Stafia Victor Ponta

O stafie bântuie politica din România. Se numește Victor Ponta și, din 16 noiembrie, nu mai are nici o rațiune de a exista. Tocmai de aceea spun că e stafie: fiindcă, deși votul popular l-a trimis în inexistență, dl Ponta se străduiește să ne populeze existențele. Și o face cu destul succes, trebuie să admit. Văzându-l acum, n-ai mai recunoaște nimic din aerul cadaveric din zilele de după 16 noiembrie – când paloarea excesivă și tremorul cavernos al vocii semnalizau fără dubiu regimul post-vital al existenței lui. Atunci, în acele zile, dl Ponta își oficia resemnat propria înmormântare. Acum, în schimb, toate semnele negative de viață au dispărut – iar dl Ponta, ca orice stafie veritabilă, se străduiește să ne convingă că e alive & kicking.

Încercând să ne convingă că sunt vii în pofida evidenței morții lor, stafiile sunt prin natura lor însăși mincinoase. Ceea ce nu poate decât să-i convină de minune dlui Ponta – are o bună stofă de stafie, să zic așa. A mințit suficient de bine în viața politică pentru ca acum, în afterlife, minciuna obligatorie pe care fișa postului de stafie o presupune să îi vină mănușă. Partea proastă e că, oricât de incredibil sună, minciunile nu pot substitui adevărul. Dacă există ceva miraculos în lume, e felul în care adevărul continuă să existe chiar și într-o lume în care toți mint (cum e lumea politică). Ai crede că proliferarea infinită a minciunilor, a „stafiilor fără fundament”, cum le numea cineva, ar trebui de la un punct încolo să anuleze adevărul. Ei bine, nu e așa; ba chiar dimpotrivă, cu cât mint mai mult politicienii, cu atât mai evident se face adevărul.

Iar lucrurile stau exact la fel și pentru stafii: cu cât mint mai mult, cu atât mai evidentă se face minciuna lor. Cu cât apar mai alive & kicking, cu atât mai stridentă apare, prin contrast, expirarea lor. Iar dl Ponta, stafie tânără, nu face excepție de la regulă. Listez mai jos câteva gafe prin care, involuntar, spune pe șleau că e stafie exact atunci când vrea să pretindă că nu e una.

1. La congresul PSD, dl Ponta a crezut că-și justifică eșecul în alegeri spunând că, în fond, și domnii Iliescu și Năstase le-au pierdut. Nefericită alăturare, totuși – nu prea poți demonstra că ești viu (și viabil) alegându-ți ca gen proxim de comparație exact cele două stafii din dulap ale partidului. Chiar dacă, spre deosebire de ei, tu ești stafie tânără, nu se face. Ba chiar dimpotrivă, stafiile tinere sunt mai ridicole.

2. Pe lângă domnii Iliescu și Năstase, altă stafie care-l impresionează pe dl Ponta e aceea a USL. Își construiește tot programul politic prezent și viitor apelând obsesiv la ea. Chestiune la fel de nefericită – nu poți fi omul viitorului reșapând un proiect politic eșuat. Dar de, stafie la stafie trage. De unde, printre altele, și alianța trainică încheiată cu dl Tăriceanu – singura stafie cu papion pe care o avem.

3. Dl Ponta n-a înțeles că anul 2012 a trecut. Acea belle epoque încântătoare, când puteai face absolut orice în cea mai veselă impunitate, nu mai există. Superimunitatea e și ea o stafie; ba chiar s-a născut stafie, din fericire; iar încercarea de a-ți face coledzii superimuni îi transformă și pe ei instantaneu în stafii. Varujan Vosganian, de pildă, a crezut că a prins o nouă viață când Parlamentul controlat de dl Ponta l-a făcut scăpat de anchetă; dimpotrivă, pentru mine e limpede că din exact acel moment a devenit o stafie politică. După cum altă stafie politică s-a născut ieri, odată cu dl Șova; e drept, e probabil cea mai ridicolă stafie din afterlife­-ul nostru politic, dar ridicolul n-a înviat niciodată pe nimeni. (Dimpotrivă, uneori chiar a mai și ucis. Și se zvonește că e serial killer.)

4. Ca orice stafie veritabilă, dl Ponta preferă lupta cu alte stafii, aflate în același nivel ontologic de existență. Se luptă, de pildă, cu Mircea Geoană – ah, da, există șalangeri serioși pentru titlul de cea mai ridicolă stafie politică, uitasem. Sau cu Marian Vanghelie, alt personaj politic de asemenea dead and buried. Se luptă cu Traian Băsescu, pe care nu atât părăsirea funcției prezidențiale, cât miza sinucigașă pe Elena Udrea tinde să-l transforme într-o stafie politică. După cum se vede, nu numai prietenii, dar și dușmanii dlui Ponta sunt mai toți stafii politice; ceea ce spune totul despre natura fantomatică a dlui Ponta însuși.

5. În fine, un alt semn că Victor Ponta a devenit iremediabil stafie e că spaima lui cea mai mare e taman acel strașnic aparat de aspirat stafii – e vorba, firește, de DNA, cu doamna Kövesi pe post de ghostbuster-șef. Aspiratorul de stafii merge la turație maximă, și e chiar mai distractiv decât în filmele cu vânători de fantome ale copilăriei să vezi stafiile încă libere jeluindu-le pe cele prinse în burta aspiratorului. Iar șeful stafiilor-bocitoare e, cum altfel, dl Ponta însuși. Partea proastă e că destule stafii, enervate că n-a scos din priză aspiratorul, l-ar vrea și pe el în burta lui; și îi va fi greu să reziste când stafiile și ghostbuster­-ii vor face alianță împotriva lui. Vorba dlui Ponta, va trebui să ne cumpărăm popcorn atunci când asta se va întâmpla.

Precoce în a ajunge prim-ministru, dl Ponta a fost la fel de precoce în a ajunge stafie. Lui Crin Antonescu, de pildă, i-a luat cu vreo 15 ani mai mult. (Dar cu ce talent a făcut-o!) Iar dl Ponta, care nu e lipsit de o anume inteligență a supraviețuirii, înțelege cu spaimă că singura formă de supraviețuire care-i mai e accesibilă e exact aceasta – anume sub formă de stafie. De aceasta se agață cu dinții de aparența șefiei de guvern, de aparența șefiei de partid: când aparențele acestea vor trece și ele în neființă, dl Ponta nu va mai fi nici măcar stafie. Va fi inexistență pură. Are sub ochi exemplul spectaculos al lui Crin Antonescu. Însă, oricât s-ar lupta, oricât s-ar iluziona, viitorul dlui Ponta e același cu al dlui Antonescu. Cumva ironic, dacă în USL n-au rezistat împreună până la capăt, vor fi curând alături în inexistență – de data aceasta, chiar până la capăt.

Prin urmare, când îl vedeți pe dl Ponta manifestându-se cu aparențe vitale, nu uitați asta: ce aveți sub ochi e o stafie. Azi o vedem, dar nu e.