Dom' profesor și pisicuții

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Dom' profesor și pisicuții

Mesaj  Admin la data de Mier Noi 19, 2014 5:01 am

Luni m-am trezit cu capul greu, foarte greu. Am sărbătorit și eu, deh. Nu chiar ca penibilul Mirel Palada (sau Palade), acest Geoană mult mai prost (actualmente consilier al lui Ponta, pe sistemul spune-mi ce consilieri proști ai ca să-ți zic cât de prost ești tu) care în ziua alegerilor se apucase de băut pe la ora 13, postând mesaje arogante și jignitoare pe Facebook, unde se adresa votanților de dreapta cu ”marș la vot!”. Ei bine, votanții de dreapta l-au ascultat și domnul Palada (sau Palade) a fost nevoit să-și închidă pagina, când cei 63% de români au mărșăluit spre urne. Mare papagal, Doamne! Revenind, deci, eu am sărbătorit când trebuia, după ce Ponta însuși își recunoscuse înfrângerea, iar a doua zi m-am trezit pe la 9, după nici patru ore de somn, și-am mers printr-o ploaie sâcâitoare până la restaurantul la care-mi lăsasem mașina. Mă gândeam pe drum că să vezi că neamțul e la serviciu deja. Nici n-am intrat bine să-mi comand cafeaua, că la televizor îl văd pe președinte. Părea super treaz, nu tu urme de pernă, nu tu gâjâială în glas, al dracului, ăsta nu s-a îmbătat!

Că să o picăm pe aia cu amnistia, că să dăm liber justiției să-și facă treaba, că să plece ambasadorii, pe scurt, că cică să mergem la muncă, că distracția s-a terminat. Am făcut ochii mari. Bă, ăsta e nebun?! Stai, coane, că nu e chiar așa! Nu te-apuca să ne căznești acum, că te-am votat.
Cine te crezi?! Ah, ești neamț, zici? Păi daaa, dar stai să veeezi! Că noi suntem români, știi? Nu ne place să fim trimiși la muncă, cel puțin aici, în sud. Dacă ne plăcea munca, eram nemți sau măcar ardeleni, nu olteni. Așa că, întrebându-mă constant ce am făcut, am postat nervos pe Facebook așa:

Ce v-am zis eu acu trei ore? Ăsta deja ne-a pus la muncă! Eu zic să-l lăsăm să vorbească, șșșt! Nu-l băgați în seamă! Îl lăsăm așa două luni pe fraier, să-i dea înainte cu munca și bunul-simț, ca televizorul, și pe urmă tace și el, când vede că n-are cu cine. Nu vă alarmați, în orice caz.

Culmea, ieri s-a și rezolvat ce-a cerut președintele ales. De altfel, Ponta anunțase că face întocmai la conferința de luni după-amiaza, când l-am revăzut pe pisicuțul despre care vorbea Băsescu. A zis că face tot ce trebuie să facă, micuțul. Și azi s-a votat împotriva amnistiei, iar votul care să permită justiției să ancheteze parlamentarii în vizor e iminent. Și Iohannis nici nu e președinte, încă. Cum se poate? Se poate pentru că PSD-ului îi e, pentru prima oară după mulți ani, frică de popor. Și pentru că vede în Iohannis un președinte legitim și periculos pentru clica lor, adevăratul reprezentant al poporului, sau cel puțin al voinței lui de la ora actuală. Felicitări ție, poporule! Nu te lăsa până când nu elimini PSD-ul, cum spuneam ieri. Până una-alta, am reușit, cu toții, să-l transformăm într-un partid de pisicuți.
HERE

Admin
Admin

Mesaje : 1922
Data de înscriere : 03/02/2013

Vezi profilul utilizatorului http://scrisoridingerulia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum