SCRISORI DIN GERULIA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

GIBONUL MITOMAN E UN MARE BOLOVAN

In jos

GIBONUL MITOMAN E UN MARE BOLOVAN  Empty GIBONUL MITOMAN E UN MARE BOLOVAN

Mesaj  Admin Dum Dec 07, 2014 12:29 pm

„Dacă începe urmărirea penală împotriva mea voi demisiona” a declarat Ponta referindu-se la dosarul votării în diaspora, preluat de DNA. Nu e prima dată când Ponta condiționează retragerea sa de diverse fenomene politice: „dacă se schimbă majoritatea parlamentară” (mersi, atunci e demis, nu demisionează) sau „dacă are garanția că Băsescu sau Iohannis numesc tot un premier de la PSD”. Asta dacă-l crede cineva pe Ponta. Președintele Băsescu i-a dat această garanție „rugându-l public să-și asume ca președinte PSD formarea unui nou guvern din care el să lipsească, spre binele României întrucât e complet discreditat în UE iar prezența lui e un bolovan de piciorul României”. Bolovan! Și dl. Geoană a zis că Ponta „e un bolovan de gâtul României”. Ponta ar fi două bolovane. Unul de gât, altul de picioare. Bine că ne-a lăsat măcar mâinile libere. Bolovanul se simte însă reîncărcat: „am resursele interne pentru a merge mai departe” motivând că nu vrea să lase de izbeliște cele 5 mil. de suflete care l-au votat. Ascunsul după voturi e o practică veche. Geoană numără și acum cele 5 mil. voturi luate acum cinci ani iar PSD - pe cele de acum doi ani: „dl. Băsescu nu e în măsură să ceară demisia cuiva după votul din 2012 de la referendum”. Mai bine tăcea – căci și atunci a făcut-o lată. Stilul comunicatului trădează semnătura: Ponta, Firea cea întoarsă, Viorel cel trist și mic – care s-a prevalat de vârstă recunoscând că „am greșit dar am doar 42 de ani”. Aha, eu sunt mic, nu știu nimic, știu să fac serbări și să spun poezii. Dacă-i mic, de ce s-a serbat pe stadion și nu la Disneyland? Bolovanul Ponta i s-a urcat la cap lui Geoană. Exclus de două ori din partid și somat să părăsească vila RAAPPS pe care o ocupă ilegal de zece ani (reușind să plătească în ultimii trei ani o chirie de patru ori mai mare decât salariul pe care-l are și care e de patru ori mai mare decât merită) Geoană s-a oferit să preia PSD după dispariția lui Ponta și a lui Dragnea: „o specie pe cale de dispariție”. Nimic nu dispare, totul se transformă. Și Nicolicea susține că Geoană l-a eliminat din PSD „contra cost” iar acesta a zis că-l dă în judecată pe Nicolicea și va dona banii câștigați din proces unui ONG care va institui un „premiu pentru lichelism, impostură și traseism pentru care Nicolicea e calificat”. Adică-i dă banii înapoi sub formă de premiu? Ce stil zăpăcit au prostănacii și pontănacii ăștia! În suita promisiunilor făcute pentru 2015, Ponta a declarat că s-ar putea să nu mai candideze (decât dacă e rugat insistent, desigur) la șefia PSD la congresul din martie: „prefer să fiu într-o echipă câștigătoare decât căpitanul unei echipe care pierde”. Prea târziu. A ajuns propria sa ordonanță.
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 2564
Data de înscriere : 03/02/2013

https://scrisoridingerulia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum