Elena Udrea merită 15 minute de atenţie în războiul ei cu şeful SRI

Elena Udrea merită 15 minute de atenţie în războiul ei cu şeful SRI
http://www.paginadepolitica.ro/opinieelena-udrea-merita-15-minute-de-atentie-in-razboiul-ei-cu-seful-sri/
@
https://sites.google.com/site/vreausafitipamintdeflori/elena-udrea-merita-15-minute-de-atentie-in-razboiul-ei-cu-seful-sri

Nu mi-a plăcut niciodată Elena Udrea. Nu ca femeie – las comentariile de acest soi pe seama golănașilor de cartier – ci ca prezență în spațiul public.

Lucrurile pe care le-am citit în legătură cu persoana respectivă și aspectele pe care am putut să le constat în mod direct mi-au creat o impresie puternică și greu de corijat: politicienii de acest tip, odată cățărați la putere, îi condamnă pe oamenii de rând la o existență cenușie și derizorie pe termen nedefinit.

Reacția politicienilor de acest tip la exercițiul puterii este să capete și mai multă putere și să facă tot ce depinde de ei să n-o mai lase din mână.

Cu politicieni de acest tip la putere, meritocrația este abolită în toate aspectele ei, șansele de progres mor iar stagnarea devine stare de grație. Amoralitatea le este Biblie. Rapacitatea le este mobil perpetuu. Anturajul le este format din cópii nereuşite dar la fel de rapace şi, obligatoriu, mai proaste, pentru a nu ameninţa poziţia liderului.

Pentru poporul pe care astfel de politicieni au pus șaua, singurul deziderat permis este să trudească tăcut sau să se stingă în anonimat, fără proteste, întru prosperitatea stirpei conducătoare. Opoziția este ignorată, discreditată și, la momentul oportun, eliminată.

Am aderat fără rezerve la opinia celor care au numit-o pe Elena Udrea „un fel de Victor Ponta în fustă”. M-am și exprimat în acest sens în trecut – nu public, ci în spațiu privat sau, mă rog, în ce am considerat a fi un spațiu privat, într-un moment de optimism.

udrea-cocosCam atât despre fosta soție a lui Dorin Cocoș, cercetată pentru spălare de bani și fals în declarații. E clar, după ce am scris mai sus, că nu mă număr admiratorii săi și nu voi fi interesat vreodată să fac cerere de adeziune dacă își va deschide un fan-club.

Dar după interviul acordat Hotnews îndrăznesc să spun că Elena Udrea merită măcar 10 – 15 minute de atenție – cam cât îi ia unui cititor rutinat să parcurgă esenţialul din dialogul șefei PMP cu Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi.

Mai întâi, o scurtă deviere de traseu: tiparul comportamental pre și post detenție al mahărilor politico-financiari priponiți de DNA în ultimul an trădează o schemă de gândire simplă.

Cât timp au avut sau au crezut că au protecție în sferele înalte, respectivii au acționat ca în codru, dacă dăm crezare rechizitoriilor: au fraudat, au mințit, au devalizat, au sfidat, crezându-se intangibili.

prison_cellsA venit apoi primul șoc, al urmăririi penale. În multe cazuri, a urmat al doilea șoc, al arestului preventiv. Protecția, care a funcționat ani de zile, n-a mai răspuns la apel sau avea ton de ocupat.

În general, după prima lună de arest preventiv psihicul cedează iar ideea recluziunii este asimilată de fostul mahăr politico-financiar. Lista lui de priorități se schimbă. Visează, poate, la un come-back, precum visa Jimmy Hoffa în puşcărie, înainte să dispară definitiv, dar mai presantă e nevoia de a-și ușura situația. Imboldul frustrării şi răzbunării are, de asemenea, un cuvânt greu de spus: unii părtași la ilegalități sunt încă „afară”, chiar dacă probabil nu dorm prea bine noaptea.

Şi atunci încep să curgă mărturiile. Mărturiile completează dosare sau duc la disjungeri de cauze. Alţi mahări politico-financiari sunt convocaţi la audieri şi, deloc surprinzător, reţinuţi pe 24 de ore, apoi duşi la mandat.

Elena Udrea sugerează că aşa s-a întâmplat cu fostul soţ: a prestat pentru „organizaţie” sau cu voie de la „organizaţie”, apoi a pierdut „protecţia” sau s-a decis să fie „sacrificat”. Este susţinerea ei şi poate fi crezută sau nu. Tribunalul va avea ultimul cuvânt.

compositionAltceva justifică, în opinia sus-semnatului, cele 10 – 15 minute de atenţie la spusele fostului candidat prezidenţial sprijinit de Traian Băsescu: este vorba de relaţia dintre puterile statului şi Serviciile secrete. Teoria spune că una dintre aceste puteri, cea legislativă, controlează Serviciile secrete. Elena Udrea spune că (cel puţin) unul dintre aceste Servicii controlează Parlamentul şi viaţa politică, în general.

Nu am dreptul – pentru că nu am dovezi – să susţin necondiţionat şi „în perpetuu” această declaraţie a Elenei Udrea. Dar îmi iau libertatea, preţ de 10-15 minute, să plec de la ipoteza că ar fi adevărată şi să inventariez elementele indirecte de probă.

Un prim astfel de element vine de la fostul preşedinte, fost, de asemenea, susţinător până în pânzele albe al Elenei Udrea. Cu o lună înainte de alegeri, Traian Băsescu lăsa un fel de moştenire pentru Legislativ: să aducă „sub control” SRI şi SIE:

basescu lacrimi(…) O spun public, Serviciile au devenit extrem de puternice şi performante şi tentaţia oricărui serviciu este să acapareze cât mai mult control şi cât mai multă
influenţă. De aceea, va trebui ca, imediat după alegerile prezidenţiale, să se gândească un sistem mult mai complex, mult mai adecvat capacităţii formidabile pe care o
au cele două servicii, pentru ca ele să fie controlate. Acest lucru îl voi lăsa pe notiţă şi celui care va câştiga alegerile, pentru că ştiu unde au fost serviciile
când am venit eu şi ştiu unde au ajuns acum (…) Sunt extrem de performante serviciile, dar au în sânge să-şi extindă capacitatea de culegere de informaţii şi de influenţă. Este un semnal, nu de alarmă, ci un semnal legat de ce trebuie făcut. Misiunea mea a fost să le fac foarte puternice. Misiunea următorului este să le şi controleze, nu a următorului preşedinte – a următoarei legislaţii. Trebuie prevenită orice tentaţie a unui şef de Serviciu secret să intre în jocuri politice, pentru că el intră cu toată forţa Serviciului atunci când intră. Şi acest lucru nu trebuie să se repete.”

Un Traian Băsescu aproape ieşit din jocurile de putere, dar nu lipsit de influenţă, după cum s-a văzut în alegerile prezidenţiale, afirma aceste lucruri pe 15 octombrie 2014.

După două săptămâni, nişte anonimi, prezumaţi a aparţine Serviciilor, îi demonstrau lui Băsescu cât de puternici au devenit, prin declanşarea scandalului „Udrea şi Bica la Paris„.

Sebi GhitaAlte elemente indirecte sunt furnizate de Sebastian Ghiţă: aparenta imunitate a acestuia în mai multe scandaluri cu substanţă penală (Robert Negoiţă, AMPOSDRU, scandalul preluării ostile de la Realitatea TV, deznodământul disputei cu S.O. Vîntu etc) şi, mai ales, prestaţia postului TV controlat de deputatul plecat puţin din PSD dau apă la moară ideii de intervenţie a unui Serviciu Secret în spaţiul public, dincolo de orice control.

Nu-mi fac iluzii că va furniza cineva, vreodată, probe care să ateste, negru pe alb, că RTV este o operaţiune susţinută sau măcar tolerată de SRI, aşa cum acuză Elena Udrea. S-ar putea să nici nu fie nevoie, teoria fiind de mai mult timp vehiculată şi adoptată în anumite segmente de electorat.

Însă odată cu ipotetica putere şi cu bănuita influenţă publică a unui Serviciu secret intervine şi chestiunea responsabilităţii. Iar ce face RTV de la înfiinţare încoace toacă mărunt în picioare orice idee de responsabilitate.

Trecând peste faptul că RTV s-a comportat în relaţia cu Victor Ponta precum televiziunea de la Phenian faţă de Kim Jong-un, linia editorială generală a acestei – mi-e greu s-o numesc astfel – televiziuni este reductibilă la un cântec, celebru pe vremuri, al unei trupe rock: „Ţara te vrea prost”.

De la naşterea în chinuri din toamna lui 2011, RTV nu osteneşte în a propovădui cât de cool e să fii prost; cât de plăcut e să te laşi condus de cei care spun că proştii trebuie protejaţi, stimulaţi să crească şi să se înmulţească fiindcă, nu-i aşa, proştii sunt, şi ei, oameni de care se folosesc alţi oameni, ne-proşti; cât de tare e să minţi şi să nu păţeşti nimic; cât de mişto e să fii needucat şi să te porţi ca atare etc.

În fine, şi aici nu mă mai joc cu cuvintele, RTV a cochetat cu zona aflată dincolo de limita penalului atunci când, de pildă, i-a inventat prin furt de identitate un fiu vitreg şi revendicator de moştenire defunctului regizor Sergiu Nicolaescu. Evident, nimeni nu a păţit nimic, deşi legea română prevede cătuşe şi pârnaie pentru furtul de identitate.

SilhouetteReală sau nu, asocierea SRI cu „aşa ceva” (aka RTV) ar trebui să determine respectivul serviciu să mimeze, măcar, contrariul, în condiţiile în care votul din 16 noiembrie a arătat că numărul de dobitoci manipulabili nu este chiar atât de mare pe cât au sperat unii politicieni şi sforari politici din România.

Va proceda respectivul Serviciu la o astfel de „exorcizare” în absenţa unui mecanism efectiv de control?

Pesimismul şi experienţa de viaţă de până în prezent mă determină să fiu rezervat.

Va proceda un Serviciu secret, vreodată, în mod voluntar, la reducerea apetitului pentru influenţă şi persuasiune în absenţa unui mecanism real de control? Traian Băsescu, un om care ştie bine serviciile secrete, a dat în mod implicit răspuns negativ în urmă cu trei luni şi jumătate.

Este capabil şi dornic actualul Parlament – cu componenţa lui, aşa cum o ştim – să edifice un mecanism eficient de control în relaţia cu Serviciile, după cum sugera fostul preşedinte că ar trebui să se întâmple?

Precizez că această din urmă întrebare este pur retorică.

PS: Confirmată indirect de fostul director SRI George Maior, inflaţia de „acoperiţi” în presă, denunţată de organizaţiile civice, capătă o explicaţie dacă admitem teza controlului slab sau inexistent asupra Serviciilor de informaţii.

PPS: Evident, acest material este asumat integral de autor şi nu implică responsabilitatea redacţiei.

Ultimul (pe cuvânt:-) PS: Nu-mi convine ideea de a trăi cu suspiciunea că în această ţară nu doar politicienii, ci şi Serviciile consideră că poporul poate fi condus doar dacă e prost. Sau prostit.