Romania after the Ukraine War: Threats and Opportunities A. Wess Mitchell

Romania after the Ukraine War: Threats and Opportunities

A. Wess Mitchell

Speech at Babeș-Bolyai University
Cluj-Napoca, Romania
November 6, 2014
Thank you all for coming today and for the opportunity to speak here at Babeș-Bolyai University, Cluj. It’s a
pleasure to be here at Romania’s oldest and largest university. I especially want to thank my host Dr. Călin
Hinţea, and my good friend Don Lothrop. Don has been an outstanding supporter and mentor of our entire
organization at CEPA. Many of you here may not realize the extent of the impact that Don is achieving as an
ambassador at large for your country in the United States. He is a founding father of our U.S.-Romania
Initiative at CEPA, and his work on the Romania One Initiative has been an inspiration to all of us at CEPA in
our mission as Washington’s only think-tank dedicated to promoting an economically vibrant, geopolitically
stable and politically free Central Europe with close and enduring ties to the United States.
Today I want to talk about the second part of CEPA’s mission statement: geopolitics.
Within the course of the past 8 months, war has returned to Central and Eastern Europe. The largest country in
Eastern Europe—a sovereign nation of 45 million people whose borders were guaranteed by the Great
Powers—has been subjected to a sustained campaign of state violence, systematic destabilization and
dismemberment at the hands of the Russian Federation. This country has been repeatedly invaded, its citizens
have been murdered, its territory has been occupied. More than 3,000 people have been killed. Borders have
been redrawn. A civilian airliner has been shot down. And the West has entered into a prolonged geopolitical
contest with Russia. Eastern Europe has once again in our lifetimes become a reactivated geopolitical and
civilizational frontier.
And all of this has happened in a country that is a few hours’ drive from where we sit here today. A country that
shares a 600-kilometer border with Romania.
Since this crisis began, most of the focus in Western security policy has been on North Central Europe, on
Poland and the Baltic States. But I want to talk this afternoon about what the Ukraine war means for the
geopolitics of southeastern Europe and in particular what it means for the people and state of Romania.
This is not a topic we discuss very often. For most of our lifetimes, geopolitics is not something that we in the
West or Romanians in particular have not had to think very much about. For 25 years now, we have lived
through one of the most stable and transformative periods in human history. Fat years, years of peace and
prosperity, free from the Old Chaos of geopolitics and Great Power war.
Central Europe has been the ultimate symbol of that prosperity: this region has enjoyed greater safety, wealth
accumulation and political freedom than at any point in 1,000 years of history. In the past quarter century,
Romania has gone from being one of the most wretched and oppressed of the captive nations of the Soviet Bloc
to the most successful democracy in the Balkans. Its GDP has increased by 150 percent. It’s attracted more than
170 billion dollars in foreign investment. It’s achieved some of the fastest economic growth rates in the Western
world. And it’s gone through 7 consecutive, peaceful, parliamentary transfers of power.
Romania’s success was made possible by the courage and ingenuity of its people. But it was also made possible
by an exceptional and historically rare set of geopolitical circumstances. For 25 years now, Romania has, for the
first time in modern history, not faced a military threat from an outside power. It has had a security covenant 2
with the most powerful nation on earth. And it has had the modernizing and reforming influence of the world’s
largest trade bloc.
This set of conditions has created a kind of “goldilocks” moment for all of Central Europe that has allowed the
countries of this region to heal from the wounds of Communism and focus on building up the human capital,
political institutions and open economies of modern European states. No nation deserved this opportunity more
than Romania, the victims of the Ceausescu police state.
What the post-Cold War moment gave to Romania was a suspension of the normal laws of geography and
power that have dominated most of its history – that have subjected it and its neighbors to what Churchill called
“the tortures which ancient poets and theologians reserved for the damned.”
To an even greater extent than Poland, Romania has been able to forget about the dictates of strategy and
statecraft. It’s worked hard to get into NATO. It made contributions to U.S.-led effort in Afghanistan. But it has
not had to worry about geopolitics at the most fundamental level, of having to secure the state and its territory
against invasion, coercion or extinction at the hands of hostile powers. The security of Romanian territory, the
integrity of its governmental system, the stability of its environment for attracting investment and growth—all
of these preconditions for the success of the modern Romanian state have been provided for Romania on its
behalf, largely by outside powers.
This tranquil period of history has been a great accomplishment for Romania and for the West as a whole that is
worth celebrating at the 25th anniversary of the transition from Communism.
But the conditions that made this vacation from geopolitics possible are ending.
The Russian invasion of Ukraine represents a direct and very violent challenge to the legal and territorial
foundations of the European security order. It signals changes to the SEE geopolitical landscape that will
profoundly and permanently alter Romania’s external environment in ways that will challenge its continued
success as an emerging democratic European state.
For the first time in a generation, Romania has a predator in its ecosystem. Under the leadership of Vladimir
Putin, Russia has reemerged as a territorially unsatisfied, militarily capable, and ideologically anti-Western state
with the capabilities and intentions to overturn the post-1991 settlement in its neighborhood. The Ukraine war
shows that Russia is willing to play this role using not only subversion, bribery and intimidation but by using
military force against its neighbors.
In many ways, Vladimir Putin is already at war with the West, and he is winning. He has encountered nothing
in the responses of Western nations that would dissuade him from using the same techniques to terrorize,
destabilize and rearrange other states up and down the length of Europe’s eastern frontier.
Russia’s resurgence comes at a moment of weakness for the West when the Pax Occidentalis is wearing thin in
Romania’s neighborhood. The United States is a treaty ally of Romania that is and will remain staunchly
committed to its defense. But the nature of America’s influence in Central Europe is changing: our defense
budgets are shrinking, the strategic pressures of managing multiple global regions are increasing, and by
virtually any measure, America’s influence in SEE is being supplanted by other powers.
At the same time, the traditional motors of Western integration are slowing. The Ukraine crisis showed the
limits of the EU’s ability to export its model of governance in contested spaces against the will of a determined
Russia without possessing the traditional elements of geopolitical power. Inside the EU, the reform agenda has
stalled in many EU countries. Populism and nationalism are on the rise in SEE and euroskepticism is growing.3
This is not happening in a vacuum. We live in a time of extraordinary global upheaval. Rising and revisionist
powers are testing the resiliency of the Western-led international order on every frontier. Hybrid forms of
authoritarianism are on the rise. Vladimir Putin’s strong-arm tactics in Crimea are mirrored by Chinese
maritime aggression in the South China Sea. America’s power has never been stretched thinner or our
challengers more numerous. The foundations of the post-Cold War World are shaking all around us.
Now a lot of Romanians might listen to all of this and say: “Sure, things seem unstable. Ukraine is a tragedy.
The EU is a mess. The US has its problems in Asia. But Romania is in NATO. We’ve got article 5. We’ve got
U.S. troops on Romanian soil. We have a successful economy and a booming energy sector. Now is not a time
to upset investors with talk of geopolitics. We’ll raise defense spending a few decimal points but eventually the
crisis will fade and we can go back to business as usual.”
This is a tempting view. But it’s misleading. In the years ahead, I believe that old-fashioned geopolitics will
begin to intrude on Romania in ways that could present grave challenges for its internal economic and political
development. Based on current regional trends, I see 5 emerging risks that Romania is likely to face:
 The risk of a re-activated Eastern military frontier: Russia’s continued advance on southern Ukraine
places direct pressure on Romania. In the years ahead, Romania should expect more frequent Russian
violations of its airspace, more Russian maritime harassment of ships and rigs in the Romanian EEZ,
and greater agitation in Moldova and Transnistria.
 The risk of a re-militarized Black Sea: The annexation of Crimea puts Russia in a position to disrupt
Romanian maritime energy and economic development. Forty percent of the energy resources in the
Romanian EEZ are now subject to legal dispute by Russia on the basis of the old Ukrainian boundary
claims. Even an unsuccessful challenge to the 2009 ICJ ruling could change the risk climate for
Romanian Black Sea energy development and impede Romania’s plans for energy independence by
2020.
 The risk of regional economic uncertainty: Investors don’t like wars. CE has thrived economically
because 2 decades of stability have made it a safe haven among global emerging markets. Lose that
stability, and you lose more of the basis for your future growth than you realize. This is exactly what a
recent EBRD report has warned will happen in CE if the crisis in Ukraine stretches into a second year.
 Fourth, the risk of resurrected regional nationalism: The Ukraine war reintroduced ethnic-based
territorial revisionism to CEE for the first time since the 1940s. Irredentist nationalists from Transnistria
to Transcarpathia and Transylvania took note of Crimea and are being actively encouraged by Vladimir
Putin and Alexandr Dughin.
 The risk of co-optation through corruption: Romania is a “battleground state” of the Balkans. The
intensification of geopolitical competition increases its attractiveness as a target for foreign powers who
would use corruption in its political system as a national-security liability.
In every direction around Romania, the Euro-Atlantic order is in retreat. To your east, a sovereign nation has
been invaded to prevent it from moving closer to the EU; to your west the democratically elected leader of
Hungary has declared the death of liberal democracy; to your south, a fellow NATO/EU member state has been
co-opted by Russian money and its own misgoverance to such an extent that it is on the verge of virtual state
capture.4
In this setting, Romania can no longer assume that the benign external conditions that allowed it to prosper for
the past 25 years will continue indefinitely. It can no longer assume that it will not face an external threat to its
interests or even to its own territory; that a friendly outside power will be able to ensure the stability in
Romania’s surrounding environment; or that unfriendly outside powers will not use its vulnerabilities as
strategic weapons against it.
These are not risks that Romania has had to worry about in any meaningful way for most of our lifetimes. The
danger that they present to Romania at its current stage of transition is the danger of arrested development—the
danger that an inhospitable external environment will slow or impede Romanian economic growth or political
consolidation just as it is arriving at a breakthrough moment in its post-Communist development.
If this sounds far-fetched, consider Interwar Romania: A large country with enormous natural resources that
was the biggest winner from the post-1919 settlement and one of the world’s largest oil producers behind the
US. The 1923 Romanian constitution was said to be a “model of liberal democratic ideals.” Within a generation,
this 1
st experiment in Romanian democracy had failed. The strategic environment shifted. Romanian leaders
purloined state resources and lost the trust of the people. Western patrons vanished. Revisionist powers filled
the vacuum. Romanians gave up on democracy. State capture came swiftly, from without and from within.
That will not be the fate of Romania in our time. This is not the 1930s, and modern Romania has built strong
foundations for a successful state. But Romania also won’t be able to behave strategically as if it’s still the early
2000s. Your geopolitical surroundings are changing, and Romania will need to adapt if it wants to succeed.
To a greater extent than in the past, Romania will have to play a direct role in ensuring the external conditions
that provide for its economic and political success. This includes the fundamental strategic pre-requisites of the
Romanian state: limiting Russian military presence east of the Dnieper; maintaining the Black Sea as an open
economic space; containing ethnic revisionism in the Danubian Basin; and retaining an active Western strategic
alternative in the PSS.
Navigating this new environment will require at least 3 things of Romania that it didn’t have to worry about in
earlier stages of the post-Cold War era.
First, Romania will have to have the physical ability to shape its external environment.
 A capable, modern military is the precondition to any future Romanian strategy. The Romanian military
today is widely respected in both Romania and the United States. However, it also reflects post-Cold
War strategic realities: Small budgets, a preoccupation with out-of-area missions like ISAF and a
prioritization of personnel over capabilities.
 Some Romanian forces today use the same equipment they had in 1988, when I was in the fifth grade
and Romania was in the Warsaw Pact. The modernization program that Romania began in 2007 has
stalled. Out of 85 planned acquisitions, the Romanian military has completed 15.
 This would be justifiable for a small state. But Romania is not a small state. Romania is the second
largest NATO frontline state, the anchor of NATO’s southeastern flank and alongside Poland, the
linchpin of Western strategy for this entire region.
 Romania needs to reevaluate the priorities of its military modernization in light of the post-Ukraine war
landscape. Comprehensive reform and modernization is needed similar to what Poland began a decade
ago. Less spending on personnel and more on capabilities, less focus on exotic weapons systems and 5
more practical “area denial” capabilities to strengthen SEE deterrence against Crimea-style asymmetric
threats.
Second, Romania needs a strategy for translating its national success into regional leadership.
 Romania is the largest U.S. ally for 1,500 miles between Poland and Israel. It is the only local power
that has the size, latent potential and credibility to project stability in southeastern Europe.
 Romanian strategy for doing this should be to build up areas of potential national advantage in military
security, energy, and democratic governance.
 The most immediate leadership opportunity is in energy. By the year 2020, Romania is on track to be
producing more gas than it and Moldova consume together. This is good news for CE, but Romania
lacks a long-term strategy for systematically exploiting this opportunity.
 A Romanian regional energy strategy would go beyond the current focus on encouraging offshore and
onshore production. It would take steps now to make production sustainable and exportable at a regional
level. It would address vulnerabilities in infrastructure, accelerate liberalization of the energy market,
bring accountability to state-owned distribution facilities and create barriers to Russian and Chinese
acquisition of strategic assets.
Third, Romania must succeed as a democracy. Not just succeed—but succeed conspicuously.
 National security and governance are intimately linked. This is true in all countries – including the
United States.
 The difference for Romania is that the stakes here are higher. You live in a hostile environment.
Precisely because you are crucial to the West’s success in this region you are more of a target for outside
forces—whether its Russia or China—who would use the unfinished business of your democratic
transition against you. Your immune system has to be even stronger than other states.
 Romania’s ability to overcome corruption is inextricably linked to your success or failure not just as a
democracy but as a state. Asking your leaders for better governance—for cleaner courts, prosecuting
bribes, insisting on integrity and transparency in the public space—is one of the most patriotic thing that
everyday Romanians can do.
The common theme in all of these areas is leadership.
Romania is proof that Western ideals and institutions “work” at a moment in history when we desperately need
examples of the Western success story world-wide.
Think for a moment what the future could look like if Romania achieves its full potential: The 6th largest
country in Europe with 20 million people and the third largest gas reserve in the EU as a consolidated
democracy in the heart of SEE, with stable institutions, a rising standard of living, steady Western investment
and a booming energy sector. This is a strong, Atlanticist Romania that would radiate stability, energy solutions
and democracy to its neighbors.
This is the Romania that the West needs strategically in our time. The years ahead are likely to see greater
global geopolitical and ideological competition than any of us could have imagined 25 years ago. America will 6
need mature allies that are capable of anchoring their regions in security and modeling the success of the
Western order. Our strategic and economic commitment will be greatest to those allies that succeed most in
these areas. The more you succeed in Romania, the more the United States will be present in your country and
your region.
It was said of Interwar Romania that it was a European “state of necessity.” That is true of Romania today. You
are a “state of necessity” for America and the Western alliance. There have been times in Romania’s history
when the safest thing for Romania to do was keep a low profile and act like a smaller state than you actually
were. This is not one of those moments. This is a moment when Romanians need to be subjects rather than
objects of history. A moment to lead in your region—in governance, security and energy—despite the fact that
everything around you is moving in the opposite direction.
I believe that Romania is ready for this moment. You have steadier institutions, greater wealth and better allies
than the Romanian state of the Interwar Period. The past 25 years have provided all of the ingredients for your
success. All you need is confidence. The choice is ultimately yours. But the West needs Romania to succeed,
for your future and for ours. Thank you.

„Vă mulțumesc tuturor pentru că ați venit astăzi aici și pentru oportunitatea de a vorbi aici (Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept, n.m.). Doresc să mulțumesc bunului meu prieten Don Lothrop, care a fost un susținător remarcabil și un mentor al întregii noastre organizații la CEPA. Mulți dintre voi nu realizează amploarea impactului pe care Don îl are pentru țara dumneavoastră ca ambasador în Statele Unite. Don depune eforturi formidabile în a educa Guvernul SUA, think-tank-urile și comunitatea de afaceri cu privire la potențialul României și la importanța strategică a acesteia pentru Statele Unite. Don este unul dintre fondatorii Inițiativei SUA-România la CEPA, iar munca sa privind Inițiativa România One a fost o sursă de inspirație pentru noi toți la CEPA, în misiunea noastră de a reprezenta la Washington singurul think-tank dedicat promovării unei Europe Centrale înfloritoare din punct de vedere economic, stabilă geopolitic și liberă din punct de vedere politic, având legături strânse și durabile în Statele Unite.

Astăzi vreau să vorbesc despre a doua parte a misiunii CEPA: geopolitica.

În cadrul ultimelor opt luni, războiul a revenit în Europa Centrală și de Est. Cea mai mare țară din Europa de Est, o națiune suverană de 45 de milioane de oameni, ale cărei granițe au fost garantate de Marile Puteri, a fost supusă unei campanii susținute de violență de stat, destabilizare sistematică și dezmembrare, la comanda Federației Ruse. Această țară a fost invadată în mod repetat, cetățenii săi au fost uciși, teritoriul său a fost ocupat. Peste 3.000 de persoane au fost ucise. Frontierele au fost redesenate. Un avion civil a fost doborât. Iar Occidentul a intrat într-un concurs prelungit de geopolitică cu Rusia. Europa de Est a devenit, încă o dată, în timpul vieții noastre, o frontieră geopolitică și civilizațională.

Iar toate acestea s-au petrecut într-o țară care se află la câteva ore de unde ne aflăm azi. O țară care împarte o frontieră de 600 de kilometri cu România.

De la începutul acestei crize, politica de securitate a Occidentului a pus accentul pe Nordul Europei Centrale, pe Polonia și pe Statele Baltice. Dar vreau să vorbesc în această după-amiază despre ce înseamnă războiul din Ucraina pentru geopolitica sud-estului Europei și, în special, ce înseamnă aceasta pentru cetățeni și pentru România ca stat.

Acesta nu este un subiect despre care discutăm foarte des. Pentru cei mai mulți, geopolitica nu este ceva la care noi, cei din Occident sau românii, în special, să fi avut destul timp să ne gândim. În ultimii 25 de ani am trăit una dintre cele mai stabile perioade din istoria omenirii. Ani de pace și prosperitate, liberi de Vechiul Haos al geopoliticii și de războiul Marilor Puteri.

Europa Centrală a fost simbolul suprem al acelei prosperități: această regiune s-a bucurat de o siguranță, de o acumulare de bogăție și de o libertate politică mai mare decât în orice moment în cei 1.000 de ani de istorie. În ultimul sfert de secol, România a trecut de la stadiul uneia dintre cele mai nenorocite și mai asuprite națiuni captive ale Blocului Sovietic la democrația cea mai de succes din Balcani. PIB-ul a crescut cu 150%. A atras peste 170 de miliarde de dolari în investiții străine. A atins una dintre cele mai rapide rate de creștere economică din lumea occidentală. Și a trecut prin șapte transferuri consecutive, pașnice, ale puterii în Parlament.

Succesul României a fost posibil prin curajul și ingeniozitatea cetățenilor săi. Dar a mai fost posibil și grație unui set de circumstanțe geopolitice de excepție și rare din punct de vedere istoric. Timp de 25 de ani, pentru prima dată în istoria modernă, România nu s-a confruntat cu o amenințare militară venită din partea unei puteri din afară. Aceasta a avut un acord de securitate cu cea mai puternică națiune de pe pământ. Și a avut parte de influența modernizatoare și reformatoare a celui mai mare bloc comercial din lume.

Acest set de condiții a creat un fel de moment „locuibil” pentru toată Europa Centrală, care a permis țărilor din această regiune să se vindece de rănile comunismului și să se concentreze pe construirea capitalului uman, a instituțiilor politice și a economiilor deschise ale statelor europene moderne. Nici o națiune nu merită această oportunitate mai mult decât România, victima statului polițienesc condus de Ceaușescu.

Momentul de după Războiul Rece a permis României o suspendare a legilor normale ale geografiei și ale puterii care au dominat cea mai mare parte a istoriei sale și care au supus-o pe ea și pe vecinii săi la ceea ce Churchill a numit „torturile pe care poeții vechi și teologii le rezervă damnaților”.

Într-o măsură chiar mai mare decât Polonia, România a reușit să uite de dictatele strategice și diplomatice. A muncit din greu pentru a intra în NATO. A adus contribuții operațiunilor conduse de SUA în Afganistan. Dar nu a fost nevoie să-și facă griji cu privire la nivelul de bază/fundamental al geopoliticii, acela de a asigura statul și teritoriul său împotriva unei invazii, a constrângerilor sau împotriva extincției în mâinile puterilor ostile. Securitatea teritoriului românesc, integritatea sistemului său guvernamental, stabilitatea mediului său pentru atragerea de investiții și dezvoltare – toate aceste condiții prealabile pentru succesul statului român modern au fost asigurate în numele său, în mare măsură, de puteri din exterior.

Această perioadă liniștită a istoriei a fost o mare realizare atât pentru România, cât și pentru Occident ca un întreg, care acum pot sărbători 25 de ani de la tranziția din comunism.

Dar condițiile care au făcut posibilă această vacanță de geopolitică se apropie de sfârșit.

Invazia rusească din Ucraina reprezintă o provocare directă și foarte violentă la adresa bazelor juridice și teritoriale ale securității spațiului european. Aceasta semnalează modificări ale peisajului geopolitic din sud-estul Europei care vor modifica, la rândul lor, profund și permanent, mediul extern al României în moduri care vor pune sub semnul întrebării succesul său continuu ca stat european democratic în curs de dezvoltare.

Pentru prima dată în această generație, România are un prădător în ecosistemul său. Sub conducerea lui Vladimir Putin, Rusia a reapărut ca un stat nemulțumit din punct de vedere teritorial, capabil militar și ideologic antioccidental, cu capacitățile și intențiile de a răsturna soluționarea post-1991 în vecinătatea sa. Războiul din Ucraina arată că Rusia este dispusă să joace acest rol, folosind nu doar tactici de subversiune, luare de mită și intimidare, ci și prin utilizarea forței militare împotriva vecinilor săi.

În multe feluri, Vladimir Putin este deja în război cu Occidentul și câștigă. Nu a întâmpinat nimic în răspunsul națiunilor occidentale care să-l descurajeze să folosească aceleași tehnici pentru a teroriza, a destabiliza și a rearanja alte state de-a lungul frontierei de est a Europei.

Renașterea Rusiei vine într-un moment de slăbiciune pentru Occident, atunci când Pax Occidentalis înseamnă din ce în ce mai puțin pentru România. SUA sunt un aliat prin tratat al României; sunt și vor rămâne ferm angajate în apărarea sa. Dar natura influenței Americii în Europa Centrală se schimbă: bugetele noastre de apărare sunt în scădere, presiunile strategice de gestionare a mai multor regiuni la nivel mondial sunt în creștere și, teoretic, pe orice plan, iar influența Americii în sud-estul Europei este înlocuită de alte puteri.

În același timp, motoarele tradiționale de integrare occidentală încetinesc. Criza din Ucraina a demonstrat limitele capacității UE de a exporta modelul său de guvernare în spațiile în litigiu împotriva voinței unei Rusii determinate fără a poseda elementele tradiționale ale puterii geopolitice. Agenda de reforme a stagnat în multe țări din UE. Populismul și naționalismul sunt în creștere în sud-estul Europei, iar euroscepticismul este în creștere.

Aceste evenimente nu se petrec în vid. Trăim într-o perioadă de transformări globale extraordinare. Puterile în ascensiune și cele revizioniste testează capacitatea de rezistență a ordinii occidentale. Forme hibride de autoritarism sunt în creștere. Tacticile beligerante ale lui Vladimir Putin în Crimeea sunt reflectate de agresiunea maritimă a Chinei în Marea Chinei de Sud. Niciodată n-a mai fost astfel contestată puterea Americii, și nici rivalii atât de numeroși. Bazele lumii de după Războiul Rece se cutremură/se zdruncină în jurul nostru.

Acum, o mulțime de români ar putea asculta toate acestea și ar putea spune: „Sigur, lucrurile par instabile. Ucraina este o tragedie. UE este o harababură. SUA au problemele lor din Asia. Dar România este în NATO. Avem articolul 5. Avem trupe americane pe teritoriul românesc. Avem o economie de succes și un sector energetic în plină expansiune. Acum nu este momentul să-i perturbăm pe investitori cu geopolitica. Vom crește costurile apărării cu câteva procente, dar, în cele din urmă, criza va dispărea și ne vom putea întoarce la afacerile noastre”.

Aceasta este o imagine tentantă, dar e iluzorie. Cred că, în anii următori, geopolitica de modă veche va începe să afecteze România în moduri care ar putea prezenta probleme grave pentru dezvoltarea sa economică și politică internă. Bazându-mă pe tendințele regionale actuale, văd cinci riscuri emergente cu care este probabil ca România să se confrunte:

    -Riscul unei frontiere militare reactivate pe frontul estic: avansarea continuă a Rusiei în sudul Ucrainei pune o presiune directă asupra României. În anii următori, România trebuie să se aștepte la frecvente încălcări ale spațiului său aerian din partea forțelor ruse, la hărțuire maritimă a navelor și platformelor din Zona Economică Exclusivă a României și la o mai mare agitație în Republica Moldova și Transnistria.

    -Riscul de a remilitariza Marea Neagră:

Anexarea Crimeii pune Rusia în poziția de a perturba dezvoltarea energetică maritimă și economică a României. Patruzeci de procente din resursele energetice din ZEE a României fac acum obiectul unei dispute juridice declanșate de Rusia, pe baza revendicărilor vechii frontiere ucrainene. Până și o atacare fără succes a hotărârii din 2009 a Curții Internaționale de Justiție ar putea schimba climatul de risc pentru dezvoltarea sectorului energetic în spațiul Mării Negre și să împiedice planurile României pentru independența energetică până în 2020.

    -Riscul de incertitudine economică regională:

Investitorii nu agreează războaiele. Comunitatea Europeană a prosperat din punct de vedere economic, deoarece două decenii de stabilitate au făcut din aceasta un loc sigur în rândul piețelor globale emergente. Dacă se pierde această stabilitate, veți pierde mai mult din baza necesară creșterii în viitor decât vă dați seama. Este exact ceea ce un raport recent al BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) a avertizat că se va întâmpla în CE în cazul în care criza din Ucraina se va întinde pe durata unui al doilea an.

    -În al patrulea rând, riscul naționalismului regional resuscitat/reînviat:

Pentru prima dată după 1940, Războiul din Ucraina a reintrodus în CEE revizionismul etnic teritorial. Naționaliștii iredentiști din Transnistria până în Transcarpatia și în Transilvania au luat act de anexarea Crimeii și sunt încurajați în mod activ de Vladimir Putin și Alexandr Dughin.

    -Riscul de cooptare prin corupție:

România este un „stat câmp de luptă” al Balcanilor. Intensificarea concurenței geopolitice crește atractivitatea sa ca țintă pentru puteri străine, care s-ar putea folosi de corupția din sistemul său politic ca de o breșă în securitatea națională.

În toate direcțiile în jurul României, ordinea Euro-Atlantică este în retragere. La est, o națiune suverană a fost invadată pentru a împiedica apropierea acesteia de UE; la vest, liderul ales în mod democratic în Ungaria a declarat moartea democrației liberale; la sud, un stat membru NATO/UE a fost cooptat de bani rusești și de propria guvernare defectuoasă într-o asemenea măsură încât este pe punctul de deveni un stat virtual capturat.

În acest context, România nu mai poate presupune că condițiile externe benigne, care i-au permis să prospere în ultimii 25 de ani, vor continua la nesfârșit.

Ea nu mai poate presupune că nu se va confrunta cu o amenințare externă a intereselor sale sau chiar a teritoriului propriu; că un aliat din exterior va reuși să ofere stabilitatea mediului înconjurător; sau că puteri din afară nu vor folosi vulnerabilitățile României ca arme strategice împotriva sa.

Acestea sunt riscuri de care România nu a trebuit să își facă griji în mod semnificativ timp o lungă perioadă a vieții noastre. În stadiul său actual de tranziție, pericolul pe care îl prezintă pentru România este frânarea dezvoltării – pericolul că un mediu extern neospitalier va încetini sau va împiedica creșterea economică ori consolidarea politică a României într-un moment de răscruce în evoluția sa postcomunistă.

Dacă acest lucru sună exagerat, luați în considerație România interbelică: o țară mare, cu resurse naturale din belșug, care a fost cel mai mare beneficiar al Tratatului post-1919 și unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, după SUA. Despre Constituția României din 1923 s-a susținut că este un „model de idealuri democratice liberale”. În termen de o generație, acest prim experiment al democrației românești a eșuat. Mediul strategic s-a schimbat. Liderii români au sustras resurse de stat și au pierdut încrederea poporului. Investitorii din Vest au dispărut. Puteri revizioniste au umplut vidul astfel creat. Românii au renunțat la democrație. Capturarea statului a survenit rapid, atât din exterior, cât și din interior.

Nu aceasta va fi soarta României din vremurile noastre. Nu suntem în 1930, iar România modernă a construit baze solide pentru un stat de succes. Dar, de asemenea, România nu va putea să se comporte strategic ca și cum am fi încă la începutul anilor 2000. Împrejurimile geopolitice se schimbă, iar România va trebui să se adapteze dacă dorește să reușească.

Într-o măsură mai mare decât în trecut, România va trebui să joace un rol direct în asigurarea condițiilor externe care îi garantează succesul economic și politic. Acestea includ premisele strategice fundamentale ale statului român: limitarea prezenței militare rusești la est de Nipru; menținerea Mării Negre ca spațiu economic deschis; înfrânarea revizionismului din bazinul dunărean; menținerea unei alternative strategice vestice în PSS.

Navigarea în acest nou mediu va necesita cel puțin trei lucruri din partea României, lucruri despre care nu era cazul să discutăm în primele etape ale erei post-Război Rece.

În primul rând, România va trebui să aibă capacitatea fizică de a modela mediul său extern.

    -Condiția prealabilă a oricărei strategii viitoare românești este un efectiv militar capabil, modern. Astăzi, Armata română este foarte respectată în România și în Statele Unite ale Americii. Cu toate acestea, ea reflectă, de asemenea, realitățile strategice de după Războiul Rece: bugete mici, o preocupare cu misiuni în alte zone, cum ar fi ISAF, și o prioritizare a personalului în concordanță cu aptitudinile lui.

    -Unele forțe din România de azi folosesc același echipament din 1988, când eu eram în clasa a cincea și România era încă semnatară a Tratatului de la Varșovia.

Programul de modernizare pe care România l-a început în 2007 a stagnat. Din 85 de achiziții planificate, Armata română a finalizat 15.

    -Acest lucru ar fi justificabil pentru un stat mic. Dar România nu este un stat mic; nu este Bulgaria sau Ungaria.

România este al doilea cel mai mare stat NATO de frontieră, ancora flancului de sud-est al NATO și, alături de Polonia, pivotul strategiei Vestului pentru toată această regiune.

    -România trebuie să-și reevalueze prioritățile de modernizare militară în lumina peisajului conflictului din Ucraina. Este nevoie de reformă și modernizare cuprinzătoare, similar cu ceea ce Polonia a început cu un deceniu în urmă.

Se cer cheltuieli reduse cu personalul și punerea accentului pe aptitudinile Armatei; mai puțin accent pus pe sisteme exotice de arme și mai mult accent pus pe soluții de „area denial” (sârmă ghimpată, mine etc.) pentru a consolida efortul Europei de Sud-Est împotriva amenințărilor asimetrice în stilul Crimeii.



În al doilea rând, România are nevoie de o strategie pentru transformarea succesului autorității sale naționale în autoritate regională.

    -România este cel mai mare aliat al SUA într-un spațiu de 2.400 km, între Polonia și Israel. Este singura putere din zonă care are mărimea, potențialul latent și credibilitatea necesare pentru a proiecta stabilitate în sud-estul Europei.

    -Strategia României pentru a face acest lucru ar trebui să se axeze pe construirea de zone cu potențial de avantaj național în domeniul securității militare, al energiei și al guvernării democratice.

    -Oportunitatea imediată de autoritate este în energie. Până în anul 2020, România ar putea produce mai mult gaz decât consumă ea și Republica Moldova împreună. Aceasta este o veste bună pentru CE, dar României îi lipsește o strategie pe termen lung pentru exploatarea în mod sistematic a acestei oportunități.

    -O strategie energetică regională românească ar depăși actuala încurajare a producției offshore și onshore. Ar fi nevoie de măsuri luate acum pentru a atinge un nivel de producție durabil și exportabil la nivel regional. Aceasta ar aborda vulnerabilitățile din infrastructură, ar accelera liberalizarea pieței energetice, ar crea responsabilitate din partea statului și ar crea obstacole în calea achiziției de active strategice de către Rusia și China.



În al treilea rând, România trebuie să reușească ca democrație. Nu doar să reușească, ci să reușească în mod vizibil.

– Securitatea națională și guvernarea sunt strâns legate. Acest lucru este valabil în toate țările – inclusiv în Statele Unite ale Americii.

    -Diferența în cazul României este că mizele sunt mai mari aici. Trăiți într-un mediu ostil. Tocmai pentru că jucați un rol crucial în succesul Occidentului în această regiune sunteți o țintă pentru forțele din exterior – fie ea Rusia sau China – care ar folosi procesul neterminat al tranziției voastre democratice împotriva voastră. Sistemul vostru imunitar trebuie să fie chiar mai puternic decât cel al altor state.

    -Capacitatea României de a depăși corupția este indisolubil legată de succesul sau de eșecul nu doar ca democrație, ci ca stat. Pretindeți conducătorilor dumneavoastră o guvernare mai bună – săli de judecată transparente, urmărirea penală în caz de mită, insistarea asupra integrității și transparenței în spațiul public este unul dintre cele mai patriotice lucruri pe care românii de rând le pot face.

Temă comună în toate aceste domenii este conducerea.

Vladimir Putin și Viktor Orban au invocat diferite versiuni ale aceleeași teze: ordinea democratică pe care am construit-o în Europa Centrală după 1989 a fost temporară – că aceasta poate fi contestată și chiar înlocuită dacă suntem dispuși să încălcăm regulile, fie că se utilizează bani murdari, tancuri sau urne de vot.
Succesul României este contra-dovada esențială a acestei teze. România este o dovadă că idealurile și instituțiile occidentale „funcționează” într-un moment din istorie în care avem nevoie cu disperare de exemple de succes ale Occidentului la nivel mondial.



Gândiți-vă pentru o clipă la cum ar putea arăta viitorul României dacă aceasta ar atinge potențialul său maxim: al 6-lea stat ca mărime din Europa, cu 20 de milioane de oameni, şi a treia cea mai mare rezervă de gaze în UE, toate acestea ca o democrație consolidată în inima sud-estului Europei, cu instituții stabile, un standard de trai în creștere, investiții stabile din Vest și un sector energetic în plină expansiune. Aceasta este o Românie cu viziune transatlantică, care ar fi un exemplu puternic de stabilitate, de soluții de energie și democrație în fața vecinilor săi.
Aceasta este România de care are nevoie Occidentul, din punct de vedere strategic, în aceste vremuri. Ne așteaptă în anii următori o competiție geopolitică și ideologică globală mai crâncenă decât ne-am fi putut imagina oricare dintre noi în urmă cu 25 de ani. America va avea nevoie de aliați maturi care sunt capabili să ofere securitate regiunii lor și să modeleze succesul ordinii Vestice. Angajamentul nostru strategic și economic va fi cu atât mai mare pentru aliații care reușesc cel mai mult în aceste domenii. Cu cât România va avea mai mult succes, cu atât mai mult Statele Unite vor fi prezente în țara și în regiunea dumneavoastră.

Despre România interbelică s-a spus că a reprezentat o „stare de necesitate”. Aceasta este valabil și pentru România de astăzi. Sunteți într-o „stare de necesitate” pentru America și pentru alianța occidentală. Au fost momente în istorie când cel mai sigur lucru pentru România a fost să păstreze un profil scăzut și să acționeze ca un stat mai mic (neînsemnat) decât în realitate. Acum nu ne aflăm într-unul din acele momente. Acesta este un moment în care românii trebuie să fie subiecte mai degrabă decât obiecte ale istoriei. Un moment în care să conduceți în regiunea dvs. – în guvernare, securitate și energie – în ciuda faptului că totul în jurul vostru se mișcă în direcția opusă.



Eu cred că România este pregătită pentru acest moment. Dispuneți de instituții mai stabile, de resurse financiare mai mari și de aliați mai buni decât dispunea statul român în perioada interbelică. Ultimii 25 de ani au oferit toate ingredientele necesare succesului dumneavoastră. Tot ceea ce aveți nevoie acum este încrederea. Alegerea este a dumneavoastră, în cele din urmă. Dar Occidentul are nevoie de România pentru a reuși, pentru viitorul vostru şi pentru viitorul nostru.

Vă mulțumesc.
https://sites.google.com/site/larromanieaucarrefourdes/romania-dupa-razboiul-din-ucraina-amenintari-si-oportunitati
Despre autor: A. Wess Mitchell is President and Co-Founder of the Center for European Policy Analysis (CEPA), a U.S. foreign policy institute dedicated to the study of Central Europe. At CEPA, he leads in the strategic direction of the institute, the intellectual and financial development of major programs, and the executive management of Center resources and staff. In helping to form CEPA, Mitchell has sought to reinforce Central Europe’s position in U.S. global strategy and strengthen America’s diplomatic, commercial and security relationships with key allies in the region.

Mitchell co-founded CEPA in 2005 with its Chairman Larry Hirsch, and has played a critical role in the institute’s formulation and growth as a successful 501(c)(3) startup organization. As President and CEO, he has helped to build CEPA into the largest concentration of expertise on the Central European region in the United States, establishing effective strategic partnerships with transatlantic governments and universities and leading capital growth campaigns that have attracted funding from major corporate, foundation, and private sponsors. Under his tenure, CEPA has become one of Washington’s fastest growing think tanks with a wide following in senior policy circles in Europe and the United States.
Mitchell is a frequent public commentator whose articles and interviews have appeared in The Wall Street Journal, New York Times, International Herald Tribune, Washington Post, BBC, Gazeta Wyborcza, Der Spiegel, Harper’s Weekly, American Interest, National Inter-est, National Review, Orbis, and Internationale Politik, among others. He is a frequent consultant to U.S. and European governments, and has given briefings and lectures at the Central Intelligence Agency, U.S. State Department, Johns Hopkins SAIS University, Har-vard, UC-Berkley and elsewhere. During the 2012 U.S. Presidential elections, he worked for the Mitt Romney presidential campaign, serving on both the National Security Transition Team and the European Policy Working Group.
A Texas native, Mitchell began his career as an intern in the office of Congressman Larry Combest. He holds a Masters Degree from Georgetown University’s Edmund A. Walsh School of Foreign Service, where he was awarded the 2004 Hopper Award for his work on American grand strategy. He has completed research for a doctoral dissertation, has lived and studied in England and Germany, and is member of the editorial board of International Politics Reviews in London. He is a member of the CEPA Board of Directors and serves on the advisory councils of the Richard G. Lugar Institute of the German Marshall Fund, the Slovak Atlantic Commission, the Prague Center for Transatlantic Relations, Atlantische Initiative Berlin, and the Alexander Hamilton Society of Washington. He is currently completing his second book, examining U.S. global alliances and 21st Century geopolitics, with Professor Jakub Grygiel of Johns Hopkins University SAIS.

.