România și imperiile

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

România și imperiile

Mesaj  Admin la data de Lun Noi 10, 2014 8:02 am

România și imperiile
România și imperiile (1)
Libertatea se câştigă uneori cu sabia în mână şi se pierde la masa tratativelor.
România alianțelor
Cu riscul de a fi catalogat anti-american deci „trădător” așa cum erau considerați cei care criticau politica marelui prieten sovietic în anii 50, voi încerca să deschid un subiect care a devenit prea repede unanim acceptat fără a fi dezbătut sau fără a se discuta argumentele pro si contra. Prea ușor și prea ieftin conducătorii noștri aderă la alianțe și principii îndoielnice, uneori doar pentru a-și scăpa pielea și o parte din avere (vezi cazul Mihai - 23 august 44), alteori pentru a obține puterea și a se menține în scaun(vezi aproape întreaga istorie). Prea de multe ori țara asta a fost pusă la dispoziția unor imperii sau imperatori care sub pretextul oferirii protecției, au scos din ea cât au putut. Roma a scăpat de prăbușire după înfrângerea lui Decebal prin trădare, datorită aurului din Dacia. Turcia încă mai are de vânzare aur românesc primit sub formă de peșcheș, dar, bir, sau pur și simplu luat cu japca, aur pe care acum românii îl plătesc la prețuri de sute de ori mai mare fără a realiza că poate cumpără aurul luat de la gâtul tăiat al strămoşilor. Muzeele Vienei încă mai poartă în vitrine și subsoluri aurul scos de iobagii români din Apuseni, Moscova nici acum nu a înapoiat tezaurul dat cu prea mare ușurință sub pretextul protecției. Prea mult a plătit și încă mai plătește acest popor, acest pământ sub pretextul oferirii protecției și prieteniei sau parteneriatului politic sau strategic. Parcă suntem blestemați să fim mereu legați la ochi și să nu înțelegem că nimeni, nimeni altcineva nu ne va apăra, nu ne va proteja, nu își va pune la saramură pielea pentru noi, nimeni nu își va da sângele pentru a ne apăra pe noi în timp ce noi ne desființăm armata, industria de apărare, sentimentul patriotic, cultura, istoria, sistemul de sănătate, sistemul educațional cu mirajul unei protecții iluzorii. Românul prea s-a învăţat să stea în cârciumă şi să bea iar soldaţii să îi salveze casa iar acum vrea ca el să se uite iar alţii să îi apere graniţele, deşi nimeni nu este dispus să piară de dragul lui. Culmea este însă că deși avem o istorie plină de astfel de exemple, nu învățăm nimic din ea. Nu învățam că Mihai Viteazu a învins numai atunci când armata sa era bazată pe oastea mare, adică cea din popor, nu pe lefegii, sau militarii imperiului protector. Cum s-a depărtat de căpitanii lui și armata țării și s-a lăsat pe mâna generalilor străini și a mercenarilor, cum a rămas fără cap. Ștefan cel Mare a rămas în scaun 47 de ani pentru că a știut pe cine să se bazeze și cum să își țină oamenii în mână, nu pentru că a fost sprijinit de „protectori” binevoitori. Este adevărat, s-au mai creat alianțe, au mai fost semnate tratate, dar acestea sunt făcute de regulă pentru a oferi siguranță, nu pentru a apăra sau a lăsa totul în seama aliaților. Şi alianţelor. Să nu uităm că de cele mai multe ori acestea sunt încălcate atunci când una din părți nu mai are nevoie de cealaltă parte sau când a reușit să o facă să creadă prea mult în jurăminte, lăsându-se descoperită. Să nu uităm, revenind la Mihai Viteazu, că a fost ajutat de Maximilian nu pentru că acesta îl iubea ci pentru că era singurul care îl putea învinge pe Sigismund care începuse să pună probleme imperiului. După ce a scăpat de Sigismund, imperiul a scăpat și de Mihai. Așa procedează imperiile așa vor proceda în continuare, nimic nu s-a schimbat, doar proștii care cred în prietenia celor mari.
România intereselor
România a fost este și să sperăm că va mai fi o țară bogată, dar din păcate cu oameni săraci și cu conducători la care verbul de bază este „a vinde-vânzare”. Aceștia fie au fost vânduți, fie vânzători, nimic nu s-a făcut în afara acestui verb. România a fost este și să sperăm că va mai fi o țară, o țară așezată la răscruce de drumuri, de civilizații și culturi. Sunt destule elemente și dovezi care spun nu doar că ne aflăm la răscruce de civilizații ci chiar că civilizațiile au plecat de aici în cele patru zări și eu înclin să cred că așa este. Sfinxul, Bucegii, Munții Buzăului, Pădurea Baciului, Ceahlăul, Sarmisegetuza, Tărtăria, declarația papei Ioan Paul al doilea în 1999 sunt suficiente argumente care mă fac să cred că nu întâmplător și nu degeaba atâtea imperii au dorit să profite acest pământ dar nu să-l cucerească sau extermine, nu să îl distrugă ca entitate, nici fizic nici spiritual, deși mici tendințe locale ale unor vremelnici și mărunți guvernanți au existat. Este foarte important acest aspect, acest amânunt istoric, trebuie să înțelegem de ce totuși nici un imperiu, nici cel turcesc, nici cel rusesc și nici cel austro-ungar nu au dus stăpânirea până la capăt, nu au transformat România în pașalâc, nu au ras populația sau spiritualitatea, nu au evacuat sau strămutat populația, nu au populat masiv țara cu alte populații până la pierderea identității naționale. Un răspuns ar fi faptul că atât de mulți erau cu ochii pe această țară, încât nici unul nu a îndrăznit să forțeze nota, de frica celorlalți șacali care așteptau să le vină și lor rândul. Pe de o parte țara a fost suficient de bogată pentru a da de mâncare secole la rând nu doar românilor, ci și romanilor, turcilor austriecilor, ungurilor, rușilor, nemților și mai nou americanilor. De secole românii dau de mâncare altora, muncesc pentru alții, se fură și se omoară între ei pentru a-și mulțumi ”ocrotitorii”, protectorii. Dar un alt răspuns al menținerii României încă integre este poate și această putere, spiritualitate, civilizație, forță divină poate, care a dus la apariția acestui popor și a altora plecate de aici. Culmea, nici Hitler nu a îndrăznit să facă cu România ce a făcut cu Polonia sau Cehoslovacia și chiar cu Franța. A preferat să lase la conducerea țării un rege slab, nevolnic, sprijinit și înșelat pe rând de partide politice lipsite de curaj, secondat și apoi dominat de un militar care a pus înainte de orice interesele țării intrând și el în galeria vânduților, iar petrolul și grâul luate au fost luate cu contract de vânzare-cumpărare pe care conducătorii de azi se fac că nu îl cunosc, pentru că ei au ales să intre în galeria vânzătorilor. Există dovezi ascunse de străini, nerecunoscute sau necunoscute de români care arată de ce România este Grădina Maicii Domnului, cum a spus Ioan Paul al II-lea. Există undeva în conştiinţa imperiilor, în subconștient un respect dar și o teamă față de cei ce le-au dat viață. Un singur popor a îndrăznit să își condamne Tatăl prin Fiul său dar asta este excepția care întărește regula.
Astăzi, România aflată în același loc strategic,istoric și spiritual Ales, este din nou folosită, manipulată, amăgită, „ocrotită” de un imperiu împotriva altui imperiu, pentru că la cârma ei se află din nou dregători care au preferat să fie vânzători, nu vânduți, „oameni liberi” nu eliberatori, slugi nu dregători. Iar românul, acest strănepot ingrat al măreței civilizații a Traco-Dacilor, uitând de străbunii săi, de toată moștenirea genetică, doarme așteptând mila și ajutorul alogenilor așa cum așteaptă la fiecare an electoral promisiunile mincinoase și pungile cu zahăr și ulei.
România și imperiile (2) PDF Imprimare Email
Diferenţa dintre un prost şi un deştept este că deşteptul nu joacă bâza cu ursul.
Istoricul relațiilor cu Rusia
Rusia nu a avut niciodată intenția să cucerească România, eventual doar să o domine și să stăpânească piața, în primul rând pentru că ar fi intrat în conflict direct cu alte imperii sau puteri cu interese în România, aşa cum spuneam în precedentul articol, în al doilea rând pentru că rusificarea României ar fi fost imposibilă datorită diferențelor de limbă, limba română nefiind slavă. Românii, Moldova în speţă, a avut de-a lungul istoriei mai multe războaie şi conflicte cu Polonezii, leşii sau polonii cum li se mai spunea, cu cazacii, cu tătarii de la Bug, sau Crimeea decât cu ruşii. Practic primul război cu ruşii a fost cel de-Al Doilea Război Mondial. Nici după el, deşi pusesem umărul zdravăn la înfrângerea lor în prima parte a planului Barbarosa, rușii nu au încercat mai mult decât puteau efectiv, ba chiar au făcut mai puţin decât în celelalte ţări ale tratatului, România fiind singura țară care nu a acceptat ca soldații Tratatului de la Varșovia să calce pe pământ Românesc nici măcar în exerciții deși eram parte a tratatului. Nimeni nu își pune întrebarea de ce, de ce au acceptat rușii această ambiție fără margini a românilor, când puteau foarte bine să facă așa cum fac americanii din 45 încoace, așa cum s-a întâmplat și cu Ucraina, adică să provoace niște tulburări cu oameni plătiți și dirijați, apoi pretinzând că apără dreptul la exprimare al turbulenților, la strigătul disperat al unor lideri plătiți să intre să restabilească ordinea și să uite să mai iasă. Era foarte ușor și nimeni nu s-ar fi amestecat atunci, în anii 50 pentru că Rusia tocmai trecuse prin Stalingrad și reușise singură să înfrângă panzerele germane care călcaseră sub șenile întreaga Europă.
De ce nu se iubesc ruşii cu românii.
Iată deci că deşi nedoriţi, chiar urâţi de români pentru exportul de comunişti de după război, ruşii nu au provocat nici pagubele şi nici decesele pe care le-au provocat celelalte imperii. Ba mai mult, nu este cu nimic greşit să afirm că ruşii ne-au provocat mai multe necazuri ca prieteni decât ca duşmani. Este paradoxal, dar aşa este. În România nu a existat un sentiment antirusesc până în 45, dar acesta a fost atât de puternic încât pare mai vechi decât cel antimaghiar. La fel de curios, deşi turcii au fost mai opresivi şi mai lacomi decât toţi ceilalţi, au supt mai mult şi cantitativ şi în timp, în România nu se poate vorbi de un sentiment anti-turcesc. Şi totuşi la această oră există un sentiment antirusesc egal ca intensitate cu cel antimaghiar, tocmai pentru că ne-au înşelat ca „prieteni”, nu ne-au învins ca duşmani.
Au schimbat cizma rusească cu bocancul din piele de bizon.
O altă explicaţie este şi faptul că în istoria românilor, cizma rusească a fost mai aproape decât iataganul turcesc. În plus, bolşevicii ruşi ne-au luat Basarabia. Să nu uităm totuşi că acest lucru nu ar fi fost posibil dacă ceilalţi „aliaţi”, cei care mulţumeau României că a întors armele în ’44 cu preţul prizonieratului a 170.000 de ostaşi luaţi de „aliaţii” ruşi, nu ar fi fost de acord şi nu ar fi bătut palma cu Rusia, vânzând ceea ce de fapt nu le aparţinea. Tot ce s-a întâmplat din 1944 până în prezent cu România poartă ştampila marilor puteri care ne-au lăsat pe mâna ruşilor, declarând şi oficial şi pe ascuns că nu îi interesează România. Dacă aliaţii ar fi acceptat armistiţiul propus de Antonescu, România ar fi avut altă soartă, dar Antonescu nu ştia că marile puteri urmăresc doar interesele lor, iar românii de acum deşi ştiu asta, se poartă ca şi când ar fi fete mari. În ’89, când unele servicii secrete străine şi-au dat mâna pentru înlăturarea ultimului preşedinte patriot al românilor, au făcut şi ruşii o încercare de a trimite tancuri în ajutorul tovarăşului Iliescu, dar au fost opriţi la graniţă. România îi datorează generalului Guşă şi Armatei, libertatea, altfel ceea ce se întâmplă acum în Ucraina s-ar fi întâmplat în România, ţara ar fi fost teatru de război. Aşa era programat. Guşă le-a dat planul peste cap şi pentru asta a plătit cu viaţa. Ce păcat însă că cei care au urmat au schimbat cizma rusească cu bocancul din piele de bizon. Ar fi fost suficient să avem propria noastră fabrică de „încălţăminte” care mergea bine în ’89 şi era apreciată.
Nimic nu este întâmplător.
Tot ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este urmare a înţelegerilor dintre Ruşi şi cei care acum pretind că apără democraţia. De fapt îşi apără din nou interesele, este o nouă luptă de împărţire a lumii, de cucerire sau recucerire a pieţelor de desfacere, materiilor prime, sferelor de influenţă, iar pentru unii chiar de supravieţuire. După toate înfrângerile şi campaniile ruşinoase urmate de retrageri „strategice” şi rebotezări din Coreea, Vietnam, Irak, Afganistan, Panama, unchiul Sam se vede nevoit să îşi reaşeze trupeţii pe alte meleaguri şi cum nu exista nici un motiv, a apărut iată „din senin” un maidan în Ucraina, care dă ocazia marelui prieten Nord-Atlantic să reloce nişte veterani din deşert pe locuri mai civilizate unde fetele se vând singure, nu mai e nevoie să le violeze ca să se simtă bărbaţi. Păcat însă că la nunţile din România, Letonia, Polonia, nu se trage cu pistolul sau Kalaşnikovul, să mai „confunde” şi ei, bravii soldaţi americani nuntaşii cu teroriştii. O să îşi piardă antrenamentul la împuşcat. Dar despre asta, în următorul episod.
România și imperiile (3) PDF Imprimare Email

Decât un prieten fals, mai bine un duşman pe faţă

Partenerul strategic

Marii noştri conducători, jupuitori de piei de român şi pupători de tălpi de licurici se laudă pe unde pot şi vorbesc oricui vrea sau nu vrea să asculte, despre marea lor realizare, parteneriatul „strategic” cu unchiul Sam. Nu ştiu ce or înţelege ei prin asta dar eu am văzut că:
- partenerul strategic ne scormoneşte munţii şi apele cu armata, cu companii petroliere, cu sateliţii, în căutarea aurului, a gazelor de şist, a puterilor şi informaţiilor ancestrale;
- partenerul strategic ne-a dat bani cică să „modernizăm armata”, să o facem mai „flexibilă”, au finanţat OG 7 ca să decimeze armata, apoi a cerut să schimbăm tot, pentru că era „sovietic” şi ce e sovietic nu e bun, nici MiG-urile nici Kalaşnikovurile. Conducătorii noştri s-au grăbit să distrugă tot fără să se întrebe cu ce le înlocuiesc iar acum stăm în faţa Marelui Urs cu pantalonii în vine;
- partenerul strategic trimite ambasadori (dacă nu lasă cumva portarul ambasadei să facă treaba ambasadorului, pentru că suntem atât de umili încât primim ordine şi de la secretarul 2 al ambasadei) care în loc să îşi vadă de ambasada lui se apucă să scrie legi pentru români, că legiuitorii români sunt în vacanţă;
- partenerul strategic îşi bagă nasul în politica internă a României şi dă ordin cine să fie procuror şef, cine şef D.N.A. şi cum să voteze românii la referendum;
- partenerul strategic ne aduce din ţara lui cianuri şi companii petroliere care să ne otrăvească pământurile şi să ne ia aurul metalele rare şi gazele, pe nimic;
- partenerul strategic ne împrumută câteva Humvee şi ne trimite soldaţii la plimbare printre arabi, ca să îngraşe nisipul afgan cu sânge românesc, că ăla de cowboy nu e bun, conţine E-uri;
- partenerul strategic ne cere să îi punem la dispoziţie toate secretele să îi subordonăm toate serviciile secrete cu care să coopereze în sistemul „ce e al tău e şi al meu, ce e al meu e numai al meu”, iar slugarnicii noştri „achiesează”;
- partenerul strategic ne spune: „Voi nu mai aveţi nevoie de industrie, de agricultură, de industrie de apărare, de industrie farmaceutică, de spitale, de educaţie, vă dăm noi tot, şi sărbători şi Coca Cola, şi mâncare la Mc Donald, şi eroi şi filme patriotice din care să învăţaţi istoria noastră, că şi aşa e mică şi se reţine repede, nu ca a voastră”;
- partenerul nostru strategic pune foc în lanul de grâu al vecinului, apoi ne pune să strigăm „arde” şi să cerem ajutor, iar el, băiat bun, vine cu câteva companii de „pompieri” veterani ai altor focuri şi rămâne pe la noi până se schimbă banii;
- partenerul strategic ne-a scos din cap doctrina apărării teritoriului naţional şi ne-a injectat doctrina apărării înaintate la graniţele intereselor americane. Aşa se face că militarii nu mai învaţă să îşi apere ţara, învaţă doar să intervină în situaţii de conflict împotriva turbulenţilor neînarmaţi sau prost înarmaţi, învaţă să se uite urât la civili şi să tragă la prima mişcare din şold, ca Johne Waine şi Billy the Kid.
Cam asta înseamnă partener strategic. Dacă mi-a scăpat ceva, sper să fiu iertat, nimeni nu e perfect, rog completaţi.

