Dumnezeu să-i ierte. Sunt victime, nu eroi.

La Paris s-a întâmplat o mare tragedie.
Dar barbaria și omorul nu se combat post-factum.
Era bine să fi fost prevenite.
Ar fi potrivit un examen de conștiință acum, când stânga occidentală e toată Charlie – după ce a sprijinit din răsputeri invazia islamică, încurajându-i tupeul ucigaș fără de care sărmanii Charlie ar fi fost acum în viață.
Criminalii care i-au ucis au acționat pe un teren favorabil, pregătit meticulos, de multă vreme, de toți cei care au subminat fundamentele societății libere.
E oribil dacă atentatul împotriva lui Charlie Hebdo instituie cenzura și autocenzura față de lunga listă a lucrurilor care îi pot ofensa pe islamiști.
„Prostul gust nu este o crimă, crima este o crimă” spune Cristian Câmpeanu.
Însă ar fi pur și simplu prostesc să rămânem cu fotografia zilei atentatului (Charlie Hebdo – victima barbarilor) și să nu vedem ce a favorizat măcelul.
Nu e vorba de caricaturile publicate recent, ci de toate gesturile care, de zeci de ani, au creat condițiile în care niște scelerați violenți să își dezlănțuie barbaria sângeroasă.
O societate liberă e mereu fragilă în fața barbarilor, astfel că trebuie să fie apărată mereu și integral, nu doar pe bucățele, pentru că Dumnezeu ne-a dat libertatea „la pachet”. Cu alte cuvinte, cine își bate joc sistematic și mitocănește de libertatea religioasă, nu este un apărător credibil al libertății din care face parte, între altele, și libertatea de expresie.
Charlie Hebdo nu a provocat măcelul. Nu „și-a luat-o” pentru a călcat pe coadă vreun islamist. Nu e asta problema. Redactorii de la Charlie Hebdo nu au înțeles ce li s-a întâmplat. Cum ei nu au observat diferența dintre creștinism și islam, și-au bătut joc de ambele, echidistant și multicultural. Au contribuit și ei, atâta cât i-a dus capul, la marea operațiune de combatere a creștinismului în Franța, astfel făcându-se tovarăși de drum ai islamului – chiar dacă nu erau conștienți de asta. Când a sosit ceasul revoluției, au fost împușcați de islamul propriu-zis.
Așa au pățit aristocrații francezi iluminiști, care visau la revoluție înainte de 1789, așa au pățit menșevicii, nihiliștii, anarhiștii ruși dinainte de 1917, intelectualii stângiști din țările care au căzut sub dominație sovietică și alți nenumărați tovarăși de drum din istoria lumii.
Umorul promovat de Charlie Hebdo nu e ca benzile desenate cu Asterix, care sunt amuzante, spirituale și instructive, sau ca bancurile cu Bulă, care taxau în câteva fraze relaxate prostiile comunismului. Charlie Hebdo are o ironie jignitoare, grosieră și stupidă. Nu e doar lipsă de politețe, ci dispreț generalizat, ambalat în miștocăreală. Nu apelează la intelect, nu rafinează spiritele, nu descrețește frunțile, nu informează, ci batjocorește principii, rănește sentimente, amestecă planuri, încurajează lipsa de discernământ și de respect. Bășcălia pe seama creștinismului și iudaismului era pe cât de absurdă pe atât de ordinară. Iar vestitele caricaturi despre islam nu se refereau la aplecarea către măcel și fanatism a acestuia (ca cele din Danemarca), ci se reduceau la obscenități.
Niște comentatori polonezi observau că Charlie Hebdo „nu e o revistă satirică, ci mârlănească. Veselia provine din faptul că mârlănia calcă în picioare valorile civilizației. Ceea ce s-a întâmplat la redacție a fost ciocnirea dintre mârlănie și barbarie”; mai notau și că revista nu ironiza pe toată lumea la fel, „niciodată ținta lor nu au fost rușii sau ateii.”
Charlie Hebdo nu a fost în avangarda baricadei libertății, ci în spatele celei care o atacă. A fost un mic pudel care a profitat de fundamentalismul secular care e la putere în Franța. Nu a provocat incendii, însă nici nu s-a purtat responsabil cu libertatea de care s-a bucurat. După cum spune Daniel Lapin despre atei, s-a folosit ca un parazit de valorile pe care le-a adus religia (iudeo-creștină) în Lumea Liberă, dar nu a făcut nimic pentru a adăuga energie în sistem, ba chiar l-a folosit abuziv, ca să ruginească mai repede. A pregătit și el terenul la care visează toți dușmanii libertății, de la islamiști, la Marine Le Pen, admiratoarea lui Putin, care crește în sondaje pentru că a făcut ceva demagogie cu limitarea imigrației.
Charlie Hebdo nu e un caz unic. E o miniatură tristă a actualului comportament al Europei, un continent dominat de diverși Charlie Hebdo, mai mici sau mai mari, care își taie craca de sub picioare. Își bat joc de fundamentele societății în care trăiesc și deschid porțile barbarilor care stau să năpădească cetatea. Pentru că nu înțeleg că libertatea începe din domeniul ideilor și că unele idei au un foarte mare potențial de a submina civilizația.
Acestea fiind zise, este cât se poate de clar că vina asasinilor nu este mai mică pentru faptul că laicismul franțuzesc le-a pregătit terenul.
Eu însă nu sunt Charlie, pentru că nu mă alătur celor care își bat joc de regulile libertății când e vorba de alții, dar se așteaptă ca acestea fie respectate când e vorba de ei înșiși.
Dumnezeu să-i ierte.

http://inliniedreapta.net/insemnare/dumnezeu-sa-ierte-dar-eu-nu-sunt-charlie/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+InLinieDreapta+%28%C3%8En+Linie+Dreapt%C4%83%29