Domnule Iohannis, eliminați „ciuma roșie“!

Ce „altfel de politică“ își propune să facă președintele ales al României? Nimeni nu știe cu precizie, probabil că nici el însuși, dar există câteva certitudini care rezultă din alegerile de duminică. Prima este că trebuie să îngroape politic „ciuma roșie“, fostul partid comunist și moștenitorii lui.

Val de revoltă civică sau nu, câteva lucruri au rămas neclintite după turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Ceea ce în turul întâi a părut a fi o ruptură „civilizațională“ între provinciile istorice – cu Transilvania europeană votând masiv cu „dreapta“ și Vechiul Regat balcanic și filorus cu stânga – acum, după „val“, se arată mult mai clar a fi o falie de dezvoltare. Cu alte cuvinte, regiunile mai dezvoltate și mai urbanizate din Transilvania, Banat, nordul Moldovei, Bucovina, Dobrogea, precum și Prahova și Bucureștiul au votat masiv cu Iohannis, în vreme ce regiunile sărace – sudul Moldovei, Oltenia și Muntenia – au rămas în continuare roșii, cvasi-indiferente la suflul schimbării, deși și aici, în orașele importante, a existat un vot însemnat împotriva lui Ponta. Cu cât o regiune este mai dezvoltată din punct vedere economic sau al infrastructurii, cu alte cuvinte cu cât există mai mulți oameni care au ceva de pierdut, cu atât tendința de a respinge PSD este mai mare. Votul din 2012 ar putea fi considerat un contraexemplu, având în vedere că USL a luat tot, indiferent de regiune, dar alegerile din 2012 au fost o anomalie în măsura în care USL a fost o anomalie politică, o alianță contra naturii născută cu unicul scop de a-l distruge pe Traian Băsescu. Concluzia este simplă. PSD are nevoie, pentru a-și menține baza electorală, să o țină captivă în sărăcie și ignoranță. Numai oamenii care n-au nimic de pierdut pot fi „mândri că primesc pomană“ de la baronul județului și pot fi speriați cu ușurință că „ceilalți“ le vor lua ceea ce au primit, fie că vorbim de Teleormanul lui Dragnea, de Mehedințiul lui Duicu și de atâtea alte cazuri.

Pentru a schimba din temelii politica românească trebuie ca acest parazitism politic să fie tratat și vindecat. România săracă trebuie să fie eliberată de PSD, care o ține deliberat captivă în sărăcie, și acest lucru trebuie făcut prin dezvoltare economică, investiții și bună guvernare. Același lucru este valabil și pentru județele secuiești, unde pesedizarea evidentă a UDMR are exact aceleași efecte pe care le are PSD în Dolj, de exemplu.

Dar în acest punct ne confruntăm cu un cerc vicios. Regiunile sărace nu se pot dezvolta pentru că sunt conduse de oameni corupți, care au tot interesul să profite politic și personal de pe urma acestei sărăcii, iar cu cât locuitorii sunt mai săraci, cu atât sunt mai dependenți de conducătorii corupți. Și aici intră în scenă marea masă a emigranților români din diaspora (nu elitele diasporei care nu au nevoie de multă vreme să fie convinse), ci masa de oameni plecați de nevoie la muncă în Occident, care au experimentat „la sursă“ legătura necesară dintre buna guvernare și prosperitatea individuală. Când atâția români din străinătate au declarat că au votat cu Iohannis pentru că vor ca în România să fie posibil ceea ce este posibil în Spania sau Italia (cu greu modele de bună guvernare, dar, prin comparație, ei bine, incomparabile), pentru că vor să se întoarcă acasă, la această legătură s-au referit. Și tot diaspora a făcut cealaltă legătură esențială, cea dintre gradul de prosperitate și combaterea corupției și nevoia de justiție independentă. Până acum, în România lupta anticorupție era considerată o abstracțiune în cel mai bun caz și o dovadă de „băsism“ în cel mai rău. Diaspora a reamintit României adevărul simplu că bunăstarea familiei nu este posibilă fără un oraș, județ și o țară curate. Din acest motiv, cei mai votați români în diaspora au fost Iohannis și Monica Macovei și din acest motiv Ponta și PSD au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a-i împiedica să voteze pe românii din străinătate, iar mașinăria de propagandă a încercat să-i discrediteze ca pe o mână de ciudați, fanatici, vânduți și agitatori. Se poate spune, deci, că diaspora înțelege mai bine decât cei din țară ce se întâmplă aici și care sunt remediile, pentru că au în permanență sub ochi termenii de comparație. Or, din acest punct de vedere, este crucial pentru viitorul României ca Diaspora să fie implicată în continuare în decizia politică din România ca factor esențial de presiune reformatoare. Și nu la nivel de două, trei, patru sute de mii de oameni, ci la nivel de milioane. Pentru asta, votul trebuie „democratizat“ în sensul facilitării lui pentru toți românii, indiferent unde s-ar afla, sub forma votului prin corespondență, a votului electronic etc. Pe lângă implicarea celor mai active categorii de români în alegeri, recuperarea politică a diasporei va diminua și rolul mogulilor mass-media, iar fenomene aberante precum RTV și Antena 3 se vor discredita și vor dispărea în mod natural.

Nu întâmplător Polonia a ajuns liderul țărilor din fosta Europă de Est, a trecut prin criza economică fără să cunoască recesiunea și este cel mai important partener occidental în regiune. În Polonia, moștenitorii fostului Partid Comunist au fost împinși la marginea spectrului politic, iar polonezii aleg în mod constant între liberali și conservatori. A elimina „ciuma roșie“ pesedistă este atât o operațiune sanitară de curățare a națiunii de un sistem parazitar corupt, cât și un act patriotic. Dezvoltare economică bine calibrată regional în primul rând prin infuzie de fonduri europene, nu de iluzorii investiții chinezești sau rusești, anticorupție fără odihnă și fără milă indiferent de partid, recuperarea politică a diasporei și orientarea fermă spre Vest – acestea reprezintă un program prezidențial suficient pentru cinci ani. Pas cu pas, desigur, cu zicea și Popper.

La un lucru trebuie să fie atent noul președinte. Să nu cadă, ca Ponta, în capcana propriei propagande. După Traian Băsescu nu mai este posibil în România un președinte filozof plutind contemplativ și suveran pe deasupra politicii românești. La fiecare rundă de alegeri românii dovedesc că alegerile prezidențiale sunt cele mai importante din România, iar președintele este învestit cu cea mai mare legitimitate și responsabilitate. De aceea, Iohannis este obligat prin speranțele puse în el să devină „președinte jucător“. Depinde de el cum va juca, pentru că nimeni nu a mai primit un asemenea mandat democratic din 1990 până azi.