Tati, e adevărat?

In jos

Tati, e adevărat? Empty Tati, e adevărat?

Mesaj  Admin la data de Sam Oct 18, 2014 11:25 pm

http://www.pandurul.ro/Opinii/2014-10-16/Tati%2C+e+adevarat%3F

Victor Ponta nu m-a convins deloc că n-a fost spion. Întrebat fiind, inițial, a dat-o că nu a făcut niciodată ceva ilegal și că a servit statul român. Asta suna mult mai mult ca o justificare decât ca o negare a acuzației. Totuși, abia când a fost abordat direct, la a doua întrebare, cu ”dar e adevărat sau nu că ați fost spion, cum zice Traian Băsescu?”, Ponta a zis cu voce care se stingea pe măsură ce (n-am nevoie de poligraf ca să-mi dau seama) zicea neadevărul: ”Nu, sunt numai minciuni”. Pe de o parte, e de înțeles. O dată că a fi spion nu e chiar o chestie pe care s-o recunoști deschis presei. A doua, pentru că regula în campanie este să negi toate acuzațiile grele care ți se aruncă în cârcă. E ca atunci când ești prins de nevastă cu altă femeie în pat: spui că nu e adevărat, în ciuda tuturor evidențelor. Vă mai amintiți de Geoană? Ei, el a fost prins cu amanta în pat, dar a fost prost și a recunoscut după ce negase (ceea ce e mai rău chiar și decât să recunoști din prima). Mă rog, revenind.

Victor Ponta are doi copii frumoși. E pe undeva normal să-i vezi folosiți în campanie, mai ales că, în lipsa altor calități, dottore merge pe imaginea de familist, proprietate (că nu-i putem spune chiar merit sau calitate) care le lipsește celorlalți candidați cu șanse. Gândindu-se probabil să se folosească de progenituri cât mai mult și mai sălbatic, Victor Ponta a dat, ieri, următoarea declarație: “Fiul meu m-a întrebat aseară: «Tati, e adevărat că ești spion? Că așa a zis Băsescu». I-am răspuns că «nu». Și mi-a zis: «Ce păcat, ce tare ar fi fost!». Andrei este singura persoană pe care am dezamăgit-o...”

Eu cred c-a inventat-o Ponta pe asta. Dacă totuși e real, cred că bietul Andrei Ponta îi pune lui tătâne-su o grămadă de întrebări extrem de incomode, dacă e să plece urechea la ce zice lumea sau, mai rău, la ce zice Băsescu despre el. Așadar, sunt foarte curios să știu cum a răspuns Victor Ponta la următoarele întrebări inocente ale fiului său:

”Tati, e adevărat că ești un mincinos? Că așa spun ziarele occidentale.”

”Tati, e adevărat că ai copiat un doctorat și ai zis că a fost creația ta? Că așa spun toți profesorii și universitarii neînscriși în PSD.”

”Tati, e adevărat că ai furat cu prietenul Șova de la stat, când făceai contracte babane cu firma voastră de avocatură pe cârca statului, la voi în Gorj acolo? Că așa spun procurorii.”

”Chiar, tati, e adevărat că minți când spui că ești gorjean? Că așa-ți spune certificatul de naștere.”

Și, desigur, imposibila întrebare: ”Tati, e adevărat că ești prost de puți? Că așa zice practic toată lumea.”

La toate astea Victor Ponta ar face bine să răspundă cu da. Să nu-l mai dezamăgească pe fiu-su, nu de alta. ”Da, chiar ești un hoț prost și mincinos?! Oaaa, ce tare!”




Admin
Admin
Admin

Mesaje : 1937
Data de înscriere : 03/02/2013

http://scrisoridingerulia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum