Umbra Elenei Eco la mănăstirea Umberto Coldea

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/umbra-elenei-eco-la-manastirea-umberto-coldea-111400.html
Multe au fost lucrurile de care am bănuit-o pe Elena Udrea în deceniul ei de exhibiționism, dar la o familiaritate cu semiotica nu m-a dus gândul:

“Văd că gestul meu din Parlament în care am dus mâna la nas a creat mare vâlvă și s-a transformat în subiect de analiză semiotică.”

Cea mai recentă “victimă” a Holocaustului (apud. Martin Niemöller, pastor luteran) ține să pună capăt speculațiilor “semiotice”:

“În realitate, e un semn pe care l-am facut unei persoane dragi mie, căreia am vrut să-i transmit că ‘totul e în regulă’.”

Că persoana îndrăgită o fi Mutu de la manutanță, Jack Chrisostomus de la Chelsea Zilei sau Sile Cămătaru, nici măcar Traian Băsescu nu cred că știe.

Și dacă nu știe el, nu știe nici Coldea. George Maior degeaba știe, fiindcă a fost pus pe în cură de uitare.

Răsfoiesc cele mai recente notițe ale mele din semioticieni celebri – de la Umberto Eco la Alina Bica.

Norocos cum sunt, dau peste o întrebare enervată a celei din urmă, când cu fotografiile de la Paris:

“Am apărut trăgând pe nas?”

Nu știu dacă sau ce au tras pe nas semioticienele Bica & Udrea. Nu știu dacă, în afară de a trage pe nas, mai trăgeau și în piept.

Bănuiesc însă că așa cum unora pielea le este mai aproape decât cămașa, altora mai dragă le va deveni omleta decât “Omerta”.

Foamea vine tăcând.

Uitați-vă la Monica Iacob Ridzi care, în prag de pușcărie, și-ar fi amintit că beneficiara unora dintre matrapazlâcurile ei a fost o eurodeputată:

“Avocat: E clar că beneficiile în acest caz nu le-au avut nici Ridzi, nici Varsta, ci un alt personaj care a avut mare succes la europarlamentare.

Judecător: Are şi un nume.

Avocat: I se spune EBA.”