa a lucrarii catre compania rusa Rosatom, cu ocolirea normelor europene in domeniul achizitiilor publice, comenteaza Bloomberg.
“Europa este confruntata cu problema Orban”, titreaza, pe Project Syndicate, politologii germani Thorsten Benner si Wolfgang H. Reinieke. Ei afirma ca Orban trebuie pus in fata optiunii de a actiona ca om de stat promotor al democratiei sau a-si asuma statutul de paria. Iar “intrucat primul partener commercial al Ungariei este Germania, cancelarului Merkel ii revine initiativa ca, impreuna cu presedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker si noul presedinte al Partidului Popular European Manfred Weber, sa elaboreze si aplice un ansamblu de masuri ferme si credibile”.
Mai ales ca nici in Statele Unite, stegarul democatiei in lume, reactia la derapajele Budapestei de pe fagasul democratiei nu este cea asteptata. Demnitar in Departamentul de Stat mult prea spontan si frust (cu alte prilejuri), doamna Victoria Nuland a vestejit cu delicatete, la o reuniune europeana de la inceputul lui octombrie “amenintarile interne (din Europa Centrala – n.n.) la adresa democratiei si libertatii”, dar i-a lasat pe comentatori sa identifice tara vizata, fostul presedinte Clinton a declarat ca Viktor Orban este un admirator al “capitalismului autoritar” iar presedintele Obama a pronuntat – e drept, mai degraba in treacat - numele Ungariei, alaturi de Egipt, intr-o enumerare pe tema hartuirii societatii civile de catre regimuri autoritare.
“Orban, cel de neoprit”, afirma intr-un titlu “The Economist”. Dar tot saptamanalul britanic aminteste ca “majordomul” premierului si fostul sau ministru al Educatiei, Tibor Navracsics, a esuat la Bruxelles in incercarea de a deveni comisar european. Sa fie oare acesta o prima frunza vesteda in “primavara ungara” initiata de Viktor Orban, un semn ca sezonul prin excelenta al schimbarilor (in acest caz deloc benefice) se apropie, la Budapesta, de sfarsit?
http://www.curentul.info/lumea-i-cum-este/6320-o-frunza-vesteda-in-primavara-ungara
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 1919
Data de înscriere : 03/02/2013

Vezi profilul utilizatorului http://scrisoridingerulia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum