SCRISORI DIN GERULIA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Cezar Preda aruncă BOMBA despre cum a fost plănuită candidatura lui Ponta și cine ar putea interveni în scandalul ”Ponta- ofițer SIE”

In jos

Cezar Preda aruncă BOMBA despre cum a fost plănuită candidatura lui Ponta și cine ar putea interveni în scandalul ”Ponta- ofițer SIE” Empty Cezar Preda aruncă BOMBA despre cum a fost plănuită candidatura lui Ponta și cine ar putea interveni în scandalul ”Ponta- ofițer SIE”

Mesaj  Admin Sam Oct 18, 2014 3:32 am

Cezar Preda aruncă BOMBA despre cum a fost plănuită candidatura lui Ponta și cine ar putea interveni în scandalul ”Ponta- ofițer SIE”
Unul dintre cei mai importanți și influenți lideri ai PDL, Cezar Preda, a vorbit într-un scurt interviu acordat PSnews.ro despre efectul ”Ordonanței Dragnea” la nivelul județului Buzău, dar și despre reprecusiunile pe care le poate avea scandalul ”Ponta- ofițer SIE” și respectiv cine ar putea interveni în această situație.

Cu privire la situația politică din Buzău, liderul PDL a admis că democrat- liberalii au rămas în plină campanie electorală fără niciun primar la nivelul județului Buzău.

”Așa este, nu mai avem niciun primar PDL în Buzău. Vreau să vă spun că știam de la bun început că nu se vor opri până nu vor lua tot. Este ceva incredibil. Nu există o țară normală la cap care dă o lege prin care îi trece pe toți la un singur partid.

Peste tot în țară se reînființează partidul unic.Ce putem face? Decât să ne luptăm că nu va fi așa. Eu nu știu cum acceptă NATO și UE ca o țară membră să nu mai aibă serviciile sub control democratic. Și Securitatea lui Ceaușescu nu avea nici o legătură cu Miliția, cu Armata, aveau salarii altfel. Nu răspundeau nici în fața Comitetului Central, nici în fața Congresului, nici în fața Marii Adunări, ci în fața a 2-3 oameni, care îi manipulau. Așa este și acum. Mă bat cu ei.

Eu cred că trebuie să fii smintit la cap să vrei să refaci partidul unic, pe banii bugetului de stat, să îi șantajezi sau să le oferi mită în bani publici ca să treacă la tine (n.r.: referindu-se la PSD).

Încă nu avem evaluarea toată despre ce s-a întâmplat, după adoptarea Ordonanței. Unii consilieri au fost ba la noi, ba la ei, au făcut cereri că rămân la noi, apoi au făcut alte cereri că trec la PSD. Numai țară democratică nu e asta. Mă voi bate în continuare cu ei și Iohannis va fi Președinte, pot să stea ei și în cap”, a explicat Cezar Preda.
Cu privire la scandalul public ”Ponta- ofițer SIE”, declanșat de Președintele României, Traian Băsescu, deputatul PDL a oferit o serie de explicații tranșante.

”România s-a întors la securitatea lui Ceaușescu, la un partid unic. Serviciile secrete nu mai sunt sub control democratic, ele sunt în mâna câtorva bătrâni, gen tata- socru (n.r.: referindu-se la Ilie Sârbu, senator PSD) și Meleșcanu.

De Curtea Militară nu scapă nici Meleșcanu, nici ofițerii care l-au racolat pe Ponta și nici Ponta. Jurământul militar spune foarte clar: trebuie să aperi țara, Constituția și legile țării. Ei și-au încălcat jurământul militar și acum s-au făcut ca un arici să nu se afle, dându-și hotărâri de Guvern, dându-și acte normative ca să nu afle nimeni”, a precizat Cezar Preda.

Acesta a mai declarat că nu exclude deloc o intervenție a NATO și UE și în acest scandal de amploare.

”Dacă nu elimină buba din interiorul SRI și SIE și nu dau cărțile pe față despre ce s-a întâmplat, vă spun că nici NATO și nici Uniunea Europeană nu vor sta cu mâinile în sân.

Nu ați văzut că ei (n.r.: referindu-se la SIE) nu dau nici o socoteală? Este inacceptabil!
Singura condiție pusă de NATO și UE României a fost ca toate serviciile să fie sub control democratic, să fie demilitarizată comanda. Asta a fost condiție de bază.

La ora actuală, România nu se mai află cu Serviciul de Informații Externe sub control democratic și Meleșcanu va răspunde, chiar dacă a aranjat cu Ilie Sârbu anumite facilități pentru ofițerii SIE, ca să îi protejeze. Nu va putea să scape, nu are cum, chiar dacă o să dureze”, a mai punctat liderul PDL.

Cezar Preda și-a continuat asaltul la adresa lui Teodor Meleșcanu și a precizat următoarele: ”Vă spun un lucru: trădarea nu se prescrie. Este clar încălcarea jurămintelor militare de către cei care l-au racolat împotriva legislației. La sfârșitul anilor 90, fiecare serviciu racola de peste tot ca să se întărească.

Oamenii politici trebuie să fie în fruntea serviciilor, dar să nu facă politică. Meleșcanu s-a pus la dispoziția unui grup.”

Liderul democrat- liberal a ținut să explice și care este poziția sa privind candidatura lui Victor Ponta, precizând că aceasta este gândită încă din anul 2012.

”Apropo de acest USL…românii vor afla. Asta a fost pregătită (n.r.: candidatura lui Victor Ponta).
Intrarea lui Sârbu în comisia SIE. În general, un lider de grup sau un vicepreședinte nu intră într-o comisie, că nu are timp de comisie. Sârbu a intrat special în 2012.

Apoi, actele normative privind salarizarea ofițerilor SIE au fost puse la cale de Sârbu și Meleșcanu. Apoi, a fost pusă la punct această hotărâre de guvern pentru a pregăti candidatura lui Ponta. Totul a fost pentru a pregăti candidatura lui Ponta, pas cu pas. Așa că, să o lase mai moale cu USL-ul, că îl voiau pe Antonescu candidat”, a explicat Cezar Preda.

http://psnews.ro/exclusiv-interviu-cezar-preda-arunca-bomba-despre-cum-fost-planuita-candidatura-lui-ponta-si-cine-ar-putea-interveni-scandalul-ponta-ofiter-sie/
&
https://sites.google.com/site/manichiuracubardacalaului/cezar-preda-arunca-bomba-despre-cum-a-fost-planuita-candidatura-lui-ponta-si-cine-ar-putea-interveni-in-scandalul-ponta--ofiter-sie
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 2564
Data de înscriere : 03/02/2013

https://scrisoridingerulia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum