SCRISORI DIN GERULIA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Udrea. Aşchia nu ar sări departe de Cocoş

In jos

Udrea. Aşchia nu ar sări departe de Cocoş Empty Udrea. Aşchia nu ar sări departe de Cocoş

Mesaj  Admin Mier Oct 29, 2014 2:00 pm

Udrea. Aşchia nu ar sări departe de Cocoş
http://www.stareapresei.ro/udrea-aschia-nu-ar-sari-departe-de-cocos-44536.html
&
https://sites.google.com/site/allegrasocietadelvaffanculo/udrea-aschia-nu-ar-sari-departe-de-cocos

Udrea pare în derută, după ultimele dezvăluiri şi, în conferinţa de presă din această seară, priveşte în jos, timorată, speriată, foarte supărată, susţinând că i se fac pe toate căile, oficiale şi neoficiale, propuneri să se retragă din cursa pentru alegerile Prezidenţiale.

Când este întrebată despre ce e vorba, ezită şi vorbeşte despre “postări mizerabile” de pe Internet. Este acesta comportamentul unui om nevinovat? Nu ştim, vom vedea.

Referitor la implicarea sa în Dosarul EADS, Elena Udrea afirmă că postarea de pe Der Freitag şi dinHuffington Post, versiunea în germană, este pusă de “un anumit Vlad Georgescu, apropiat de Dan Voiculescu”, ceea ce trebuie demonstrat.

“Acuma unii mă roagă să vorbesc. Sunt convinsă că atunci mă vor ruga să tac“, şantajează Elena Udrea.

UDREA. Fapte, nu vorbe
Conform unei stenograme publicate iniţial de RTV şi ulteior preluate de HotNews şi Mediafax, Dorin Cocoş îi spunea lui Dinu Pescariu, într-o discuţie din luna septembrie, când vorbeau despre semnarea unor chitanţe antedatate pentru o parte a banilor primiţi în schimbul traficului de influenţă pentru contractul privind licenţele Microsoft, că “a vorbit şi cu Elena”.

Pe 25 septembrie, Dorin Cocoş discută cu Dinu Pescariu despre dosarul Microsoft şi îi indică ce să facă, arătând că “a vorbit în acest sens şi cu Elena”:

“DORIN COCOŞ: Las-o aşa, că e mai bine. Las-o aşa. Că am vorbit şi cu… cu Elena, şi a zis: Foarte bine.
DINU PESCARIU: Da?

DORIN COCOŞ: Da.
DINU PESCARIU: Bravo!

DORIN COCOŞ: Când… Am spus… Că am stat şi m-am gândit… Băi, acolo nu scrie că trebuie să-i dau decât după 10 ani. Păi încep să-i dau mâine. Ce? Hai să fim drepţi. Şi cu asta basta. Şi tu lasă-le acolo!
DINU PESCARIU: Mi-a fost frică să le duc acasă.

DORIN COCOŞ: Foarte bine! Eşti nebun? Mai bine dă-le încoace!
DINU PESCARIU: Da.

DORIN COCOŞ: Lasă-le, dracu! Ei, uşor, aşa! (coboară vocea foarte mult, astfel că unele fraze sunt neinteligibile) (…)
DINU PESCARIU: Păi da’ îl facem.

DORIN COCOŞ: Băi, tu eşti prost? Nu înţelegi că de atunci nu mai…
DINU PESCARIU: Nu, măi. Sunt…

DORIN COCOŞ: Dar ce? Asa? De…?
DINU PESCARIU: De afaceri. Ce faci? Cum îţi merge clubul? Cum aia?… M-a chemat să bem o cafea. Ce? Care e problema? Adică ce? Tu poţi să spui că nu-1 cunoşti sau ce?

DORIN COCOŞ: Ei, hai să nu…
DINU PESCARIU: Măi… (…?) înţelegi? N-am fost eu… A! Nu-ţi mai răspunde ăla?

DORIN COCOŞ: Nu.
DINU PESCARIU: Am simţit aşa… Nu fi fraier!

DORIN COCOŞ: Nu…
DINU PESCARIU: Eu ţi-am zis acuma. Le pun şi eu pe astea aşa. Băi, mă suna în fiecare zi de cinşpe ori, nu odată, nu de două ori. Da? Deci noi… Şi, sincer să fiu cu tine, la un telefon de-al meu erau cel puţin cinci de-ale lui.

DORIN COCOŞ: Dă-l, măi, dracu!
DINU PESCARIU: Lasă-mă, dracu’, în pace! Ce? Stau cu… Aşa. Să văd eu… Şi-i spun: Alo? Ce faci? E cu o chestie să…

DORIN COCOŞ: Da. Da. Adică mulţi mi-au zis.
DINU PESCARIU: Dar cine ţi-a zis?(…)”.

Potrivit unor surse judiciare, prenumele Elena, menţionat de Dorin Cocoş, “ar fi al Elenei Goicea şi este menţionat în contextul cumpărării unui apartament de către aceasta de la o firmă, pe circuitul prin care Gheorghe Ştefan ar fi încercat să ascundă provenienţa banilor primiţi în schimbul traficului de influenţă“, arată Mediafax.

Poate să dea de gândit însă faptul că Dorin Cocoş a fost soţul Elenei Udrea şi a împărţit cu aceasta şi ceea ce poate că acum nu recunoaşte, inclusiv unele afaceri. Numita Elena Goicea este interpusă pe traficul banilor pentru traficul de influenţă clamat în rechizitoriu de procurori, care circulau exact între Cocoş, soţul Elenei Udrea, despre care se spune că finanţează campania Elenei Udrea, şi Gheorghe Ştefan, care a susţinut intens campania Elenei Udrea pentru alegerile parlamentare. Sunt coincidenţe?

Discuţia în care intervine numele Elenei Udrea sau cel al Elenei Goicea are loc la câteva zile după o altă convorbire, din 18 septembrie 2014, tot dintre Dorin Cocoş şi Dinu Pescariu:

“DORIN COCOŞ: Pot să fac asta. Da, măi, cap sec! Eu n-am nici o problemă. Eu am vorbit şi cu Marian Nazat. Am vorbit şi cu mai mulţi avocaţi. Dar ăla nu recunoştea.
DINU PESCARIU: Ţi-am zis că am vorbit cu el. Dar Rareş …?

DORIN COCOŞ: Are şi el (…?). Nu poate să spună chiar tot.
DINU PESCARIU: Ce să zică?

DORIN COCOŞ: Păi cum ce să zică? Ăsta mi-a zis cu teamă, Marian. Şi zic: Măi, dacă ţi-a dat din conturile unui om care (..,?)
DINU PESCARIU: Nu contează. Dar de ce? Să zică el (…?)

DORIN COCOŞ: Mă duc până la prezidenţiale, în p… mea.
DINU PESCARIU: Zice… Asta e chiar pe faţă.

DORIN COCOŞ: Şi zic: Stai, domnule, aşa, că ţi le dau ţie. Şi el mi-a zis: Nu. Dacă mi le dau alţii? …
DINU PESCARIU: (…?)

DORIN COCOŞ: Nu, te cred, dar din contul tău. Tu mi-i dai mie din cont şi-i spun care e problema. Păi hai să ne vedem într-o zi. Ia-ţi un avocat care ai încredere în el. Zi, când să vin?
DINU PESCARIU: Luni.

DORIN COCOŞ: Luni. La ce oră să mă prezint? Că eu mă prezint. Pe la 12:00? E bine? La 13:00? La cât?
DINU PESCARIU: Stai să vorbesc cu ăla. O să-ţi dau telefon.

DORIN COCOŞ: Dar nu trebuie să-mi dai telefon. Vin aici de la ora 13:00, să zicem. Vin la Club la 13:00. Eşti aici?
DINU PESCARIU: Da. Da. Da”.

Dorin Cocoş este azi arestat preventiv, ca şi Gheorghe Ştefan, şi e acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani în Dosarul licenţelor Microsoft. În acelaşi dosar au fost arestaţi preventiv Dumitru Nicolae şi fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu.
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 2564
Data de înscriere : 03/02/2013

https://scrisoridingerulia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum