CARTUŞ Mama noastră la toţi, ţară de tâmpiţi şi hoţi

Motto: Ce am fost şi ce-am ajuns! Ştiu cui să ‘’mulţumesc’’!
În 1989, românii au vrut un pariu pentru renaştere. Săraci şi curaţi, îl puteau câştiga. Cu dinţii strânşi de atunci tot scriu despre mistificarea unei naţiuni. În răspăr. O încleştare ce continuă şi azi. Vreau să spun că aici se află drama acestei perioade. O dramă fără ieşire, o situaţie fără soluţie. Nedreptăţiţi au fost invitaţi să stea sub acelaşi soare cu rinocerii epocii de aur. Şi ei tot călcaţi în picioare, şi ei tot la putere, bine mersi, dictând legi, principii, şi mustrând lumea cu botul lor rozaliu. Cum Dumnezeu aţi putut crede că o coabitare e posibilă? Cum nu v-aţi dat seama că mersul pe sârmă printre cele două lumi va fi socotit slăbiciune de character? O vreme, inclusiv subsemnatul, a meditat îndelung la posibilitatea de a uita. Să renunţăm la toate rănile memoriei şi să încercâm să construim ceva împreună. Să o luăm de la zero, încercând să abandonăm decontarea trecutului. Dar la puţin timp mi-am dat seama că nu am dreptul să cer nimănui acest lucru. Nici nedreptăţiţilor, nici profitorilor. Drept pentru care am decis să privesc lucrurile aşa cum sunt, în fundătura tragică în care se află, sperând ca timpul le va scoate într-un fel sau altul. Atât doar că eu, ca şi Domniile Voastre, trebuie să hotărăsc pentru mine. De care parte sunt? La fel şi voi.
De peste tot ni se azvîrle-n obraz aceleaşi nume, cu aceleaşi CIP-uri, aceeaşi puţinătate sau clone perfecte ale acelor figure. Nu s-a schimbat nimic în România. Au mai spus-o şi alţii. Mai mult:dacă vrei să ştii ce trăieşti astăzi, ai şanse mari să afli de la tenorii diverselor scene de mâine, în schimb te lămureşti fără greş de prestaţiile celor de atunci, toate grosolane, violente, şmechere, temătoare de orice geană de adevăr. Continui să scriu lipit de spinarea slăbănoagă, cocoşată, batjocorită a unui popor abia ieşit din multilateral închisoare comunistă. Unii chiar le place climatul de acolo. E adevărat, de prea puţine ori, în acest răstimp am tresărit la vobele spuse de unul sau altul dintre puţinii mei prieteni. Un vast process de măsluire îmbracă în molton aspre realităţi geopolitice, redactând rapoarte digerabile ce strălucesc hâd în cioburile mele de oglindă. Momente de cumpănă au fost, sunt şi, din păcate, vor mai fi. Toate modelate din corpuri de securişti. Putori comuniste. Nu, nu brutele de ieri, care te băteau doar ca să scrii cum îţi dictau, ci băieţaşii ăştia frumoşi de azi, care se ocupă mai ales de facerea banilor.
Telespectatorii se distrează ca idioţii, în timp ce vedetele politice ne distrug definitiv. Tot ce dă bine la ’’prostime’’ este utilizat. Se uita ceva fundamental: cu ce monedă plăteşti, cu aceea primeşti. România va fi întotdeauna locul unde ura împotriva cuiva poate justifica absolut orice: minciuna brutală, cinismul fundamental, agresivitatea cu orice mijloace. Asta e societatea distrusă în esenţă de un grup de huligani care-şi spun ’’oameni politici’’. Ha, ha, ha, ce o să mai râdem, Circul Globus va fi o palidă faţă. În plus, văd că puţini învaţă adevărurile istorice. Ba că ăla fu securist şi în noul regim nu mai are ce căuta şi alte chestii de genul ăsta. Păi nemţii cât sunt ei de nemţi l-au pus cap la serviciile secrete pe Reinhard Gehlen, care fu general în Abwelv, până şi comuniştii l-au scos pe Eugen Cristescu de la zdup să pună ceva ordine prin servicii. Bănuiesc eu că nici cei doi şi nici Pacepa nu au plantat panseluţe să ajungă generali în serviciile secrete. La vremuri noi, tot noi, cam asta e deviza. Experienţa ne ajută să vedem o greşeală atunci când o repetăm. Ca să parafrazăm o cimilitură, ’’Camarade nu fi trist, comunismul merge îniante prin partidul PSD-ist. Dormiţi liniştiţi, Iliescu veghează!’’ Defuncta Securitate a fost nu numai o sperietoare pentru cei care aveau un dinte în plus împotriva regimului comunist şi a lui Ceauşescu, iubitul conducător suprem, ci şi o sursă permanentă de câştig pentru cei care au acceptat să-şi vândă sufletul şi să devină informatori cu acte în regulă. Comuniştii au pus la punct o REŢEA DIABOLICĂ de informatori! Turnătorii îşi vindeau neamurile pentru doar 100 de lei. În arhivele CNSAS sunt atât de multe dosare, încât, puse cap la cap, însumează 40 de kilometri. Este vorba despre dosare de urmărire, de rețea și dosare penale întocmite unor deținuți politici implicați în lupta de rezistență anticomunistă. .
Partidul Comunist, mult stimatul şi mult iubitul lui conducător, Nicolae Ceauşescu, Securitatea şi Miliţia erau cam tot ce conta în economia mult prea simplă a unei libertăţi condiţionate şi înfricoşate de regimul totalitarist. O lume în care şi pereţii aveau urechi, o lume în care un cuvânt rostit aiurea pe la colţuri îl putea arunca pe vorbăreţ în cea mai întunecată celulă sau, în cel mai fericit caz, în dizgraţia PCR. Nimeni nu ştie câţi oameni au fost înregimentaţi în reţeaua informativă a Miliţiei şi a Securităţii. În zonele rurale, la ţară, activa mai mult Miliţia, pentru că Securitatea ajungea rar pe acolo. Securiştii, care se ocupau de oraşe, veneau periodic şi ridicau notele informative de la şefii de post care controlau reţeaua locală de informatori. Miliţia se subordona Securităţii şi trebuia să dea astfel socoteală. E vorba despre o muncă de câteva zeci de ani, în care profesioniştii în tehnici de manipulări şi şantaje au racolat indivizi din toate mediile sociale, pe care i-au transformat în delatori: medici, avocaţi, directori, sportivi, muncitori sau femei de serviciu. Racolarea unui informator se făcea după nişte reguli clare, bine definite. Omul era filat o perioadă chiar de reţeaua în care urma să intre. Era turnat de alţi turnători din anturajul său. Când cei doi – ofiţerul şi informatorul – se cunoşteau până la urmă, întâlnirea avea loc într-o casă conspirativă. Acolo, securistul trebuia să-i câştige încrederea individului care urma să intre în reţea, pentru că, dacă l-ar fi forţat, calitatea informaţiilor ar fi fost alterată, ori nu acesta era scopul. Informatorul trebuia să-şi toarne prietenii, colegii sau chiar familia de bunăvoie. Fie pentru bani, fie din spirit patriotic. Dovada colaborării se făcea în baza unui angajament scris. În schimbul informărilor date la intervale de timp stabilite anterior, turnătorul, care, obligatoriu, era «botezat» cu un nume de cod, primea anumite avantaje în funcţie de mediul social din care provenea. Unora li se plăteau serviciile cu sume cuprinse între 100 şi 2.000 de lei, cu daruri pe care le primeau de ziua lor sau erau scoşi în oraş la o friptură şi o sticlă de vin bun, în localuri scumpe. Alţii beneficiau de favoruri legate de poziţia lor socială, cum ar fi avansări, publicări de volume… Ca plată pentru colaborarea cu Securitatea mai puteau fi excursii peste hotare sau case. Toate aceste beneficii erau încadrate într-un fond special al Securităţii, denumit Cheltuieli Informative Speciale (CIS). Din acest buget gestionat de ofiţer se tarifau, în funcţie de importanţă, informările. La final, securistul tăia şi chitanţe, documente care, şi astăzi, sunt la dosarele din arhiva CNSAS. În general, delaţiunile se bazau pe răutatea şi pizma noastră tradiţional balcanică, pe şantaj, constrângeri, dar şi pe sentimente patriotice. Securitatea şi Miliţia au creat reţeaua informativă după chipul şi asemănarea lor. În cadrul păienjenişului de turnători care nu se cunoşteau între ei era o ierarhie bine definită. Ca importanţă şi pricepere, primul era rezidentul, de regulă un securist pensionar sau un informator cu mare experienţă în culegerea datelor. Pe scara ierarhică i se subordonau informatorul (aflat în permanentă legătură cu ţinta), colaboratorul (ocazional în anturajul celui turnat), gazda de întâlniri (care îşi punea casa la dispoziţie pentru întâlniri conspirative, fără însă să asiste la discuţia dintre ofiţer şi informator), persoana de încredere (aceia care vindeau pe oricine doar din convingere, fără să primească ceva la schimb). Persoana de sprijin a fost introdusă în sistem după anii ’80, când securiştii începuseră să racoleze până şi elevi de liceu pentru a împrospăta sistemul.
Securistul din Anvers a fost trimis de Ceauşescu să spioneze vasele NATO. Băsescu a fost totdeauna un securist şi comunist de dreapta.Care a luptat cu duşmanii clasei muncitoare. După 25 de ani descoperim securiştii care astăzi sunt magistraţi. În toate întreprinderile din vremurile anilor 1948-1989 existau contrainformatori ai Ministerului de Interne. Ei te chemau în biroul lor şi te puneau să dai în scris diverse informaţii despre anumiţi colegi vizaţi. Vroiai, nu vroiai trebuia să scri ceva. Verificaţi toţi judecătorii din România şi o să vă cruciţi cât de mulţi securişti sunt în Justiţie!! Nici nu ştiu, sincer, cum putem scăpa de asemena javre . Pentru că sistemul nu a putut fi definitiv curăţat. Iar ăştia sunt ca şerpii, dacă tai câteva bucăţi din el şi nu-l striveşti de tot, de pomană. E plină ţara de “foşti”, bântuie parlamentul de ei şi odraslele lor. CNSAS-ul a fost înfiinţat special ca să nu-i deconspire. Dacă jigodiile astea erau lichidate în decembrie 1989 alta era situaţia în România azi. Se definitivează faza “deversării în sus”, cum îi spunea (foarte straniu!) răposatul Laurenţiu Ulici: “Pădurea” română şi-a urcat (aproape) toate gunoaiele în cap!” Vin din urmă judecătorii tineri care sunt PROŞTI CA NOAPTEA şi începi să-i regreţi pe “foştii”, care oricum sunt profesionişti. Dezgustător! Şi mai avem pretenţii la europenism! În România postdecembristă securitatea este peste tot. Fără voia lor nu mişcă nimic în România. Doar imbecilii mai cred că în decembrie ’89 a fost revoluţie. A fost doar o mişcare a securităţii care dorea să scape de ceauşeşti şi să ia controlul deplin al întregii vieţi economice, sociale, politice, în România. PROSTIMII i s-a dat iluzia că democraţia s-a prăvălit peste plaiurile mioritice. Cine nu se aliniază este ras rapid fără scrupule. PROSTIMEA primeşte de ros doar atât cât decide secu în diversele ei forme. Nimic mai mult. Praf în ochi. Unde sunt dosarele de securitate ale lui Iliescu şi Băsescu? Nu cumva le are cineva bine puse şi doar le flutură la nevoie. Toţi erau o apă şi-un pământ şi trebuiau înlăturaţi din viaţa publică aşa cum foarte bine a fost gândit Punctul 8 al proclamaţiei de la Timişoara. Aceşti mizerabili trebuie DAŢI AFARĂ! Nu degeaba nu avem o lege a lustraţiei. Caracteristica principală pentru TRANZIŢIA din România (către o direcţie necunoscută încă) este CORUPŢIA. Aceasta este, în istoria omenirii, geneza prin care a apărut şi în România un nou tip de clasă socială “BURGHEZIA COMUNISTĂ” ce s-a dovedit a fi mult mai hidoasă decât au prevăzut-o cu câteva decenii în urmă unii prezicători ai vremurilor comuniste. Ea este compusă din MUTANŢII (DEGENERAŢII) apăruţi în urma “operaţiilor genetice” făcute urmaşilor activiştilor comunişti şi foştilor securişti altoiţi cu capitalism sălbatic. O parte destul de importantă din nomenclatura comunistă şi cea postcomunistă, într-un mariaj deplin, au reuşit să-şi transforme puterea politică în capital financiar şi active şi deţin astfel controlul sau influienţa asupra oricărui tip de decizie publică, cu riscul dezvoltării haotice a României şi fără limită a economiei subterane. Pentru creşterea eficienţei şi obiectivităţii în combaterea corupţiei infractorii (gangsterii politicii româneşti) de crimă organizată trebuie mărit la centru numărul de personal al DIICOT şi DNA. Problema e ca toţi CONDAMNAŢII LA DETENŢIE nu trebuie să execute pedeapsa cu suspendare, sub 3 ani şi oriunde, ci în minele parasite, că aşa au făcut şi americanii acum 100 de ani când au pus stavilă fenomenului corupţiei în USA începând cu Al Capone. Pedepsele pentru corupţie au fost executate în minele parasite, iar averile au fost confiscate până la al doile neam. Aşa s-a putut potoli în SUA sălbăticia umană manifestată împotriva omenirii. În România troaca politică plină de lături, gunoaie şi zoaie umane se luptă să îşi amnistieze marii corupţi, pe cei mici neglijându-i.
La noi, consolidarea continua a relaţiilor dintre criminalitatea organiyată şi corupţie explică legătura puternică existentă între infracţiunile scop şi infracţiunile mijloc. România de astăzi oferă tabloul unei societăţi haotice, dezorganizate şi fără perspective. Instituţiile şi autorităţile sunt ajunse în stadiul DISOLUŢIEI TOTALE, datorită atât micii, cât şi marii corupţii, dar şi INCOMPETENŢEI. CAUZA PRINCIPALĂ a marii corupţii în Romania este de ORDIN MORAL, ea nu este determinată de nivelul de trai scăzut sau de sărăcie, aceasta se datorează LĂCOMIEI NELIMITATE. După decembrie 1989 poporului român i s-a deschis calea istorică spre suveranitate şi la autodeterminare totală, dar aceste deziderate nu se pot realiza din cauza INCOMPETENŢEI şi IMORALITĂŢII proprilor noştri români semidocţi, submediocri, incompetenţi (paranoici) care se vor, prin autoimpunere a fi elite sau “genii” politice sau publice, precum şi a corupţiei generalizate care stăpâneşte România. CORUPŢIA ÎN ROMÂNIA are forme de organizare supersofisticate, este planificată, în majoritatea cazurilor este generată de crima organizată şi escaladată prin mistificarea adevărului în instanţele judiciare sau uneori şi în presă. Majoritatea aleşilor din România, cu cv mult discutabil şi neonorabil, (unii nu au ce trece în cv) pe lângă faptul că nu au vocaţie, virtuţi umane, pentru administrarea destinelor umane şi nici măiestria politică necesară, posedă un spirit întreprinzător pentru afacerile private (de tip fraudist) mult mai dezvoltat comparativ cu cel al afacerile publice (la unii lipseşte cu desăvârşire). Relaţia actuală este POLITICĂ = MAFIOTISM + IMORALITATE + INCOMPETENŢĂ + GOLĂNEALĂ.
Inclusiv spaţiul virtual e plin de securişti şi nemernici. Nu există să emit vreo idee deranjantă că sunt atacat ori acuzat că vreo frază sau idee de-a mea au mai spus-o şi alţii, chiar dacă, lucru dovedit, ei îmi trunchiază ideile, le publică în bloguri obscure şi apoi turbă de furie că încă mai sunt lăsat să scriu. Astăzi v-am panoramat culisele securităţii, o instituţie care din 1987 mi-a oferit un călduros domiciliu obligatoriu în minele Văii Jiului, unde am început să curăţ conştiincios ca un obscur holongăr canalele lor împuţite. De aceea poate am fost şi puţin subiectiv în analiză, lucru pentru care cer scuzele cuvenite cititorilor mei fideli. Cu plecăciune,
Pompiliu COMŞA

http://www.jurnalulbucurestiului.ro/cartus-mama-noastra-la-toti-tara-de-tampiti-si-hoti/