SCRISORI DIN GERULIA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

RINGUL...............

In jos

RINGUL............... Empty RINGUL...............

Mesaj  Admin Mar Mar 24, 2015 11:55 am

Bilanț la MAI: a reieșit că a avut un an polițist perfect. Președintele Iohannis l-a felicitat pe ministrul Oprea dorindu-i îndeplinirea tuturor dorințelor prezidenţiale („îmi doresc o poliție axată pe prevenție”), premierul i-a mulțumit și doar dna Laura Codruța Kovesi (șefa DNA) a avertizat că relațiile angajaților MAI cu politicieni și oameni de afaceri creează „vulnerabilități”. Ministrul transporturilor, Ioan Rus, a respins imediat aluzia invocând geneza: „primul corupător, primul corupt și primul act de corupție au fost Adam și Eva”. Frumoasă întoarcere la origini dar excesivă. Dna Kovesi nu s-a referit la genul de corupție al cuplului primordial ci mai degrabă la relațiile tip MAI-PSD la referendum - de care chiar dl. Rus (atunci ministru de interne) se temea că-l duc la pușcărie. Chiar și acolo MAI are vulnerabilitățile sale: fostul șef al poliției, Abraham, e avocatul lui Bercea Mondial. Trecere rapidă de la Interpol la interlop. Dl. Rus a ajuns și el mintenaș în Evul Mediu comparând-o pe „doamna Codruța” cu Vlad Țepeș „care făcea același lucru” speriindu-i pe boieri și punându-i pe fugă la turci – de unde unii s-au întors în zilele noastre cu blugi. Și dl. Rus i s-a adresat dnei Kovesi ca un boier cameristei sale spunându-i „doamna Codruța” și nu „duduia Laura” cum i-ar fi zis un mârlan sau „fă Laura” cum i-ar fi zis un premier. Acum însă Ponta s-a fixat pe poalele dnei Gorghiu care a acuzat PSD că-și salvează corupții în Parlament: „dna Gorghiu e cu scandalul, n-am timp să comentez scandalurile și poalele-n cap ale dnei Gorghiu”. Și de la creștet până-n poale plutești ca Dragnea de ușor: „nu putem sta cu pistolul la tâmpla fiecărui parlamentar” a zis acesta. Ruleta rusească: scapă cine-și cântă durerea atât de duios încât rupe pistolul și sparge țeava. În culise se pariază pe scăparea lui Darius Vâlcov. În schimb dna Udrea a mai primit 30 de zile de arest în gala Bute ca și colegul de ring Rudel Obreja: „m-au confundat cu Brad Pitt și m-au distribuit în filmul ăsta prost”. E clar că Rudel n-a înțeles bine: nu l-au confundat cu Pitt ci cu pitbull. Inconfundabilul Dobrițoiu a scăpat (pentru case luate de la MapN și vândute) doar cu un an cu suspendare deși DNA ceruse 7 ani cu executare. N-or mai fi avut de unde să-i dea. Următorii zece ani sunt dați deja. Seara, după bilanț, Oprea s-a dus (ca șef al UNPR) la tv unde și-a afirmat răspicat opțiunile: „susținem guvernul, sprijinim președintele, Iohannis e un președinte providențial, Ponta e un premier tânăr și european, cred în președinte, cred în actualul premier”. Câtă credință, atâta suferință: „eu mi-am riscat viața și cariera pentru statul român”. Mersi mult dar nu trebuia. Putea să-și păstreze 20%.
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 2563
Data de înscriere : 03/02/2013

https://scrisoridingerulia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum