Documentul care il leaga pe Blaga de Calin Mitică.Tsunamiul DNA se apropie de Modrogan. De ce Călin Mitică le dă fiori reci liderilor ACL.

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Documentul care il leaga pe Blaga de Calin Mitică.Tsunamiul DNA se apropie de Modrogan. De ce Călin Mitică le dă fiori reci liderilor ACL.

Mesaj  Admin la data de Mar Oct 28, 2014 1:47 pm

Documentul care il leaga pe Blaga de Calin Mitică.Tsunamiul DNA se apropie de Modrogan. De ce Călin Mitică le dă fiori reci liderilor ACL. DOCUMENT
http://psnews.ro/tzunamiul-dna-se-apropie-de-modrogan-de-ce-calin-mitica-le-da-fiori-reci-liderilor-acl-document/
UPDATE In declaratia de avere din 5.01. 2010 Vasile Blaga a trecut participarea sa in actiuni la SC Remarul 16 Februarie SA.

Observand acest aspect, poate nu este intamplator faptul ca Remarul a primit contracte de sute de milioane de euro de la CFR, in decursul anilor.

remarul

VEZI AICI INTERGRAL DECLARATIA DE AVERE

Precizăm că în declarația de avere curentă nu mai apare nici un fel de referire la compania SC. Remarul SA.

În ultima perioadă, un adevărat cutremur a lovit din plin PSD, după ce mai mulți lideri social- democrați au fost călcați de procurorii DNA și chiar reținuți, cum este mai nou Viorel Hrebenciuc. Anchetele procurorilor vizează mega-dosarele de corupție, precum Microsoft sau retrocedările ilegale de pădure, ar putea fi doar începtul sfârșitului pentru greii din PSD. Foarte probabil să mai izbucnească și alte mega-dosare de corupție, în care lideri social- democrați vor primi șah mat din partea procurorilor și judecătorilor. E doar o chestiune de timp.

Ce este interesant este că și ACL, care clamează că vrea lege și nu hoție, ar urma să fie lovit cel puțin la fel de puternic, precum cei din PSD. Tsunamiul DNA se apropie de Modrogan și de adevăratul număr unu din ACL, Vasile Blaga.

În cursul dimineții, un anume Călin Mitică, important om de afaceri de Cluj, cu interese majore în special în zona CFR Marfă, a fost călcat de procurorii DNA. O astfel de anchetă la adresa acestui personaj nu are cum să nu le producă un tremurat puternic și câtorva lideri ACL, cap de afiș fiind nimeni altul decât Vasile Blaga.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj au făcut, marţi, 22 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Cluj şi Galaţi, fiind vizate şi sediile CFR Călători, CFR Marfă, SC Transferoviar – punctul de lucru din Bucureşti şi Remarul 16 Februarie, într-un dosar privind infracţiuni de corupţie comise în perioada 2012-2014, se arată în comunicatul DNA.

Cine este Călin Mitică, baronul de la Cluj al vagoanelor și locomotivelor
Lovitura care va arunca în aer conducerea ACL este legată de numele afaceristului Călin Mitică și de legăturile extrem de strânse pe care acesta le are cu Vasile Blaga.

Într-o dezvăluire a jurnalistului de investigații, Silviu Mănăstire, în cadrul emisiunii Dosarul Zilei, aflăm cu exactitate cine este baron al vagoanelor și locomotivelor.

Mitica detine companiile de reparatii vagoane Remarul 16 Februarie si SIRV Brasov SA. Companie Remarul 16 februarie este considerat furnizorul de cancer al CFR Călători, având în vedere că în anul 2012, Curtea de Conturi a descoperit o pierdere de, atentie, 200 de milioane de euro in contabilitatea companiei CFR Calatori, mare parte din cauza firmei deținute de Călin Mitică.

Cum s-a ajuns la o gaură de 200 de milioane de euro la CFR Călători?

CFR Calatori a cumparat de-a lungul anilor sau a reparat vagoane si locomotive la preturi umflate cu pompa. Culmea, vagoanele si locomotivele supraevaluate nu sunt bune de nimic si ruginesc in gari. Haideti sa vedem un prim exemplu: in 2010, CFR Calatori a semnat un contract de furnizare a 11 locomotive disel second hand cu societatea Remarul Cluj, detinuta de Calin Mitica.

Curtea de Conturi arata ca licitatia a fost aranjata prin caietul de sarcini si ca societatea Remarul a livrat locomotive necorespunzatoare tehnic. Valoarea contractului a fost de 18 milioane de euro. O evaluare independenta, comandata in 2012, arata ca valoarea locomotivelor a fost umflata cu 6, 6 milioane de euro. Din cauza problemelor tehnice, pe parcursul a 2 ani, locomotivele livrate de baronasul feroviar Calin Mitica au stat blocate in gara 400 de zile, a dezvăluit Silviu Mănăstire în cadrul emisiunii Dosarul Zilei.

Mergem mai departe, cu un tun si mai mare. Un document prezentat de Silviu Mănăstire arată cum Remarul a incasat 23 de milioane de euro pentru a livra 8 trenuri de mici dimensiuni (trenuri cu 3 vagoane) companiei CFR Calatori.

Aceste mini- trenuri au fost cumparate de compania Remarul din Franta, de la societatea nationala de transport calatori, care atentie le-a vindut la fier vechi, deoarece fusesera date in exploatare in anii 50. Compania Remarul le-a vopsit, le-a reparat si le-a livrat CFR Calatori. Specialistii feroviari spun ca, la aceasta afacere, CFR Calatori a pierdut circa 10 milioane de euro. Evident, mini- trenurile baronasului feroviar Mitica nu au functionat si au adus pierderi companei de transport feroviar. Mai grav insa, este faptul ca trenurile aduse din Franta contin din fabricatie o substanta numita azbest, considerata ca fiind cancerigena, a mai dezvăluit Silviu Mănăstire.

Conform unei liste prezentate de jurnalistul de investigații, companiile lui Calin Mitica au încasat de la CFR astronomica sumă de 250 de milioane de euro.

Întrebarea este una firească când auzim de astfel de sume: cum a ajuns Calin Mitica sa faca afaceri feroviare de sute de milioane de euro si sa puna pe butuci intregul sistem feroviar din Romania? Raspunsul este simplu: prin politicienii care ii protejeaza si cu ajutorul directorilor companiilor CFR, care le-au dat contractele și care ulterior s-au angajat la companiile lui Mitică.

Vasile Blaga și legătura directă cu noul ”abonat” al DNA, Călin Mitică, se numește Remarul 16 februarie
În piața politică sunt de notoritate legăturile extrem de strânse dintre Blaga și Mitică. Ascensiunea unor anomini ,în funcții extrem de importante în cadrul Guvernului României și cu precădere în cadrul ministerului Transporturilor, este unul din rezultatele fructoase colaborări dintre Blaga și Mitică.

Un exemplu concret al legăturii strânse dintre Blaga și Călin Mitică este compania intitulată Remarul 16 februarie, pe care o putem caracteriza drept furnizorul cancerigen al CFR, având în vedere vagoanele conținând azbest despre care am povestit mai sus.

O legătură directă a lui Vasile Blaga cu Remarul 16 Februarie o constituie fiica sa, Agathe, care a lucrat, potrivit propriului CV, pe postul de „management counselor” la compania clujeană deținută de Călin Mitică. Altfel spus, fiica lui Blaga a lucrat și a încasat bani de la o companie care a participat masiv la căpușarea CFR, cu zeci de milioane de euro.

Potrivit jurnaliștilor de la kmkz.ro, Agathe Rudeanu (numele după căsătorie) a încercat să ascundă relația cu Remarul, ștergând pe 14 ianuarie 2011 din CV-ul său postul ocupat la compania clujeană, precizează cei de la kmkz.ro.

De ce a făcut acest lucru fiica lui Vasile Blaga? Oare pentru că legătura deranja fostelor și viitoarelor contracte cu statul?, sunt două întrebări extrem de pertinente, pe care și le adresează toți care cunosc această situație.

Emil Sabo, colaborator al lui Blaga, angajat al lui Călin Mitică

Un alt exemplu pe care îl leagă pe Blaga direct de Călin Mitică este prezența unui anume Emil Sabo în cadrul conducerii companiei Transferoviar. Cu această experiență, acesta a ajuns să fie numir director la CFR Infrastructură, cu girul lui Blaga.

Acest Emil Sabo a lucrat pentru campania lui Blaga din 2008 , iar apoi a devenit director al CFR Infrastructură, unde Călin Mitică avea interese directe de sute de milioane de euro.

Experiența de la CFR Infrastructură s-a terminat în 2010, când Sabo, omul lui Blaga, a devenit clientul DNA, în 2010.

Alexandru Noapteș- omul lui Mitică, susținut de Blaga pentru șefia CFR Călători

Spre exemplu, în 2005, Blaga l-a promovat pe unul din apropiații lui Mitică, și anume pe Alexandru Noapteș, în funcția de director al CFR Călători, cel care ulterior a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în 26 august 2010, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice pentru prejudicierea CFR Călători cu suma de 2.823.882 de lei (700.000 de euro). În perioada aprilie-octombrie 2005, ca urmare a acelor tranzacţii, preţul locomotivelor second-hand aduse din Germania a crescut de aproximativ 16 ori, adică de la 120.000 euro, preţ de vânzare oferit de firma care le-a cumpărat, la aproape două milioane euro, sumă plătită de CFR Călători.

PSnews.ro vă prezintă în exclusivitate ce acuze a formulat CFR Călători, în 2013, împotriva companiei SC Remarul 16 februarie SA, deținută de Călin Mitică
Acțiuni formulate de CFR Călători impotriva SC Remarul 16 Februarie SA

Țesătura lui Hrebenciuc. Legătura cu tandemul Blaga- Călin Mitică

Lucrurile devin mai interesante când află cu cine este căsătorită fiica lui Alexandru Noapteș, omul lui Călin Mitică și susținut de Vasile Blaga pentru funcția șef al CFR Călători în 2005.

Fiica lui Noapteș este căsătorită din 2008 cu juniorul Hrebenciuc, aflat în prezent în arest preventiv, după ce DNA l-a acuzat că ar fi beneficiarul unei spăgi de 12.000 de hectare din cadrul celor 43.000 de hectare ce urmau să fie retrocedate cu ajutorul și influența lui Viorel Hrebenciuc.

Încă nu știm nimic dacă Hrebenciuc are vreo legătură cu tandemul Blaga- Mitică, dar cu siguranța vom afla foarte curând.

Afacerile transpartinice ale lui Călin Mitică. Indiferent de guvernare, banii publici intră în buzunarele lui Călin Mitică
Iată câteva exemple de contracte cu statul, câștigate de Remarul 16 Februarie, inventariate de publicația monitorulcj.ro:

- 2005: achiziția a 34 de vagoane, 87 milioane lei (ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, PD)

- 2005: achiziția a 6 automotoare cu remorcă second-hand, 7,5 milioane lei (ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, PD)

- decembrie 2007: reparații și modernizare locomotive, 110 milioane lei (ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, PNL)

- iulie 2008: achiziție rame electrice (vagoane cu motor), 224 milioane lei (ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, PNL)

- decembrie 2008: reparații locomotive, 167 milioane lei (ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, PNL)

- decembrie 2010: adaptarea automotoare Diesel pentru circulația pe căile ferate române, 336 milioane lei (ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, PDL)

Admin
Admin

Mesaje : 1922
Data de înscriere : 03/02/2013

Vezi profilul utilizatorului http://scrisoridingerulia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum