SCRISORI DIN GERULIA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

SRI şi Ghiţă CONTROLEAZĂ MEDIA din România/Mai avem STAT de DREPT?

In jos

SRI şi Ghiţă CONTROLEAZĂ MEDIA din România/Mai avem STAT de DREPT? Empty SRI şi Ghiţă CONTROLEAZĂ MEDIA din România/Mai avem STAT de DREPT?

Mesaj  Admin Mar Feb 03, 2015 1:40 am

http://www.comisarul.ro/politic/cutremur/sri-si-ghi%C5%A3a-controleaza-media-din-romani_354898.html
&
https://sites.google.com/site/adiosatana/sri-si-ghita-controleaza-media-din-romania-mai-avem-stat-de-drept
Reţinerea lui Adrian Sârbu după ce acesta n-a vrut să-i vândă la preţ de nimic Trustul Mediafax lui Sebastian Ghiţă ridică încă un semn de întrebare despre fenomenele paranormale la care asistăm. Mai ales că, în cazul lui Sârbu, avem de-a face şi cu atacuri virulente, fără urmă de perdea, ale imbecilului de Ponta. Iar Sârbu, fără să aibă ochii în lacrimi ca răposatul Patriciu sau, mai nou, ca Dorin Cocoş, şi nici dependent financiar de SISTEM, le-a arătat cătuşele sfidător. Bineînţeles că bichirii, andronicii, mirceabazii şi, mai nou, bancii presei de serviciu vor trece la desăvârşirea portretului de BARON CORUPT al MOGULULUI MEDIA Sârbu. Am mai văzut, băieţi, am mai văzut...

Însă şi românii trebuie să vadă cum Divizia Media a SRI, a se citi a SISTEMULUI, pune mâna, zi de zi, pe tot mai multe instrumente media. Făcând din aşa-zisa victorie a poporului din noiembrie perdeaua de fum perfectă pentru ca Noua Generaţie să pună mâna pe ţară.

Ghiţă controlează RTV. Ponta controlează Antena3. Însă, mai nou, şi misiţi interpuşi made Coldea, împunşi de la spate cu şinele de la dosare, bătătoresc o relaţie cu Gâdea şi Compania. B1 şi Evz sunt controlate integral de Coldea. Şi editorial şi financiar. Dovadă că Lenuţa, până ieri răsfăţata celor două vuvuzele securiste, a fugit acum ca dracul de tămâie de ele. Să nu mai vorbim că Ghiţă l-a împrumutat la B1 pe şeful Coldea cu doi soldăţei de la RTV care ştiu joaca.

Adevărul şi Jurnalul sunt în colaps financiar.

Iar Digi24, controlat tot de Coldea, a fost pus, ca un cadou, la dispoziţia preşedintelui Iohannis. Chiar din campanie. TVR nu mai există.

Celor care se întreabă ce caută independenta Digi24 în acest amalgam securistic le spunem că nu a lipsit niciodată. Este, pentru cei care se pricep şi văd dincolo de aparenţe, instrumentul prin care se arată pisica. Sub forma unor materiale jurnalistice servite pe tavă. Ba despre ăla, ba despre celălalt. Dacă veţi face o retrospectivă a subiectelor tratate în aşa-zisele anchete veţi descoperi lucruri foarte interesante.

Patronii săi au fost încă din fragedă pruncie a afacerilor conectaţi la arterele SISTEMULUI. Vă mai aduceţi aminte de firma lui Remus Truică, TotalNet? TotalNet a obţinut din partea guvernului condus de Adrian Năstase menţionarea numele său în Strategia Naţională pentru Implementarea Societăţii informaţionale, document aprobat prin hotărâre de guvern în decembrie 2002. TotalNet a fost nominalizată ca firmă care a primit licenţă pentru instalarea, operarea şi întreţinerea unor reţele publice pentru comunicaţii de date.
Aflată în topul firmelor de profil, acţionarii au decis să vândă o parte din societate, în aprilie 2002, la câteva luni după numirea lui Remus Truică în funcţia de şef de cabinet al premierului Năstase. Astfel, 70% din acţiunile firmei au fost achiziţionate de către Romanian Data System SA (RDS), pentru o sumă imensă pentru acea perioadă: în jur de 1,5 milioane dolari. Una dintre cele mai suspecte tranzacţii operate în ţărişoara noastră intitulată România. Să mai spunem că oameni bine informaţi spun că, în realitate, suma a fost plata către Năstase a preţului pentru eliberarea fugarului Adrian Tărău. Bunul amic al patronului RDS, Zoltan Teszari. Atunci să ne mai mirăm că îl găsim pe Adrian Tărău negociator din partea RCS-RDS în celebrul contract cu LPF care a generat dosarul Bendei-Alecsandrescu, ginerele lui Voiculescu? Cine este Adrian Tărău? Un miliardar bihorean rezultat în urma traficului cu produse petroliere din vremea embargoului iugoslav. Personajul care a generat drama procurorului Panait. Ufff, Doamne, intrăm în prea multe cotloane....

Nu ne putem abţine să nu vă punem la dispoziţie un dialog halucinant dintre Cătălin Tolontan-că tot e la modă Gala Bute- şi acest Tărău.

,,Omul de afaceri'' susţinea că a fost solicitat să reprezinte compania la negocierile pentru drepturile TV fiindcă ”am mai organizat ceva turnee de fotbal şi mă pricep la fenomen”

- Domnule Tărău, doresc să discutăm despre comisionul de 2,25 milioane de euro. Aţi fost parte în negocierea dintre RCS şi Ligă?
– Da. Am reprezentat-o pe RCS.

- Ce mandat aţi avut?
– Am avut un mandat scris pe numele meu, nu pe numele unei firme. Şi am avut sarcina să obţin condiţii mai bune pentru RCS decît în contractul trecut. Cei de la RCS ştiau că am organizat ceva turnee de fotbal şi că mă pricep la fenomen.

“Am spus Ligii: nici dacă le daţi drepturile pe un euro, RCS nu le vrea dacă nu le oferiţi posibilitatea să-şi fixeze meciurile aşa cum e normal”

- Mai exact, ne puteţi spune ce aţi negociat?
– De pildă, am dorit ca meciurile unei etape să fie puse de vineri pînă luni. Apoi, cum RCS transmite mai multe campionate externe trebuia să vedem cum facem să nu se suprapună derbyurile din Spania cu cele din România ca zi şi ca oră. Altă cerinţă: în maximum 30 de minute de la terminarea meciului să apară antrenorii şi jucătorii la declaraţii.

- Şi Liga a fost de acord?
– După discuţii, da.

- Comisionul îl luaţi dumneavoastră?
– Nu.

- Cum nu?!
– Eu am lucrat pe gratis.

– …
– Din prietenie am lucrat. Am un amic în RCS.

- Pe Zoltan Teszari?
– Un amic, atît.

- Şi Liga cui plăteşte cele 2,25 milioane de euro şi pentru ce?
– Îi plăteşte firmei care a reprezentat Liga.

- Nu înţeleg. Care firmă?
– A existat o firmă, se numeşte Capital Properties, condusă de Mihai Corbu, care a reprezentat Liga.

- Deci dumneavoastră aţi contactat Liga avînd mandat de la RCS şi ei v-au trimis la Mihai Corbu care i-a reprezentat pe ei.
– Nuuuu. Eu am fost la Corbu sau Corbu la mine, nu mai ţin minte. Şi Corbu le-a propus celor de la Ligă afacerea.

- Asta înseamnă că Mihai Corbu e tot prelungirea dumneavoastră.
– Nuuuu, nici vorbă! Pur şi simplu, el a speculat oportunitatea. Nu mai ţin exact minte cum a aflat, dar am vorbit cu el, i-am spus că am acest mandat de la RCS şi el i-a propus Ligii să facă afacerea. Eu nu iau bani de la Corbu, n-am avut niciodată vreo legătură cu firma lui sau vreun contract cu ea.

- Sincer, nu vi se pare bizar? Practic, doi intermediari se înţeleg şi apoi mimează că reprezintă cele două părţi dintr-o afacere?
– Eu mă pricep la afaceri şi nu am nici o problemă cu legea, aşa cum aţi scris.

- N-aţi fost arestat?
– În 2001 am fost arestat, apoi s-a început urmărirea penală dar, la o lună distanţă, am fost scos de sub urmărire penală. De atunci şi nici pînă atunci n-am avut probleme cu legea.

Tărău, omul pentru care Adrian Năstase a ieşit de urgenţă pe TV să spună că nu crede în reţinerile de vineri seara....
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 2564
Data de înscriere : 03/02/2013

https://scrisoridingerulia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum