CUM SA NE CACAM PE NOI FARA SA DAM ISMENELE JOS

Ceea ce vom vedea în următoarele luni va pune din nou la încercare răbdarea tuturor românilor ieşiţi, după o lungă hibernare, la vot pe 16 noiembrie.

Victoria lui Klaus Iohannis, „cel mai bun eveniment politic din Europa în anul 2014”, cum îl caracterizează Financial Times, inundă societatea românească cu valuri de euforie. Restanţe de ani de zile şi cutume de decenii par să se rezolve ori să se destrame peste noapte. În 48 de ore de la închiderea urnelor, legea amnistiei şi graţierii, tărăgănată răstimp de un an, a fost picată, iar o duzină de parlamentari au fost lăsaţi pe mâna justiţiei în Cameră şi Senat. Învinşii, dar şi învingătorii sunt încă năuci după votul din 16 noiembrie şi acţionează sub hipnoza rezultatului.
Dată fiind surpriza, nu au apucat să-şi schiţeze o strategie pe termen mediu şi lung şi se simt în egală măsură vulnerabili. Cum vor traduce aleşii comportamentul „responsabil” şi „normal” cerut de votul abia dat? Învingătorii nu-şi dau seama cât se pot plia pe valul popular şi cerinţele societăţii civile, în timp ce învinşii cedează pas cu pas pe teren, căutând un punct de referinţă pe aliniamentul căruia să-şi repoziţioneze tabăra.
Şi unii, şi ceilalţi înţeleg că au o problemă, anume ceea ce Financial Times numeşte „dovada unei maturităţii excepţionale” a electoratului. Exigenţele civice afirmate sunt foarte greu de absorbit în comportamentul partidelor. Şocul votului este prea mult pentru stadiul la care se află capacitatea lor de transformare. Nu e suficient să te lepezi de câţiva penali ca de castane fierbinţi, fără să recunoşti dimensiunile cangrenei sistemice prin care ei sunt generaţi.
Prima eroare este să confundăm profilul lui Iohannis cu tagma liberalilor. Parlamentarii liberali au privit chiorâş, spun martorii, recomandarea preşedintelui ales de a vota pentru încuviinţarea ridicării imunităţii colegilor. La două zile de la vot, unii liberali o dădeau cotită cu implicaţiile puciului din vara lui 2012. Eduard Hellvig afirmă că „Noi am avut succes şi în 2012!”. „Succesul” de a destabiliza statul de drept, de a călca în picioare instituţii la braţ cu PSD. Alături de ei, Iohannis revendică puterea, în 2015, dacă nu, o lasă în seama alegerilor din 2016. Neînţelegând schimbarea din 16 noiembrie, ei riscă să-l compromită pe personajul Klaus Iohannis şi să-l transforme în valahul Claudiu Iohănescu, ţinta unui grup de hâtri.
Ce a înţeles PSD din înfrângerea lui Victor Ponta? Cam ce a priceput din înfrângerea lui Ion Iliescu în 1996, a lui Adrian Năstase în 2004 sau a lui Mircea Geoană în 2009. În afară de îndemnul de a „tăcea o vreme”, o „curăţenie” în PSD înseamnă, fără nici un fel de exagerare, desfiinţarea acestui partid. În Senat, votul pentru încuviinţarea urmăririi penale a Ecaterinei Andronescu sau a lui Şerban Mihăilescu a fost strâns, relativ echilibrat. Explicaţia ne-o oferă senatorul PSD Leonard Cadăr:„Nu contează dacă sunt vinovaţi sau nu. Trebuie să satisfacem pofta de sânge a presei, trebuie ca urmaşii vampirilor să fie satisfăcuţi şi astfel, poate vom spăla imaginea politicienilor”. Asta înţeleg pesediştii prin respectarea justiţiei: o formă de satisfacere, ritualică, conjuncturală, un capriciu. Să vedem cum va reacţiona în cazul declanşării de către Parchet a urmăririi in rem pentru împiedicarea dreptului la vot în străinătate, când ancheta îi va viza pe Victor Ponta, Titus Corlăţean ori Teodor Meleşcanu. Să-i mai vedem cum vor răspunde cererilor CSM de revotare a cererilor respinse de ridicare a imunităţii în cazul unor parlamentari şi foşti miniştri (Varujan Vosganian, Daniel Chiţoiu, Laszlo Borbely, Vlad Cosma, Ion Stan).
Şi tot din experienţa anilor 1996, 2004 şi 2009 ştim că PSD nu poate pune la cale altceva decât o strategie de obstrucţie şi gherilă împotriva schimbărilor aflate pe agenda publică. De pildă, să urmărim cum PSD va încerca transformarea legii votului prin corespondenţă într-o struţo-cămilă, aidoma legii votulului uninominal. O serie de instituţii trebuie scoase urgent de sub influenţa primului ministru. O non-instituţie precum Avocatul Poporului, un Monitor Oficial rămas la dispoziţia personală a lui Victor Ponta, un Institut Cultural Român trebuie extrase din logica sinecurilor politice aflate în colecţia PSD, adică tot atâtea motive de declanşare a unui război politic de uzură. Marea temere este că bugetul pe anul 2015 a intrat deja în logica aceasta. Solicitarea înaintării spre dezbatere parlamentară a bugetului de stat pe 2015 pare a fi făcută de liberali în logica unui exerciţiu de compromitere a PSD. Să-i vedem pe unde scot cămaşa! Ca şi cum ar fi bugetul PSD, nu al României. Să laşi în continuare, necondiţionat, pe mâinile unor iresponsabili, să se joace cu chibriturile în jurul banilor românilor, aşteptând prima flamă ca să o faci pe pompierul pedagog, indică tot o strategie de hărţuire. În mod normal, moţiunea de cenzură trebuie aplicată de principiu pe legea bugetului.
Ceea ce vom vedea în următoarele luni va pune din nou la încercare răbdarea tuturor românilor ieşiţi, după o lungă hibernare, la vot pe 16 noiembrie. O parte vor regreta, îşi vor spune că s-au lecuit şi vor intra iarăşi în logica supăraţilor pe ţară. Este exact starea de lehamite pe care o aşteaptă politicienii ca să-şi vadă netulburaţi de ale lor. Ca agenda de reformă internă să se realizeze este nevoie de o presiune constantă, zilnică, este nevoie de mitinguri şi proteste săptămânale, legate de evenimentele şi scandalurile politice. Un vot furios odată la 5 ani reprezintă foarte puţin.