O doamnă care se crede Mata Hari

Spioanca germană, cu o fire umană extrem de complexă, căzută, goală, sub gloanţele plutonului de execuţie francez, la finele Primului Război Mondial, avea drept acoperire, în munca sa de culegere de informaţii, dansul oriental.

O doamnă care se crede Mata Hari opinie Dansul exotic va atrage personaje cheie din elita franceză, oameni politici la vârf şi militari de rang înalt, pe care-i storcea de informaţii şi le furniza nemţilor.

„Matahariţa” noastră, Elena Gabriela, este vie şi ferice, deţinând informaţii de interes strategic, culese tot prin dans, de data aceasta dansul fiind de natură mioritică, desfăşurat în prezenţa decidenţilor români de rang înalt şi foarte înalt, din tot registrul puterilor statului, dans specific României dâmboviţene, ţară unde jaful banului şi bunurilor publice, abuzul de putere şi corupţia la nivelul vârfului instituţional au atins cote alarmante, ţara unde linşajul unor instituţii media a atins apogeul, ţara unde delaţiunea şi arestările fac deliciul presei atât ziua, cât şi noaptea, ţara unde secretul, în exces, apăra organizaţiile de forţă împotriva intruşilor, dar, în acelaşi timp, acelaşi secret apără şi abuzurile din interiorul acestora.

Cariera Reginei Mafiei politice româneşti a avut, în ajutor, doi armăsari de galop foarte solizi şi bine antrenaţi: Cocoş Dorinel, care în conivenţă cu partenerul său de afaceri, Gabriel Oprea, i-au deschis porţile către viitorul profesional luminos. Domnul Gabi Uneperistul a trimis-o la studii înalte şi în politica mare, apoi la Colegiul Naţional de Apărare (jucărie universitară pentru multe lichele politice) spre a-i îmbogăţii CV-ul bubos. Urmează intrarea în avocatură, pe căile nebănuite ale şpăgii, consilieratul în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, devine preşedinte al Comisiei Juridice şi de disciplină, din partea PNL. Presa „ticăloşită” a timpului spunea că, în politică, i-ar fi dat Gabrielei un vânt sereistic, din pupa, chiar Virgil Măgureanu, care a trimis-o la PSD, prin Cozmin Guşă. Demisionează din PNL, se înscrie în PD, de unde ia startul spre înaltul politicii sub comanda lui Traian Băsescu. Gura lumii slobodă ne spune că această afrodită buzoiană s-ar fi dedat la întâlniri tainice şi romantice cu foarte multe personaje importante de unde, Blonda Supremă, a colecţionat informaţii, de primă mână, taman bune de valorificat pentru viitoarea ei putere de care a abuzat, nelimitat, până azi. Instinctul ei a poziţionat-o, solid, doar în locurile unde se aflau din belşug bani, influenţă, putere şi decizie.

Ajunge consilier de stat la Administraţia prezidenţială, şef al Cancelariei prezidenţiale, unde colecţionează informaţii de interes strategic dintre cele mai grele. Cu supraplin de date şi informaţii, în toamna anului 2005, pleacă de la Preşedinţie, preocupată fiind să ochească şi alte ţinte, fără a renunţa, însă, la vizitele nocturne efectuate, incognito, la Cotroceni, nelipsindu-i accesul liber la supa de informaţii prezidenţială. Este aleasă deputat în 2008, an care precede accesul către funcţii guvernamentale înalte, spectacole pe toate televiziunile, vizite în străinătăţiuri, pe banii proştilor contribuabili, precum şi dreptul de a distribui sume grase din buget cui vroia, adică la toţi clienţii politici cu dare de mână. Aşa s-a ţesut, în compania celor mai importanţi oameni ai statului român, de către Elena Gabriela, cea mai infamă istorie a ruşinii politice naţionale, patronată de un şef de stat.

Aşadar, potenţialul informativ al Damei care Pică, urmare activităţii ei neobosite de dans politic prin mai toate partidele postdecembriste, prin mai toate ungherele şi umbrele instituţiilor statului ar fi trezit invidia oricărui serviciu de intelligence autohton şi străin. Şi dacă stau bine să mă gândesc, linguşit fiind de boala numită „deformaţie profesională”, nu cred că, duduia blondă, a scăpat nerecrutată, pardon, neremarcată. Se vede de la o poştă că acţionează la un buton străin al poşetei.

Unii gazetari răutăcioşi, nişte „pizmaşi cu cerul gurii negru antracit”, ce mai calea-valea, au comparat-o pe Matahariţa noastră cu Elenele nefaste ale României interbelice, belice şi postbelice, deşi au servit în alcovuri cu simboluri ale puterii, diferite: Elena Lupescu şi-a săturat pohtele romantice cu mădularul regesc al lui Carol II-lea, intrat în analele medicinei autohtone pentru priapismul său, în timp ce Elena Petreasca a luat-o la rând cu toţi Feldwebelii şi Hauptmannii Wehrmachtului german, care făceau garnizoană în Bucureştii de atunci, iar când s-a trezit lideriţă comunistă tânără, orientările ei romantice au fost îndreptate către tovii „dotaţi” din „pecere”, toate aceste sacrificii pornocratice, bineînţeles, făcându-se pentru popor şi doar spre binele lui.

Elenele Piază Rea ale României, cu biografii romantice celebre, au fost în atenţia serviciilor secrete: Duduia Lupeasca se afla în atenţia şi protecţia lui Moruzov, Tanti Elena din Petreşti, devenită între timp, Ceauşescu, va intra în atenţia serviciilor de informaţii ale întregii lumi comuniste, urmare muncii neobosite de cercetare ştiinţifică şi a titlurilor sale universitare de răsunet, iar Lenuţa Delabuzău a intrat, deja, puternic şi adânc în atenţia SRI-ului.

În ciuda faptului că, de mai multe ori, autorul acestor rânduri, a trimis pastile acide şi cuie cazone conducerii SRI, cu privire la unele disfuncţii ale Serviciului, acum, mă văd silit ca, în faţa unei asemenea infamii generate de o „minte scurtă”, neconectată la maşinăria de vorbe pusă pe delaţiuni publice, să apăr, ca vechi camarad al muncii de informaţii, Serviciul Român de Informaţii, pentru că la conducerea unei asemenea instituţii de prestigiu şi de forţă specială a statului nu sunt puşi nişte ageamii luaţi de pe stradă.

George Maior s-a retras de la conducerea Serviciului, aşa după cum a promis, cu decenţă şi fără spectacol, alegând să conducă Academia de Ştiinţe Militare, opţiune care, după părerea mea, îmbracă demersul domniei sale de neimplicare politică şi nici nu a alergat cu gura scoasă după o funcţie diplomatică, ceea ce, din parte-mi, îl apreciez cu frăţietate profesională.

Din respect pentru instituţie, care nu şi-a făcut decât datoria, nu trebuie să admitem ca aceasta să fie atacată, prin liderii ei, nici de infractorii cu gulere albastre şi nici de unii formatori de opinie dirijaţi, subtil, de către agenţii de influenţă atât de bine plasaţi în unele zone ale media, agenţi care atacă, în spaţiul public, acele ţinte bine alese, din timp, de către stăpânii lor şi doar în momente de criză. Ce vrem moment de criză mai nenorocit decât cel care se întâmplă pe spaţiul Ucrainei? Şi nouă să ne fie teamă de a ne face datoria? Iată cât de bine se trage cu bombe mediatice asupra instituţiilor de forţă ale statului român!

George Maior a rostit curajos, în faţa presei, un adevăr incontestabil şi anume acela că, în presă, sunt ofiţeri acoperiţi ai serviciilor noastre de informaţii. A spus-o cu acribie şi mă alătur spuselor domniei sale, pentru că în toate ţările cu tradiţie democratică presa trebuie să fie cunoscută şi nu controlată, spre a identifica, la nevoie, vectori de opinie care pot să facă mai mult rău unui popor, sau unui guvern, decât trei armate. Revoluţia din decembrie a fost furată cu ajutorul televiziunii române „libere”.

Daca doamna politician, în cauză, deţinea, în calitate de parlamentar al României, date de importanţă strategică şi informaţii care ar fi putut pune în dificultate Securitatea Naţională avea la îndemână nu pâra publică ordinară, ci obligaţia cetăţenească de a se fi adresat Parlamentului României, în regim de urgenţă, prin comisia de specialitate, la momentul luării lor la cunoştinţă a informaţiilor şi nu acum când barda justiţiei se află deasupra capului ei şi a fostului soţ (a traficat zeci de milioane de euro).

