Să-i tragem o beţie! Beau, beau, beau!

Aţi văzut cum l-am dibuit, încă de la început, pe acest Mălai Mare? El nu ştie să facă NIMIC. Tocmai el, care şi-a făcut slogan electoral din „România lucrului bine făcut”. Făcut grămadă, desigur.

Au trecut 3 luni de cînd Mafia SRI, dirijată de iresponsabilul Florian Coldea, l-a scos din joben pe iepurele monstruos din Sibiu. Îi dau dreptate excelentului gazetar Florian Goldstein (Make), care, în ziarul „Bursa”, a pus degetul pe rană, scriind că nimic nu-l îndreptăţea pe acest individ să aspire la funcţia supremă în stat, el fiind făcut praf de Victor Ponta şi în dezbaterile lor televizate. Şi totuşi, a cîştigat! E una dintre cele mai neruşinate fraude electorale din Istoria Europei. Aşa ceva e strigător la cer. Românii nu se vor împăca, niciodată, cu această minciună colosală.

Am tras, încă de atunci, acest semnal de alarmă: Mutălăul sas nu e capabil de nimic, fiind total paralel şi cu ţara, şi cu viaţa reală. Iar trimestrul de iarnă care s-a scurs de la blestemata zi de 16 noiembrie 2014 confirmă cele spuse de mine. Acest Bulă cu fălci de dulău şi cearcăne de pokerist care pierde nopţile se face că lucrează, după îndemnul, mai vechi, al lui Ion Caramitru: face vizite la tot felul de biserici, ca o babă colivară; azvîrle cu decoraţii, în stînga şi-n dreapta, pe cine-o lovi, vina lui n-o fi; se bagă-n seamă şi la SRI, şi la DNA, şi la CSM; participă la chefuri ba la Bucureşti, ba la Sibiu, ba pe unde-a înţărcat mutu’ iapa; rînjeşte fasolea, în căutare de popularitate ieftină, la întîlniri sportive, cum a fost meciul de tenis, de la Galaţi; pişe ochii la cîte-o înmormîntare; face piruete diplomatice stîngace, ca un elefant într-un magazin de bibelouri; rosteşte, în Parlament, un discurs seporific, care l-a adormit chiar şi pe el însuşi, făcîndu-ne să ne gîndim că Ceauşescu era un Cicero, sau un Titulescu etc., etc.

Dacă primele luni au fost atît de jalnice, ne putem imagina cum vor arăta celelalte. A mai rămas vreo cîrciumă nevizitată? Mai e vreum Moş Tăgîrţă de decorat? Ar fi de rîs, dacă situaţia din ţară n-ar fi atît de tragică. Blocajul e total. Frîna psihologică, a unui popor care încă nu-şi revine din şoc, e cea mai periculoasă. E clar că nu putem merge înainte cu un asemenea idiot în frunte. Pe capra căruţei româneşti e un vizitiu mort. Vă imaginaţi scena?

Astăzi, aflu din presă că „Iohannis merge la o nouă petrecere cu prietenii din Sibiu”. A cîta? Nici el nu mai ştie. După chefurile din noiembrie şi de Revelion, prietenul şi sponsorul său, Cristian Pavel (care l-a furajat cu 1,5 milioane de euro) s-a spînzurat. După noua paranghelie de pe Podul Minciunii ce nenorocire se va mai întîmpla? Cine-o să mai moară, strivit de emoţia de a sta la masă cu aşa-zisul şef al Statului? Cine ştie, poate că acest impostor fără egal o fi o piază-rea şi cine intră în contact cu el dă ortul popii, mai devreme sau mai tîrziu…

O întrebare pentru cea care împarte destinul – nu casa, nu puţul – cu el: ascultă, madam Carmen, tu nu-i dai nici un sfat acestui om? N-ai nici o influenţă asupra lui? Aşa tăntălău a fost toată viaţa? E slab de minte sau are două mîini stîngi? Nu a ajuns la urechile tale cum îl boscorodeşte şi, mai nou, îl înjură lumea? În urmă cu aproape 80 de ani, o femeie, Wallys Simpson, l-a convins pe Regele Angliei să renunţe la tron şi să facă ceea ce-i plăcea cel mai mai mult: să-şi trăiască viaţa. Nu vrei să-i urmezi exemplul? Nu-l poţi convinge pe bărbatul tău să plece din acea funcţie, pe care o ocupă prin fraudă şi pe care o striveşte prin puturoşenia şi stupiditatea lui? La vîrsta şi la experienţa ta de viaţă, dragă Carmen, ar trebui să ştii că un om poate fi tras la răspundere nu numai pentru ce a făcut, ci şi pentru ce NU a făcut. Iar soţul tău nu face nimic. Nu că nu vrea – nu ştie şi nu poate. El e din alt film. E ca şi cum Bluto, din serialul de desene animate Poppeye, ar fi extras de acolo şi pus să joace în filmul Hamlet, după interpretarea magistrală a lui Laurence Olivier. Rîde lumea. Sau poate că şi tu vrei un rol: Ofelia să fie interpretată de Olive, mai ştii?

Primăvara bate la uşă. Vine Paştele. Se apropie serbările cîmpeneşti şi picnicurile la iarbă verde. Nici o petrecere nu va fi ratată de cartoforul din Sibiu. Va munci pe brînci, făcînd cărţile şi ducînd halbe de bere la gură. Apoi, va rosti un discurs televizat sacadat, ca o roată dinţată, şi va mai bifa o acţiune politică pentru îmbrobodirea fraierilor. Pe şest, va mai trage nişte sfori, cu prietena din tinereţea lui sibiană, Laura Codruţa Kövesi, pentru eliminarea adversarilor şi a celor care îl contestă. Cei doi se grăbesc, fiindcă ştiu bine că nu au prea mult timp la îndemînă şi le va veni, şi lor, rîndul. Pînă atunci, să facem bruderşaft şi să mergă banda noului Imn al României: „Bea, bea, nu te lăsa/ Uită că viaţa e grea!”.
În curînd, mă voi ocupa şi de cărticica lui, „Pas cu pas“, plină de minciuni neruşinate.

CORNELIU VADIM TUDOR
Pamflet scris joi, 12 februarie 2015