Elena Udrea, viitorul preşedinte al României?

Acest text poate fi luat în serios sau poate fi citit ca o ficţiune. În oricare dintre variante, el nu încearcă să convingă de nimic altceva decât că trebuie să gândim, adică să refuzăm întrebările şi răspunsurile fabricate de alţii şi livrate de-a gata, şi să ne confruntăm cu propriile nelămuriri pentru a găsi propriile lămuriri.
Punerea în pagina publică a procedurilor în cazul Elenei Udrea (marea buluceală a cererilor adresate parlamentului, întorcându-se pe dos chiar ordinea procedurală: arestare-urmărire penală, nu, cum e firesc, urmărire penală-arestare) nu numai că provoacă, ba chiar cerşeşte, urlă după interpretări şi scenarii. Nici la începuturile sale, DNA-ul nu a acţionat atât de neîndemânatic şi amatoriceşte; nici la cei mai periculoşi interlopi, sau la parlamentari/miniştri cu „active” şi „pasive” grele, de sute de milioane, nu au rămas parlamentarii fără suflare, alergând să se adune duminica; nici un discurs de preşedinte nu a fost atât de încălecat de evenimente cu mare impact mediatic cum a fost discursul de luni al preşedintelui Iohannis (bun prilej pentru PSD de a-l pune în umbră pe „neamţ”); şi nicicând nu a fost atât de vrednic Monitorul Oficial în a tipări voturile parlamentului aproape înainte de a fi date, sau în limbaj modern, în timp real. Pe de altă parte, chiar dacă acuzaţiile împotriva Elenei Udrea (EU) sunt destul de variate, ele nu sunt nici dintre cele mai spectaculoase, nici foarte solide, în măsura în care se susţin, din câte ne spun comunicatele şi referatul DNA, pe declaraţiile altor inculpaţi. Şi, ca să încheiem, în mod sigur EU nu are nici profilul şi nici palmaresul criminalului public numărul unu, aşa cum au lăsat impresia acţiunile coroborate ale instituţiilor statului mai sus menţionate.
Explicaţiile (scenariile) pot fi multe: resentimentele procurorilor faţă de EU; presiunea asupra procurorilor a urii populare generată de EU; decredibilizarea justiţiei (în speţă a DNA) prin stângăciile amintite şi dezvăluirile EU; compromiterea anchetei în ceea ce o priveşte pe EU; conjugarea unor interese oculte interne cu interese externe (vezi Rusia) în decredibilizarea serviciilor, decapitarea şi dezorganizarea lor sau scoaterea de pe relaţia cu SUA şi Uniunea Europeană şi trecerea în sfera de influenţă rusească; lupta între servicii, grupuri de interse, centre de putere pentru reîmpărţirea sferelor de influenţă (adică putere şi bani; sau invers) etc.
Nu ştiu nimic despre sentimentele procurorilor faţă de EU (habar nu am nici cum îi cheamă), dar nu pot presupune că aceştia s-au lăsat copleşiţi de o ură fără margini, acţionând ca nişte berbeci ieşiţi prima oară între mioare. Este lesne de intuit presiunea publică, care apăsa pe umerii lor, dar iarăşi, nu cred că este un motiv pentru acea năvală dezorganizată de cereri adresate parlamentului. Decredibilizarea justiţiei este un punct permanent pe agenda multor concetăţeni, tot aşa cum şi manifestarea sub diverse forme a intereselor ruseşti nu se face doar o dată pe lună, dar ele par mai curând a se lipi de cazul EU. În realitate, probabil că în ceea ce se întâmplă se combină câte ceva din fiecare.
În cele ce urmează vă propun discutarea unei ipoteze, care, chiar dacă pare mai fantezistă, poate oferi cele mai multe răspunsuri acceptabile. Este vorba, de o amplă şi sofisticată punere în scenă, structurată pe mai multe nivele în jurul cazului EU şi care ar avea ca obiective:
1. Lovirea într-un grup cu multiple ramificaţii în politică şi în instituţiile statului – inclusiv în cele juridice şi servicii – de exemplu, unul care îi are la vârf pe Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă.
2. Reconfigurarea unor sfere de putere interne.
3. Refacerea imaginii Elenei Udrea.
4. Câştigarea alegerilor prezidenţiale din 2019 de către EU.
Ordinea este oarecum aleatorie, cele patru obiective putând fi aşezate şi altfel, de exemplu după ordinea punerii în practică.

Elementul central: sacrificiul

Imaginea EU în populaţie este (era până deunăzi) atât de negativă (nu mai insist din ce cauze) încât compensarea acestui deficit este aproape imposibil de realizat prin mijloace normale. Singura variantă pentru decompensarea conştientului şi subconştientului colectiv, adică a fiarei însetate de sânge din fiecare, este cea (mitologică) a unui sacrificiu personal vindecător, desfăşurat în public, cu toate elementele necesare acestuia. Pentru a acoperi ura acestor semeni ai ei şi a o transforma în indiferenţă sau chiar simpatie, EU nu are altă variantă decât să se ofere public acuzatorilor şi contestatarilor săi. Mai concret Elena Udrea trebuia să fie acuzată, urmărită, prinsă, arestată, plimbată prin popor (cu ajutorul televiziunilor), tot aşa cum vinovaţii de pe vremuri erau plimbaţi în căruţe, pentru ca pe un traseu al umilinţei supreme şi al defulărilor personale tămăduitoare, să fie înjurată, scuipată, să se arunce în ea cu legume sau scârnăvii, să provoace urletele de bucurie ale spectatorilor înverşunaţi, delirul răzbunării şi toate celelalte care să pună cu botul pe labe fiara interioară.
Dacă cineva (cu ştiinţa sau fără ştiinţa ei) şi-a propus să o salveze pe EU, să o exorcizeze de toate relele, care i se atribuiau, să-i ardă imaginea, care aţâţa ura din atâta popor, să o transforme printr-un sacrificiu ritualic, în care răul este ars pentru a lăsa în urma lui numai binele, şi dacă pentru acest lucru avea nevoie şi de buzduganul cu şase cereri al DNA, de sprintul parlamentar duminical şi de marea înghesuială de evenimente de luni, sunt destule şanse ca, funcţie de ceea ce se întâmplă în sala de judecată, de dovezile procurorilor şi de dovezile Elenei Udrea, această acţiune de salvare să reuşească. Evident că nu total şi nu dintr-o dată; la început, o atenuare sau ştergere a urii, înlocuirea acesteia cu un sentiment de jenă, apoi de compătimire şi, printr-un proces de autoînvinovăţire pentru ura anterioară (să fim clari, procese din subconştientul nostru, nu revelaţii logice), chiar de simpatie.
Dar, după cum arătam mai sus, deşi elementul de fundaţie al unei astfel de strategii, refacerea imaginii EU nu este şi singurul obiectiv.
Câteva elemente/argumente de parcurs
Între timp, desfăşurarea evenimentelor a început să provoace diverse întrebări şi discuţii. Una pe care o regăsim la foarte multă lume – jurnalişti, analişti sau consumatori de informaţie – este cea a unei evidente campanii împotriva lui Traian Băsescu prin „luarea oamenilor lui Traian Băsescu” dintr-o perioadă sau alta, astfel încât, pe de o parte să se demonstreze cu acesta a fost patronul tâlharilor naţionali, şi, pe de altă parte, prin aceştia să se ajungă chiar la incriminarea lui. Cel puţin pe Microsoft, cei mai atinsi sunt, deocamdată cei din fostul PDL, în timp ce iniţiatorii şi aranjorii de la PSD sunt bine mersi. Culmea, Elena Udrea este arestată într-o cauză disjunsă din dosarul Microsoft, privind o mită de 500.000 euro de la Dinu Pescariu (dar, se întreabă lumea, parcă era vorba de o afacere de aproape 1 miliard fonduri de la stat, cu şpăgi de milioane sau zeci de milioane, unde sunt şpăgarii? Dau cumva lecţii de politică şi morală pe televizor?).
Mai mult, conform aşteptărilor celor ce fac această lucrare, Victor Ponta, se simte nevoit să se bage în seamă şi să-şi exprime public satisfacţia faţă de ceea ce se întâmplă prin nişte declaraţii tâmpe despre Traian Băsescu şi Elena Udrea (Nicolae şi Elena Ceauşescu doi) sperând ca astfel să-i facă şi mai oribili în ochii oamenilor dar reuşind decât să-şi mai dea o dată cu stângul în dreptul.
Lucrurile se complică, disputele se încing, apar informaţii care încep să se adune încet încet de un tablou. Ministrul justiţiei Cazanciuc este din judeţul cu cel mai mare potenţial penal probat şi în curs de anchetare, judeţul Prahova, în care SRI-ul ţinea de şase mafiei, sau era, prin şefii săi, parte a conducerii mafiei locale.
Din acelaşi judeţ este şi dl Sebastian Ghiţă, genialul om de afaceri, care nu-şi luase bacalaureatul dar era deja un maestru al biznisului autohton.
Tot judeţul Prahova are „onoarea” de a găzdui la Cornu, în jurul lui Adrian Năstase şi cea mai mare aglomerare de politicieni PSD (şi aliaţi psd), prieteni, clienţi sau oameni de afaceri de la curtea PSD-ului, care, după cum merg lucrurile, este pe cale să devină cea mai mare aglomerare de penali de vază din România.
Culmea, se descoperă că ministrul (numit politic) Cazanciuc are un consilier ofiţer activ al SRI, tot din Prahova, de la curtea vestitului general mafiot, judecat şi condamnat, Păltânea. Nu se ştie dacă consilierea agentului secret este pe latură politic. Dar pentru ce altceva atât timp cât pentru colaborarea Parchet-SRI există protocoale, proceduri şi persoane de legătură.
Pionul sau ţinta falsă Coldea
Generalul Coldea a fost lansat în dezbatere de către Elena Udrea ca complotistul şef împotriva ei. Tot de la ea aflăm însă (prin gura lui Ion Cristoiu) că Ponta îi promisese că-l va face praf imediat de ajunge la Cotroceni. Cum Ponta nu a câştigat, acuzaţiile EU par total aiurite: ce interes mai avea generalul să se dea bine pe lângă Ponta et. Comp, dacă acesta oricum nu mai avea un viitor? Asta prin prisma părerii deja generale că ceea ce se întâmplă este o lucrătură cel puţin ciudată cu vector de acţiune pornind de la primul ministru.
Dar dacă Florian Coldea este o ţintă falsă? Dacă el este ales şi băgat în joc (chiar conştient) tocmai pentru a amorţi şi aburi vigilenţa celor vizaţi cu adevărat? În definitiv, despre el nu există decât o declaraţie a EU cum că ar fi aflat că generalul i-a cerut 500.000 euro fostului ei soţ pentru S Ghiţă. Declaraţie imposibil de probat şi, mai ales, uşor de retras într-un moment în care s-ar da cărţile pe faţă.
Asemeni lui Coldea şi alte personaje implicate de către EU, sau care o implică pe aceasta, pot fi ţinte false sau pioni falşi.
Întrebări, ipoteze, cetitudini
Vinovată sau nu (greu de crezut că iese fum fără ceva foc), Elena Udrea se aştepta, mai devreme sau mai târziu, la o acţiune împotriva ei; dosarele erau pornite şi ele trebuia să fie încheiat într-un fel sau altul. Chiar dacă ar fi nevinovată – sau ar fi vinovată numai de ascunderea de informaţii despre lucrurile nelegale care se făceau într-un loc sau altul – închiderea dosarelor din lipsă de probe, când toată lumea a judecat-o şi condamnat-o deja, nu ar fi produs decât neîncredere şi chiar mai multe ură. Dar dacă, într-un fel sau altul, după tot acest parcurs de umilire şi pedepsire publică, procesul s-ar termina cu o achitare sau cu o pedeapsă minimă, eventual cu suspendare, şi s-ar dezvălui pe parcurs lucruri mult mai canceroase despre alţii, nu s-ar putea rezolva situaţia EU în imaginarul şi sufletul colectiv şi personal? Dacă, folosind această vizibilitate extraordinară a personajului şi cazului său, pot fi rezolvate de o manieră chirurgicală de amploare, alte tumori? Dacă se ajunge într-un fel firesc într-o situaţie din care, cei vizaţi în operaţiunea de medicină politică, nu se mai pot fofila?
Ca urmare a dezbaterii non-stop a cazului, pe piaţă au apărut, dincolo de mulţimea de întrebări fără răspuns sau cu prea multe răspunsuri, o serie de informaţii, care, dacă apăreau altfel, păreau a fi o vizibilă lucrătură a unei părţi interesate; şi nu este decât începutul, vârful aisbergului.
Posibil ca, din motive de acces direct al publicului la unele dezvăluiri importante pe care urmează să le facă şi din motive de siguranţă a dovezilor (care se pot şi pierde), Elena Udrea a vrut să ajungă cât mai repede în faţa instanţei (dar, din teama de a nu i se întâmpla ceva sau poate de a nu se produce o deincronizare, a încercat să evite arestarea).
Mai mult, din ceea ce ştim până acum, dosarele nu prea conţin probe, iar completul de miercuri a desfiinţat două dintre cele trei acuzaţii care i se aduc, reţinând doar acuzaţia de mită de la Dinu Pescariu). probe indirecte, martori care sub ameninţarea unor ani lungi de puşcărie fac dezvăluiri incendiare (deocamdată însă fără probe), dar care tot la fel, într-un alt context, îşi pot schimba declaraţiile acuzînd presiunile din timpul anchetei (am mai avut astfel de cazuri), sau mărturiile lor pot să fie contestate pe motivaţia interesului acestora pentru scăderea sau anularea pedepsei şi lipsa probelor.
Înapoi la titlu
După ce monstruoasa grupare politico-interlopă este anihilată, după ce aflăm prin ce pericole am trecut în mod real şi ce ne-ar mai fi putut aştepta în viitor, după ce vom ştii că salvarea noastră i se datorează şi Elenei Udrea, s-ar putea ca umoarea populară să se schimbe, mulţimea să decidă că a greşit, că a fost josnică şi nedreaptă şi, chiar dacă se dovedeşte ceva furăciune, dar nu ia prea mulţi ani, sau ia cu suspendare şi nu i se interzic oarece drepturi politice, să o trimită peste cinci ani pe Elena Udrea la Cotroceni.