Cine ne salvează de hrebenciuci?

Aveți momente în care vă simțiți foarte deștepți? Momente în care descoperiți evidențe atât de deranjante și de bătătoare la ochi încât nu vă vine să credeți că lumea își continuă existența, că Pământul își continuă (ce să vezi!) și rotația, și revoluția, în timp ce scandalul e chiar sub ochii lor? Ei, eu am sentimentul ăsta mai des în campania electorală. Când se apropie ceva alegeri, fie ele mai importante sau mai ne, mereu mă întreb cum dracului ajung oamenii în politică. Mi-e atât de greu să cred fie și o singură persoană că s-a băgat în politică pentru a servi interesul național și pentru a ajuta țara, sacrificându-se pe sine, încât practic să cred câteva sute de senatori și deputați sau câteva zeci de mii de politruci când îmi spun că vor într-adevăr binele obștei mi-e, fără îndoială, imposibil.

Sunt pentru o societate liberală, desigur, dar când poporul nu știe de capul lui și nu poate controla pe cine alege (atenție, asta e foarte important, pentru că inclusiv alegătorilor informați le va fi greu să-și salveze țara dacă tot ceea ce li se oferă sunt indivizi dubioși și cu probleme), atunci cred că trebuie mers un pic mai departe pe scara dictaturii. Trebuie să se facă un organism, o instituție, un organ de judecată, habar n-am ce, în orice caz o autoritate care să controleze ce oameni intră în politică. Și prima dacă nu cumva chiar singura întrebare pe care acei judecători care vor decide intrarea sau neintrarea ta în politică va fi ”de ce?”. Simplu. E ca la crimă. Pentru a intra în politică, îți trebuie musai un motiv. Unul serios. Dacă potențialul politician nu va convinge comisia, atunci ne pare rău, nu ați fost admis, mai încercați o dată peste patru ani.

Toți prietenii de vârsta mea pe care-i știu să fi intrat în politică, au făcut-o pentru ei. Doar pentru ei, mereu pentru ei, dacă le zici ceva de țară sau de interesul național îți râd în nas. Care țară? Care interes al celor mulți? De ce ar intra cineva în politică pentru țară, te vor întreba. Și nu vei ști ce să le zici. La ce reputație are, politica de azi nu poate atrage decât oportuniști, complexați, doritori să parvină, personalități și caractere înguste, este o cloacă pe care nu știu ce și cum ar putea-o salva. De aceea, gândindu-mă retrospectiv la loviturile de stat urmate de dictaturi militare din America de Sud, nici măcar nu mi se mai par idei atât de rele. Șleahta asta s-a instalat atât de bine și de confortabil la putere încât am renunțat să mai sper. Chiar nu mai cred că un simplu vot poate să salveze situația. Altfel, în acest ritm, oamenii decenți și care chiar ar putea face ceva vor continua să fugă de politică precum dracul de tămâie, iar noi vom rămâne pe mâna Hrebenciucilor, unde Hrebenciuc nici măcar nu e pesedist, ci personalitatea politică tip din România post '89, indiferent de partid.