SCRISORI DIN GERULIA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

MRU -Portretul unei pațachine politice

In jos

MRU -Portretul unei pațachine politice Empty MRU -Portretul unei pațachine politice

Mesaj  Admin Mar Feb 10, 2015 10:45 pm

Portret în acvaforte

http://www.cotidianul.ro/cotidianul
Portretul pe care intenţionez să-l scrijelesc în cuvinte nu este o caricatură. Personajul pe care îl portretizez nu îmi provoacă râsul, este de-a dreptul grotesc. Numai când mă gândesc la el şi mi se face pielea de găină. L-am cunoscut pe vremea când era ministru la Externe şi Cristian Tudor Popescu îl poreclise “puţoi opărit”. Nu se putea o descriere succintă mai inspirată a tânărului Mihai Răzvan Ungureanu. Astăzi nu mai este tânăr, s-a îngrăşat, a făcut o ceafă groasă şi un cur de vădană ca orice politician român ce se respectă, dar tot opărit a rămas. Atitudinea sa faţă de ceilalţi semeni ai lui, oameni, cetăţeni obişnuiţi a rămas la fel de dispreţuitoare. Mihai Răzvan Ungureanu, asemenea lui Mircea Geoană sau Theodor Baconski, se comportă de parcă ar aparţine unei specii superioare. Nu ştiu de unde li se trage. Toţi trei au în comun faptul că au condus, temporar, Ministerul Afacerilor Externe, se consideră “intelectuali” — doi se laudă ca au făcut studii pe la şcoli de renume —, dar, la o adică, cu toţii au comis gafe monumentale. Dintre toţi însă Mihai Răzvan Ungureanu e un caz mai aparte. S-a căţărat până la cele mai înalte demnităţi în Stat, devenind la numai 39 de ani directorul Serviciului de Informaţii Externe şi apoi prim-ministru iar acum a acceptat o funcţie onorifică, neremunerată la Preşedinţia României. Ce l-ar putea determina pe un personaj atât de ahtiat de putere şi bunăstare, unul obişnuit să trăiască pe cheltuiala statului pe picior mare, eventual în străinătate, să accepte să devină consilier personal în staff-ul domnului Klaus Iohannis?

Scriam într-un articol intitulat “Goi şi umili în faţa lumii”, apărut în martie 2006 în ziarul “Ziua”: “Cu câtă bucurie aşteptăm ca tinerii români valoroşi, care-şi fac studiile în străinătate, să se întoarcă şi să-şi pună cunoştinţele în slujba ţării care i-a ţinut în şcoli. Aşteptăm de la ei să-şi facă datoria faţă de patria care a suportat costurile şcolarizării. Dar dacă nu România a plătit, servesc ei atunci pe cei care au făcut-o?”.

Domnul Mihai Răzvan Ungureanu, la începutul anilor ’90, când era încă student, şi-a schimbat haina de membru în Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist pe blazerul de membru al “Fundaţiei pentru o societate deschisă” a magnatului George Soros şi a obţinut o bursă la Oxford. I s-au echivalat doi ani într-unul la universitatea din Iaşi ca să poată urma cursurile Centrului pentru studii ebraice de la colegiul St. Cross, unde, după cum este scris pe site-ul instituţiei, “a urmat programul de un an ca să descopere mai multe în legătură cu rolul pe care l-au avut evreii şi iudaismul în societatea românească în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea”. Se ştie că bursa i-a fost acordată de una dintre fundaţiile escrocului internaţional Marc Rich. Despre domnul Soros s-a scris foarte mult în presa noastră, despre Marc Rich, prietenul şi asociatul magnatului de origine maghiară, mai puţin.

Marc Rich s-a născut în 1934 la Anvers, în Belgia. Familia sa a emigrat în America, fugind de nazişti, în 1941. Tatăl său şi-a deschis iniţial un magazin de bijuterii, după care a făcut avere din comerţul cu produse agricole. Aceasta a fost şi vocaţia fiului, care însă s-a specializat în comerţul cu materii prime, recrutându-şi principalii furnizori în special din ţările Lumii a III-a. În 1974 a decis să-şi deschidă propria firmă în Elveţia care, într-un târziu, a căpătat numele pe care îl cunoaştem astăzi: Glencore Xtrata Plc. În perioada în care lumea a cunoscut criza petrolului, Rich nu s-a sfiit să tranzacţioneze cantităţi uriaşe de ţiţei provenit din ţări aflate sub embargoul SUA. A lucrat cu Khomeini, Castro, Ghadafi şi Ceauşescu fără nici un scrupul. Eram la New York în 1973 şi lucram la “The New York Times” când Marc Rich a devenit cel mai mare caz de evaziune fiscală din istoria Americii intrând în vizorul lui Rudolf Giulianni, pe atunci procuror. Dacă ar fi fost condamnat, Rich ar fi primit 300 de ani de puşcărie, dar el a apucat să fugă în Elveţia, de unde nu a mai revenit nici la înmormântarea propriei fiice în 1996. A fost amnistiat în 2001 de Bill Clinton cu câteva ore înainte ca acesta să părăsească definitiv Biroul Oval. Jimmy Carter comenta atunci: “Cred că nu există nici o îndoială că o seamă de factori, luaţi în consideraţie în cazul acestei amnistii, pot fi atribuiţi diverselor cadouri. E o ruşine în opinia mea!”. Rich a făcut donaţii importante Partidului Democrat, Bibliotecii Bill Clinton şi campaniei pentru alegerea doamnei Hillary Clinton în Senatul Statelor Unite, dar şi statului Israel. S-au făcut multe speculaţii privind legăturile escrocului cu serviciile de spionaj israeliene şi astfel se explică de ce au intervenit pentru iertarea lui Rich doi foşti directori ai Mossadului, Avner Azulay şi Shabtai Shavit. Acesta este, pe scurt, portretul personajului care a plătit studiile domnului Mihai Răzvan Ungureanu la Oxford. Un fel de “tată spiritual” aş zice.

Şi ce a făcut băiatul acesta şcolit, când a ajuns ministru în Guvernul României? Păi a semnat un document prin care România renunţa la moştenirea Gojdu, a refuzat să mai negocieze ceva în legătură cu Tezaurul de la Moscova şi s-a făcut că uită de datoria pe care o avea Irakul faţă de ţara noastră. Şi-a luat personal angajamentul la Washington că guvernul din care făcea parte va păstra trupele în Irak “indiferent de crize” într-o perioadă în care trei jurnalişti români erau ameninţaţi cu moartea la Bagdad şi îi sfătuia pe românii care nu erau de acord cu această politică “să-şi aleagă o altă ţară”. Norocul nostru că, atunci când a ajuns prim-ministru, a avut la dispoziţie numai câteva luni, insuficient ca să dea drumul exploatării aurului la Roşia Montana (unde, ca să vezi coincidenţă, au interese şi Soros, şi Glencore).

Ce caută acest individ în preajma domnului Klaus Iohannis? Să aibă oare legătură misiunea sa cu prerogativele preşedintelui României: politica externă şi faptul că este comandantul suprem al armatei acum, când la graniţa noastră există un conflict care se încinge? În orice caz, imaginii preşedintelui îi aduce numai deservicii. Am văzut la televiziunea publică franceză o scenă care m-a întors pe dos. Era în ziua marşului de solidaritate de la Paris. Preşedintele francez îşi primea oaspeţii la Palatul Elysée. L-am zărit pe Mihai Răzvan Ungureanu urcând treptele în spatele domnului Klaus Iohannis. François Hollande a dat mâna cu preşedintele român, l-a reţinut câteva secunde bune mulţumindu-i că a acceptat invitaţia sa.

S-a întors apoi către scară unde l-a văzut pe MRU oprit la jumătate şi uşor pliat în două. François Hollande l-a privit descumpănit deoarece, în mod evident, nu pricepea cu cine are de a face. Invitaţii săi, şefii de stat, urcau acele trepte însoţiţi de soţiile lor. Pentru colaboratori, oricât de apropiaţi, era rezervată o altă intrare. Un moment, Hollande a părut să se întrebe dacă nu cumva MRU era soţia preşedintelui Iohannis. Fancezul a văzut multe şi, în urmă cu un an, mariajele homosexuale au fost legalizate în Hexagon. A trebuit să intervină preşedintele român, care s-a întors grăbit ca să-şi prezinte consilierul personal. Penibil, dar normal când este vorba de diplomaţie şi protocol la români, iar domnul Mihai Răzvan Ungureanu are acest prost obicei de a se vârî acolo unde nu îi este locul…
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 2564
Data de înscriere : 03/02/2013

https://scrisoridingerulia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum