SCRISORI DIN GERULIA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Turcescu, sifonul “KGB-istului Mircea Popa” la vizita lui Dughin în România

In jos

Turcescu, sifonul “KGB-istului Mircea Popa” la vizita lui Dughin în România Empty Turcescu, sifonul “KGB-istului Mircea Popa” la vizita lui Dughin în România

Mesaj  Admin Lun Sept 22, 2014 1:14 pm

http://nblo.gs/107FJY
Povestea de Teatru Ţăndărică a “acoperitului” Robert Turcescu (foto) ne-a adus aminte că el fusese descoperit, cu ceva timp în urmă, însă drept sifon al unui personaj numit de el însuşi “KGB-istul”. Iată istoria, aşa cum a fost ea relatată de ActiveNews, după vizita lui Aleksandr Dughin în România:
Încă nu s-au stins ecourile bloggeristice ale vizitei “secrete” a sociologului rus Aleksandr Dughin în România. După cum suntem informaţi de colegii noştri din presa electronică, televiziunea grupului de interese al cărui exponent frecvent este Elena Udrea şi unde, urmărind identitatea vizuală a site-ului vedem doar poze cu Traian Băsescu, Dan Voiculescu, Elena Udrea şi, mai nou, Klaus Johannis, am numit B1 TV, urma să fabrice ieri o emisiune din care să reiasă cu “ideologul lui Putin” a stat patru ore la palavre cu Patriarhul României, PF Daniel, după care s-a dus val-vârtej la Mănăstirea Petru Vodă, la indicaţiile şefului Bisericii Ortodoxe Române. Anterior, portalul Hotnews dezinformase grosolan, “pe surse”, că “eminenţa cenuşie” de la Kremlin s-ar fi întâlnit cu Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, la Mănăstirea ctitorită de acesta în Suceava, Dorna Arini.
Degeaba a contestat oficial orice întâlnire a lui Dughin cu vreun reprezentat al Bisericii chiar purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, pr. Costel Stoica, şi degeaba a protestat ierarhul tomitan al Bisericii Ortodoxe, arătând că la data invocată, când Dughin de abia ateriza în România, el se afla deja în Grecia, “informaţia”, presărată “deontologic” cu amănuntul fără nici o legătură cu subiectul că “IPS Teodosie a fost primul inalt ierarh ortodox in istoria BOR cercetat penal” a rămas, cu tot falsul ei, pe site-ul numit.
Dar cine este acest Dughin? Unii spun că este un mare geopolitician, de care trebuie să ţinem seama, pentru că şi liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, ar asculta de el. Alţii că este un simplu nebun misticoid: un “Rasputin al lui Putin”. Adevărul este, probabil, la mijloc. În mod cert, credinţa sa nu este ortodoxă, pentru că ideologul rus se revendică în primul rând – ca şi Horia Roman Patapievici la începuturile cariere sale de “om de dreapta” – de la René Guénon, ocultisul “Bisericii Gnostice”. Bloggerul jurnalist şi istoric George Damian, îl fotografia astfel, la momentul anunţării unei vizite a rusului la Chişinău: “Dughin spune în esenţă că Basarabia este românească şi ar trebui să se unească cu România. Cu o condiţie: România să se alăture Rusiei, să fie de partea Uniunii Eurasiatice. Dughin are o întreagă teorie: pe lumea asta există „popoare ale mării” cărora li se opun „popoarele uscatului”. „Popoarele mării” colonizează şi se ocupă cu comerţul, sunt predispuse schimbărilor, în vreme ce „popoarele uscatului” sunt sedentare, legate de pământ şi de tradiţii. V-aţi prins cine este cine.”
La aceeaşi vizită a lui Dughin la Chişinău, cunoscutul comentator basarabean Petru Bogatu aprecia: “Când pledează pentru unirea Basarabiei cu România, dar numai sub rezerva distanţării acesteia de UE şi SUA în favoarea unei alianţe cu Rusia, Dughin ne întinde surâzând un măr dulce şi rumen, dar otrăvit pe dinăuntru. Eurasianismul său nu-i decât o armă de luptă împotriva euroatlantismului şi a democraţiei liberale în care românilor le e rezervat rolul de vasali ai ruşilor în cruciada lor antioccidentală.” Şi: “În fond, teoria lui, recurgând la retorica pan-ortodoxă, caută să justifice relansarea imperialismului rus. Nu întâmplător profesorul Ilie Bădescu, care semnează postfaţa la cartea lui Dughin „Bazele Geopoliticii”, îl supune unei critici bine argumentate, afirmând că ortodoxia „nu gravitează spre Moscova. Naţionalismul românesc va fi creştin sau nu va exista deloc”.”
“Ştirea” vizitei “secrete” de la Bucureşti, animată de bloggerul de pe Potomac, Vladimir Tismăneanu, a făcut valuri chiar şi pe ultima rămăşiţă online a fostul post celebru Radio Europa Liberă dar şi pe site-ul cotidianului Adevărul, de unde aflăm însă şi un crâmpei de informaţie reală, şi anume că, după cum afirmă site-ul basarabean deschide.md, citând surse de la Bucureşti, Aleksandr Dughin a avut de fapt mai multe întâlniri cu persoane care îşi arogă calitatea de preoţi, însă nu reprezentanţi ai clerului oficial, ci ai aşa zisei Biserici Ortodoxe Stiliste.
Elucubraţiile răspândite simultan de bloggerii Vladimir Tismăneanu şi Robert Turcescu prin care se încerca să se demonstreze o legătură inventată între Biserica Ortodoxă Română şi “Mişcarea Eurasiatică”, pe lângă ideea de-a dreptul tembelă că Rusia se află în spatele Afacerii ţigăneşti în care a fost târât şeful statului de propriul său frate, ne-au determinat să încercăm să aflăm şi opiniile participanţilor la mult mediatizata “întâlnire de taină”, cina publică de la hotelul-restaurant “Diesel” din Floreasca, unde ne-am şi deplasat pentru a sta de vorbă cu personalul. Convivii lui Dughin şi ai însoţitorului său basarabean au fost: Mircea Popa, preşedintele Fundaţiei Rusia – România, poreclit “Kaghebistul”, Călin Mihăescu, editorul în limba română a lucrării lui Dughin “Bazele geopoliticii” – prezentat de bloggeri numiţi ca fiind “liderul” unei inexistente “Mişcării Eurasia” din România -, şi graficianul Eugen Mihăescu, cetăţean american şi ilustrator al publicaţiilor The New Yorker şi New York Times şi fost ambasador al României al UNESCO, împreună cu soţia sa.
Surse apropiate acestora ne-au transmis că singura informaţie reală din cele publicate online este că vizita lui Dughin în România a fost organizată de Călin Georgescu, preşedintele filialei Clubului de la Roma pe Europa şi al Centrului de Cercetări al Clubului de la Konstanz, Germania, pentru “un schimb de valori intelectuale”. În aceasta a constat si cina de la “Diesel”, cu excepţia prezenţei lui Mircea Popa, cel care, de altfel, este şi cel care a transmis bloggerilor politici Robert Turcescu şi Vladimir Tismăneanu toate datele, în versiunea fabulist- exagerată, a întâlnirii, împreună cu fotografia prezentată ca “exclusivă” şi obţinută “pe surse” de către Turcescu. “Sursele” lui Turcescu şi Tismăneanu au fost una singură: cel poreclit “Kaghebistul”, au afirmat persoanele citate. “Trageţi singuri concluziile”, au conchis acestea, nu înainte de a ne trimite spre opinia publică a lui Eugen Mihăescu despre această întâlnire, opinie prezentată în Cotidianul sub titlul “Tismăneanu & Comp”, şi din care spicuim:
“Nu am de gând să-i reproşez lui Volodea că a trăit în cartierul Primăverii şi e fiul comuniştilor “fiapişti” (aveau pensie specială ca veterani ai războiului civil din Spania) Leon Tismenitzki şi Hermina Marcushon, ci faptul că îi reneagă cu neruşinare. Mai mult, a mutilat mormântul lui taică-său de pe ”Aleea comuniştilor” din Cimitirul Sfânta Vineri, acoperind simbolul comunist, “secera şi ciocanul”, cu fotografia defunctului. Cu atât mai mult cu cât, în realitate, ideologia lui Volodea nu se deosebeşte prea mult de cea a înaintaşului său: între “internaţionalismul proletar”, îmbrăţişat de Leon, şi “mondialismul liberalist”, susţinut de Volodea, diferă numai cuvintele, sensul e acelaşi. ”
Iată şi concluzia lui Mihăescu: “Aşa că îmi pasă prea puţin de ştampilele pe care mi le-ar putea pune unul ca Tismăneanu — amicul lui Patapievici —, care, în bună tradiţie stalinistă, gândeşte: “Cine nu este cu noi e împotriva noastră”. Pe Tismăneanu, pe prietenii şi pe stăpânul lui, marele Arghezi i-a descris cel mai bine: “Debarcate, dincolo de obscurităţi, lichelele repetă regulat acelaşi act inofensiv, dar caracteristic: se caută adânc între fese sau în nas şi scot cu două degete, elegant, fiinţa procreată de insul lor: un vierme lung, melancolic şi moale pe care ţi-l aruncă între coarne ca pe un fir de fidea puturos”.”
Nota ActiveNews: Fotografia noastră exclusivă este obţinută de la şeful de sală de la “Diesel” care ne-a spus că a fotografiat şi el cu propriul telefon, după ce a fost solicitat de participanţi să facă mai multe poze. “Mi-am dat seama că sunt persoane importante, pentru că în timpul mesei am auzit că s-a vorbit cu senatorul Sorin Roşca Stănescu şi cu consilierul de la Cotroceni, Dorel Onaca. Personal, am crezut că e vorba de oaspeţi ai preşedintelui…”
Sursa: Ziaristi Online
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 2564
Data de înscriere : 03/02/2013

https://scrisoridingerulia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum