Mugur Stroe, fost șef în SIE despre înregistrările de la Paris

Mugur Stroe, fost șef în SIE despre înregistrările de la Paris
http://gerula.wblog.ro/2015/03/13/mugur-stroe-fost-sef-in-sie-despre-inregistrarile-de-la-paris/
Mugur Stroe: „Sunt înregistrări care vor zgudui din temelii societatea românească“
Mugur Stroe este fost șef al unei direcții mai puțin cunoscute din cadrul SIE Ilfov, între 2008 și martie 2014. El a ales să părăsească definitv România din cauza „unor neînțelegeri“, așa cum le-a numit, care au început să apară la începutul anului trecut.

Reporter: De ce ați ales să plecați din țară?
Mugur Stroe: Sunt motive pe care nu le pot aminti încă. Toate la vremea lor.

Rep: Ați plecat de bunăvoie sau ați fost forțat să luați calea acestui exil, ca să-i spunem așa?
M.S.: Stați puțin, nu e nici un exil. Am plecat pentru că prin natura meseriei ajunsesem să particip la treburi care nu mai aveau nici o legăură cu munca mea. Ne îndepărtam de la subiect, au fost niște neînțelegeri pe care eu nu le-am tolerat. Mă simțeam inutil și expus, în același timp. Am preferat să mă îndepărtez de toate acestea și am profitat de fapul că am atins vârsta de pensionare. Atâta tot.

(Legile “Big Brother”. Suntem ascultați prin repartitoare)

Rep: Ce credeți că a vrut să spună Elena Udrea atunci când a declarat că nu mai are încredere în nimeni?
M.S.: Cred că doamna Udrea s-a lăsat condusă de un impuls al momentului, poate a fost depășită de situație. I-au scăpat lucrurile de sub control. A spus anumite lucruri și nu mai poate da înapoi. Din păcate pentru ea, nu știu dacă mai poate repara acest lucru.

ms2 departeaza putin sa nu se vada bineRep: Spuneți că nu trebuia să atace SRI-ul? Asemenea atacuri la adresa șefului celui mai important serviciu secret din România nu afectează instituțiile de acest gen?
M.S.: Bineînțeles că le afectează. Dar aici trebuie văzut ce anume din ce spune doamna Udrea este adevărat și ce e fals. Personal, cred că doamna Udrea blufează.

Rep.: Vi se pare inconștiență din partea dumneaei sau credeți că face jocurile cuiva?
M.S.: Nu pot să vă spun acest lucru. Dar ceea ce se întâmplă este foarte grav, fără precedent în istoria serviciilor secrete din România.

Rep.: Totul pare că a pornit de la acele fotografii de la Paris? A fost mâna SRI-ului acolo, așa cum susține Udrea?
M.S.: Parțial. Doamna Udrea se supără degeaba și acuză serviciile fără să ralizeze că ceea ce s-a întâmplat este absolut normal. Atunci când te ești persoană publică, candidat la președinția României, și ai relații de prietenie foarte strânse cu un magistrat bănuit de acte grave de corupție, și aici mă refer la doamna Alina Bica, e normal să apari în anumite înregistrări. Dacă e bine că ele au fost făcute publice, asta e treaba celor care au permis acest lucru. Eu m-aș fi opus publicării lor dacă mai eram în funcție la data respectivă. Vedeți și dumneavoastră unde s-a ajuns.

Rep.: Nu ne-ați răspuns la întrebare. A lucrat-o sau nu SRI-ul?
M.S.: Au fost mai multe servicii implicate acolo, din câte știu. Inclusiv SRI, SIE, SRC, dar s-a primit și ajutor din exterior.

Rep: De când a început acest scandal, apar tot felul de insideri, de personaje care susțin, sub protecția anonimatului, că au detalii despre ce urmează. Sunt credibile aceste scurgeri de informații, nu există mijloace care să împiedice oameni activi ai serviciilor să dea bombe „pe surse“? Sau e o luptă atât de mare între servicii încât nu se mai ține cont de nici un protocol?
M.S.: Nu cred că e o luptă. Sau dacă e, ceea ce vede lumea e doar ceea ce trebuie să se vadă, ceea ce s-a convenit că trebuie făcut public. Să nu subestimați aceste instituții. Românii sunt printre cei mai buni din lume la chestiile astea.

Rep.: Deci asistăm iarăși la o diversiune?
M.S.: Putem să spunem că este o luptă pe două paliere. Cel de la suprafață face victime cunoscute publicului larg și pare cel mai violent, dar mai există un război al celor pe care nu-i știe nimeni. Acolo e, de fapt, adevărata miză.

Rep.: Asta a spus și Elena Udrea.
M.S.: Da, a spus, dar eu cred că doar a nimerit-o. Cred și sper că nu știe cu adevărat despre ce vorbește.

Rep.: S-a pomenit de înregistrări. Credeți că se va ajunge până acolo?
M.S.: Negreșit. Încă din 2009, de la alegeri, s-a pus problema folosirii lor. Doar cea cu domnii Geoană și Vântu a apărut. De restul nu a mai fost nevoie, se pare. Asta nu înseamnă că e timpul pierdut.

ms1 micRep: Ați văzut asemenea materiale, ne puteți da un exemplu concret?
M.S.: Concret nu, vă dați seama, dar vă spun că există materiale compromițătoare cu politicieni, doamne respectabile din televiziune, cu ochelari și pretenții de mame și soții, domni din presă care n-ar mai avea curajul să se urce în X5 de rușine, miniștri. Artiști. Acum, depinde cine a reușit să pună mâna pe ele. De la distanță, lucrurile par că au luat-o puțin razna, deși eu refuz să cred acest lucru.

Rep.: Geoană, Ponta, Gâdea, Tamara Buciuceanu, Oana Stancu, Ciuvică, Aurel Temișan, Traian Băasescu? Au motive să se teamă?
M.S. (râde): Tamara Bucicuceanu nu. Vor mai fi surprize, unele chiar foarte mari.

„Când îl văd pe generalul Abraham la televizor, îmi aduc aminte de Chestiunea Zilei“

Mugur Stroe este fost șef al unei direcții mai puțin cunoscute din cadrul SIE Ilfov, între 2008 și martie 2014. El a ales să părăsească definitv România din cauza „unor neînțelegeri“, așa cum le-a numit, care au început să apară la începutul anului trecut. (Prima parte a interviului cu Mugur Stroe – aici)

Rep.: Domnule Stroe, interviul cu dumneavoastră de săptămâna trecută a stârnit destule reacții în țară. Unii v-au contestat, alții v-au acuzat de trădare chiar.
M.S.: Nu mă miră. Și eu am primit reacții. Unele mai puțin plăcute, dar nu mă sperii așa ușor. Ba chiar sunt și mai decis să spun lucruri, pentru ca oamenii să înceapă să deschidă ochii. Douăzeci și cinci de ani de manipulare grosolană e o perioadă destul de lungă chiar și pentru un popor mai credul, ca al nostru.

Rep.: Să înțelegem că ați primit amenințări, ați avut probleme din cauza acelor declarații?
M.S.: Sunt deja imun. Să spunem că au fost niște încercări de intimidare. Culmea e că și știu cine a încercat aceste lucruri. Avantaj eu!

Rep.: Foștii dumneavoastră colegi de la filialele SIE din România? Sau SRI?
M.S.: Judecați și dumneavoastră. Sunt mulți cei care tremură atunci când îmi aud numele. Le transmit că nu au de ce să se teamă atât timp cât au servit interesul național. Apropo, aș vrea să-l salut pe Robi cu această ocazie.

Rep.: Cine este Robi?
M.S.: Un amic de care se va mai auzi. V-am mai spus, sunt niște dosare interesante care așteaptă să le vină rândul. Acesta este doar începutul.

Rep.: Elena Udrea a fost arestată. În primul interviu nu v-am simțit un simpatizant de-al dumneaei. Credeți că ați avut și dumneavoastră o contribuție prin ce ați declarat?
M.S.: Elena Udrea a fost arestată pentru ceea ce a făcut și ce a spus ea, nu în urma declarațiilor mele.

Rep.: Senzația noastră este că ea nu a spus nimic și nici nu va spune mare lucru. Nouă ne-a dat impresia că aruncă niște fumigene și atât.
M.S.: Asta e.

ms3 pune banda pe ochiRep.: Totuși, doamna Udrea a ridicat o problemă care ne-a dat de gândit: cu ce este mai puternic denunțul unui om de afaceri de generează imediat un mandat de arestare decât denunțul ei împotriva unui șef de serviciu care nu generează nimic? Că primul vine de la un fost tenismen celebru (n.r. – Dinu Pescariu) ?! Brokerul Cristian Sima face denunțuri de un an de zile prin acele spovedanii pe Facebook și pare că nimeni nu le ia în considerare…
M.S.: (râde) Pescariu nu trecea niciodată de primul tur! Mă miram mereu de ce se mai dau știri din tenis cu români. Noroc cu Simona! (râde) Bun, acum vorbind serios, ați zis bine „pare”! Dar vă asigur că acuze de o asemnea gravitate nu trec neobservate și neinvestigate în cadrul structurilor. În principiu vorbesc. Iar un om care a făcut afaceri la nivelul domnului Sima nu ar face afirmații fără să fie acoperit de probe, de înscrisuri… Poate și de ceva înregistrări. V-am mai spus, ce vedeți pe Facebook e doar ce trebuie să vedeți dumneavoastră, presa. Pot să pun pariu că probele domnului Sima au ajuns deja acolo unde trebuie…

Rep.: Aveți informații sau vorbiți tot „în principiu”?
M.S.: Orice vorbă de-a mea are în spate un principiu, o procedură. Dacă ne apucăm să vorbim fără vreun principiu, suntem terminați, nu valorăm nimic. Asta este una dintre marile metehne ale românului. Nu are prințipuri, vorba lui nenea Iancu, nu are proțeduri…

Rep.: Și atunci să dăm crezare vocilor care ne spun de ani de zile că există o prioritizare în funcție de interese politice obscure?
M.S.: O prioritizare există, într-adevar, dar nu în sensul perorat de o anumită televiziune de știri. Dumneata ce ai culege dacă ai fi pus în fața unui pom în care cresc diamante, să zicem, alături de altul în care cresc mere de aur, lângă o cultura de cartofi de argint? Te apuci să sapi după argint, să-ți umpli sacul, sau culegi diamantele, cât să-ți umpli buzunarele?

Rep: Mi-aș umple sacul cu diamante!
M.S.: Mai bine! Numai să n-aveți probleme la transport! Deci vă concentrați pe diamante. Tot așa și foștii mei colegi: documentează mai întâi suta de milioane și mai apoi câte un „mărunțiș” de șapte milioane.

Rep.: Ce părere aveți despre scandalul Swissleaks?
M.S.: Ce părere să am? Mărunțiș! E vorba doar o bancă și aia o filială a unei bănci britanice. Gândiți-vă că în Elveția sunt câteva sute de bănci private, în Luxemburg alte 150. Sunt la fel de dese ca farmaciile de la noi…

Rep.: Ca șaormăriile sau casele de pariuri…
M.S.: Ei, nici chiar așa! Sunt bănci mici, cu 10 angajați, dar cărora le dai bani ca să-ți țină banii. Vă-nchipuiți cum țin cu dinții de secretul bancar!

Rep.: Legenda spune că, pe vremea lui Ceaușescu, una din aceste bănci care dăduse faliment i-a trimis lui Triță Făniță, acasă, o notificare cu noua bancă care îi preluase contul. Cică l-au bătut două săptămâni…
M.S.: E adevărat. O săptămână l-au bătut să spună și o săptămână, ca să tacă! A slăbit 20 de kile. După aia l-au repus în funcție ca și cum nimic nu s-a-ntâmplat. Tot grâul pleca prin el. Cornel Burtică era disperat că nici un trader internațional nu vrea stea de vorbă cu altcineva din subordinea lui. Only Mr. Trita! „OK, a fost puțin în concediu!”

Rep.: Presupun că n-are rost să vă întreb dacă domnul Triță a fost unul de-al dumneavoastră sau de-la SRI…
M.S.: Presupuneți bine.

Rep.: Lumea din țară se tot întreabă ai cui sunt banii. Aveți vreun clue?
M.S.: Îmi vine să râd când citesc tot felul de prostii pe care le scriu marii ziariști ai țării. Citesc și nu văd nimic. Au citit și ei cartea aia a lui Maurras, L’Avenir de l’Intelligence, și le văd pe toate-n negru. Banii sunt ai dumneavoastră, domnilor, sunt ai românilor. Presupun că vreți să vă dau un nume. Gândiți-vă la cine a și cum a furat cel mai mult de la stat după Revoluție și o să aflați acel nume. Este foarte ușor.

Rep.: Ați văzut gestul Elenei Udrea din Parlament? Ați apucat să citiți, să urmăriți presa din țară?
M.S.: Acel gest cu nasul și cu degetul?

Rep: Da, exact. Ce credeți că reprezintă?
M.S.: „Be careful!” Ai grijă! Nimic altceva! L-am auzit și pe domnul acela senator de la PSD care seamănă cu Fred Flintstone…

Rep.: Domnul Savu.
M.S.: Savu, așa! Dar eu tot Fred Flintstone îi zic! L-am auzit cu niște traduceri din body language de te doare mintea! Și se mai și lăuda că a lucrat în Informații! Unde? În Gara de Nord?!

Rep.: Domnul general Abraham era de părere că gestul înseamnă: „Traiane, nu te-am trădat!”
M.S.: Când îl văd pe Abraham la televizor cum le turuie, îmi aduc aminte de „Chestiunea Zilei”, aia scurtă, când băieții lui Călinescu făceau: „Abraham-ham-ham-ham! Abraham-ham-ham-ham!” M-am topit de râs! De! General-adjutant! Aș prefera să vorbim de lucruri serioase, nu de Abraham.

Rep.: Cititorii noștri se întrebau în comentarii din ce trăiți în Occident
M.S.: Din pensie și din micile afaceri pe care le-am avut în țară. În plus, printr-un prieten din liceu stabilit aici, aam ajuns să consiliez un colectiv de scenariști care lucrează la un serial cu servicii. Pilotul s-a bucurat de succes. E ceva de genul „Homeland” sau „Rubicon”.

Rep: Vreți să spuneți că „Homeland” și „Rubicon” sunt reale?!
M.S.: Inspirate din realitate, da! Principiile și procedurile sunt la fel peste tot în lume. În lumea civilizată, vreau să zic. Din „Rubicon”, vă garantez, n-o să mai vedeți și seria a doua. Nu se mai face! End of story! Eu asta fac: îi corectez pe scenariști când o iau pe arătură.

Rep.: Stați puțin! În „Rubicon”, șeful serviciului de documentare a vândut informații clasificate unor trusturi economice. Ba chiar a lăsat să se provoace crize din care să le iasă bani. Este posibil să se fi întâmplat asta și la noi?
M.S.: Sunteți naiv sau mă luați la mișto?! Nu mă confundați cu cei de la MOSSAD. Să știți că sunt înalt și destul de prezentabil, am mai citit și vreo două cărți.

Rep.: Adică ce vreți să spuneți? Că la MOSSAD sunt recrutați numai pitici și urâți?!
M.S.: Numai scunzi. Până în 1,64. Dar și cu 1,64 ai toate șansele să te îngropi la Arhivă. Dacă ai 1,65 te duci la Shin Bet, la Poliție, la armată.

Rep.: De ce asta?!
M.S.: Se prezumă că va trebui să călătorească într-o valiză, un Samsonite mai mare, să treacă printr-un gard cu o șipcă lipsă, să se ascundă în cușca câinelui, după ce l-a ștrangulat.

Rep: Mă îngroziți! Sunt curios cum arată o zi antrenament la ștrangulat câini! De unde atâția câini?!
M.S.: O să râdeți, dar mulți câini de sacrificiu provin chiar de pe străzile României. Cei care au ajuns în Vest, la bordeluri, au avut mare noroc! Oribil!

Rep.: Și îi ștrangulează cu mâna goală?
M.S.: Numai gradele superioare. Subofițerii încep cu un laț de sârmă subțire, oțelită, ca un arc, numită „pîrsiun” [p'rsywn - n.red] care se mai folosește și de către ultra-ortocșii cu părul drept ca să-și mențină perciunii aceia ondulați. De unde și numele. Nimeni nu poate să le oprească pîrsiun-ul la aeroport. Ține de tradiție.