Brigandajul unor jurnalişti și moderatori tv roșii

Se știe că toți liderii politici aflați în campanie electorală aleargă prin toată piața politicii pentru a-și construi imagini favorabile, atractive, cu scopul de a produce o cât mai bună impresie în spațiul public, adică acolo unde se află, în toată splendoarea sa, cetățeanul cu votul în mână.

Brigandajul unor jurnalişti și moderatori tv roșii opinie Cei mai agresivi, cei mai mincinoși și cei mai corupți candidați sunt cei fătați în ograda fostului partid comunist, vopsit acum în culori socialist- europene.

În această cursă nebună, pentru cucerirea succesului de public și obținerea de voturi suficiente spre a câștiga puterea, candidații se vor izbi puternic de zidul manipulării opiniei publice, acțiune care vă cădea în sarcina jurnaliștilor și moderatorilor tv crescuți la școala presei partidului-stat. Aceștia pot crea o opinie publică, sau pot modifica structura opiniei publice după cum dictează patronul media, sau patronul politic instalat de votanții ignoranți în cel mai înalt post al puterii.

În plină eră a comunicației digitale și a informației pletorice, profesionistul de la orice jurnal, de la radio sau televiziune, are capacitatea de a influenţa opinia publică iar succesul electoral al unui candidat va depinde, într-un procent hotărâtor, de părerea opiniei publice. De aceea, lupta în planul comunicării și al imaginii candidatului doritor de succes maxim, în bătălia electorală, are nevoie de un aliat de nădejde – jurnalistul și moderatorul de televiziune.

În actuala societate românească balcanică și mioritică, jurnalistul de rând este un slujbaş al proprietarului unei întreprinderi private, sau instituții publice de media. Patronii ziarelor, posturilor de radio şi tv au interesul să câştige bani mulți și influență foarte multă. Jurnaliştii sunt angajaţii lor, ascultând fiecare de patronul său și-și vor redacta ideile manipulatoare după cum vor, dar, atenție, ei nu pot să scrie ce vor. Prin urmare, ca să nu-şi piardă slujba, gazetarii, moderatorii de radio și tv, vor scrie ceea ce va vrea patronul lor.

Așadar, pentru orișicare dintre candidați, cel mai important aliat nu este jurnalistul, ci, fără nicio umbră de îndoială, stăpânul instituției media, care împreună cu acești mari și mărunți condeieri formatori de opinie, vor proceda cu produsele media așa cum dorește patronul. Ca la piață. Este bun cel care dă mai mult.

Un caz fericit pentru un gazetar apare numai atunci când acesta scrie ce vrea doar dacă este proprietarul ziarului și, în acest caz, va descoperi un mare adevăr: pentru ca un ziar sau o emisiune radio și tv să existe, trebuie să se vândă și ca să se vândă are nevoie de știre rea și ca să obții o știre rea este nevoie de multă minciună și manipulare.

A fi moderator nu înseamnă mare lucru, ci un foarte mare lucru. Aceasta pentru că slujbașul unui trust media, care are pretenția de a fi prezentator, comentator sau animator de emisiuni, trebuie, mai întâi, să știe a conduce o emisiune cu obiectivitate, cu imparțialitate, să o modereze, să o pondereze, să domolească zelul unor invitați care prind a o lua pe arătura opiniilor lor, să o potolească atunci când pare a se aprinde o dezbatere publică cu unul doi sau mai mulți participanți aflați pe poziții divergente. Acesta ar fi modelul teoretic.

În realitate, suntem deseori împroșcați de dincolo de sticlă cu ridicol și miasme provenind din subsolul limbii române de către tot mai mulți politicieni români, agramaţi și anagramați, aroganți din cale afară, lipsiți de cultură politică, semidocți și sfertodocti, mincinoși, demagogi, aroganți, mercantili, ariviști, arțăgoși și complet goi pe dinăuntru, corupți și compromiși, sforari și gălăgioși.

Aceste imagini tâmpe și murdare se datorează, în mod special, moderatorului. Moderatorul de talk-show, tipic pentru televiziunile de ştiri din România, ne sugerează că ar fi deţinătorul adevărului intangibil. Îl ştie bine înainte de a intra în emisiune, indiferent dacă ea, emisiunea, are o temă politică, economică, medicală sau din domeniul sportului. El devine un ins robotizat la ordinul stăpânului de la care primește minciuna poleită într-un soi de adevăr fabricat și de nezdruncinat în imperfecţiunea lui.

De multe ori avem sentimental că în loc să asistăm la un talk-show de bună calitate ne trezim că suntem privitorii înmărmuriți ai unui linșaj mediatic, moderatorii părând niște lucrători la ecarisaj, sau un fel de vidanjori de serviciu. Și acest lucru se întâmplă mai prin toate televiziunile de nișă năimite, uneori și în cea public, aservită.

O minciună este un strat fin de praf întins pe suprafaţa adevărului. Scopul clar, precis şi unic al minciunii este de a ascunde, de a masca adevărul. Fără această raţiune, minciunile nu sunt minciuni, ci pură ignoranţă văzută în cele trei fețe ale sale: când spui numai prostii, spui ce nu trebuie și când nu ştii absolut nimic.

Adesea, pe televiziunile noastre de știri, moderatorii manipulatori operează cu minciuna, aparent nesemnificativă, cu dezinformarea și influențarea unor ținte din spațiul public, cu intoxicarea unor categorii de cetățeni țintă bine aleși, cu propagarea de zvonuri, cu propaganda și manipularea continuă fără ca CNA-ul politic să se implice în a pune ordine în televiziuni, așa după cum spune legea.

Minciuna apare, totuși, dintr-un motiv foarte întemeiat. Să nu credem vreodată că minciunile transmise pe sticlă sunt întâmplătoare și nu au însemnătatea unei minciuni. Când deschidem televizorul și-l vedem pe moderator cum se străduiește fizic și intelectual spre a persuada și capta atenția privitorilor, atunci trebuie să știm că ne aflăm la primul nivel la care începe manipularea. Intervențiile meșteșugite și insistente trebuie văzute ca fiind unele de o puternică constrângere, deoarece moderatorul este cel care impune subiectul/tematica de discuţie a întregii emisiuni. Apoi îl vedem cum dă, el, nonșalant cuvântul invitaţilor, numai că, foarte vigilent, le acordă acestora importanță și atenție diferențiată, atitudine ce poate fi ușor sesizată prin anumite noțiuni de comunicare non-verbală cum ar fi ritmul, volumul și tonalitatea și inflexiunile vocii, care urcă sau coboară, sau ne apare o voce când plină de respect, când zeflemitoare, ori chiar jignitoare până la un dispreț total față de invitatul care încearcă să-i întoarcă vorba, adică minciuna în derulare. Alteori, același moderator, este din cale afară de arogant, de atoateștiutor, de agresiv și de enervant. Ei, moderatorii de serviciu, țipă sus și tare, oridecâteori vreun nătărău de invitat exprimă o opinie contrară părerii lor, autodefinindu-se drept purtătorii de cuvânt legitimi ai opiniei publice, se comportă precum Zeii Olimpului, pun întrebări la care nu se poate răspunde, numai spre a-și măguli propria vanitate și interesele sale, chestiunile puse în discuție interesând doar pe cei ce conduc emisiunea și nu pe ignorantul telespectator. Să mai adăugăm că acești briganzi de emisiuni tv care răspund la butoane precum niște răcani la ordinul caporalului analfabet sunt lipsiți de orice moralitate, de orice exercițiu al bunei cuviințe, de orice gentilețe, profesionalismul lor căpătând puternice accente îndoielnice.

Una din metodele folosite în strategiile lor de comunicare este ruperea dialogului cu interlocutorul, mimând că timpul alocat emisiunii este pe sfârșite. Atunci bagă limbile ceasului în ochii celui atenționat, retezându-i replica, pe loc, spre a-i lua cuvântul, sau pur și simplu îl întrerupe, brutal, tocmai când se ajunge în miezul problemelor puse în dezbatere, pierzându-se astfel sensul temelor puse în discuție.

La toate acestea mai trebuie adăugată compoziţia așezării invitaților în platou, manipularea prin prezentarea dezechilibrată a parţilor, scenariul dinainte stabilit, pe baza căruia moderatorul conduce emisiunea şi arbitrează părţile, caz în care invitații sunt încorsetați de rigoarea scenariului cu consecințe nefaste asupra calităţii discuţiei. Un element de o mare importanţă într-o dezbatere televizată îl reprezintă forma şi caracteristicile mobilierului din studio, care pot influența starea de spirit a invitaților.

Cu excepția participanților de complezență și plătiți, toţi reprezentanţii presei, sunt favorabili doar invitaților empatici cu patronul instituției de presă.

Orice lider politic care se exprimă în fața jurnaliștilor să nu creadă că aceștia îi sunt prieteni. Este imprudent să ai încredere în condeiul sau microfonul acestora. Pentru că un jurnalist, atunci când îi vorbești, nu te ascultă, el stă la pândă, organizează o ambuscadă gazetărească și caută să surprindă interlocutorul cu vreo contrazicere ori cu vreo afirmaţie îndoielnică, din care scoate, rapid, o știre, pe care punând-o în prima pagină a ziarului său, crede că va face o dezvăluire senzaţională în numele opiniei publice și ne avertizează acid, pe noi cititorii naivi, că dezvăluirea este numai în interesul opiniei publice.

Filozofia brigandului din presă este simplă. El face ceea ce face pentru că este meseria lui, pe care el ştie să o facă cel mai bine şi pe care el trebuie sã o facă aşa cum trebuie, căci dacã nu o face bine, dacă nu reuşeşte să scrie lucruri senzaţionale, ziarul nu se va vinde, emisiunea nu va avea rating și atunci patronul său va începe să piardă bani, în timp ce, el, jurnalistul/moderatorul, îşi va pierde slujba.

La români, o anumită parte a presei, a depășit orice limită de moralitate, a abandonat orice principiu al deontologiei profesionale, clamându-se faptul că presa este liberă și este liberă să inventeze monstruozități puse pe seama unor ignoranți, liberă să calomnieze, liberă să linșeze, liberă să murdărească spațiul public, liberă sã investigheze inchizitorial și să distrugă pe oricine are inconştiența să i se împotrivească.

Este adevărat, că într-o democraţie presa este considerată a patra putere și, uneori, când acesteia îi pică o știre fabuloasă are suficientă forță de a disloca una dintre cele trei puteri ale democrației. Presa adevărată este un adevărat câine al democrației. Pe malurile Dâmboviței nu se face presă, ci brigandaj media în sunet de breaking news.

În timp ce o anumită parte a mass-mediei, echidistantă și independentă, mică din păcate, scoate în evidență corupția generalizată la vârful puterii, flagel care pune într-o uriașă dificultate nu numai siguranța națională, ci și credibilitatea țării în lume, cealaltă parte, din nenorocire pentru noi, întinsă și înregimentată politic, a construit și consolidat un imens zăbranic al minciunii și manipulării, prin informații/știri media trunchiate, cu scopul de a ascunde pe cei corupți, de a modifica percepția publică, astfel încât sutele de infractori politici și transpartinici, vinovați de jaful unei întregi națiuni, să apară drept victime nevinovate, așa după cum încearcă să ne convingă, mieros, de nevinovăția ei, o doamnă imaculată ascunsă sub fusta Parlamentului Rușinii Naționale, ani la rând, responsabilă de zecile de mii de rebuturi în tinerimea română, sau cum o somitate avocățeaască și universitară, după ce ne-auimit prin capacitatea și talentul său infracațional model, după ce și-a declarat poziția de cîine de pază a viitorului candidat roșu la prezidențiale, fuge de justiție după aceiași rețetă roșie – adăpost la Parlament. Să nu-l uităm pe cel mai mare sforar al nației provenit din nomenclatura pcr, care a cârdășit două decenii politica ciumei roșii de devalizare a țării. Dacă puterea ne va fi furată, acum la sfârșit de an, vom asista, siderați, cum briganzii și șacalii presei antidemocratice vor face și desface guverne, vor schimba miniștrii, vor susține legea amnistiei și grațierii și vor guverna, indirect, în disprețul oricărei legi.

Să felicităm pe ucrainieni și pe unguri, pe primii pentru că deși au ajuns aproape de marginea prăpastiei, prin vot, au scos din viața politică pe comuniștii lor, definitiv, iar pe unguri pentru că pentru o banală taxă pe internet, aprobată de actualul guvern Orban, și el corupt, zeci de mii de unguri aproape că au ocupat Budepesta. Popoare mândre care refuză ignoranța.

Mă bucur sincer că la români acel CINEVA mult-așteptat, care să facă ordine în țară, s-a născut. Acel CINEVA este DNA-ul, instituția disprețuită de infractorii politici ai puterii, care ne ține, zilnic cu sufletul la gură, ca într-un film polițist în care se arestează sute de infractori , ceea ce ne semnalizează faptul că acest popor este însetat de dreptate, de libertate și de nevoia de a se face justiție adevărată.

Pe când un DNA construit pentru presa ticăloșită și angajată politic, presă care atentează, cu consecvență, prin minciuni mass-media, la siguranța națională, la liniștea din Cetatea lui Bucur și la curajul de a gândi al românilor?

Uneori am sentimentul că îmi este dor de dictatură.