Vor serviciile un preşedinte „acoperit”?

Şeful statului nu are decât varianta devoalării ofițerului acoperit. Indiferent de riscuri și de consecințele în plan personal, indiferent dacă acest lucru înseamnă un război cu serviciile secrete.
Dezvăluirea aruncată în spațiul public de președinte că printre candidați există un ofițer acoperit al serviciilor secrete, ce ar urma să fie deconspirat, este de o mare gravitate și nu poate fi tra­tată exclusiv în grila jocului electoral. Amenințarea cu de­­voalarea respectivului can­didat este cel puțin la fel de importantă ca informația în sine, președintele ne­lă­sând niciun dubiu cu pri­vi­re la existența ofițerului aco­perit. Ce înseamnă asta? În primul rând, un cu­tremur în servicii, pentru că prinde consistență suspiciunea ge­ne­ralizată că serviciile se amestecă în po­li­ti­că. Și nu oricum, ci infiltrându-și „aco­periții“ în cele mai înalte funcții în stat - parlamentari, miniștri, premier, ba chiar, de ce nu, președinte. Nicio variantă nu poa­­te fi exclusă. Ar putea fi în același timp și demonstrația că serviciile mint.
Informațiile, evident, pe surse, că în par­lament, presă, guvern, finanțe, ad­mi­nistrație au fost și sunt zeci, chiar sute de ofițeri acoperiți, cuprinzând toate cele cinci servicii secrete din România, au creat la nivelul unei părți a so­cietății o adevărată psihoză. Nimic nu mișcă fără servicii, de unde și convingerea implicării în alegeri, în puterea lor de a face pre­șe­dinți. Când a câștigat Cons­tan­tinescu s-a spus că Măgureanu a trecut de partea lui, când s-a retras a declarat sin­gur că a fost „înfrânt de servicii“. Vic­to­riile lui Bă­sescu au fost puse, mai mult sau mai pu­țin, tot în seama acestora, sus­țineau și ele, nu-i așa, reforma cerută de americani, NATO și Uniunea Europeană. În ultimii zece ani, PSD a indus sen­ti­men­tul, trans­format pentru mulți în cer­ti­tu­dine cu aju­torul propagandei, că Băsescu e stăpânul absolut al serviciilor secrete. Băsescu în­suși a întărit ideea - îi plăcea, îi dădea for­ță. Serviciile au crescut însă în cre­di­bi­litate din cauza implicării pozitive în lupta anticorupție, a bunei colaborări cu DNA, a faptului că sunt conduse de per­soane ce s-au ținut departe de politică sau măcar au lăsat impresia asta și, nu în ultimul rând, a aprecierii venite din par­tea par­tenerilor externi. Din 2012 încoace s-a dat o luptă surdă pentru controlul aces­tora, iar faptul că Ponta și-a asigurat propriul serviciu - faimosul „doi și un sfert“ - spune multe.
Dezvăluirea președintelui aruncă în aer totul. Se poate înțelege că serviciile, SRI și SIE, au min­țit atunci când susțineau că în parlament, în politică în ge­ne­ral, nu exis­tă ofițeri acoperiți. George Maior a afirmat în repetate rânduri acest lu­cru. Fostul di­rector al SIE, Mihai-Răz­van Ungureanu, de­clară acum la B1 TV: „Cât am fost di­rector SIE (2007-2012, n.r.), niciun nume al candidaților de azi nu a trecut pe sub ochii mei“, cu toate că anul trecut spunea si­bilinic că în par­lament ar fi ofițeri aco­pe­riți. Însuși Traian Băsescu susținea în fe­bruarie 2013: „Îna­inte de validarea par­la­mentarilor, îna­inte de prezentarea gu­ver­nului, imediat ce am aflat lista gu­ver­nu­lui, au fost che­maţi şefii ambelor servicii care ţin direct de CSAT – SIE şi SRI – şi întrebaţi şi puşi să verifice imediat dacă există vreo incompatibilitate, asta în­sem­nând ofiţeri acoperiţi printre miniştri sau par­lamentari. Răs­pun­sul am­belor ser­vicii au fost «Nu»“. Bă­sescu a adăugat că în cazul unui răs­puns afirmativ ar fi „avertizat Camera, Se­na­tul și gu­vernul, pe pre­mier“. De­ducem acum in­direct de la președinte că serviciile au mințit pentru că aproape toți candidații au intrat sub o formă sau alta, în perioade diferite de timp, sub regimul in­com­pa­tibilităților stabilit pentru ofițerii aco­pe­riți activi de o serie de legi din domeniu.

