”Ei” sîntem ”noi”

În ediția de azi, caricaturistul Gazetei, Emil Mierlă, a inserat Tour Eiffel în capul de ziar redesenat

Dezbaterea în interiorul aceleiași publicații este un lux necesar al democrației. Pînă tîrziu, la aproape 10 ani după comunism, așa ceva era de neconceput în România.
Cînd colegii mei Cristian Geambașu și Radu Naum (care are o precizare) scriu că jurnaliștii francezi nu pot fi priviți drept “agenți provocatori” sînt 100% de acord cu ei.
Libertatea de exprimare nu se oprește acolo unde începe capacitatea cuiva de a se ofensa.
Dar cînd din textele lor se deduce că problema Europei este valul perturbator musulman, cu asta mă găsesc în deplin dezacord.
Probabil cel mai bun lucru pe care l-am citit, pe gustul meu subiectiv, desigur, este opinia lui Cas Mudde de pe site-ul Open Democracy. Olandezul Cas Mudde s-a afirmat ca unul dintre experții cu autoritate în materie de mișcări populiste și extremism.
Textul se intitulează, blasfemiator parcă, “No, we are NOT all Charlie (and that’s a problem)”. Nu, noi nu sîntem toți Charlie și asta e o problemă!
De ce nu sîntem toți Charlie, deși ne pretindem? De ce nu sîntem, în mod autentic și asumîndu-ne consecințele, iubitori ai spiritului liber și ai toleranței, după cum pozăm cu foi de hîrtie în brațe?
Întîi pentru că nu iubim necondiționat libertatea de exprimare.
Mulți dintre cetățenii, gînditorii sau politicienii europeni care astăzi fraternizează cu Charlie Hebdo erau pînă mai ieri nervoși pe publicație. Și o numeau “comunistă”. Charlie Hebdo satiriza evreii, clericii creștini sau musulmani, politicienii, magnații, naționala Franței, Cupa Mondială de fotbal și pe oricine avea chef, în pofida ideii ipocrite că sînt bune criticile pînă nu se ating de ”noi” și ”ai noștri”.
Așa se explică faptul că unii dintre suporterii libertății de exprimare nelimitate de azi sînt aceiași care doresc interzicerea Coranului, pentru că acesta ar îndemna la violență. Jos cenzura pentru noi, dar să radem tot ceea ce-i face diferiți pe ăilalți. De ce? Pentru că noi apărăm valorile libertății, iar arabii, nu.
Al doilea motiv e acela că visăm o dezbatere civilizată, însă pe care să o definim noi, fără să ținem cont de definiția celuilalt.
”Second, many people are not Charlie because they believe that democratic debates should be “civil” and not upset people. The problem is that ‘civility’ is a slippery concept, which means very different things to different people”.
Și ultimul motiv pentru care nu sîntem Charlie e acela că ne e frică.
”Third, and final, many people are not Charlie because they are afraid. Many people never openly criticize anything or anyone, or at least not relatively powerful people”. Nu mai e nevoie de traducere.
Cas Mudde spune că marele pericol e acela de a persista în “noi”, europenii, și “ei”, musulmanii. Ne consolează să credem că masacrul din Paris e din cauza faptului că “ei” nu se pot plia pe libertățile pe care “noi” sîntem gata să li le oferim. Și uite că arăbeții nu au organ pentru libertate, vasăzică. Atunci, valea!
Acesta este fanatism nearmat, dar pur, după definiția lui Amos Oz fanaticul e cel care îți cere să fii ca el sau te lichidează. Respectiv, te ambalează și te trimite acasă.
Dacă te revendici ”Charlie” nu gîndești așa. Pentru ”Charlie” oamenii sînt egali, fie și în dreptul de a fi satirizați.
Toleranță nu înseamnă să suporți pe unul scrîșnind din dinți, că n-ai încontro. Toleranță înseamnă să accepți diferența pentru că ai interiorizat valoarea diferenței. Nu te rogi ca un musulman, dar nici nu te enervează că el se roagă. Dimpotrivă, te bucură diversitatea lumii care, văzută așa, ”e un loc remarcabil”, ca în melodia lui Jason Mraz.
“Prea des islamul și musulmanii sînt tratați drept niște străini”, scrie Mudde, deși majoritatea musulmanilor din majoritatea țărilor europene sînt cetățeni născuți și crescuți aici. Cînd vorbim despre “Europa noastră” vorbim, de fapt, și despre “Europa lor”.
<Cu alte cuvinte, “ei” sîntem “noi”>.


Citește și:
Cristian Geambaşu » Care insolenţă? Click AICI pentru editorial!
Radu Naum » Rîsul. Plînsul Click AICI pentru editorial!
Alin Buzărin » Franţa paradisului fiscal opac şi limpede Click AICI pentru editorial!

Citește și...

Sîntem neputincioşi, nu proşti!
Sîntem supăraţi!
Ce sîntem noi: viitor sau trecut?

http://www.tolo.ro/2015/01/09/ei-sintem-noi/