Un băiat bun la toate – V.V. Ponta de la SIE. Și o problemă recurentă: securistul-milițian.

In jos

Un băiat bun la toate – V.V. Ponta de la SIE. Și o problemă recurentă: securistul-milițian. Empty Un băiat bun la toate – V.V. Ponta de la SIE. Și o problemă recurentă: securistul-milițian.

Mesaj  Admin la data de Dum Oct 19, 2014 3:32 am

Un băiat bun la toate – V.V. Ponta de la SIE. Și o problemă recurentă: securistul-milițian. 1780710_345073352331923_2375741546629632101_n
http://www.contributors.ro/administratie/un-baiat-bun-la-toate-%E2%80%93-v-v-ponta-de-la-sie-%C8%99i-o-problema-recurenta-securistul-mili%C8%9Bian/
&
https://sites.google.com/site/halucinationnoapteamintii/un-baiat-bun-la-toate-v-v-ponta-de-la-sie-si-o-problema-recurenta-securistul-militian

Motto: Ulciorul își închipuie că merge la apă chiar și când a ajuns cioburi.

Disperarea premierului român în funcție este una reală, tot așa cum problema constituțională și de securitate națională ce îl confruntă astăzi a devenit una insurmontabilă și inconturnabilă.

Disperarea poartă numele de poliție politică post-1990 și moartea procurorului Panait, iar problema constituțională se numește conspirație pentru eludarea acordului CSAT între vicepreședintele CSAT (primul-ministru) și directorul în funcție (aprilie 2013) al Serviciului de Informații Externe, ambii fiind actuali candidați la funcția de președinte al României, funcție ce deține, printre altele, și rolul constituțional de președinte al CSAT. Acest scandal fără precedent înseamnă sfârșitul carierei pentru ambii împricinați ce s-au situat în afara democrației și a legii. Cei care își închipuie altceva, habar nu au despre ce vorbesc (și foarte posibil că nu au înțeles nici până în prezent).

Concret, în aprilie 2013, V.V. Ponta (semnatar) și Theodor Meleșcanu (nota de fundamentare) au înlocuit o hotărâre de comandament militar cu caracter secret (HG 1209/2002) printr-o hotărare de guvern cu caracter public (HG 223/2013) fără a trece această hotărâre prin CSAT, eludând astfel controlul impus de caracterul colegial (comunitatea de informații) și consensual (vot unanim) ce caracterizează deciziile CSAT.

Dincolo de încălcarea legii în privința caracterului confidențial al informațiilor din domeniul de activitate al SIE, punctul C.4 din anexa la HG 223/2013 clasifică ca secret de stat listele colaboratorilor serviciului chiar și după încetarea colaborării acestora cu serviciul. Acest argument a fost de altfel folosit de fostul director al SIE pentru refuzul său de a comunica președintelui CSAT confirmări/infirmări ce depind de accesul la respectivele liste.

Seninătatea cu care a fost prezentată și rostogolită în spațiul public această explicație este absolut halucinantă și denotă o neînțelegere fundamentală a modului de funcționare al serviciilor de informații într-o democrație constituțională. Refuzul de a comunica în cadrul confidențial stabilit de lege informații secrete legate de activitatea serviciului reprezintă pur și simplu refuzul de a colabora cu celelalte instituții abilitate ale statului și cvasi-validarea unei poziții sacrosancte de stat-în-stat pentru serviciul în cauză. Toți cei implicați în această sfidare anti-constituțională pot fi siguri că rolul și contribuția lor în acest dosar nu vor trece neobservate. Nici nu poate fi altfel când un astfel de scandal se observă cu ușurință și de pe Lună nu doar din interiorul NATO.

Revenind însă la preocuparea primului-ministru V.V. Ponta de a promova împreună cu fostul director al SIE un act normativ emis în condiții de nelegalitate (lipsa avizului CSAT), este injustificabilă prin orice argument onest grija premierului român pentru secretizarea în absolut a listelor foștilor colaboratori ai SIE. Explicația naturală ce se impune de la sine este că talentatul domn V.V. Ponta are un interes nedeclarat în restricționarea totală a accesului oricăror alte instituții ale statului român la aceste informații.

Motivele pentru care își dorește acest lucru îl privesc poate personal, însă privesc în egală măsură și interesul general al publicului român, precum și încrederea pe care partenerii strategici ai României o pot avea în persoana domniei sale. Excepția secretului de stat cade atunci când există suspiciuni că s-au încălcat legea ori Constituția, ori când au fost prejudiciate interesele statului român ori drepturi fundamentale ale omului prin activitatea unui (fost) colaborator al unui serviciu de informații externe ce și-a desfășurat activitatea sub acoperire în interiorul țării. Există întotdeauna opțiunea legală a audiențelor în secret în fața Justiției ori Parlamentului urmată de comunicarea publică a concluziilor actelor și/sau deciziilor adoptate de autoritățile competente ale statului român. În final, nimeni nu e mai presus de lege și Constituție.

Cam atât în ce privește forma problemei. În ce privește fondul problemei, având în vedere natura și sursele presupunerilor legate de posibila activitate desfășurată de premierul român în cadrul SIE, acesta merită și el cel puțin câteva considerente.

*

În primul rând, analiza profilului și a parcursului public al domnului V.V. Ponta nu îl califică pe acesta pentru calitatea de ofițer al unui serviciu de informații (poate doar de ofițer cu grad de protocol acordat în disprețul regulamentelor de promovare într-o structură militară). Această observație nu exclude însă posibilitatea, mult mai gravă, de colaborator acoperit al unui serviciu secret de informații, activitate ce putea fi desfășurată în paralel cu funcția de procuror pe care acesta a exercitat-o după absolvirea facultății și până la intrarea sa în avocatură. Diferențele merită explicate.


Domnul V.V. Ponta, la fel ca și vedeta de televiziune Robert Turcescu, este un civil neinstruit, altfel spus, un cetățean ce nu a efectuat stagiul militar în perioada în care acesta era obligatoriu. Dispensele și derogările acceptate puteau fi obținute la vremea respectivă în cadrul legii și în funcție de programarea administrativă a centrului de recrutare teritorial ce îl avea în evidență pe tânărul absolvent V.V. Ponta. Intrarea în magistratură (procuratură) era un astfel de motiv frecvent pentru amânarea sine die a încorporării (în practică până în jurul vârstei de 30 de ani).


Ce merită reținut din această observație este că domnul V.V. Ponta, la fel ca și pretinsul ofițer Robert Turcescu, nu a parcurs un stagiu de pregătire militară de bază, nefiind instruit nici în disciplina militară și nici în folosirea armamentului individual specific aflat în dotarea structurilor ce organizau o astfel de pregătire (în speță, forțele MAPN ori MAI). Or, astfel de stagii primare de pregătire sunt punctul de plecare în formarea dosarului personal tocmai datorită posibilităților multiple pe care le pot oferi în evaluarea profilului psihologic și a aptitudinilor unui eventual candidat ofițer.

Corecție – Domnul Victor Ponta a satisfăcut stagiul militar:

http://www.lugojonline.ro/index.php/politic/item/3280-asa-arata-ponta-cand-facea-armata-pe-timisoarei-premierul-a-facut-publice-fotografii-din-perioada-in-care-era-militar-in-termen

*

În al doilea rând, din perspectiva unui serviciu de informații externe, domnul V.V. Ponta nu a deținut posturi în afara României și nici nu a petrecut suficient timp în străinătate pentru a avea timpul fizic de a se califica nici ca ofițer de caz și nici ca eventuală sursă infiltrată ori informator-avizat. O privire atentă asupra parcursului profesional public, asupra competențelor reale și a profilului psihologic al domnului V.V. Ponta nu îl recomandă pentru astfel de activități. Domnul V.V. Ponta are dificultăți de management al propriei persoane, e greu de închipuit cum ar putea convinge și recruta cu discreție surse de informare confidențiale și, cu atât mai puțin, cum ar putea organiza și conduce rețele operative de informare.

Ceea ce îl recomandă însă cu prisosință pe domnul V.V. Ponta este dorința absolută de parvenire în plan social, în lumina reflectoarelor, plecând de la plimbatul tavei de cafele a puternicilor zilei și până la vârful piramidei formale de putere publică în stat.

Din această perspectivă, calificările și aptitudinile domnului V.V. Ponta îl recomandă, în cazul în care a colaborat cu un serviciu secret de informații, mai degrabă la categoria colaborator-informator și, element mult mai grav, candidat potențial la o categorie în general foarte dragă serviciilor secrete estice (inclusiv România, inclusiv după 1990), agentul provocator evoluat în agent diversionist și/sau candidat manciurian la diverse poziții cheie în stat ori în organizații internaționale.

În acest din urmă caz, un astfel de personaj își poate începe într-adevăr ascensiunea în condiții umile, fiind diagnosticat cu un profil de băiat-bun-la-toate și gata-de-orice care poate fi recomandat, spre exemplu, de un fost rezident la Paris al Securității lui Ceaușescu și promovat ulterior de foști colegi ai acestuia în cercuri informale de socializare ce se învârt în trena unui serviciu de informații nereformat ce conține ofițeri ce nu au făcut și nu fac încă distincția între munca operativă externă și munca operativă internă în favoarea partidului-stat-fost-și-actual și a afacerilor acestuia din România.

De aici și până la profilarea unui parcurs profesional spectaculos și accelerat, presărat cu salturi inexplicabile, poleială de salon și multi-calificări și pluri-certificări naționale și internaționale, nu mai este decât un pas, în fine, câțiva ani parcurși în compania unor foști și actuali potentați ai zilei, gata să răspundă la comandă și gata să se implice activ și cu însuflețire pentru îndeplinirea sarcinilor trasate de patronii protectori (a se vedea rezolvarea promptă a cazului procurorului Panait).

Ce este însă important de reținut dintr-un astfel de șablon de recrutare și promovare a unui candidat manciurian, este faptul că, dincolo de circumstanțele personale inițiale, ceea ce îl recomandă, alături de hazard, pentru racolare, este disponibilitatea acestuia de a fi un-băiat-bun-la-toate, copil de mingi ce aspiră să devină jucător la masa celor mari. Potențialul reprezentat de un astfel de mix de frustări și slăbiciuni personale non-corigibile nu trebuie subestimat, însă nici nu trebuie supraestimat deoarece un candidat manciurian nu își va depăși niciodată condiția. În asta constă tocmai valoarea sa adăugată pentru cei care îl susțin și îl controlează.

*

În al treilea rând, în contextul temei valide privind (fostul) colaborator acoperit-candidat la prezidențiale se impune o observație cu caracter general asupra unei mentalități încă prevalente în societatea românească, dar mai ales în sfera nebuloasă ce înconjoară prin intermediul massmedia activitatea serviciilor secrete românești. Această mentalitate este moștenită parțial de la regimul Ceaușescu, însă ea a fost în egală măsură resuscitată cu spirit vivace de complexul mediatic-mafiot ce înconjoară actualul establishment politic românesc.

Mentalitatea și modelul în cauză sunt încă acelea ale securistului-milițian, mai exact securistul provenit din forțele cu caracter special ale Miliției comuniste, dedicat apărării intereselor partidului unic comunist. Această filiație NKVD-KGB-istă a lucrătorilor de informații este încă un loc comun în mentalul românesc în detrimentul filiaței militare (MI6, CIA-OSS) ori a celei de investigații (FBI). Și nu fără motiv.

Noii securiști din massmedia, promovează asiduu acest model de securist-milițian augmentat cu mitul Securității național-patrioate a lui Nicolae și Ilie Ceaușescu, două fețe ale aceleiași instituții trădătoare față de interesele fundamentale ale poporului român în decembrie 1989. Iar acest model este vândut la pachet cu conceptul (doar parțial adevărat, a se vedea Doi-și-un-sfert) al recunoașterii de care s-ar bucura comunitatea serviciilor de informații românești în rândul partenerilor strategici ai României din cadrul NATO.

Însă această vânzare este una calpă și fără cumpărători avizați. Problema uriașă de credibilitate a serviciilor de informații românești pe care acești domni tineri și inconștienți au amorsat-o recent cu ocazia lansării la apă a cazului fabricat Robert Turcescu își are sursa în două aspecte principale: (i) în lipsa lor de profesionalism (dată de amatorism și lipsă de formare) și (ii) în filiația (in)certă a metodelor de lucru (recte, KGB-iste, de sistematică subversiune internă, nedemocratice și în afara legii).

La momentul scandalului Robert Turcescu, această cloacă de afaceri transpartinică, transmediatică și transservicii formată din mucoși neobrăzați n-a avut nicio clipă de emoție, tresărire ori moment anticipativ de alertă atunci când au structurat diversiunea lor pe spinarea unuia dintre cele mai recunoscute servicii de informații românești, recent încălecat prin descălecarea lui V.V. Ponta, după interceptările din cazul Duicu, în biroul ministrului de la MAPN (care a ocupat la rândul său biroul Șeful Statului Major General, trimițându-l pe acesta din urmă într-un birou lângă portarul instituției).

Se spune că prostia și nesimțirea nu trebuie subestimate însă nici nu trebuie supraestimate.

Merită informați tinerii (și mai vechii) securiști-milițieni de școală nouă (și veche) care nu au transpirat nici o singură zi în afara biroului ori a terenului de baschet/fotbal, asupra următorului lucru: atunci când se vorbește despre recunoașterea de care se bucură serviciile de informații românești în rândul partenerilor strategici, există unul singur ce s-a aflat în prima linie în teatrele de operațiuni din Irak și Afganistan – serviciul militar de informații (Direcția generală de informații a apărării).

*          *          *

Post-scriptum: Lebăda neagră și curcanul sacrificat de Ziua Recunoștinței.

Matematicianul american de origine libaneză Nicholas Taleb propune la un moment dat în cartea sa despre impactul devastator al foarte puțin probabilului, Lebăda Neagră (The Black Swan), un foarte pilduitor model de înțelegere a limitelor gândirii lineare față cu modularitatea teoriei impreviziunii. În acest model simplificator, propus pentru publicul larg, neinițiat, curba de satisfacție a curcanului îndopat zilnic de către oameni crește linear și sistematic, de la zi la zi, egal comensurat cu sentimentul de încredere pe care acesta îl simte față de oamenii care îl hrănesc.

Problema fundamentală a curcanului este însă viziunea redusă pe care acesta o are asupra Universului, limitată legic-obiectiv de propriile capacități de observare și înțelegere a lumii în care trăiește. Astfel că, în ziua dinaintea Zilei Recunoștiinței, atunci când este confruntat cu realitatea crudă a scopului său ultim în viață, curcanul în chestiune este nevoit să noteze în mod abrupt o cădere completă și definitivă a curbei de satisfacție și încredere în oameni pe care o construise cu efortul intelectual specific unui curcan vreme de un an de zile, în unele cazuri poate chiar doi. Ei bine, cam așa arată fenomenul Lebăda Neagră în viața unui curcan al cărui unic scop în viață este să ajungă până la Ziua Recunoștiinței.
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 1937
Data de înscriere : 03/02/2013

http://scrisoridingerulia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum