Terorismul ignoranţei contra civilizaţiei

http://www.ziuaveche.ro/opinie/terorismul-ignorantei-contra-civilizatiei-257661.html/
&
https://sites.google.com/site/hiphopsivispacemparabellum/terorismul-ignorantei-contra-civilizatiei

Strategia terorii a fost întrebuinţat încă de la începuturile omenirii, pornindu-se de la acţiunea teroristă a peşterii şi până la ciberterorismul de astăzi. Acest fenomen a evoluat constant în funcţie de treapta de civilizaţie pe care a ajuns omenirea şi de mijloacele avute la dispoziţie.

Terorismul ignoranţei contra civilizaţiei opinie Chiar dacă instrumentele terorii s-au perfecţionat esenţa a rămas aceeaşi: amplificarea violenţei, a inoculării fricii, a distrugerii şi a uciderii cu sânge rece, toate duse dincolo de limitele paroxistice. Din nefericire, terorismul, face parte dintr-un arsenal al crimei, prin care lumea se neagă pe sine, se urăşte şi se autodistruge, crezând că astfel se purifică.

Se spune că la construcţia primei case de rugăciuni în islam a participat însuşi Profetul, uscând cărămizile şi plămădind pământul sub soarele dogoritor al Arabiei. Lăcaşul, construit într-o piaţetă înconjurată de ziduri şi palmieri, era simplu, ca şi credinţa pe care o predica. Zidul avea trei părţi: a rugăciunii, a îngerului Gavriil, a Mizericordiei. Aşa s-a născut primul şi cel mai frumos poem al rugăciunii musulmane: moscheea. Aici s-a hotărât că toţi credincioşii formează un stat şi că acest stat îl are drept şef pe Profetul Mahomed. În faţa celorlalte popoare, musulmanii constituie o comunitate de membri egali între ei şi promovează pacea. S-a uitat, însă, că islamul a fost impus, chiar de la început, prin sabie, în numele lui Alah, adică prin crimă, acţiune tradusă, eufemistic vorbind, prin războiul sacru.

Doctrina creştină, mai veche cu aproape şapte secole decât islamul a fost propovăduită de Iisus şi dată lumii prin apostolii săi, un fel de adjuncţi care au scris nemuritoarele şi contestatele Evanghelii. Perioada de debut a acestei credinţe este cunoscută ca o religie a păcii, a toleranţei şi iubirii veşnice, violenţa, precum şi întrebuinţarea armelor, fiind interzise. Numai că spre sfârşitul secolului al XI-lea, se organizează prima cruciadă care a dus la cucerirea Ţării Sfinte şi la întemeierea Regatului Ierusalimului. Este momentul când războiul se sacralizează, pentru că este redobândit, prin forţă, Sfântului Mormânt din mâinile musulmanilor, aceştia din urmă stăpânindu-l patru secole şi jumătate. Aşa a debutat violenţa armată pentru apărarea bisericii prin campanii militare creştine şi obţinerea de teritorii biblice din Palestina, teritorii care nu au aparţinut niciodată vreunei ţări europene.

Paradoxalele războaie sfinte, Cruciadele, au reprezentat interacţiunea cu ideea de luptă în islam, fapt care a condus la elaborarea unei doctrine a războiului sfânt, atât de asemănătoare, ca trăsături, de jihadul islamic.

Fundamentalismul religios caracterizează, în general, toate cele trei religii monoteiste, însă are, ca expresie direct, terorismul islamic şi este menit să aducă islamismul, prin orice fel de mijloc, la conducerea planetei, deoarece numai această religie – cred ei – este adevărată şi importantă, numai aceasta are o misiune mesianică. El vizează lumea întreagă, dar, mai ales, civilizaţia occidentală, cu leagănul ei european şi configuraţia ei actuală de influenţă americană. Acest model de terorism este greu de identificat pentru că actorii sunt adesea de naţionalitate europeană şi pot să adopte jihadul fără să aibă vreun raport cu ţara lor de origine. Vezi atentatele de la Londra şi cele întâmplate cu câteva zile în urma, la Paris

Acest model de terorism este, mai degrabă, apropiat de simplul banditism, hrănindu-se dintr-o frustrare împotriva societăţii, fundamentalismul jucând, de acum înainte, rolul de executant zelos, care este acela al Acţiunii Directe şi pe cel al Bandei care-şi face, cu sârg, treaba. Acţionează după regulile forţelor speciale. Cazul de terorism în cascadă, care ne-a ţinut cu ochii boldiţi pe ecranele televizoarelor aproape trei zile, este mai degrabă un banditism condus de minţi ale răului.

