In “sanctuarul nazist” al lui Adolf Hitler: Berchtesgaden – Obersalzberg – Adlerhorst (Cuibul Vulturului)

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

In “sanctuarul nazist” al lui Adolf Hitler: Berchtesgaden – Obersalzberg – Adlerhorst (Cuibul Vulturului)

Mesaj  Admin la data de Lun Sept 01, 2014 11:38 pm

Recviem pentru MORTII VII- AMINTIRI DIN VIITOR



In “sanctuarul nazist” al lui Adolf Hitler: Berchtesgaden – Obersalzberg – Adlerhorst (Cuibul Vulturului)





Când treci de ghereta santinelei germane, în sus, pe creste, pe drumul de şapte kilometric foarte abrupt care străbate stânca spre creierul munţilor Alpi. În 1937, la 1,834 m înălţime, pe un vârf al Alpilor bavarezi, s-a ridicat deasupra norilor o cabană pentru tihna dictatorului. Gândită initial ca o extindere a complexului Obersalzberg, în care liderii nazismului îşi duceau veacul, Eagle’s Nest (Kehlsteinhaus/Adlerhorst) a fost cadoul lui Martin Bormann, secretarul NSDAP, pentru Adolf Hitler la implinirea a 50 de ani. Construcţia a fost realizată cu muncitori evrei. Unii dintre ei au murit lucrând din greu şi căzând de pe stânci, de la mare înălţime. La cabana de pe vârf nu se ajunge cu maşina. Drumul se opreşte într-o parcare îngustă, iar Hitler şi liderii nazişti treceau printr-un tunel şi bunker la un lift aurit, ce urca 120 metri, pe o creastă la cabana propriu-zisă, care era chiar pe vârf şi îţi dă impresia că eşti într-un cuib de vultur. Cabana are un şemineu şi încăperi placate cu marmură roşie oferită de dictatorul Italian Benito Mussolini. Din cabană şi de pe terasă se poate observa panorama Alpilor până la zeci de kilometrii depărtare şi lacul Konigsee, cel mai adânc şi curat din Bavaria, unde amanta dictatorului Eva Braun făcea baie în zilele de caniculă. Panorama e impresionantă, iar stâncile şi aerul pur îţi oferă o stare de beatitudine. Astfel se explică euforia dictatorului Hitler în filmele de epocă despre viaţa privată, care din “Eagle Nest” vedea toată Bavaria, Germania şi Europa, asemenea unui erou negativ din eseurile lui Nietzsche, ca un ubermenschen, ce doreşte să stăpânească lumea. Trăia într-o lume montană, “pură”, înaltă, la propriu, pe vârf de Alpi, ce-l ducea la un rasism patologic, într-o opulenţă psihică şi orgiastică a unei puteri absolute. Toată construcţia oferă un cadru psihologic, atmosfera şi mentalitatea unui personaj dintr-o operă de Wagner. Vibraţia locului o simţi între stâncile prăvălite şi vulturi. Înălţimile verticale, de un abrupt teluric te ameţesc. Mă gândesc ce o fi fost în capul lui Adolf Hitler beat de putere absolută privind la orăşelele de la poale până la Munchen ca la nişte locuri liliputane, unde trăiesc furnicile, care nu ajung sus în vârful de munte unde stă înlănţuit de stâncă noul Prometeu. Trebuie să recunosc că nemţii ştiu să facă şi pe seama lui Adolf Hitler foarte mulţi bani.Locul e vizitat anual de sute de mii de turişti sosiţi de pe cuprinsul Germaniei şi din întreaga lume. Toţi turiştii, indiferent de naţie doresc să guste din aerul înălţimilor celui mai renumit dictator al secolului XX. Am văzut bătrâni nemţi care în baston admirau cabana cu ochii umeziţi amintindu-şi de tinereţea pierdută la Stalingrad sau tineri etnuziaşti care luau ca suveniruri pietrele locului şi le băgau în buzunar să le ducă acasă, nu înainte să-şi facă poze cu smartphonuri imitându-l pe Adolf Hitler din filmele de propagandă. Am intrat în vorbă cu personalul cabanei şi liftierii. Majoritatea (cred că toţi) erau blonzi cu ochi albaştri, amabili şi foarte răbdători să-ţi explice detalii inedite ale reşedinţei hitleriste şi accentuau faptul că americanii au aruncat reşedinţa Berghof în aer, iar pe locul ei au construit un hotel modern, care nu se cadrează cu tradiţia montană a locului. Erau foarte încântaţi că un român e interesat de istoria locului. M-a umit acest fapt, ştiind că nemţii nu sunt de loc amabili să intre în vorbă şi să dea explicaţii la străini, mai ales românilor. La final, membrii personalului cu care am intrat în vorbă m-au salutat respectuos. Am coborât la vale în aerul tare al serii cu sentimental că geografia istorică are locul ei în studiul a ceea ce a fost: te ajută să înţelegi mai bine mecanismele psihologice ale trecutului. La poalele muntelui s-a construit un centru de documentare istorică pentru turişti în care se pot afla informaţii de arhivă despre crimele naziştilor. “Sanctuarul” montan de la Berchtesgaden – Obersalzberg – Adlerhorst (Cuibul Vulturului) e de o frumuseţe rară. A avut dreptate istoricul Lucian Boia când a afirmat într-un interviu că e cel mai frumos loc din Europa. Poate şi noi românii ar trebui să învăţăm de la nemţi să facem bani din turism pe urmele unui alt important dictator al secolului XX, românul Nicolae Ceauşescu.
PS: La Adlerhorst erau prezenţi un număr considerabil de turişti unguri. Din cei circa 300 de turişti prezenţi eram singurul român. De Ionut Tene – NapocaNews
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 1921
Data de înscriere : 03/02/2013

Vezi profilul utilizatorului http://scrisoridingerulia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum