UNDEVA DEPARTE, ÎN ASIA, ALEGERI ÎN GUBERNIA TELEORMAN

http://bogdancalehari.wordpress.com/2014/11/04/undeva-departe-in-asia-alegeri-in-gubernia-teleorman/

Rusia, martie 2012, alegeri prezidențiale: 1,6 milioane de votanți pe liste suplimentare la o populație de 142 milioane de locuitori. O țară membră a Uniunii Europene, noiembrie 2014, alegeri prezidențiale: 963 987 de votanți pe liste suplimentare, la o populație de 20 milioane de locuitori, dintre care 4 milioane sunt plecați în străinătate. Rusia, martie 2012, alegeri prezidențiale: pensionarii lui V.V Putin, vot multiplu, autobuze care cară votanții la secțiile de votare, procese verbale falsificate, “patriotism”. Toate acestea descrise de scriitorul și sociologul american Anna Arutunyan – care a stat zece ani în Rusia – în cartea “Țarul Putin”.

Orice asemănare cu o țară membră a Uniunii Europene este total întâmplătoare. Așadar, să nu ne pierdem speranța. Urmează turul doi pe 16 noiembrie.

“Propria mea decizie de a deveni observator electoral s-a născut din intenții nobile care s-au prăbușit rapid în banal. La început, simțisem că unica șansă de schimbare era ca orășenii protestatari printre care stătusem la Moscova să “se întoarcă spre popor” pentru a-l convinge de incorectitudinea voturilor multiple. Și, ca mulți voluntari, crezusem că ar trebui sa încerc totodată să le conving pe aceste funcționare provinciale necăjite, care urmau ordinele primite, că era greșit să urmeze niște ordine ilegale.

Dar în această secție de votare, unde totul fusese decis înainte să fi apărut eu, prezența mea nu avea mare utilitate; puteam doar să privesc, deoarece, până la urmă s-a dovedit că eram complet neputincioși.

Anton Dugin, un roșcovan înalt și politicos care se apropia de 30 de ani, se distingea imediat printre observatorii din secția de votare provincială al cărei președinte era, pălăvrăgind cu ei despre politică. Era funcționar în administrația locală și purta un costum elegant croit, în care avea să petreacă aproape 24 de ore într-o sală de sport din sat. Pe 4 martie 2012, el avea două sarcini: să se asigure de desfășurarea fără evenimente a procesului electoral în conformitate cu legea scrisă și să aibă grijă ca premierul Vladimir Putin să obțină numărul necesar de voturi în conformitate cu legea nescrisă, transmisă de la administrația prezidențială din Kremlin către șeful lui Dugin din administrația guvernatorului regiunii Moscova. Realizarea celei dintâi era simplă: totul era conținut în mai multe legi federale. Însă realizarea celei de-a doua cădea în seama lui Dugin.

“Parcă nu v-ați cunoaște istoria țării”, vorbea el cu două femei de vârsta mijlocie. “Rusia a avut dintotdeauna autocrație. A avut dintotdeauna un țar.” Peste câteva minute, când Dugin s-a apropiat cu un aer firesc de observatorii mai tineri și le-a distras atenția, una dintre femeile mai vârstnice s-a ridicat și a strecurat pe furiș zece buletine de vot în urnă. Când tinerii observatori s-au înghesuit în jurul urnei, filmând-o și solicitând vehement sosirea poliției, Dugin, care numai cu câteva momente înainte își stăvilise un hohot de râs la o glumă despre Alina Kabaieva, presupusa amantă a lui Putin, a rămas imperturbarbil și a refuzat să admită că avusese loc o fraudă. Teancul îndoit de zece buletine era clar vizibil în urna transparentă, dar în fața protestelor, Dugin a oferit un răspuns perfect rezonabil: “Da, este o urnă de vot și în ea se află multe buletine de vot. Care-i problema?”

Problema era că Dugin, la fel ca majoritatea președinților de birouri electorale din toată țara, n-ar fi avut nevoie de voturi multiple și de alte exemple vizibile de fraude pentru a-i garanta lui Putin o victorie lipsită de griji în cursa prezidențială. Sondajele de opinie din februarie anunțaseră că dintre cetățenii care declaraseră că vor merge la vot, 63% intenționau să voteze pentru Putin – cu mult peste pragul de 50% de care ar fi avut nevoie pentru a evita în mod oficial un al doilea tur de scrutin. Existase speranța că protestele recente și scăderea popularității lui Putin vor duce la două tururi de scrutin, ceea ce l-ar fi silit să lupte pentru voturi și să facă ceva inimaginabil pentru un țar: să participe la dezbateri în campanie…

În sala de sport din Nijneie Miacikovo am fost salutată de doi polițiști somnoroși și de cordialul Anton Dugin. Când i-am cerut să văd registrele cu lista celor 800 de alegători înregistrați în secția de votare, el m-a amânat politicos pentru “mai târziu”. Și, dacă inițial am ignorat încălcarea aceea minoră, punând-o pe seama agitației pregătirii secției în vederea deschiderii de la ora opt, ulterior aveam să aflu că nu fusese deloc așa.

Orele dimineții au început cu un alai nesfârșit de pensionari. Cel puțin trei femei trecute de 80 de ani m-au acostat cu mâini tremurătoare: “Unde-i numele lui Putin, fetița mea? Scrie tu pentru mine, că nu pot vedea.” A trebuit să le refuz; deși oficialitățile electorale le îndemnau sistematic să ni se adreseze pentru ajutor, potrivit legii puteam fi evacuată pur și simplu pentru că atinsesem buletinul de vot. Însă nu bătrânele acelea i-au adus lui Putin victoria.

La ora 10:30, în sală s-au îngrămădit vreo 7 bărbați cu chipuri bătute de vânt, în haine de lucru. Toți aveau certificate pentru a vota pe lista electorală suplimentară. Când observatorii suspicioși i-au abordat, cerându-le actele de identitate (nu aveau așa ceva), un coleg voluntar mi-a șoptit: “Acolo unde locuiesc eu, Rusia Unită (partidul lui Putin n.a.) a câștigat cu peste 50% într-un scrutin perfect cinstit.”.

Voluntarul era Anatoli Zaharov, un inginer consultant în vârstă de 28 de ani, un angajat al unei firme de construcții din orașul apropiat Jukovski…Potrivit descrierii lui Zaharov, contractorii din industria principală a unei localități – de pildă, fabrica din Pikaliovo – erau convocați la o ședință cu autoritățile administrative locale. Acestea le explicau, foarte politicos, că trebuiau să voteze, sugerând că, dacă n-o făceau, nu aveau să mai obțină râvnitele contracte guvernamentale. Nu li se spunea neapărat pentru cine să voteze. “Pe ce bază ne pot fi anulate contractele?” a auzit Zaharov pe cineva întrebând la o astfel de ședință. “Pe baza faptului că nu sunteți patrioți.“

Cei șapte muncitori s-au aliniat pentru a-și primi buletinele de vot în altă cameră, departe de privirile observatorilor…După ce au votat, muncitorii au ieșit în șir indian și s-au înghesuit pe furiș într-o camionetă Mitsubishi argintie, care staționa afară pe zăpada luminată de soare. Când Zaharov a început să filmeze camioneta, șoferul ei, după ce ne-a privit bănuitor câteva secunde, s-a apropiat și a întrebat: “Cine ești și de ce filmezi.” Zaharov i-a explicat că era observator electoral și că filma împrejurimile secției în conformitate cu legea. Șoferul, care n-a vrut să-și decline numele, părea că ar vrea să ne explice ceva, de parcă ar fi avut conștiința încărcată. “Sunt muncitor rus, nu-nțelegeți?” ne-a zis. “Nu vreau decât să se voteze corect.” Aducerea a șapte muncitori pentru a vota pe lista electorală suplimentară nu reprezenta o fraudare a procesului electoral și noi nu dispuneam de mijloacele necesare pentru a urmări camioneta Mitsubishi, ca să vedem dacă apărea și la alte secții de votare.

Dar așa cum am aflat mai târziu de la Golos, agenția independentă de monitorizare a alegerilor, votarea pe liste electorale suplimentare părea să fie o metoda preferată pentru creșterea rezultatelor lui Putin în alegerile din 2012. În urma ordinelor neoficiale ale autorităților guvernamentale regionale sau locale, directorii de fabrici au luat liste electorale suplimentare de la secțiile de votare, iar muncitorii au fost transportați cu autobuze pentru a se asigurau că votau. Firmele aveau să declare că funcționau în weekenduri, pentru a fi îndrituite să primească liste electorale suplimentare.