Fundamentalismul religios, în lumea islamică, ţine loc de naţionalism, situându-se deasupra etniilor şi consideră că toată lumea islamică reprezintă o entitate religioasă şi etnoculturală. De aceea, în numele legii islamice, grupările fundamentaliste au declanşat războiul sfânt – Jihadul. Acesta se traduce prin „efort împlinit pe calea lui Dumnezeu” şi urmăreşte realizarea şi menţinerea, cu orice preţ, a unităţii religioase pentru impunerea regulilor, legilor şi a obiceiurilor islamice, pe de o parte, şi organizarea unor ample şi diversificate acţiuni împotriva Israelului şi a SUA, pe de altă parte, cele din urmă ţări, fiind considerate de către fundamentalişti islamici, ca fiind responsabile pentru situaţia rea a statelor arabe.

Oxigenul propagandei terorismului îl constituie mass-media. Fără aceasta nu se pot adresa spaţiului public spre a-şi face cunoscute mesajele politice. Dacă motivaţiile teroriştilor nu s-ar mediatiza, acţiunile lor ar rămâne un simplu asasinat.

Ceea ce ne arată ultimele acţiuni teroriste confirmă faptul că acesta reprezintă un fenomen complex, cu manifestări extrem de violente, desfăşurate în mod conspirat, prin surprindere, împotriva unor ţinte precise, cunoscute dinainte care, în general, sunt lipsite de apărare, în scopul obţinerii unor avantaje, de regulă, politice. El se prezintă ca o acţiune violentă împotriva oricui se opune unei anumite religii, unei anumite politici. Este arma unei religii exclusiviste şi intolerante care doreşte să ucidă, să înspăimânte, să domine prin frică, panică şi teroare.

Îmi este greu să o spun că toate religiile lumii s-au bazat pe manipulare, intoleranţă şi exclusivism, iar numărul de victime, datorat acestor conduite şamanice, de-a lungul a două milenii, este incredibil de mare. Decalajul cultural dintre societăţile civilizate (societăţi educate,evoluate, democratice, raţionale), şi cele islamice, aduc, şi azi, în prim-planul vieţii cotidiene, crima. Fundamentalismul nu este specific doar islamului, ci şi creştinilor şi iudaicilor. Dacă vom da timpul istoriei înapoi vom inventaria crima săvârşită în numele Sacrului, al unui Dumnezeu închipuit şi nu văzut, război care adună mai mulţi morţi decât cei rezultaţi din toate războaiele duse în numele cezarilor.

Iudaizarea Canaanului a fost făcută de Moise, ucigând popoare şi triburi întregi în numele dumnezeului lui Avram, creştinarea locurilor Ţării Sfinte a durat secole, săvârşindu-se crime abominabile în numele crucii, şi, iată, la nouă secole de la prima cruciadă, începe Jihadul, fratele întârziat al cruciaţilor, care, la rându-i, produce „crima sacră”, zilnică, în numele lui Alah.

Lumea nu a făcut paşi importanţi către evoluţie dacă mă gândesc la faptul că în secolul XXI practicile tribale, constând în circumciziune, la bărbaţi, şi infibulaţie, la femei, să coexiste alături cu marile progrese ale ştiinţei şi gândirii umane. Şi cine încurajează asemenea practici, dacă nu ignoranţa şi armata enormă de lideri fanatici care încurajează crima în numele Celui de Sus.

Biblia creştină ne îndeamnă către iubire de Dumnezeu, Coranul îndeamnă la supunere şi pace, iar Talmudul are la bază ideea unică a dominaţiei lumii prin universalismul poporului evreu. Vom constata că, doctrinar vorbind, cele trei cărţi sfinte propovăduiesc pacea şi nu crima, sunt exclusiviste şi uneori intolerante, dacă avem în vedere faptul căacestea au în centru moralei lor ideea purităţii absolute a rasei lor.

Pace veşnică nu va exista pe pământ atâta timp cât ignoranţa, marele front de lucru al oricărei religii, este păstrată şi conservată, cu mare atenţie, de către minţile răului, trăitoare în templele seculare.

Crimele săvârşite de către soldaţii fanatici ai islamului scot în evidenţă marea criză a lumii trăită, astăzi, criză care pune în stare de conflict, absurd, două conştiinţe: cea a fanatismului religios, a răului absolut, germinată de secole în cărţile lor sfinte şi cea a raţiunii, a democraţiilor evoluate, regimuri politice care înţeleg să tolereze subcultura şi crima „ignoranţilor”. Societăţile evoluate nu încurajează omorul, ci legea ca produs şi câştig al democraţiei. Dacă acest conflict, dintre cele două conştiinţe, va sublima într-un război, probabil că lumea se va purifica prin extincţie definitivă. Terorismul nu va putea fi distrus complet, astfel că, sub o formă sau alta, el va coexista mereu cu cei dornici de pace. Prima măsură de protecţie antiteroristă este cunoaşterea profundă a acestui fenomen, prin radiografierea precisă a lui, depistarea cauzelor care-l generează şi acţiunea în forţă asupra lor.

Este absolut necesar să facem faţă provocărilor de azi, să distrugem focarele generatoare a acţiunilor teroriste şi să prevenim, mai ales, cauzele care duc la manifestarea acestui fenomen. Dar, cea mai sigură cale de eradicare a terorismului o constituie găsirea formelor de armonizare neviolentă între credinţele liber consimţite şi stat. Până atunci, noii artizani ai lumii se feresc să dea soluţii definitive, deoarece ar înlătura alternativele, adică speranţele şi ar obtura calea către progres. Lumea prezentului bate pasul pe loc, urmând, deocamdată o cale binară, convenabilă: pace şi război, securitate şi insecuritate.

Atacurile teroriste din Franţa, soldate cu aproape 20 de morţi şi tot atâţia răniţi dovedeşte neputinţa unei democraţii împietrită în inacţiune, idealism şi toleranţă excesivă. Pe teren, lucrurile arată că în faţa crimei toate măsurile democratice au eşuat.

Francois Hollande a fost criticat,în presă, ba de unii, ba de alţii că a avut un discurs cuminte, îngrijit şi elegant, ca şi cum cuvintele sale se deplasau pe cioburi de sticlă. El a avut un discurs dublat de un interes, deoarece succesul său, în alegeri, s-a datorat câtorva milioane de voturi furnizate de islamiştii săraci de etnii diferite.

Românii s-au manifestat, exact, precum înaintaşii lor din timpul invaziei ruşilor în Cehoslovacia anului 1968. În timp ce cehii şi slovacii erau ocupaţi, noi, românii, eram preocupaţi.

Liderii noştrii, care gestionează securitatea şi averea naţiei, sunt foarte preocupaţi de liniştea şi securitatea naţională doar în discursuri patriotarde, pline de lăudăroşenie plictisitoare. Adică la formă stăm bine, la fond, vai mama noastră.

Se iviră ocazia, după toate emoţiile generate de atacul terorist de la Paris, să se forţeze votarea Legii privind cartelele preplătite şi Legea Big Brother. Ca să vezi! Suntem pe marginea prăpastiei fără aceste legi, dacă ne luăm după declaraţia ultimă şi „alarmantă” a domnului Maior în care susţine că aceste legi sunt necesare întrucât există nevoia identificării tuturor factorilor de risc, în contextul noilor ameninţări teroriste. Sanchi! Dar până acum ce-aţi făcut?

Aceşti inşi care habar nu au cum să determine punctele cardinale cu ajutorul ceasului sau a scoarţei copacilor nu ne spune că tot acest dispozitiv de securitate însăilat de ei şi alţii, pe cartoane colorate cât pereţii, nu are legi de organizare sănătoase. Nu avem o lege a siguranţei naţionale, nu avem un text normativ al informaţiilor şi contrainformaţiilor, nu există o lege ofiţerului de informaţii, care să-l apere în câmpul operativ, iar familia sa să se afle sub protecţie materială sănătoasă.

Păi, să ne amintim domnule director, de ofiţerul SRI de la M. Ciuc, alergat de un primar terorist ungur, pentru că ofiţerul nostru îşi făcea datoria de serviciu şi care fiind zărit de către aceşti sălbatici a fost alergat şi bătut. Instituţia sa nu a întins un deget spre a grăbi votarea Legii statutului ofiţerului de informaţii, normă care să-i permită ofiţerului SRI să poarte armă şi să facă uz de ea oridecâteori misiunea sa impune acest lucru. Dacă etnicul bezmetic, îmbătat de ură, ştia că ofiţerul este apărat de lege şi că poartă armă de calibru 9 mm nu ar fi mişcat un deget. Există informaţii certe din care rezultă că mii de ofiţeri de informaţii nu au mai executat trageri cu armamentul din dotare de ani de zile.

Este o ruşine naţională, să vezi cum, şi azi, serviciile de informaţii româneşti se conduc, încă, după o Lege a Siguranţei făcută la lumânare, în doar câteva ore, acum 25 de ani şi apărută înaintea Constituţiei. Iar inşi îmbătaţi de înălţimea funcţiei vor să scoată legi noi în timp ce instituţiile de securitate nu au un cadru normativ de funcţionare adecvat, liderii acestor organizaţii habar nu au de drepturile omului, atât de frecvent încălcate chiar în instituţiile pe care le păstoresc. Avem un Parlament şi numai acesta se va pronunţa asupra conţinutului celor două legi. Probabil că mărimile lor nu cunosc mecanismele democraţiei şi apelează la propagandiştii unor ONG-uri din reţea, care fac zgomote şi circ pe televiziuni, susţinându-le, indirect, demersurile.

Aceşti domni consumaţi trebuie să părăsească scaunele ministeriale, cât mai urgent, şi să lase loc altora care ştiu cu ce se ocupă apărarea şi securitatea naţională. România nu dispune, în prezent, de un dispozitiv de securitate antiterorist fiabil şi capabil să reacţioneze, rapid, într-o situaţie operativă dată. Se va apela, probabil, la strălucitul general al deşertului, Nicolae Ciucă, al cărui dispozitiv de luptă antitero este în stare acţională permanentă.

Auziţi aici fraţi români şi vă minunaţi! Cică, Ministerul Afacerilor Interne a organizat vineri dimineaţă, din cauza atacurilor teroriste care au avut loc în Franţa în ultimele zile, o şedinţă comună a Grupului Interministerial Strategic pentru prevenirea şi combaterea macrocriminalităţii şi a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.

Alo, domnii, aflaţi că acilea, la câteva sute de kilometrii, mai la est, vecinul nostru se află în război cu o mare putere. Se trage cu armament de toate calibrele, mor tineri şi bătrâni, foametea se întinde ca o pecingine, în curând ne vom trezi cu frontierele forţate de transfugi, căutând adăpost pe la noi. Întrebarea care se pune: ce vor face deştepţii neamului în materie de securitate? Ce legi speră să mai obţină, dacă nu-s pregătiţi, înzestraţişi cu cartuşul pe ţeavă?

Ferească-ne Dumnezeu! Dacă am mai auzit pe undeva de asemenea denumiri bombastice: „Grup Interministerial Strategic pentru prevenirea şi combaterea macrocriminalităţii sau Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă”.

După ştiinţa noastră, SRI este desemnat ca autoritate naţională în domeniul antiteririst şi coordonează acţiunile antiteroriste în România, însă şedinţa a fost condusă de dragul de el Gabriel. Cu asemenea domni falşi, demagogi şi rotunzi în obraji, mai ales atunci când afirmă că sunt pregătiţi pentru orice ameninţare şi că americanii îi laudă zilnic pentru excepţionalele lor rezultate profesionale, nu-s speranţe că vom învinge ignoranţii cu kalaşnikovuri în mâini, fanatici care pot trece prin dispozitivele noastre antitero neantrenate, ca prin brânză şi pot ţine o ţară sub teroare, zile întregi.

Doamna Nuland va sosi la Bucureşti dintr-o ţară foarte civilizată şi cu cea mai veche constituţie a lumii, în vigoare de peste două secole. Să sperăm, căva trezi pe cine trebuie!