CCR a publicat motivarea deciziei în cazul Şova. În loc de o hotărâre, Tăriceanu a adoptat o „comunicare“

Curtea Constituţională a publicat astăzi motivarea deciziei în cazul Dan Şova. Magistraţii CCR susţin că votul privind ridicarea imunităţii senatorului PSD trebuia concretizat printr-o hotărâre, şi nu printr-o „comunicare“, aşa cum a procedat conducerea Senatului, o găselniţă care nu produce niciun efect juridic.„Curtea reţine că Senatul a răspuns cererii de încuviinţare a arestării senatorului Dan-Coman Şova printr-un act, denumit «comunicare», care nu a fost publicat în Monitorul Oficial.  Astfel, prin votul senatorilor prezenţi, cererea de încuviinţare a arestării senatorului Dan-Coman Şova a întrunit 79 de voturi „pentru”, 69 „împotrivă” şi 5 voturi au fost anulate, situaţie juridică ce a fost consemnată în procesul-verbal al şedinţei. Procedura, însă, nu a fost finalizată prin formalizarea rezultatului votului în actul juridic care să îl consfinţească – hotărârea Senatului, redactarea acesteia constituind o operaţiune tehnico-juridică obligatorie, întrucât documentul astfel întocmit este cel în baza căruia votul care a avut loc în plenul Camerei produce efecte juridice“, se arată în motivarea CCR. Practic, Călin popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a trimis către ministrul Justiţiei o simplă foaie, pe care a botezat-o „comunicare“, prin care a transmis faptul că Senatul nu i-a ridicat imunitatea lui Dan Şova. De fapt, „comunicarea“ a fost artificiul găsit de juriştii PSD, prin care au evitat să adopte o hotărâre care să  stipuleze faptul că Senatul respinge cererea Justiţiei de ridicare a imunităţii pe numele lui Dan Şova, un act care să poată fi contestat la CCR. Conducerea Senatului a motivat refuzul de a adopta o hotărâre prin faptul că solcitarea de ridicare a imunităţii lui Dan Şova a primit raport pozitiv din partea Comisiei Juridice a Senatului. Iar, în plen, raportul pozitiv nu a fost aprobat, pentru că nu a existat o majoritate absolută. Deci nu s-a putut adopta o hotărâre de respingere pe baza unui raport pozitiv. Altfel spus, liderii PSD din Senat au susţinut că o hotărâre de respingere a solicitării Justiţiei putea fi aprobată numai pe baza unui raport negativ. Experienţa recentă de arată că senatorii au reuşit să se contrazică singuri. În aceeaşi zi cu votul pentru Dan Şova, Senatul a votat şi ridicarea imunităţii lui Darius Vâlcov. Fostul ministru al Finanţelor a primit raport negativ de la Comisie, însă, când a ajuns în plen, a cerut să-i fie ridicată imunitatea. Iar colegii nu s-au împotrivit. Astfel, după vot, Senatul a adoptat o hotărâre prin care a consfinţit faptul că Darius Vâlcov a rămas fără imunitate, în pofida raportului negativ primit de la Comisie.  Magistraţii CCR au desfiinţat falsele argumente ale PSD şi au spus clar: indiferent dacă votul este pozitiv sau negativ, el „trebuie să îmbrace forma unei hotărâri“. "Potrivit principiului ubi lex non distiguit, nec nos distinguere debemus - unde legea nu distinge, nici interpretul său nu o poate face, actul adoptat de Camera Parlamentului, indiferent dacă acesta consemnează admiterea sau respingerea cererii de încuviinţare a reţinerii, arestării sau percheziţionării deputatului ori a senatorului, trebuie să îmbrace forma unei hotărâri care se comunică autorităţii publice care a adresat solicitarea şi se publică în Monitorul Oficial al României", se precizează în motivarea deciziei din 8 aprilie a CCR. Ba chiar mai mult, magistraţii CCR citează chiar din Legea privind Statutul senatorilor şi deputaţilor atunci când susţin că votul în cazul senatorului PSD trebuia convertit într-o hotărâre. O lege de organizare internă a Parlamentului, pe care, se presupune, ar trebui să o cunoscă toţi aleşii.  „Cererea ministrului justiţiei, însoţită de raportul Comisiei juridice, se supune spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei din care face parte deputatul sau senatorul, în termen de 5 zile de la depunerea raportului. Potrivit alin.(4) al art.24 din lege, «Camera hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi. Hotărârea Camerei se comunică de îndată ministrului justiţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 3 zile. Data comunicării către ministrul justiţiei este data intrării în vigoare a hotărârii»,” argumentează judecătorii. În concluzie, „Curtea constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Senatul României, declanşat de refuzul acestuia din urmă de a redacta şi publica hotărârea care atestă rezultatul votului dat în Plenul Senatului. Senatul are obligaţia de a redacta hotărârea adoptată în şedinţa Plenului din 25 martie 2014 prin care atestă rezultatul votului dat cu privire la cererea de încuviinţare a arestării senatorului Dan-Coman Şova, de a comunica hotărârea autorităţilor publice competente şi de a o publica în Monitorul Oficial al României“. De asemenea, magistraţii susţin că hotărârile Parlamentului se adoptă cu majoritate simplă, nu cu una absolută, aşa cum a invocat Senatul prin Călin Popescu Tăriceanu.  „Potrivit dispoziţiilor constituţionale, în condiţiile respectării cvorumului legal de şedinţă, regula care guvernează adoptarea hotărârilor Parlamentului este întrunirea cvorumului decizional al majorităţii simple de voturi, respectiv jumătate plus unu din numărul senatorilor şi/sau deputaţilor prezenţi la şedinţă, excepţiile de la această regulă fiind expres prevăzute de Legea fundamentală“, se arată în motivarea magistraţilor CCR“, mai susţin judecătorii.  Curtea arată foarte clar că Legea Fundamentală acoperă explicit situaţiile în care este nevoie de majoritate absolută. „Legea fundamentală stabileşte, în cuprinsul Art.76 alin.(1) şi (2),  realizând o distincţie între hotărârile parlamentare care se adoptă cu majoritatea absolută de voturi, recte cele referitoare la adoptarea sau modificarea regulamentelor parlamentare, şi hotărârile care se adoptă cu majoritate simplă de voturi“, arată magistraţii, oferind apoi şi mai multe detalii. „Astfel, pe lângă situaţia reglementată de art.76 alin.(1) referitoare la hotărârile prin care se adoptă sau se modifică regulamentele parlamentare, Constituţia mai prevede patru situaţii în care Parlamentul, în camere reunite, adoptă hotărâri cu votul majorităţi absolute a membrilor săi, respectiv jumătate plus unu din numărul senatorilor şi deputaţilor, şi anume în cazurile care privesc:
 1. suspendarea Preşedintelui României - art.95 alin.(1), acordarea încrederii Guvernului – art.103 alin.(3),

2. adoptarea unei moţiuni de cenzură prin care se retrage încrederea Guvernului – art.113 alin.(1)

3. adoptarea unei moţiuni de cenzură în procedura angajării răspunderii Guvernului – art.114 alin.(2).

4. De asemenea, Constituţia cere întrunirea unei majorităţi calificate de vot, respectiv două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, în cazul hotărârii adoptate în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului prin care Preşedintele României este pus sub acuzare pentru înaltă trădare.