Ce înseamnă demisia lui Titus Corlăţean

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Ce înseamnă demisia lui Titus Corlăţean

Mesaj  Admin la data de Lun Noi 10, 2014 9:37 pm

http://www.cotidianul.ro/ce-inseamna-demisia-lui-titus-corlatean-250880/

Victor Ponta încearcă să ridice oala de pe capac şi să schimbe un pic vorba. Sacrificiu de cal. Aşa poate fi tradusă demisia ministrului de externe Titus Corlăţean. Gest neobişnuit la români, demisia ministrului Corlăţean trebuie totuşi salutată chiar dacă a venit târziu, a fost dată cu alt scop decât cel afişat, nu rezolvă nimic şi nu e însoţită de scuze.

Da, era nevoie de scuze pentru ca Titus Corlăţean să poată folosi termenul de „demisie de onoare”. Ceea ce s-a întâmplat în primul tur de scrutin a fost scandalos. Prea puţine secţii de vot, prea puţine ştampile, prea greoaie proceduri. A fost prostie, a fost rea voinţă? Întrebarea a avut sens atunci, imediat după balamuc. Oricum ai întoarce-o, a ieşit prost pentru Ponta&Co fiindcă a atras atenţia. A părut că nu mai au răbdare, că vor să câştige cu orice preţ, că nu le pasă de reguli, că se tem de voturile celor pe care nu îi pot mitui cu pomeni electorale şi nu le pot trimite în cutia poştală sperietura cu „Iohannis taie pensiile”. Da, aceasta e senzaţia: că se tem.

A ieşit prost pentru că Ponta&Co n-au anticipat forţa NU-ului şi au crezut că cei din diaspora au uitat undeva pe drum „mândria de a fi român”. N-au crezut că, marşând exclusiv pe abureală şi antibăsism, vor reaprinde antipesedismul. N-au anticipat toate acestea. N-au avut nas politic. Gafa din diaspora a căpătat proporţii din ce în ce mai mari, fiindcă, surpriză, a scos în stradă oameni în România. A devenit subiect în campania electorală. Dintr-o dată, agenda publică nu a mai fost scrisă de DNA, ci de o gafă politică. O socoteală proastă. O apucătură care a căpătat, treptat, rol de ştampilă. Românii care nu au apucat să pună ştampila „votat”, au pus o altfel de ştampilă pe Victor Ponta. Dintr-o dată, tânărul şi ambiţiosul lider al PSD a apărut în faţa oamenilor gol pe dinăuntru, plin de tupeu şi aronganţă pe dinafară. Oamenii au realizat dintr-o dată că Ponta a intrat într-un joc pe care îl şi arbitrează, un joc ale cărui reguli le scrie şi le rescrie după cum îi dictează interesul de moment. Ghinion! O greşeală neforţată pune în pericol marele mecanism de acaparare totală a puterii.

Acesta a fost contextul în care Titus Corlăţean a demisionat, după o săptămână în care i s-a cerut zilnic demisia. Victor Ponta a tras de timp, crezând că lucrurile se vor potoli, că lumea va discuta despre dezbaterile televizate care nu vor avea loc, despre reîntâlnirea cu Vadim sau Dan Diaconescu ori despre cei trei premieri şi nu despre scandalul din ziua votului. N-a ajutat nici şemecheria cu aşa-zisa „fluidizare a procesului de votare” prin trimiterea la secţiile de votare din străinătate a 800 de angajaţi ai ministerului de externe. Dimpotrivă, oamenii şi-au dat seama că Victor Ponta chiar se teme de românii din străinătate şi face tot ce îi stă în putinţă ca aceştia să nu voteze, să fie cât mai puţini aceia care vor veni în 16 noiembrie să spună „Stop, Ponta!”, „Stop, PSD!”.

Demisia lui Corlăţean încearcă să schimbe vorba. Nu e demisie de onoare, e tragere de timp. E doar un gest prin care ministrul de externe a fost pus să ia asupra lui o parte din presiunea străzii. Dar demisia lui Corlăţean mai are un efect pervers: ridică notorietatea scandalului şi duce miza votului din străinătate la punctul de fierbere. Acum a aflat aproape toată lumea. Acum există premizele unei indignări generalizate, ceea ce reprezintă ingredientul de bază al unei mobilizări mai mari la vot. Or, o mobilizare mai mare este în dezavantajul lui Victor Ponta. Cei care vin în plus la vot, vin împotriva lui. Şi asta îl va durea pe candidatul Ponta. Vorbim de vreo două procente, care ar putea fi esenţiale.

De asemenea, declaraţia de adio a lui Corlăţean dezvăluie un plan. Departe de a conţine scuze şi recunoaşterea greşelii, ministrul de externe trasează planul de acţiune al ministerului: să-i ţină deoparte pe românii din străinătate, să nu se înfiinţeze noi secţii de votare (MAE a minţit că aşa ceva nu se poate, deşi BEC a anunţat limpede că nimic nu interzice acest lucru), să tragă de timp. Căci demisia lui Corlăţean inclusiv asta înseamnă: blocaj la vârful MAE cu şase zile înainte de alegeri. În fine, declaraţia de demisie a lui Corlăţean conţine şi o linie de atac de campanie electorală: Iohannis e de vină, deci Băsescu, ei cer încălcarea legii, noi, Corlăţean şi PSD, apărăm legea cu preţul demisiei.

E foarte posibil ca toate aceste manevre ale zilei de luni să nu-i mai fie de folos premierului-candidat Ponta. Pentru că lumea nu voia anume capul unui Titus Corlăţean. Lucrurile au ajuns prea departe şi cazul aduce izbitor cu cel din ianuarie 2012. Atunci, Traian Băsescu a subestimat forţa de simbol a lui Raed Arafat şi a jucat prost. Acum e rândul lui Victor Ponta să subestimeze ceva important: capacitatea românilor de a se indigna.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 1921
Data de înscriere : 03/02/2013

Vezi profilul utilizatorului http://scrisoridingerulia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Capcană pentru proşti

Mesaj  Admin la data de Lun Noi 10, 2014 9:46 pm

http://www.gandul.info/puterea-gandului/capcana-pentru-prosti-13525918

O demisie, un nou ministru şi multe acrobaţii cu legalitatea în gură. Bilanţul unei zile în care dl Ponta a demonstrat că pentru el diaspora nu există.Cu o săptămână mai devreme decât se gândise, iniţial, premierul prezidenţiabil Victor Ponta, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, şi-a dat demisia din funcţie. Cu faciesul grav şi vorba apăsată, el a declamat: „Nu accept sa încalc legea şi legalitatea, nu pot accepta ca MAE să încalce legea pe considerente politice electorale ale domnilor Băsescu si Iohannis, nu pot accepta să ofer motive de contestare a rezultatutului alegerilor în turul doi, pe considerente de nelegalitate a înfiinţării de noi secţii de votare în străinătate!”. După care eroul-martir „legii şi legalităţii” şi-a strâns hârtiuţele şi, aruncând publicului o ultimă privire, pe sub ochi, a ieşit din scenă.

Această dramoletă politică, născută parcă dintr-un brain-storming al scenariştilor de campanie angajaţi de dl Ponta, reprezintă o nouă băşcălie aruncată votanţilor din străinătate şi susţinătorilor lor de acasă. Acestora, dl Corlăţean – care pretinde că n-are bază legală pentru a înfiinţa noi secţii electorale în afara graniţelor – le transmite că mai bine demisionează, decât să cedeze cerinţelor lor, pe care, de altfel, nici nu le consideră legitime (exercitarea dreptului constituţional de a alege), ci politice, în sprijinul candidatului ACL, Klaus Johannis. Speranţele românilor din diaspora că, pe 16 noiembrie, nu vor mai sta la cozi ore-n şir şi vor ajunge toţi să voteze, se năruie, dar creşte încrederea candidatului Victor Ponta în propria victorie, obiectiv pentru care dl Corlăţean se sacrifică la ordin, un pic şi cu plăcere.

Premierul Ponta ignoră complet protestele civice din străinătate şi din ţară, dar se străduieşte în schimb – aşa cum s-a văzut în conferinţa de presă ulterioară demisiei ministrului – să acrediteze ideea stupidă a unei capcane întinse de domnii Băsescu şi Iohannis. Adică dl Iohannis, care a câştigat majoritatea voturilor diasporei, n-ar cere mai multe secţii ca să ia şi mai multe voturi, ci ca să încalce MAE legea prin înfiinţarea lor şi, pe această bază, să conteste rezultatul votului. Este un raţionament de Gâgă, care arată că dl candidat Ponta şi gaşca nu prea mai ştiu cum să gestioneze situaţia şi s-au apucat să amplaseze şi ei o capcană pentru proşti. Nu le-a trecut prin cap că rezultatul ar putea fi contestat şi dacă mii de oameni nu-şi vor putea exercita dreptul de vot din vina exclusivă a organizatorilor scrutinului.

Legea 370/2004, pentru alegerea preşedintelui, aia pe care nu vor dumnealor s-o încalce, zice la articolul 10 că, în localităţile cu o populaţie de peste 1000 de locuitori, se organizează o secţie de votare la 1000-2000 de alegători. Proporţia nu a putut fi respectată în străinătate din motive lesne de înţeles, MAE preferând ca, în majoritatea ţărilor europene, să înfiinţeze o secţie la 10-15 mii. Chiar şi acolo – vezi cazul localităţilor italiene Rignano Flaminio şi Verbania, prezentat de Hotnews – unde autorităţile locale oferiseră spaţii, logistică şi protecţie, MAE a refuzat să organizeze vreo secţie în plus, punând mii de români pe drumuri. Aceeaşi lege spune, la Articolul 12, paragraful 3 că organizarea si numerotarea secţiilor de votare din străinătate se stabilesc de catre ministrul afacerilor externe, prin ordin, aşa că nu văd ce ilegalitate ar fi comis micul vertical Corlăţean lucrând strict pentru cetăţeni, nu pentru Victor Ponta. Iar, dacă avea nevoie de asigurări suplimentare, o nouă ordonanţă de urgenţă - după alte două, care au modificat legea anul ăsta – n-ar fi fost un efort prea mare. Dar să ne păstrăm optimismul, cum ne îndeamnă noul şef al diplomaţiei, Teodor Meleşcanu, care promite că va face totul. Domnia sa, deşi a pierdut de două ori prezidenţiale, a gândit mereu pozitiv şi uite ce bine a ajuns.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 1921
Data de înscriere : 03/02/2013

Vezi profilul utilizatorului http://scrisoridingerulia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum