Eterna corupție românească

A devenit clar și limpede. România este condusă de procurori, judecători și magistrați. În fond, nu mai are nevoie de Parlament sau președinte, DNA ar fi suficient. În condițiile unei resetări totale a clasei politice cu ajutorul ”dosarelor”, merită să avem o discuție serioasă despre eterna corupție din România.

Una dintre cele mai bizare idei care bântuie în noosfera filoamericanilor din România este legată de încrederea oarbă în interesul americanilor de a rezolva problema corupției în spațiul danubiano-pontic. Cei mai răsăriți dintre ei recunosc că România a devenit o colonie americană, dar susțin că acest statut este acceptabil, deoarece americanii ar fi interesați de deratizarea clasei politice pentru a avea o colonie eficientă și o ”citadelă a democrației” în Europa de Est care să poată face față ”expansiunii Rusiei”. Unii germanofili, care pe timpul campaniei electorale s-au înscris în cultul ”martorii lui Iohanis”, rolul civilizator al americanilor îl ocupă nemții.
Situația ar fi tristă dacă nu ar fi comică. Mai ales în condițiile în care americanii nu fac altceva decât să reproducă modelul Lăpușneanu în care clasei politice, indiferent de falsa coloratură ideologică, îi revine rolul ingrat al lui Moțoc. De fapt, întreaga campanie electorală este un fel de ”Lăpușneau reloaded” în care americanii, cu ajutorul vajnicilor procurori anticorupție fac ceea ce se numește în cibernetică un ”hard reset” al sistemului politic. Ceea ce nu înțeleg cei care se bucură de încarcerarea mafioților de școală veche este că aceștia sunt înlocuiți cu ”băieții și fetele de la Harvard” care vor perpetua același sistem în care implicarea în acte de corupție este un element principal al controlului asupra coloniei. Cine poate fi mai obedient decât un politician vulnerabil și șantajabil? Despre ce calitate a actului politic, despre ce eficiență se poate discuta în condițiile în care cei incoruptibili sunt ”filtrați” la intrare în clasa politică?
Generația Udrea – Cocoș este pe ducă. Generația ”Hrebe” și-a pierdut influența. Este de bine? Probabil. Este mai bună și mai dreaptă generația Sebastian Ghiță? Improbabil, mai ales dacă analizăm atent contractele pe care o anume companie le-a încheiat pe bandă rulantă cu statul.
Atât timp cât electoratul se complace în ideea ”las că-i dăm afară pe ăștia corupți și va fi bine!” fără să înțeleagă că sistemul politic neocolonial este baza și principala cauză a corupției, toate schimbările pe scena politică nu fac altceva decât să ofere un show palpitant pentru unii și dezgustător pentru alții. Sistemul nu poate fi spart decât în condițiile care cei care ar încerca să elibereze România vor vedea că electoratul s-a săturat de situația în care țara poate fi guvernată prin telecomandă de la ambasada SUA care dirijează autocarele DNA.
Până la acel minunat moment, ne rămâne doar să contemplăm cu interes sau resemnare reîmpărțirea portofoliilor și spectacolul absurdist al confruntării ”zeloților lui Ghiță” cu ”martorii lui Iohanis” și ”urmașii lui Traian Băsescu”.