Ţi-e frică, boss?

Liviu Dragnea tocmai anunţă marea unire din PSD: el, omul baronilor, în tandem cu Sebastian Ghiţă, omul structurilor. Tandra unire dintre partid şi stat într-un proiect grandios pentru următorii zece ani: partidul-stat!Se întâmplă ceva ciudat cu pesediştii. Sunt atât de aproape de cucerirea puterii totale în România – Guvern, Parlament, structuri locale şi, în curând, Preşedinţia - şi, cu toate aceastea, se comportă ca şi când s-ar scufunda corabia. O stare generalizată de confuzie şi de neîncredere domneşte în partid, astfel încât răgetele leonine transmise în vremea USL au ajuns să se audă ca un mieunat de pisică. „Dacă nu câştigăm alegerile, scapă cine poate”, le spunea în februarie Victor Ponta colegilor lui. Astăzi nu mai este atât de clară direcţia: mulţi se întreabă dacă chiar mai scapă, indiferent dacă partidul câştigă Preşedinţia.
Dacă dăm televizoarele de partid pe mute, putem auzi sunetul fricii. De sub straturile de osânză depuse în vremea acumulării sălbatice, li se aude pulsul crescut: trăiesc cu spaima bătăii în uşă, dimineaţa la ora 6, când se fac descinderile cu mascaţi; scuipă în sân când vine poştaşul, nu se ştie niciodată dacă aduce pliante electorale sau vreo citaţie. Toţi se simt ascultaţi, vânaţi, trădaţi chiar de colegii lor. Unii îşi comandă bodyguarzi să le păzească spatele. Alţii ajung la crize de nervi. Nimeni nu mai crede în nimeni şi cu atât mai puţin în Victor Ponta, dispus să vândă pe oricine numai să-şi scape pielea şi să-şi vadă interesul. Mulţi baroni locali se întreabă dacă mai are rost să tragă pentru alegerea acestui om la Preşedinţie dacă oricum ajung la puşcărie. În momentele de furie, dau frâu gândurilor şi blestemelor. Ce a spus Vanghelie la nervi gândesc mulţi.

Ce se întâmplă în aceste zile la PSD trădează un reflex al Partidului Comunist, unde tovarăşii, după ce i-au terminat pe adversarii din afara partidului, îşi luau gâtul între ei fără milă. Nici azi nu mai există opoziţie politică. Privit din afară, Partidul pare mai solid ca niciodată. Este o aparenţă. Victor Ponta, preşedintele de acum, n-a fost niciodată un om de partid, precum Ion Iliescu. N-a avut niciodată aderenţă la baza partidului, n-a mişcat niciodată săli întregi de popor pesedist. Ce dovadă mai mare a rupturii dintre el şi bază decât plecare masivă a unui sfert din Stadionul Naţional încă înainte de discursul său de prezidenţiabil? Baronii, care ţin în mână banii şi voturile în alegeri privesc cu stupefacţie ce se întâmplă la Bucureşti, unde unul dintre ei se plânge că este executat de gâdele lui Victor Ponta. Ei sunt în acest moment partidul. Victor Ponta nu este, repet, un om de partid, ci un om de structură. Între partid şi camarila lui Ponta există de luni bune un război surd care răbufneşte azi violent. Ce va urma? Liviu Dragnea tocmai anunţă marea unire din PSD: el, omul baronilor, în tandem cu Sebastian Ghiţă, omul structurilor. Tandra unire dintre partid şi stat într-un proiect grandios pentru următorii zece ani: partidul-stat!

În faţa acestui proiect stă, în acest moment, un singur obstacol, care este şi motivul stării de angoasă care domină acum partidul: DNA. Iar România, ca ţară unde americanii au încă un interes strategic, mai deţine un ultim antidot la partidul-stat din epoca „post-Victor”: doamna Victoria.