Acum îl înţeleg pe Dumnezeu

Întotdeauna mi-am pus o întrebare vizavi de atitudinea lui Dumnezeu faţă de noi. Sunt câteva dogme biblice care se bat cap în cap. Ni se spune că Dumnezeu e atotputernic şi nimic nu se întâmplă fără voinţa Lui. Ni se mai spune că toţi suntem egali în faţa Lui. Ni se mai spune că el este cercul perfect şi că nu greşeşte niciodată. Ni se mai spune că a dat nişte porunci care trebuie respectate.
Dar tot din Biblie am aflat că Dumnezeu l-a creat pe Adam din ţărână şi pe Eva din coasta lui, că atunci când i-a pus pe amândoi faţă în faţă, le-a atras atenţia să nu muşte din Pomul Cunoaşterii. Stop! Deci Dumnezeu, care nu mai avea alţi oameni de supravegheat, i-a lăsat pe cei doi singuri, faţă în faţă, dezbrăcaţi, şi le-a spus să nu facă ceva că nu e voie, dar le-a lăsat acolo mărul. Să mă ierte Dumnezeu, dar aici e ceva ce mi se pare neortodox. Păi dacă aşa cum spune Biblia, NIMIC NU SE ÎNTÂMPLĂ FĂRĂ VOIA LUI DUMNEZEU, iar Dumnezeu le-a lăsat mărul celor doi, rezultă pe cale de consecinţă că Dumnezeu a ştiut dacă nu chiar împins lucrurile către păcatul primordial şi atunci de ce se spune că suntem născuţi din păcat, dacă asta a fost voia Domnului?
Lăsaţi un copil singur acasă şi spuneţi-i să nu se apropie de cutia de chibrituri. Şi să nu se joace cu băţul de chibrit de marginea cutiei. Ce credeţi că se va întâmpla? Dacă l-aţi lăsa singur fără să îi spuneţi de cutie poate nici nu ar observa-o, dar aşa, spunându-i, aţi aprins primul chibrit în faţa lui.
Aşa şi cu Adam şi Eva. Dumnezeu nu numai că ştia ce va urma, dar a iniţiat păcatul, că dacă nu voia cu adevărat să se întâmple asta, nu lăsa mărul acolo sau îi supraveghea şi le dădea peste mână că şi aşa nu avea alt film la care să se uite. Dacă această judecată este greşită şi Dumnezeu nu a dorit aşa ceva, dar totuşi s-a întâmplat, atunci rezultă că o altă dogma cade şi anume aceea că nimic nu se întâmplă fără voia Lui, pentru că iată, deşi avea doar doi oameni în grijă, nu i–a putut supraveghea şi aceştia au păcătuit. Bine că nu exista pe vremea aia Oficiul pentru Protecţia Copilului că îl decădea din drepturile părinteşti.
Acum să coborâm la o veste pământească, care zguduie lumea juridică din România. Doamna Alina Bica, şefa DIICOT, a primit verde la reţinere de la CSM şi trimisă de către DNA la răcoare pentru 24 de ore .. deocamdată. Media va exploda, unii vor spune că în sfârşit se face dreptate, alţii îşi vor face cruce şi se vor întreba retoric unde s-a ajuns dacă însăşi şefa DIICOT a băgat mâna în borcanul cu miere şi unde se va ajunge dacă a fost şi arestată.
Unii vor spune că iată, justiţia e, dacă nu oarbă, cel puţin chioară sau surdă, că nu aude vocea Elenei Udrea, colega de shopping a Alinei şi colega de pompă PECO a domnului Băsescu. Alţii vor spune că iată, doamna Kovesi nu răspunde la comenzi politice şi sunt gata să uite tot ce s-a întâmplat până acum, până la aceste alegeri, când arestările se desfăşurau ca la antrenamentele echipei de fotbal a României, la o singură poartă. Aceştia sunt gata să o reevalueze pe doamna Kovesi şi DNA-ul pentru simplul fapt că a schimbat poarta. Păi bine oameni buni, dar asta se întâmplă în toate meciurile de fotbal, fie ele amicale sau oficiale.
După fiecare repriză se schimbă porţile, iar la noi reprizele ţin maxim 4 ani, aşa că nu ştiu de ce ne mai mirăm. Dar eu cred că totuşi acest meci s-a terminat la egalitate, am trecut şi de prelungiri iar acum se execută loviturile de departajare. Uitaţi-vă oameni buni la meci şi reveniţi-vă. Meciul nu s-a terminat, numai că jucătorii sunt obosiţi, trag pe rând la poartă, unii ratează, alţii înscriu, dar asta nu înseamnă că s-a schimbat ceva, jocul e acelaşi, arbitri îşi cunosc meseria, sunt şi ei oameni, nu roboţi.
Pe mine jocul ăsta de fotbal, între justiţia de dreapta şi cea de stânga, nu mă impresionează pentru că până la urmă ne vom trezi cu acelaşi rezultat, este un simplu meci, un joc cu faulturi şi lovituri de pedeapsă, la unele arbitri închid ochii, la altele fluieră şi dau cartonaşe, dar jucătorii nu îşi dau „sângele„ pe teren ca gladiatorii de odinioară. Dar nici gladiatorii nu erau omorâţi mereu, uneori împăratul sau poporul decideau aşa din pură simpatie sau capriciu ca cel învins să trăiască să mai poată da un spectacol.
Aşa se întâmplă şi astăzi şi se va întâmpla şi mâine în justiţia română, în România. Unii jucători primesc cartonaşe galbene sau roşii, alţii sunt eliminaţi din joc câteva etape, dar nici unuia nu i se suspendă dreptul de a mai profesa, chiar dacă rup oase sau îi scot pe unii din viaţa sportivă, pentru că trebuie să mănânce şi ei în gura lor, nu?
Aşa şi cu ju(de)cătorii noştri care joacă la diferite echipe, indiferent la care, primesc câte un cartonaş, dar nu li se ia caşcavalul de la gură, nici măcar nu li se anulează golul sau tunul dat, jocul a fost joc, chiar dacă a fost trucat, furat sau nu, rezultatul rămâne.
Vă amintiţi votarea legii pensiilor, furt pe faţă, dar rămasă neschimbată. Nu ştiu de ce se miră unii sau se entuziasmează alţii, că doar asistăm la un simplu joc, mai fals decât Wrestingul. Asistăm acum la lovituri de la 11 metri care pot ţine şi un an, până o echipă înscrie şi cealaltă ratează. Din câte văd eu însă, se înscrie la greu de ambele părţi. Acum deja se ştie ce se va întâmpla, se va trage la poartă până se termină jucătorii sau înscrie o echipă decisiv, după care fuga la cabine, duş, şi fiecare în maşinile bengoase, la distracţie frate! Spectatorii se vor înjura şi înjunghia în tribune, pe străzi, dar ei, jucătorii vor merge la treburile lor. Cei care acum sunt pedepsiţi cu cartonaşe vor sta pe tuşă o perioadă, dar nu îşi vor pierde nici averile, nici maşinile şi nici chiar amantele, vot trece doar în întreţinerea şi uzul altora. Mai nou se poartă jucătorul -scriitor. După preşedintele jucător şi premierul procuror, s-a lansat moda dublei sau triplei valenţe, avem parlamentar – condamnat- scriitor. Care cum este trimis pe bară se apucă de scris de ar plânge şi Sadoveanu de oftică. Nici el cu Fraţii Jderi cu tot nu a reuşit să fie atât de mediatizat şi promovat cât a fost scriitorul Becali, nu a scris atâtea cărţi câte au scris într-un an Năstase sau Solomon şi nu a strâns atâtea like-uri câte a strâns Johannis într-o zi. Am auzit că parlamentarii vor să propună apariţia unei noi edituri „Dincolo de gratii” care să le publice „lucrările” pro-bono dar să le rămână lor drepturile de autor pentru lucrările scrise în perioada de „suspendare”. Să tot faci puşcărie, te apuci de scris, iei şi un Nobel pentru literatură şi te întorci la „echipă” şi mai bogat decât ai intrat.
O să mă întrebaţi de ce am amestecat subiectul ăsta cu primul paragraf şi ce legătură este între ei şi Dumnezeu. Nici una, dar nu pot să nu mă întreb unde este respectivul personaj de Biblie şi ce face? Dacă tot am revenit la cartea sfântă, sper din inimă să nu ne trezim cu „ Apocalipsa după Becali” sau cu „Învăţăturile sfântului Jiji” prin şcoli, că dacă mai stă un an în puşcărie, televiziunile îl canonizează dacă o ţin tot aşa. O altă nedumerire a mea vizavi de conţinutul Bibliei este marea inundaţie sau Potopul. Am citit şi eu, e adevărat, mai prin Legendele Olimpului, mai prin Biblie şi am reţinut că Dumnezeu a pedepsit oamenii pentru că au fost răi şi nu l-au ascultat. Nu mai revin la nedumerirea cu voinţa lui Dumnezeu, nu o să o lămuresc eu tocmai acum. Dar am înţeles că după ce a dat Potopul, văzând el suferinţa pe care a provocat-o şi cât i-a trebuit omenirii şi Pământului să îşi revină, s-a căit şi a promis că nu va mai face a doua oară aşa ceva. Şi eu m-am mirat cum a putut un Dumnezeu aşa de bun să facă o faptă aşa rea şi să pedepsească atâta lume copii, bătrâni nevinovaţi, pentru păcatele altora. Când am auzit eu povestea asta, copil fiind, nu pricepeam de ce a făcut asta, nu înţelegeam cum să faci aşa ceva.
Astăzi, după 57 de ani de viaţă, om cu barba albă, trăind în Grădina Maicii Domnului, adică cel mai râvnit loc de pe Pământ, văzând ce se întâmplă pe lângă mine mă întreb: dacă aici e aşa, cum o fi pe alte meleaguri, ne-blagostemate? Văzând că meciurile astea se prelungesc la infinit şi jucătorii rămân tot pe posturile lor, cu aceleaşi averi, cu aceleaşi drepturi şi privilegii, văzând eu cum se faultează şi se înjură între ei, apoi se pupă şi fac schimb de tricouri, de informaţii privind cluburile şi locurile cu fete bune, sau tunurile şi terenurile profitabile, încep să îl înţeleg pe Dumnezeu şi să înţeleg de ce a dat cu Potopul peste noi. Nu ştiu de ce, dar cred că numai un nou potop sau un pârjol total mai poate schimba ceva. Nu ştiu de ce nu am încredere nici în noul arbitru de margine. Poate pentru ca el nu are fluier, are doar un fanion în mână, pe care îl poate ridica, dar dacă ăla de la centru se face că nu îl vede, o să facă scurtă la mână. Şi să nu uităm că mai există şi comisie de arbitraj şi de disciplină aşa că .. ehei, slabe şanse.
Doamne, cobori Doamne …