Turcescu, pion în războiul dintre Palate și Servicii

După „țepele din Piața Victoriei“ din 2004 și „mogulii“ în 2009, avem, în 2014, campania „ofițerul acoperit-serviciile secrete“. Așa vor rămâne în anale alegerile de anul acesta. Tema este vitală, atinge o problemă extrem de sensibilă și derularea halucinantă a evenimentelor bulversează scena politică, presa, serviciile și încrederea în ele. Tăvălugul a fost declanșat de Traian Băsescu prin amenințarea că îl va deconspira pe candidatul acoperit, despre care sugerează că ar fi însuși premierul Ponta. Episodul autodemascării lui Robert Turcescu este parte din această piesă în desfășurare. Cortina nu s-a lăsat și ceea ce deocamdată putem vedea este că una dintre regulile unei democrații minimale - neamestecul serviciilor de informații în politică și presă - pare că a fost aruncată în aer.
Candidatul - ofițer nedescoperit
Halucinanta mărturisire a lui Robert Turcescu nu poate fi scoasă din contextul momentului. Președintele Traian Băsescu a revenit în forță acum o săptămână pe tema candidatului la prezidențiale care ar fi ofițer acoperit, spunând că nu are vreun document de la serviciile secrete, îi interzicea legea, și a dat indicii care duc spre Ponta. Promite deconspirarea. Șeful SIE, Teodor Meleșcanu, declară că avut o „discuție“ cu Băsescu despre lista ofițerilor acoperiți, nu i-a dat-o pentru că e secret de stat și „știută doar de trei oameni“. Își dă demisia din funcția de șef al SIE și candidează la prezidențiale. Semnăturile i-ar fi fost strânse de asociația de pensionari a faimosului colonel Dogaru, cel care dorea desființarea DNA, CCR și ANI, filorus convins, antibăsist și antenist agresiv. Acum câteva zile, are loc incidentul dintre Ilie Sârbu și Robert Turcescu, în care acesta îl acuză că ar fi ofițer acoperit. Informația despre colaborarea lui tata socru cu Securitatea, dar și actualele servicii circulă de mult timp în spațiul public. Teoretic, săptămâna aceasta președintele ar trebui să vină cu marea dezvăluire. Lucrurile s-au precipitat. Cum poate fi integrată în acest puzzel „mântuirea“ lui Turcescu? Care sunt consecințele? Sunt mai multe variante.
O cacealma la comandă politică
Teoria „făcăturii“ este destul de răspândită și la ea concură o serie de inadvertențe în documentele postate de Turcescu, tonul misticoid al confesiunii, care unora le-a dat senzația de „rol“, altora de pierdere a rațiunii și abilitatea ocolirii datelor concrete, absolut necesare într-o „eliberare“ reală. Sunt câteva mari necunoscute în documente - CNP-ul care nu ar corespunde cu cel real, „acoperiții“ nu au livret militar, fotografia care seamănă izbitor cu cea de pe blog, statele de plată cu emițător neidentificat etc. Adică un montaj cap-coadă. Care ar putea fi însă scopul? O demonstrație care pregătește terenul pentru viitoarea deconspirare a peștelui cel mare, candidatul, o provocare adresată acestuia, în ideea că opinia publică, emoționată de chinul și curajul lui Turcescu l-ar trage în țeapă pe acoperitul prezidențiabil? Altfel spus, un joc politic în favoarea lui Băsescu, o capcană pentru Ponta? După care, același Robert Turcescu va veni pe un cal alb să ne spună că totul a fost un bluf, un act de patriotism, un demers jurnalistic pentru care merită să-i ridicăm o statuie. Noaptea minții! Electoral, va fi zero barat, ba chiar s-ar putea întoarce împotriva demersului președintelui de deconspirare a candidatului, îl va arunca în derizoriu. E ca în povestea cu Petrică și lupul.
Deși nu cred această variantă, dacă totuși e vorba de așa ceva, Turcescu nu are cum să iasă cu fața curată din afacere, cu astfel de lucruri nu te joci, va fi iremediabil decredibizat. Ca ziarist, nu-ți bati joc de public și de presă, indiferent de mizele electorale. Locul pentru astfel de manipulări nu e presa, mai ales cind ai statura lui Turcescu.
Șantaj, dar să știm și noi
Santajul pare cea mai plauzibilă varianta și mai multe elemente o susțin. Nu stim insa despre ce santaj ar putea fi vorba. Robert s-a descris în culori sumbre, s-a autointitulat „nimic, fariseu“, a pus tușe groase pe conflictul interior, a perorat dostoievskian despre mântuire. Patetic, dar și speriat. I se simțea tensiunea. Nu era el, cuvintele păreau împrumutate dintr-o altă retorică. Vorbea obsesiv despre „judecata dreaptă“, nespunând însă dacă a încălcat vreo lege, de unde a primit „în mână“ documentele, când, de ce. Apelul la “judecător” poate fi provocat de dorința de a trage după el persoana care l-a șantajat, probabil din servicii sau politică, fiind totodată singura apărare în fața acuzei de „divulgare a secretelor de stat“, de care era perfect conștient că se pedepsește cu ani grei de pușcărie. Dar chiar și în această ipoteza, pare că Turcescu juca un rol, că a fost sacrificat/ s-a sacrificat tot pe altarul deconspirării candidatului-ofițer acoperit. Se vehiculeaza ca statele de plata postate sunt de fapt ale respectivului. Sau ca il va indica pe candidatul la prezidentiale drept fost “coleg” de servicii. Ar prelua astfel din sarcina complicata a lui Basescu. Nu știm. Oricum, nu e treaba unui ziarist sa se amestece in asa ceva. A unui ofiter acoperit s-ar putea, daca e in misiune sau santajat. Ar fi însă extrem de grav dacă un serviciu ajunge să-și șantajeze propriii ofițeri acoperiți, în contextul campaniei electorale. Prinde consistență ipoteza războiului între servicii, declanșat de schimbarea de gardă de la Cotroceni.
Decredibilizarea si rolul serviciilor
Este prima campanie în care serviciile joacă un rol care nu mai poate fi ascuns. Implicarea directă a președintelui Băsescu a scos la iveală acest lucru. Consecințele sunt grave și imprevizibile. În primul rând, deconspirarea forțată a lui Turcescu arată că lucrurile au ajuns într-un punct critic: nu doar că serviciile au jurnaliști sub acoperire, așa cum susținea mitologia dublată uneori de dovezi care circulau pe surse, dar și-au infiltrat oamenii în politică, până la cel mai înalt nivel în stat, așa cum afirma Băsescu. Însăși candidatura lui Meleșcanu, care a stat în funcția de director SIE până în ultimul moment, este de natură să pună sub semnul întrebării „echidistanța“ de până acum a serviciului. Faptul că unul ca Dogaru a contribuit la strângerea semnăturilor pentru șeful SIE este halucinant și nu știu cum vor primi partenerii occidentali informația. Demisia lui Meleșcanu de la SIE va declanșa o altă luptă, care în contextul general fragilizează și mai mult imaginea serviciilor.
Nu știm dacă si de ce Băsescu a avut interesul să provoace tot acest tăvălug, care poate fi interpretat și ca o încercare de vulnerabilizare a serviciilor, dar și de devoalare a unor practici ascunse sub buna imagine din ultimii ani, în scopul unei (re)reformări. Serviciile sunt doborâte de pe soclu și aruncate în mocirla politică. ( Citeste si Vor serviciile un preşedinte „acoperit?) Cine va câștiga din asta, ce facțiune din interiorul serviciilor, cine pe plan politic, greu de spus acum, dar fără discuție acestea sunt vulnerabilizate în primul rând în raport cu aliații. Toată tevatura de acum nu va rămâne fără urmări.

Jurnalismul sub acoperire

Dacă Robert Turcescu a fost ofițer sub acoperire, ca victimă sau nu a combinațiilor politice sau a conflictului dintre servicii, aproape nici nu mai are importanță. În presă nu au ce căuta ofițerii acoperiți, iar aici Turcescu ar fi vinovat fără drept de apel. Este însăși negarea noțiunii de presă, a sensului ei. Mai înseamnă înșelarea și manipularea deliberată a încrederii publicului. Nici nu are rost să teoretizez pe temă. Cazul Turcescu (dacă e real, și nu o cacealma) este cu atât mai grav pentru că vine într-un moment în care, oricum, presa este decredibilizată, decimată de minciuni, linșaje, atacuri la instituții, mercenariate și protecție a infractorilor și intereselor patronilor. E praf. E împuiată de impostori și, probabil, de mulți ofițeri acoperiți, care așa vor rămâne. Ar fi bine să se declanșeze un bulgare de zăpadă, să existe instituțiile care să provoace așa ceva. Dar nu există, să nu ne iluzionăm. Serviciile sunt vinovate, în aceeași măsură în care sunt vinovați jurnaliștii cu două butoane.
Cazul Turcescu a reușit să decredibilizeze exact acea parte din presa care rămăsese cât de cât onestă. Sau așa părea. Probabil că asta s-a urmărit și declarația lui Ponta – „cine seamănă vânt culege furtună și e valabil și pentru alți oameni apropiați de Băsescu“ – în sensul acesta merge. Al maculării presei independente. Nu știu dacă e parte din procesul de „debăsificare“ anunțat. Probabil. Situația îmi aduce aminte de tehnica prin care Voiculescu se apăra de securism: „toți românii au fost turnători“. Nu, nu toți românii au fost turnători și nici toți ziariștii nu sunt ofițeri sub acoperire. Iar cei care sunt se află majoritar în altă parte. Pe ei însă nu-i va deconspira nimeni și nici nu se vor „mântui“de unii singuri, cum a făcut Turcescu, indiferent de motive.