Una dintre întrebările de fond este de ce a lansat Traian Băsescu această bombă care, fără discuție, creează disconfort în rândul serviciilor, punându-le într-o lumină proas­tă, decredibilizându-le, într-un mo­ment complicat extern și intern. Puțin pro­babil să nu fi realizat acest lucru toc­mai el. Să fie vorba de un război, de o con­fruntare președinte-structuri de se­cu­ri­tate? Declanșat de ce anume? De cazul Mir­cea Băsescu-Bercea Mondial? Pare prea puțin și deloc în stilul și profilul pre­ședintelui. Este o întrebare-cheie la care deocamdată nu avem răspuns. Pe de altă parte, nu este exclus ca șeful statului să-și fi asumat această luptă - pentru că luptă va fi, fiind de presupus că serviciile vor cău­ta să protejeze, așa cum le cere legea, identitatea ofițerului acoperit fie și pentru a nu fi complet decrediblizate -, din cauza mizei. Orice s-ar spune, posibilitatea ca vii­t­orul președinte să fi fost sau chiar să fie, nu știm, ofițer acoperit este în­gro­zi­toare. Aici nu este vorba de „patriotismul“ respectivului, cum spunea Victor Ponta, de inteligență, bună-credință sau de­vo­ta­ment, ci de „dubla comandă“ de care vor­bea Băsescu. Nu are rost să intrăm în explicațiile acestui tip de pericol. Este de neconceput într-o democrație ca viitorul președinte să fie (astfel de relații sunt pe viață, într-o formă sau alta) ofițer aco­pe­rit. Va fi de neconceput și pentru par­te­nerii externi, așa cum le va fi imposibil să înțeleagă cum de serviciile au permis sau chiar au acționat deliberat în acest sens.
Cu alte cuvinte, n-ar fi exclus ca pentru Băsescu miza să fi fost mai importantă decât serviciile. În această situație, nu poate fi vorba decât de acel candidat cu șanse reale: Ponta sau Iohannis. Spun asta pentru că deconspirarea oricărui candidat, chiar a unuia fără nicio șansă, din coada listei, ar declanșa același cutremur în ser­vicii. Nu e greu de presupus că vor cădea capete și rețele. Nu cred că Traian Băsescu nu a pus corect în balanță opțiunile: ser­viciile sau un președinte-ofițer acoperit, motiv pentru care a lăsat a înțelege că va merge până la capăt. Astfel spus, dacă de­conspirarea promisă nu-i vizează pe unul dintre primii doi clasați, tevatura nu-și are rostul, din cauza implicațiilor ne­fericite pentru servicii. Doar dacă Băsescu nu a urmărit exact asta.
Plecând de la această prezumție, șeful statului nu are decât varianta devoalării ofițerului acoperit. Indiferent de riscuri și de consecințele în plan per­sonal. Nu are cum să dea înapoi, as­cunzându-se în spatele unor legi. De la lansarea publică a informației, presa, juriștii și politicienii au scobit prin legile siguranței naționale, ale serviciilor se­crete, prin regulamente, statute, hotărâri de guvern și Constituție descoperind ar­ticole care interzic explicit divulgarea secretelor de stat. Dar și portițe. De pre­supus că Traian Băsescu le-a studiat pe toa­te înainte de a lansa bomba. Potrivit Legii siguranței naționale, „nicio per­soană nu are dreptul să facă cunoscute activităţi secrete privind securitatea naţională“. Noul Cod Penal prevede la ar­ticolul 303 că „divulgarea unor in­for­mații secrete de stat“ sau „deținerea, fă­ră drept, în afara obligațiilor de serviciu a unui document ce conține informații secrete de stat“ se pedepsește cu în­chi­soa­rea. Există și Hotărârea de Guvern 223, din mai 2013, care conține o listă ex­haus­tivă cuprinzând categoriile de informații secrete de stat din cadrul SIE. Una peste alta, e clar că divulgarea numelui unui ofi­țer acoperit, activ sau retras, încalcă toate aceste prevederi, intrând sub incidența legii penale, în cazul președintelui pu­tându-se merge până la acuzația de înaltă trădare.
O analiză făcută de judecătorul Toni Neac­șu, fost membru CSM, arată însă care pot fi și portițele sau drumurile ocolitoare. „Poți divulga un ofițer al serviciilor se­crete dacă acesta nu se bucură de pro­tecția legii, respectiv dacă activează aco­perit/infiltrat prin încălcarea legii. De exemplu, personalul SRI nu poate face par­te din partide politice.“ Toni Neacșu merge cu exemplele mai departe, ofițerii serviciilor de informaţii nu pot fi nici par­lamentari sau magistrați. Iar cadrele mi­litare, în care intră ofițerii serviciilor, nu pot fi membri de partid. Altfel spus, dacă ofițerul acoperit activ a încălcat la rândul lui aceste legi și regulamentele interne ale serviciilor, cade sub incidența legii penale. Mai mult, poate fi eliminat din cursa pre­zidențială. Diferiți juriști consultați susțin că, desigur, președintele și-ar asuma un risc destul de mare divulgând o informație care este secret de stat, ca dovadă că în emisiunea de la B1 TV a vorbit de ne­ce­sitatea unei hotărâri judecătorești. „Sigur, va trebui rapid o hotărâre judecă­to­reas­că, pentru că, altfel, serviciul nu va pu­tea să facă publică apartenenţa sau fosta apartenenţă.“ Până acum însă, în Ro­mâ­nia nu există vreun precedent în de­cons­pirarea unor ofițeri acoperiți ai actualelor servicii secrete, deconspirările făcute prin decizii ale Tribunalului Militar referindu-se la agenți ai fostei Securități.
Traian Băsescu este deci obligat de fermitatea declarațiilor deja fă­cute să meargă până la capăt. Are, așa cum spunea, o „obli­gație“. Obligația de a împiedica ca un ofițer acoperit să devină președinte. Nu acreditez teoriile care spun că res­pectivul nu va fi nevoit să iasă din cursă, pentru că pe plan extern va fi o presiune imensă în acest sens, și nici la teoria că populația va fi indiferentă. Mai are obl­i­gația de a nu lăsa să planeze asupra vii­torului președinte suspiciunea că ar fi ofi­țer acoperit dacă nu a fost. Desigur, în plan personal președintele are niște ris­curi, războiul la scenă deschisă cu ser­viciile, acuzația de minciună, de folosire a unor informații în scopuri nu tocmai oneste, o posibilă cauză penală. Toate însă vor trece în plan secund dacă reușește să bareze drumul spre Cotroceni al unui ofițer acoperit al structurilor de securitate. În caz contrar, nu va fi acuzat decât de o biată cacealma, de politicianism crunt, de interese meschine. Un final de mandat nu tocmai glorios. //

by Andreea Pora