În martie 2012, pe listele electorale suplimentare au votat 1,6 milioane de alegători – o creștere cu 400000 față de alegerile pentru Dumă. În cursul nopții, observatorii – Pipin, Zaharov și un tânăr pe nume Alexei – s-au angajat cu Dugin într-o înfruntare a voințelor, tăcută și politicoasă, străduindu-se să respecte fiecare literă a a legii scrise și silindu-l pe președintele secției sa procedeze la fel. Devenise clar că neregulile minore – ca refuzul lui Dugin de a ne arăta listele de votanți – nu fuseseră simple omisiuni cauzate de grabă. După ce voturile au fost numărate, el a insistat să scrie rezultatele în protocol cu creionul, nu cu pixul, așa cum cerea legea. În protocolul respectiv n-a fost completat numărul buletinelor de vot care fuseseră date. Probabil că dacă am fi văzut registrul cu alegătorii și lista electorală suplimentară, am fi observat că totalul nu coincidea cu numărul respectiv. Pentru a ascunde această situație, Dugin ne-a lăsat să așteptăm, sperând că după 20 de ore petrecute în secția de votare vom fi prea obosiți și vom pleca.

Deciși să stea până la sfârșit, Pipin și Zaharov au consemnat toate neregulile cu calm, înregistrându-le pe videocamere. Ceruseră în mod repetat să vadă listele votanților înregistrați, pentru a verifica dacă numărul buletinelor care fuseseră date nu depășise numărul oamenilor care votaseră. Însă Dugin nu a cedat. “O vom face mai târziu”, ne-a promis el. “Acum femeile beau ceai.”

M-am așezat la ceai cu Elena Kiseliova, una dintre membrele biroului, și am întrebat-o daca o enervau observatorii. Mi- a răspuns afirmativ. Era funcționară în administrația districtuală și lucrase 20 de ani în secții de votare, iar oamenii votaseră “corect”, fără observatori care să le stea în drum. Nu aveam să aflu niciodată ce anume însemna “corect” pentru ea. Între timp, Dugin a fost auzit spunându-le celorlalți oficiali să aștepte plecarea observatorilor, pentru că altfel n-aveau să izbutească să “ascundă” discrepanțele din liste.

La ora 3 noaptea, Dugin i-a anunțat pe observatori că listele fuseseră numărate fără ei și s-a așezat cu alte două femei la calculator, pentru a obține numărul corect pe care-l trecea cu creionul în protocol. Nici prezența observatorilor, nici legea scrisă pe care dorea s-o urmeze și nici cele patru reclamații pe care le întocmiseră cu mâini tremurânde nu se dovediseră pe măsura determinării lui Dugin de a respecta ordinele primite și a autorității pe care o primise în mod clar de ocoli legea scrisă. Într-o mistificare flagrantă a adevărului, el a scris “zero” în protocol în dreptul reclamațiilor primite. Când Pipin l-a întrebat cum era posibil așa ceva, deoarece primise și semnase patru reclamații, Dugin i-a dat surâzător un răspuns demn de Orwell: “Biroul Electoral a decis că au fost zero reclamații.”

La ora două noaptea m-am simțit demoralizată vazând cum creștea teancul de buletine pe care era bifat numele lui Putin. Pipin avea să continue bătălia împotriva rezultatelor, adresând plângeri la tribunal, la procuratură și poliție, dar eu cedasem déjà, înțelegând că era inutil să continuăm cu lamentările; chiar dacă am fi eliminat neregulile administrative și federale, teancul imens de buletine s-ar fi redus prea puțin.

Când a fost confruntată cu o lista de nereguli pe care, ca funcționar al administrației care lucrase 20 de ani în secțiile de votare, ar fi trebuit să le fi cunoscut, Elena Kiseliova mi-a ignorat pur și simplu acuzațiile.

“Vom lucra așa cum am lucrat mereu”, a replicat ea și a continuat să numere veselă buletinele.

Ce altă cale ar fi existat? “