VIDEO „Dacă statul român m-ar fi prins cu tot ce am făcut, făceam puşcărie pe viaţă“ (SOV)

„Adevărul“ va prezenta, pe parcursul acestei luni, o serie de interviuri şi portrete ale oamenilor de afaceri care au construit capitalismul în România. Avem capitalişti de cumetrie, capitalişti de manual sau capitalişti cu stele pe umeri. După un sfert de secol de libertate, aflăm împreună ce e în mintea acestor oameni care au făcut bani în vreme ce românii au dormit liniştiţi.Sorin Ovidiu Vîntu a fost, la un moment dat, printre cei mai bogaţi şi mai influenţi oameni din România, un produs tipic al capitalismului de cumetrie din ultimii 25 de ani. Este imaginea afaceriştilor care s-au ridicat din apele tulburi ale anilor ’90, au adunat averi uriaşe, au controlat statul după bunul plac şi au sfârşit apoi înghesuiţi în Daciile Solenza cu care operează procurorii de la DNA. Acest interviu nu vă dezvăluie traseele întortocheate ale afacerilor lui Sorin Ovidiu Vîntu, e doar o încercare de a descifra câte ceva din mecanismele ascunse care au modelat România. Poate că e prea mult cinism, poate că e prea multă bravadă, dar dincolo de ele s-ar putea să descoperim şi unele răspunsuri. Sorin Ovidiu Vîntu a ieşit din închisoare în urmă cu două săptămâni, dar e la fel de aprig ca în stenogramele în care îşi strunea angajaţii. Discuţia cu fostul patron al trustului Realitatea a început cu Vîntu învăţându-ne cum se pune prima întrebare într-un interviu. Sorin Ovidiu Vîntu: Scrie! „Domnule Vîntu, până mai acum vreun an eraţi pe locul întâi în România la totalul banilor furaţi. Vă pare rău că aţi pierdut această poziţie?“ Ăsta e un indiciu de întrebare. Cam în sensul ăsta…, cam aşa trebuie agresat fraierul la prima întrebare. Insultă-l, calcă-l în picioare, dar cu delicateţe. „Adevărul“: Haideţi să încercăm aşa: în 2009, spuneaţi, cu maximă aroganţă, într-o intervenţie la televiziunea proprie: «Întăriţi-vă statul, domnilor!» Acum suntem în 2014, iar dumneavoastră tocmai aţi ieşit din închisoare şi staţi de vorbă cu nişte ziarişti anonimi. Unde aţi greşit? Care-i logica întrebării? Aţi subestimat capacitatea statului de a se întări? Frumos. Asta e întrebarea! Foarte mişto. Dar eu aş formula-o mai elegant… (Un minut de tăcere în care Sorin Ovidiu Vîntu se gândeşte cum să reformuleze întrebarea. Până la urmă, răspunde abrupt) 2009-2014 – am tot umblat prin aresturi şi închisori. Şi întrebarea asta mi-am pus-o şi eu. Am subestimat capacitatea statului de la vremea aceea? Era deja un stat puternic? Răspunsul meu este nu. A început să devină un stat puternic în ultimul an. Dar până acum un an a fost un stat abuziv, nu puternic. Puterea se câştigă călcând peste cadavre. Ai capacitatea să o iei, OK. Nu o ai, iarăşi OK. Dar ca să ajungi la putere calci peste cadavre. DNA-ul a călcat peste cadavre şi a ajuns o instituţie extrem de puternică şi onorabilă în acelaşi timp. Nu-mi vine să cred că eu am ajuns admiratorul Laurei Codruţa Kövesi (n.r. – râde). Nu glumesc, n-a fost o ironie. E o realitate. Deci DNA a fost principalul... Principalul instrument folosit la întărirea autorităţii statului. La ce v-aţi gândit în 2009 când aţi spus „întăriţi-vă statul“? Ce speraţi să se întâmple? Asta speram să se întâmple. Deci, vă imaginaţi că o să aveţi condamnări. Că o să am eu condamnări? Nici în cele mai rele visuri. Eu n-am lansat un anunţ de vânătoare, „vânaţi-mă, domnilor“, ferească sfântul. Domnule, hai să ne înţelegem. Dacă statul român m-ar fi prins cu ce am făcut, făceam puşcărie pe viaţă. Habar n-are ce-am făcut şi pentru ce aş fi meritat să fac închisoare. A inventat nişte cauze în schimb şi cu aceste cauze m-a arestat, nu cu ce am făcut cu adevărat. Eu nu reclam faptul că am făcut închisoare, meritam să fac închisoare. Oho, şi încă mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat ieftin. Şi nu numai eu. Enorm de mulţi oameni pe care îi vedeţi pe prima scenă de business, politică, administrativă a ţării ar merita, la fel cum recunosc eu, să facă închisoare zeci de ani de-acum înainte. Dar un stat puternic înseamnă un stat care aplică legea. Nu DNA-ul este de vină atunci când greşeşte, ci judecătorii obedienţi care nu semnalează greşelile DNA-ului. Ori de frică, ori că sunt ofiţeri acoperiţi, ori din nepricepere, cauţionează orice decizie a procurorilor de la DNA. Ei sunt răul în sistemul judiciar, nu procurorii. Ce gândeşte un om care ştie că a făcut atât de multe ilegalităţi, dar este condamnat pentru altele mai mărunte? Eu am acceptat autoritatea statului. Puteam pleca din această ţară, să-mi cumpăr o insuliţă şi să mă declar rege. Dar am acceptat autoritatea acestui stat şi am rămas şi am făcut închisoare. Chiar dacă pe nedrept. Pe nedrept vizavi de cauza în care am fost acuzat. Ceea ce aţi făcut şi ştiţi numai dumneavoastră a adus prejudicii mari statului român? Păi, munca noastră este să furăm statul, domnule! Noi, oamenii de afaceri, asta facem, încercăm să păcălim statul. În România sau în capitalism, în general? În capitalism. Păi ce, aveţi impresia că în Germania sau în America afacerile sunt populate de îngeraşi? Înseamnă că vă asumaţi şi dumneavoastră eşecul în care se află România acum… Eu am spus-o demult. Eşecul acestei ţări este cauzat de către generaţia mea.   Judecat în alte două dosare Sorin Ovidiu Vîntu a părăsit, la jumătatea lunii noiembrie, Penitenciarul Jilava, unde a ispăşit o pedeapsă de doi ani de închisoare primită în dosarul în care a fost judecat pentru favorizarea lui Nicolae Popa, fiind eliberat după numai 11 luni de detenţie. Înainte de această pedeapsă, omul de afaceri a mai executat un an de închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă. Problemele lui Vîntu cu legea nu se opresc însă aici: acesta este judecat şi în alte două dosare. Unul dintre ele se referă la  prejudicierea companiei Petromservice cu peste 83,5 milioane de euro, caz în care a fost condamnat deja în primă instanţă la şase ani şi două luni de închisoare, iar al doilea are legătură cu devalizarea Fondului Naţional de Investiţii, fiind acuzat de spălare de bani şi instigare la delapidare.  Cum caracterizaţi omul de afaceri din România acestor ultimi 25 de ani? În primă fază, domnilor, omul de afaceri fură. În 1990, noi eram ca un banc de piranha. Ne năpusteam asupra a tot ceea ce mişca. Fără legi, fără taxe, fără impozite, fără nimic. Majoritatea celor care fac bani prin mijloace total incorecte, ori cu abateri grave de la lege, ori cu abateri grave de la morală, ei bine, după ce fac bani, aceşti oameni simt nevoia să se onorabilizeze. Moment în care încep actele de caritate. E momentul în care omul de afaceri încearcă să întoarcă societăţii ceva din ceea ce aceasta i-a dat. Din nefericire, voi, societatea, nu ştiţi să-l mulgeţi pe omul de afaceri pocăit. Pocăit între ghilimele. În felul acesta i-aţi descurajat pe majoritatea celor care vă puteau oferi ceva. A venit vremea să înţelegeţi că este cazul să învăţaţi să luaţi de la noi. Vă putem suspecta că vă faceţi un capriciu şi că vă simţiţi bine în rolul de mecena. Vreau să mă onorabilizez. Da, e o normalitate. Şi noi am profitat de pe urma societăţii, har Domnului! Acuma întoarcem. De ce nu luaţi? Învăţaţi să luaţi. Patronul român are o cultură familială, tati! Ce înseamnă „noi am profitat“? Care „noi“? Noi, toţi cei care ne-am lăsat serviciile pe care le aveam, mai mult sau mai puţin comode, şi ne-am aruncat în aventura afacerilor personale. Toţi am fost un banc de piranha, prietene, nu existau oameni care să fi avut la vremea aceea reprezentarea a ceea ce se întâmplă, a ceea ce urmează să se întâmple în România. Ofiţerii de comerţ exterior, de exemplu, aveau noţiuni despre capitalism. Dan Voiculescu a pornit cu un pas în faţa dumneavoastră. Evident, era cu 50 de paşi în faţa tuturor. Şi care-i problema, de ce trebuie să-i acuzăm pentru asta? Să ne-nţelegem, nu-i iau apărarea lui Voiculescu, aşa cum greşit s-a crezut. N-are nevoie acest individ să-l apăr eu. Eu chiar îl antipatizez pe Voiculescu, am fost concurenţi în business-ul ăsta ani de zile, ne-am bătut ca nişte chiori ani de zile, nu ne-am simpatizat niciodată, cu atât mai puţin acum.„Am făcut dragoste pe o sută de milioane de dolari cash“ Ce-a făcut diferenţa între dumneavoastră şi toţi românii care au avut şi ei consignaţii în anii ’90, dar au ajuns să dea faliment şi au rămas oameni de rând? Inteligenţa, evident. Nu suntem toţi egali, unii sunt mai inteligenţi decât alţii. Întâmplarea face să fi fost mai inteligent şi mai flămând decât ceilalţi. În presă au existat articole care vorbeau despre legăturile dumneavoastră cu fosta Securitate, sugerându-se că şi asta v-a ajutat mai târziu în afaceri. Am fost colaborator al Securităţii. Dar asta nu m-a ajutat absolut deloc după 1990. Colaborarea mea cu Securitatea s-a încheiat în momentul în care am ieşit din închisoare în 1985. Am colaborat cu Securitatea în vremea în care am fost condamnat, între ’81 şi ’85. În închisoare, dragul meu prieten, în vremea aceea, aveai un pachet la cinci luni. Ne-adunam în grupuri de 10-15 şi conveneam ce scriem unul despre altul şi, după ce scriam unul despre altul, primeam pachet. După 1990 v-aţi înconjurat de o mulţime de foşti ofiţeri de Securitate. Cum v-aţi asociat cu oamenii ăştia, că noi, dacă am începe acum o afacere, n-am şti de unde să-i luăm. Asta e diferenţa dintre noi. Eu am ştiut. Am sunat la uşile apartamentelor de bloc şi am întrebat: ştii vreun securist? (n.r. – râde cu poftă) Când aţi început să lucraţi cu oamenii din zona asta? În ’94 am înfiinţat Gelsor, care a fost o companie de brokeraj pe piaţa de capital. Nu se poate face brokeraj fără informaţii. Cei mai calificaţi oameni în domeniul informaţiei erau vechii securişti. În toată lumea asta, companiile financiare au la vârf angajaţi foşti lucrători de la MI6, de la CIA şi aşa mai departe. E o practică la nivel universal, eu n-am făcut altceva decât să replic pe plaiurile noastre modele din exterior. De ce ar accepta nişte foşti ofiţeri de Securitate să fie angajaţii unui băiat simplu din Roman? Băiat simplu din Roman (n.r. – iritat)? Băiatul simplu din Roman despre care vorbeşti mata avea vreo trei-patru sute de milioane de dolari la vremea aceea, era mai deştept decât voi toţi la un loc şi dacă ai fi fost prin preajmă ai fi fost onorat să lucrezi pentru mine. În ’96 eu nu eram un băiat simplu din Roman, prietene! M-am dovedit a fi la vremea aceea cel mai inteligent om din România pe zona mea de activitate şi cine a lucrat pentru mine s-a simţit onorat să lucreze pentru un om de calibrul meu. Scuzaţi-mi lipsa de modestie! Deci primele milioane de dolari le-aţi făcut exclusiv cu ajutorul inteligenţei… Nu, dragul meu, am pus mâna pe topor şi-am luat vreo două portofele. Daţi-ne exemplu de o chestie deşteaptă pe care aţi făcut-o atunci, la începutul anilor ’90, şi care v-a adus o mare sumă de bani. Am făcut cea mai deşteaptă chestie pe care putea s-o facă cineva, adică ce-a făcut jumate din naţia română: contrabandă. În ’90, mai bine de jumătate din oamenii de afaceri, din bancul ăla de piranha, plecau în Turcia sau în alte părţi, veneau cu camioane de marfă, luau un pachet de ţigări cu doişpe lei şi-l vindeau cu o sută de lei. Ăsta era business-ul la vremea aceea. Dacă te uitai pe şoselele patriei vedeai portbagajele Daciilor pline până la refuz. Cu marfă de la turci. Aşa au început toţi. Majoritatea de fapt, nu toţi. Aşteptăm momentul în care intervine inteligenţa dumneavoastră. Eu nu m-am mulţumit să deschid o consignaţie, am deschis 174. Simplu. Nu m-am mulţumit să aduc un portbagaj de Dacie, am adus câte 15-20 de camioane pe zi. Simplu. În 1989, prietene, aveam un apartament cu patru camere în Roman. Trei camere apucasem să le mobilez până în Revoluţie, a patra cameră n-o mobilasem. La sfârşitul anului 1990 aveam în camera nemobilată o sută de milioane de dolari cash. Am sărbătorit cu soţia mea de la vremea aceea bând o sticlă de şampanie şi făcând dragoste pe o sută de milioane de dolari cash. Mulţi din cei care au făcut bani în anii ’90 erau fie ofiţeri de Securitate, fie foşti informatori ai Securităţii, controlaţi din umbră… Sau indivizi mult mai deştepţi decât voi, cărora voi le găsiţi tot timpul cusururi de acest gen, simţiţi nevoia să le puneţi tot timpul în spate pe cineva. Nu, domnule. Am fost cel mai inteligent individ din zona mea de activitate. Şi în felul acesta am angajat securişti, fără să fiu sprijinit de cineva. Şi nu i-am angajat ca să mă sparg în figuri, ci pentru că erau necesari în business. Erau oameni extrem de bine pregătiţi profesional, extrem de cinstiţi, cei mai cinstiţi oameni cu care am lucrat vreodată sunt securiştii pe care voi îi blamaţi. Oameni impecabili din punct de vedere moral şi profesional. I-aţi aruncat la gunoi pentru că sunteţi proşti. Punct. Eu i-am luat şi i-am folosit pentru că sunt deştept. Nu v-a convenit, m-aţi băgat la puşcărie. Nu vă datorez nimic, nu-mi datoraţi nimic, dar nu mai încercaţi să spuneţi că cineva m-a construit pe mine. Eu am construit mii de oameni în România. Mii de oameni am construit eu, nimeni nu m-a construit pe mine. Nu-mi recunoaşteţi calităţile, să fiţi sănătoşi. Eu mi le cunosc foarte bine şi nu voi accepta niciodată să vină orice neica nimeni să pună la îndoială. Cum aţi trăit Revoluţia din 1989? Cu intensitate, emoţie şi spaimă. Arată-mi unul în România să nu fi tremurat de frică. Toată lumea era atunci entuziastă şi plină de speranţe. Dumneavoastră ce speranţe aveaţi? Am avut un singur lucru în cap: să fac bani. Şi ce vă gândeaţi să faceţi cu ei, de ce aveaţi nevoie de atâţia bani? Iată o întrebare care ţine de zona metafizică. Sunt slab pregătit pe zona asta (n.r. – râde). Se puteau întâmpla lucrurile altfel în România, putea fi oprit acel banc de piranha? Sau măcar făcut să devoreze mai puţin? Exclus. Pentru că, dincolo de explozia de speranţă şi optimism, a fost şi o explozie de lăcomie. La ce explozie de lăcomie şi entuziasm a fost pe vremea aceea, nu văd cum s-ar fi putut întâmpla altfel. Ar fi fost mai bună o tranziţie lentă? Cum dracu’ să poţi zăgăzui? A fost un tsunami în ţara asta, cine-ar fi putut zăgăzui? Iliescu a venit, la vremea aceea, cu nişte intervenţii de bun simţ, logice, hai s-o luăm uşor. Cine se putea opune valului ăla uriaş care s-a pornit în România după anii ’90? Nimeni, absolut nimeni. Nu te poţi pune în calea unui popor, prietene, indiferent cum te cheamă. Poporul voia să iasă în străinătate, să vadă, să consume, să bea Coca-Cola şi să se îmbogăţească. Se poate numi capitalism ce-am avut în aceşti 25 de ani? Păi nu se poate numi capitalism nici ce avem acum. Ce, acum se poate numi capitalism ce avem? Este o perioadă de tranziţie dinspre comunism spre nu ştim unde, nu este capitalism. A fost vreun moment în care aţi simţit că acel haos din anii ’90 începe să se mai aşeze? Nu, o societate rămâne haotică şi bolnavă până în momentul în care reuşeşte să asigure predictibilitate membrilor ei. Predictibilitate existenţială. Una dintre marile virtuţi ale comunismului a fost predictibilitatea socială: te năşteai, făceai şcoală, în funcţie de şcoala pe care o făceai ştiai în ce pătură a societăţii te afli, îţi făceai serviciul, ieşeai la o pensie, în timpul vieţii făceai o rată, îţi dădea statul casă, făceai încă o rată şi îţi mobilai casa, ieşeai la pensie, te duceai trei săptămâni la Sovata şi aşa mai departe. Aia se cheamă predictibilitate existenţială. Un stat care se respectă şi care pune în mijlocul valorilor sale cetăţeanul nu are altă grijă decât să asigure acea predictibilitate. Dumneavoastră, acel banc de piranha, aţi slăbit statul şi acum îl acuzaţi că nu poate asigura predictibilitatea. Cum se cheamă asta? Corupţie se cheamă asta. O bucăţică din dimensiunea acestei corupţii o vedeţi devoalată de DNA în anii din urmă, în ultimii doi-trei ani. Un stat care nu mă pune pe mine în mijlocul valorilor, nu reprezintă nimic pentru mine. Nu dau doi bani pe el. De aceea îl furăm, de aceea îl corupem, că nu face nimic pentru mine. A spus domnul Băsescu că statul român nu e un stat social, deci îl doare în cur pe tovarăşul stat de mine. Şi pe mine mă doare în cur de tovarăşul stat. Şi pe noi ne-a dezamăgit statul, dar nu ne-am gândit să-l furăm. Nu te-a dus capul, nu că nu te-ai gândit. Milioane de oameni care n-au furat nu i-a dus capul să fure, nu că n-au vrut.