Răutatea târzie a doamnei Udrea se datorează, în primul rând, mediocrităţii sale politice, iar mediocrii sunt uşor de identificat, pentru că sunt temători, indecişi, nu aprobă, nu încurajează, neagă, refuză şi contestă tot timpul, nimeni, neputând a le intra în voie.

Răutatea doamnei, reieşită din delaţiunea sa publică, s-a născut din prea multă prostie, inferioritate şi frustrare, din teama ca va fi cercetată, judecată şi condamnată. Nu pot să nu admit, că această „impostoriţă” care ataca cel mai puternic serviciu de intelligence al ţării, condus de oameni talentaţi, patrioţi, capabili, cu onoare nepătată, verificaţi şi apreciaţi de aliaţii noştri din NATO şi UE, să-şi dea drumul, la gură, fără să bage în priză creieraşul ei lipsit de gimnastică.

Această reacţie îmbufnată a Elenei Delabuzău nu va pune în dificultate acest Serviciu de referinţă al Comunităţii informative româneşti, ci mai degrabă îşi generează o imensă teamă, ei înseşi, pentru toate relele făcute şi va răspunde penal cu libertatea domniei sale, dacă faptele pentru care este acuzată se vor confirma.

În practica unor servicii de informaţii pot exista, dacă situaţia de securitate a propriului stat o impune, folosirea de „dirty actions” (acţiuni murdare) şi ele nu vor fi aflate niciodată de către nimeni. Şi dacă SRI a folosit, prin absurd, în operativ, „acţiuni murdare”, spre a dovedi faptele infractorilor venali de la vârful politicii, pot să-i felicit, pentru că au procedat aidoma unui Serviciu ce se vrea inteligent. Şi nu trebuie să aibă aprobarea Elenei Udrea, când acesta organizează o acţiune importantă pentru interesul de securitate al ţării, interes care ,în situaţii de cumpănă pentru neam şi ţară, nu poate fi evaluat în bani.

Apreciez poziţia corectă a SRI de a nu ieşi în spaţiul public spre a se pronunţa cu privire la declaraţiile unor pizmaşi aflaţi în faza de urmărire penală. Ziariştii noştri trebuie să se obişnuiască, încetul cu încetul, că un serviciu de informaţii nu furnizează informaţii, ci primeşte informaţii.

Generalul Coldea are suficientă forţă şi răbdare să facă ordine în bucătăria internă a Serviciului, dacă este cazul, şi să nu iasă la gâlceavă publică cu madamele infractoare înfierbântate, pentru că a te certa cu un ins cu minte puţină, în public, oferi ocazia celor ce ascultă să nu poată face diferenţa dintre tine şi el.

Răspunsul la toate arătările distinsei doamne, ofuscate, ni-l va da ancheta parlamentară, ni-l va da justiţia, asta, „ticăloasă” şi „nedreaptă” cu toţi borfaşii, bărbaţii şi femeile neamului, care au băgat mâna în finanţele statului până dincolo de umăr şi au traficat până şi gânguritul nou-născuţilor, sau fumul din casele săracilor.

George Orwel, autorul superbului film de desene animate, „Ferma animalelor”, film care ar trebui programat de către toate televiziunile, zilnic, şi la orele de maximă audienţă, spunea că un popor care votează corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă! Este complice.

Dovada complicităţii noastre laşe şi ruşinoase o scoate, astăzi, DNA-ul şi justiţia, la suprafaţă. Să apreciem, deci, cu deferenţă, spusa tinerei şi energicei şefe a DNA-ului, că în mai toate acţiunile de lichidare a marii infracţionalităţii, de pe întinsul patriei, un rol deosebit îl au ofiţerii Serviciului Român de Informaţii.

Nimic mai adevărat. Pentru că şi aceşti soldaţi, angajaţi pe viaţă şi pe moarte în războiul nevăzut, să aibă respectul nostru al tuturor, să-i aplaudăm îndelung chiar dacă nu-i vedem, iar cei ce se cred Mata Hari, să sfârşească după caz: pe timp de pace, la puşcărie şi la glonţ, pe timp de război.

Să luăm aminte!