KI. Altă politică, aceeași mizerie?

Nu, revolta nu a pierit. Mi-e la fel de silă de guşile unsuroase de la prezidii. De cefe. De porcii care se cred Dumnezeu. De primarii care-ţi dau un cârnat şi o bere...De ţaţe. De Patriarh. Dar nu vreau să plec nicăieri. Vreau să mă vindec de urticaria epifenomenelor.
În seara anunțării rezultatelor celui de-al doilea tur de scrutin, Klaus Iohannis ne-a asigurat, lent și apăsat, că a înțeles votul nostru. A repetat același lucru și la validarea în funcție de la CCR. Din gesticulația publică recentă, sunt nevoit să constat cu părere de rău că n-a înțeles, nici el, nimic.
Mă refer, firește, la desemnarea lui Dan Mihalache drept șef al cancelariei prezidențiale. E drept, anunțată deocamdată doar de viitorul șef, nu și de Klaus Iohannis însuși. Ceea ce ar putea însemna, sper, că mai e loc de întors. Fiindcă, altfel, e de rău. Ba chiar de foarte rău. Iată de ce.
Afișarea lui Dan Mihalache în acest post e catastrofală fiindcă e o eroare:
1) De poziționare în pactul strategic cu SUA. Cum crede KI că vor primi vestea aceasta Statele Unite, după ce Dan Mihalache a spus pe șleau în vara lui 2012 că parteneriatul strategic e un fleac la care trebuie renunțat? Iată cuvintele lui Mihalache: “dacă parteneriatul româno-american stă în domnul Horia Georgescu, mai bine fără”. Altfel spus, pentru DM parteneriatul strategic e mai puțin important decât faptul că el avea probleme cu Agenția Națională de Integritate, condusă de Horia Georgescu. Cum poate avea KI încredere într-un om pentru care problemele personale sunt mai importante decât securitatea națională? Cum ne poate cere nouă să avem încredere în același om? Cum va convinge Statele Unite că DM s-a îndrăgostit subit de parteneriatul strategic? Nu sunt întrebări retorice, și mă tem că se va convinge de asta într-un mod neplăcut. Și pentru el, și pentru noi, deopotrivă.
2) De poziționare morală. Victoria lui KI în alegeri a stat, în bună măsură, în evidența comportamentului său complet antinomic față de cel al lui VP. Evidența aceasta l-a făcut credibil atunci când a anunțat că vrea să schimbe modul de a face politică în România. Program care e acum contrazis la fel de evident de desemnarea lui DM în poziția de șef al cancelariei prezidențiale. Fiindcă:
i) DM, venit din PSD în PNL & om de încredere al lui Năstase, Tăriceanu, Antonescu, nu reprezintă deloc o resetare a jocului politic, ci arată, cu totul dimpotrivă, continuitatea cu vechea stare de lucruri. E o conservare a statu quo-ului – care contrazice în mod direct & flagrant votul pentru schimbare dat de 6,2 milioane de români. Cu DM drept maestru de ceremonii, KI arată mai degrabă ca un președinte care unește (vechea stare de lucruri cu cea nouă) decât ca unul care schimbă.
ii) DM este politicianul care a înjurat de mamă (la propriu!) o jurnalistă care și-a permis să-l întrebe dacă șeful lui își va da demisia. Ceea ce arată că DM nu este doar un personaj sulfuros & necreditabil în relația strategică cu SUA; pe lângă acestea, DM este Mirel Palada al lui KI. Și nu trebuie să-i mai amintesc lui KI contribuția lui Palada la reacția străzii în al doilea tur de scrutin.
3) De poziționare în politica internă. Strategic vorbind, desemnarea lui Palada Mihalache este o pleașcă făcută cadou de KI lui VP & PSD. Nu se mai vorbește azi despre erorile & mizeriile PSD (de la supraacizele aberante la proiectul de buget, de pildă), ci despre consilierii bizari aleși de KI, de la Dan Mihalache la Andrei Muraru (cel care, în calitate de șef al IICMER, a încercat în repetate rânduri să desființeze sindicatul angajaților Institutului, amenințându-i violent pe cei care îndrăzneau să critice măsurile lui abuzive). Este greu de înțeles cum vrea KI să facă o politică a bunului simț consiliat de oameni complet străini de bunul simț, precum DM & AM; dar este și mai greu de înțeles de ce ține să le dea lui VP & PSD răgazul necesar pentru a ieși din corzi. Tactic vorbind, e o gafă & o pleașcă, așa cum spuneam.
4) De comunicare cu strada. Până înainte de desemnarea lui DM în această funcție, KI era idolul străzii; se striga exclusiv în favoarea & pentru susținerea lui. O dată cu această desemnare, KI se poate trezi în situația în care strada va striga împotriva lui; și o subestimează dacă își închipuie că n-o va face. Pe lângă pierderea încrederii SUA, cel mai grav efect al acestei desemnări va fi ostilizarea străzii; și e o performanță să reușești să ți-o faci ostilă într-un timp atât de scurt & pentru o miză atât de mică.
Lucrurile pot fi încă reparate. KI poate desemna pe altcineva în postura de șef al cancelariei prezidențiale; are de unde alege. Altfel, această eroare atât de etajată (geopolitic, moral, strategic, electoral etc.) îl va costa mult. Își va sabota, practic, de unul singur un început de mandat care se anunța cât se poate de favorabil.
Dacă însă nu-și va retrage desemnare, va merita să suporte toate consecințele prostiei pe care a făcut-o. Fiindcă e o prostie tout court să o ai la îndemână pe Adriana Săftoiu, de pildă, și să-l alegi pe Dan Mihalache. O prostie la fel de mare cu aceea de a anunța că-ți vei petrece următoarele zile cu familia & a pleca a doua zi la paranghelii în Dubai. Însă consecințele vor fi mult mai costisitoare pentru KI decât pentru VP. Fiindcă se va vedea că, anunțând altă politică, alege să continue aceeași mzierie.
Cred în bunele intenții ale lui KI. Și știu că poate să-și corijeze erorile. De pildă, în primul interviu în calitate de prezidențiabil, întrebat despre relația cu Rusia, a dat un răspuns ezitant, din care reieșea că vrea să fie bine și cu Rusia, și cu SUA. A fost amendat drastic de mulți comentatori, inclusiv de mine; în declarațiile ulterioare, s-a văzut că a înțeles – și a adoptat tonul ferm potrivit unui partener strategic al SUA. Nu văd de ce nu ar înțelege și acum eroarea pe care e pe cale să o comită.
Pentru că, dacă nu va înțelege, decontul va fi neplăcut.
P.S. Unul dintre cei mai exemplari poeți de azi, O. Nimigean, are un poem la temă, apărut în 2007, în Nicolina Blues – dar foarte potrivit pentru situația de azi.
Îl reproduc mai jos.
O. Nimigean, Nu, revolta nu a pierit
Nu, revolta nu a pierit. Mi-e la fel de silă de guşile unsuroase de la prezidii. De cefe. De porcii care se cred Dumnezeu. De primarii care-ţi dau un cârnat şi o bere. De băieţii finuţi care s-au futut în cur cu securitatea. De limbile puţind a căcat ale rezistenţilor prin cultură. De târlă. De ţaţe. De Patriarh. Dar nu vreau să plec nicăieri. Vreau să mă vindec de urticaria epifenomenelor.
Cineva, mult umilul, trebuie să îi iubească.
Radu Vancu
contributors.ro