Evenimentul senzațional al lui 2014: a ajuns președinte un politician de tip Gioconda

Indiscutabil, evenimentul senzațional al lui 2014 îl reprezintă ajungerea lui Klaus Iohannis la Cotroceni.
Lesne de observat pînă și de cei cu privirea încețoșată de siesta prelungită dintre Crăciun și 5 ianuarie că n-am zis Victoria lui Klaus Iohannis la cel de-al doilea tur de scrutin.

În primul rînd, pentru că așa cum am mai scris, la cel de-al doilea tur de scrutin nu putem vorbi de victoria lui Klaus Iohannis, ci de înfrîngerea lui Victor Ponta.
Putem vorbi despre victoria cuiva doar cînd respectivul face ceva pentru a învinge.
Nu e cazul lui Klaus Iohannis.
El n-a făcut nimic pentru a învinge.
A surîs doar.

Surîde în continuare și după instalarea la Cotroceni.
Va surîde în vecii vecilor, Amin! fără să facă nimic.
Și dacă ar exista un mandat în vecii vecilor, Amin! românii l-ar alege președinte pînă la sfîrșitul lumii, încredințați că nu surîde degeaba:

Știe el ce știe, dar, asemenea Sfinxului, nu ne spune, ne lasă să ne batem capul întrebîndu-ne de ce zîmbește.
Pentru Klaus Iohannis s-au bătut alții: Cătălin Predoiu, Traian Băsescu, SRI, cele două divizii ale SRI – Divizia Penală, întruchipată de DNA, și Divizia Media, întruchipată de ziare, televiziuni, site-uri ținînd de firme paravan ale SRI, SIE, Diaspora, facebook-ul.

În al doilea rînd, evenimentul senzațional nu-l reprezintă rezultatul celui de-al doilea tur, ci faptul – unic în postdecembrism- că ajuns președinte tocmai Klaus Iohannis, un politician care tace și surîde ca Gioconda și care, tot ca Gioconda, stîrnește mii de ipoteze în privința zîmbetului.

De ce surîde Gioconda? se întreabă de sute de ani specialiștii, dar și oamenii simpli.
Nimeni nu-și pune problema că Gioconda surîde ca proasta, că zîmbetul nu ascunde nimic deosebit. Toți presupun că zîmbetul trebuie să însemne ceva.

Așa și Klaus Iohannis.
Surîde și tace.
Toți presupun că zămbetul lui Klaus Iohannis ascunde ceva grozav.
Dar dacă nu ascunde nimic?!

Klaus Iohannis a ajuns președinte fără să facă altceva decît să surîdă, învingîndu-i, alături de Victor Ponta, pe CrinAntonescu, Mihai Răzvan Ungureanu, Cătălin Predoiu, Monica Macovei, Mircea Geoană, Sorin Oprescu. Chiar dacă unii dintre aceștia nu s-au înscris în campania electorală propriu zisă, totuși, mai înainte, s-au bătut ca să candideze și, prin asta ca să ajungă președinte.

Oricare dintre aceștia e infinit mai bun politician decît Klaus Iohannis.
Cu toate aceste, președinte al României a ajuns Klaus Iohannis.
Cum să nu credem că acest eveniment e nu numai senzațional, dar și unic în postdecembrism?!

N.B. Cineva mi-a atras atenția c-am greșit scriind în comentariul anterior că-n postdecembrism nici un șef de Servicii nu și-a depus demisia în fața noului președinte. În 31 decembrie 2000, Cătălin Harnagea, șeful SIE sub regimul lui Emil Constantinescu, și-a depus demisia în fața noului președinte, Ion Iliescu.
Mă grăbesc să fac corectura necesară.
http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-miercuri-31-decembrie-2014/