Ce fac americanii pentru prietenii lor?

Dar ca să nu creadă cineva că unchiul Sam are ceva cu noi şi numai cu noi, să vedem ce a făcut el şi pentru alţii. Cu ce să începem? Nu trebuie să căutăm prea adânc pentru că istoria lor este o micuţă carte de poveşti. Dacă tot am pomenit de Afganistan, să ne amintim că între 1979 şi 1989, afganii s-au luptat cu ruşii iar pe vremea aia Rambo se juca de-a criket cu soldaţii afgani prieteni, le dădea arme, muniţie şi îi pupa în fundul peşterilor. Acum se bate cu aceiaşi oameni cărora le-a vândut arme până în ’89. De ce? Pentru că afganii nu mai au nevoie de arme de la ei şi dacă tot nu se mai bat cu ruşii, s-au gândit ei, americanii să nu le mai livreze gloanţe pe ascuns, ci pe faţă - şi din faţă şi din spate. Acum ruşii sunt cei care vând arme afganilor şi uite aşa industriile de armament ale celor doi granzi prosperă. Atenţie Ucraina, se poate să ai aceeaşii soartă. Şi ca să nu creadă cineva că asta este doar un caz izolat, să ne amintim de Angola şi cum au făcut cei doi mari prieteni, Rusia şi S.U.A., schimb de parteneri în timpul dansului şi cum au susţinut, înarmat şi întărâtat pe rând când pe cei din M.P.L.A. când pe cei din U.N.I.T.A. De aici cred că s-au inspirat şi cu Afganistanul. Aceeaşi tactică au folosit-o americanii şi în Eritreea unde au schimbat taberele ca la Polcă, încât la un moment dat nu mai ştiau nici ei pe cine susţineau şi cu cine se luptau. Trăiască şi înflorească industria de armament! Fraţii canadieni s-au vindecat de colaborarea cu armatele vecinului de la Sud după ce au încasat din greşeală un „raid de rachete” exact în baza din Kandahar în 2002, fapt ce a dus la retragerea Canadei din misiune şi intrarea românilor direct sub „friendly fire”.

Mai doriţi să ştiţi cum îşi tratează unchiul Sam prietenii? Amintiţi-vă de operaţiunea „Bay of Pigs” şi încercarea de răsturnare a lui Castro din 1961, o acţiune „profund democratică şi în concordanţă cu toate tratatele internaţionale.” După ce au livrat arme şi câţiva agenţi C.I.A. contraşilor, promiţându-le sprijin naval şi aerian, marele prieten, partenerul strategic, i-a lăsat cu fundul în baltă şi la propriu şi la figurat, negând orice amestec. Că aşa-i americanul. Să ne amintim şi războiul Malvinelor din 1982 unde S.U.A. avea un acord regional cu Argentina în caz că aceasta s-ar afla în conflict indiferent de cine. Nu numai că nu şi-a respectat angajamentul, dar a şi dat informaţii perfidului Albion, informaţii fără de care englezii o furau de nu se vedeau. În cel de-Al Doilea Război Mondial, aşa cum ştie toată lumea, părinţii şi bunicii noştri i-au aşteptat pe americani. Aceştia au venit, au bombardat şi au plecat. Cei care au fost doborâţi au fost luaţi de armata română şi ţinuţi la mare respect, să nu îi ia nemţii care tare s-ar fi jucat cu ei. Drept răsplată, după război, prietenii americani au bătut laba cu rusul şi ne-au lăsat pe mâna lui Stalin. Ar fi trebuit să îi fi lăsat şi noi pe mâna nemţilor, dar noi suntem mai necivilizaţi, nu ne pricepem la strategii.

Sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute exemple, dar ele sunt multe. Să ne amintim cum au fost lăsaţi să moară civilii şi militarii americani din Pearl Harbour deşi se cunoştea tot planul atacului, numai şi numai pentru a putea intra într-un război nedorit de americani. Şi atunci ca şi acum, ca şi întotdeauna, producătorii de armament şi-au impus punctul de vedere în politica celui mai mare „prieten al omenirii”. Mă gândesc că nu ar fi exclus ca după ce conflictul din Ucraina se va extinde, poporul american să spună pass participării pentru o perioadă, exact atât cât va trebui ca economiile europene să cadă, oraşele să se distrugă, să dispară cei mulţi şi proşti pentru ca apoi să apară unchiul Sam pe acelaşi cal alb, să „salveze„ omenirea şi să ne izbăvească de „cel rău”, stabilind condiţiile păcii şi luându-şi partea leului. Dar ca să nu spună cineva că aşa e „a la guerre, comme al la guerre”, ia să vedem cum procedează unchiul Sam în plan medical. În Africa explodează o epidemie, Ebola muşcă din carne vie. Până să muşte şi din doi medici americani, nimeni nu ştia nimic de un antidot, toată lumea era înspăimântată, boala fără leac, murim toţi. Cum au fost infectaţi doi medici americani cum apare brusc un medicament „aflat în fază de experiment”, încă neomologat, care, culmea, face minuni, cei doi americani scapă, dar ca să nu ceară şi alţii suntem anunţaţi că vaccinul nu e încă sigur şi ca să ne convingem, este dat vaccinul la încă doi oameni, un liberian şi un spaniol şi .. surpriză, la ei nu merge, probabil este un vaccin care merge numai pe sânge de american. A mai fost dat el şi la fraţii din Albion, dar ei cică l-au testat numai pe cobai şi a mers, dar pe oameni nu ar fi ei chiar siguri că merge decât dacă ar fi englezi. Măi să fie al dracu vaccin cum ştie el pe cine să meargă, doar pe americani, englezi şi maimuţe, în rest nimic. Frumoasă.. combinaţie!

S.U.A. - Film şi realitate

Să nu uităm că aproape toate din ultimele filme americane fac apologia violenţei, a urii lor împotriva tuturor naţiilor lumii. Aproape nu a fost ţară să nu fi fost folosită în filme ca inamic sau potenţial inamic al marii naţiuni. O să spuneţi că e doar film. Nu, nu e doar film, nici Războiul Stelelor, nici „D” day, nici alte filme care prevestesc mari dezastre, nu sunt „doar filme”, sunt scenarii pe care partenerul strategic le are în vedere, le pregăteşte şi le experimentează. Prin filme, suntem pregătiţi „strategic” să iubim, să venerăm, să respectăm doar ce vine de la ei, doar ce iubesc şi respectă ei. În Rambo vedem cum un singur om se luptă cu o armată întreagă, uneori şi cu proprii şefi, pentru ceea ce i se pare lui corect. Rambo reprezintă S.U.A., care luptă împotriva tuturor - chiar şi împotriva aliaţilor -, pentru ceea ce li se par just, indiferent de cred ceilalţi. Având atâtea exemple, cât de prost trebuie să fii să crezi în promisiunile şi bunele intenţii ale unui astfel de partener?

Uncle Sam?

Toată lumea vorbeşte despre unchiul Sam dar puţini ştiu cine a fost. Unchiul Sam, cel care a devenit emblema Statelor Unite a fost un obscur măcelar, pe numele său real Samuel Wilson, care a făcut bani livrând carne unei tabere americane pentru instruirea soldaţilor recrutaţi pentru războiul cu Anglia din 1812. Apoi imaginea sa a fost adaptată la nevoile propagandistice americane aşa că în 1917, James Montgomery Flagg a creat imaginea clasicĂ a Unchiului Sam, aparută pe afisele de recrutare, care se adresa privitorilor: „Am nevoie de tine pentru armata Statelor Unite”. Deci Unchiul Sam a fost şi a rămas un măcelar. Sublimă imagine, potrivit simbol.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 1915
Data de înscriere : 03/02/2013

Vezi profilul utilizatorului http://scrisoridingerulia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum