Fără „ei”! „Pas cu pas”…

Păi, treabă este asta: să decorezi un fost deținut politic?! Să-i conferi o înaltă distincție înainte de a le fi plâns „lor” de milă pe seama unei „chestiuni” (eventual, reinventate!) din care să-și mai tragă un ghișeft de compensație? Și da, este treabă! Nemțească! Să începi să repui lucrurile pe făgașul lor normal.

Probabil, s-ar fi așteptat să li se ceară părerea, ba, poate chiar să li se solicite un „aviz favorabil” pentru nominalizarea primei personalități decorate de către noul președinte. Numai că decizia de acordare a ordinului Steaua României a fost atât de repede luată de către Klaus Iohannis că nu au mai avut timp să vină cu lecțiile despre vinovățiile noastre a priori și „dreptul” lor de a ne spune pe cine și cum să elogiem!

S-a întâmplat dară să nu li se mai ceară părerea! Să nu se mai țină cont de vaietele lor ambalate, acele veșnice acuze despre cât de nenorociți suntem noi, ca neam, în vinovățiile trasate de „dânșii”. Noul președinte a decis să decoreze o personalitate dintr-un front al demnității la care ceilalți președinți nu s-au gândit. Ori nu au îndrăznit să se gândească fără voia „aleșilor”.

Klaus Iohannis a decorat un fost deținut politic! Nu un personaj dinainte pregătit pentru a constitui marota continuității culpabilizării noastre. Și este o grea lovitură dată procesului de autovictimizare a acelora care ne-au impus statutul de vinovați de serviciu și agenți de despăgubire. Este pentru întâia oară când vinovăția impusă pălește. Este pentru întâia oară când nu „dânșii” mai sunt în prima linie a recunoștiinței, inclusiv prin despăgubiri, ci sunt aduse la lumină paginile adevărate din dramaticul nostru drum al recăpătării demnității naționale.

De aceea, Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului și-a ieșit din fire. Căci, procesul automat de culpabilizare a românilor ar putea fi întrerupt. Ar putea fi pusă o lungă pauză învinovățirii nedrepte a nemului nostru prin asumarea, de la nivel prezidențial, a recunoașterii și omagierii firești a faptelor eroilor noștri.

Ar putea fi momentul în care impunerea statutului de vinovați de serviciu, culpabilizați pentru fapte ce nu au avut legătură cu ființa noastră, să înceteze.

Acest lucru i-a deranjat pe cei obișnuiți a fi tratați, inclusiv prin periodice și consistente „despăgubiri”, în mod prioritar. Pentru că, mesajul, primul mesaj contează! Iar din clipa în care președintele a avut curajul să treacă peste ceea ce devenise cutumă, alegând să acorde distincția unui personalități din panoplia de eroi pe care am fost obligați să-i ținem departe de ochii țării, s-ar putea ca întreg procesul de abordare istoriografică să se schimpe. „Pas cu pas”… Pentru prima dată, istoricii și corifeii institutelor de cercetare ar putea să-și asume, public, acel „Destul!”. Ajunge cu nedreapta culpabilizare a poporului român, care ne-a fost impusă decenii întregi pentru a le fi bine unora, străini de seminția noastră, dar bine lipiți de ghișeftul de a trăi din teatralismul transformat în ghișeft!

Se prea poate ca ssociația cu pricina să fi „înghițit” până la urmă chiar și decorarea fostului deținut politic. Dacă nu ar fi fost pus în capul listei! Ar fi trecut și peste motivul pe care i-l reproșează lui Klaus Iohannis: faptul că a decorat un personaj care s-a afișat public „cu un partid susţinător al Mişcării Legionare şi al neo-nazismului”. Iar asta pentru că Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, a îndrăznit să participe, în 2009, la un moment solemn, de comemorare religioasă a unor legionari asasinați.

Pentru că, nu-i așa?!, noi nu avem dreptul nici măcar să ne comemorăm morții; darămite să-i elogiem, să-i tratăm ca eroi sau martiri la nivelul panopliei naționale, nu?!

Pentru acel onor prin prezență, Octav Bjoza a fost catalogat legionar. Și nu mare mirare va fi să vedem cum alte și alte asociații (la nivel internațional, de data aceasta!) vor sări ca arse. Pentru că este un moment bun în care „păcatul” lui Klaus Iohannis de a fi decorat un „legionar” (de fapt, un simpatizant al istoriei acelor vremuri, nu un participant activ) poate fi transformat într-un reproș din care să-și tragă și ei ceva foloase. Asta dacă tot nu au fost puși în fruntea listei!

În fapt, chiar Octav Bjoza spunea cu mulți ani în urmă: „Nu sunt legionar, dar norocul meu a fost să fiu educat în temnțe de unii dintre ei”. În închisorile de la Codlea, Gherla, Galați, Brăila, Văcărești și Jilava, în lagărele de muncă din Balta Brăilei de la Strâmba, Stoienești, Salcia, Periprava unde a fost închis pentru uneltiri împotriva regimului comunist…

Vreme de două mandate, Traian Băsescu nu a decorat nici un deținut politic. A fost alegerea lui! Klaus Iohannis vine și acordă prima decorație unui fost deținut. Și nu este doar o îndreptare firească a lucrurilor, ci și un semnal că a venit momentul pentru acel „Punct și de la capăt!”.

P.S.:

Statutul „non grata” al fostului deținut nu vine din participarea la comemorarea din 2009! Este de dată mai recentă, de la participarea, în 2013, la o conferință organizată de Institutul de Cercetare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc împreună cu Institutul Național pentru Studiul Holocaustului în România „Ellie Wiesel”. Atunci, Octav Bjova a deranjat prin curajul de a fi subliniat că nu este normală culpabilizarea tuturor membrilor Mișcării Legionare și, mai ales!, curajul de a fi criticat public Institutul Elie Wiesel pentru presiunile pe care le făcea pentru retragerea titlului de „Cetățean de onoare al orașului Târgu Ocna” al fostului deținut politic Valeriu Gafencu (supranumit „Sfântul închisorilor”), reproșând Institutului că „nu ne lasă nici să ne alegem sfinții”.