Pesedistul simplu – fratele meu, dușmanul meu

Pesedistul simplu – fratele meu, dușmanul meu
http://www.criterii.ro/index.php/en/national/11237-pesedistul-simplu-fratele-meu-dusmanul-meu
&
https://sites.google.com/site/halucinationnoapteamintii/pesedistul-simplu-fratele-meu-dusmanul-meu
Gândirea mea în materie de politică s-a blocat pe tema pesedistului simplu.

Cine este pesedistul simplu și ce numitor comun există între el și Hrebenciuc, Ilie Sârbu, Dan Șova sau Vanghelie ?

Nu putem spune că nu există nicio legătură din moment ce fac parte din același partid. Logic ar fi să presupunem că în pesedistul simplu există măcar o urmă din hoția, șmecheria, aroganța și lipsa de patriotism a celor enumerați.

Pe cale de consecință, pesedistul simplu ar trebui disprețuit direct proporțional cu numitorul comun existent între el și marii hoți din partid.

Am întâlnit pesediști simpli care păreau total inocenți, nu furaseră nimic niciodată și nici nu lăsau impresia că ar putea să o facă vreodată.

Ei sunt profesori, muncitori, țărani, funcționari publici, mici activiști.

Totuși, nu mă pot împiedica să nu-i psihanalizez și să nu găsesc în inconștientul lor măcar rudimentele unui complex de inferioritate față de Hrebenciuc et comp. Probabil că toți aceștia au fantasma de a fi, măcar în vis, un Hrebenciuc, Ilie Sârbu, Șova sau Vanghelie.

Nu este PSD singurul partid în care s-au descoperit hoți, dar trebuie să recunoaștem că hoții au aici cea mai mare densitate, atât de mare încât ar trebui să trezească în conștiința pesedistului simplu dorința de a fugi cât vede cu ochii.

Cum se face că această dorință nu se manifestă, ba dimpotrivă, pesedistul simplu este mai mare fan PSD decât Hrebenciuc și ceilalți ?

Nu știu, îmi este aproape imposibil să găsesc un răspuns acestei întrebări.

Nu toți au rude în sistem, nu toți au nevoie de protecție, nu tuturor le este frică.

Și atunci ?

De ce continuă să stea alături de Hrebenciuci, ba chiar să activeze pentru Hrebenciuci ?

Poate din inerție, poate din dorința de a nu fi considerați niște trădători, din cauza vreunei tradiții, ori cu convingerea că social-democrația este mai potrivită decât orice altă ideologie.

Oricât aș întoarce ideea pe toate părțile și conștientizând că e riscant să culpabilizezi grupuri, nu pot scăpa de obsesia că pesedistul simplu e un pic laș, un pic oportunist, un pic vinovat.

Da, vinovat !

Fără susținerea lui, a pesedistului simplu, țara asta nu ar fi fost furată în halul în care a fost furată.

Pesedistul simplu, acel membru de partid din cine știe ce cătun, cel care nu a beneficiat de nimic sau de aproape nimic de când are carnetul, român simplu și pesedist la fel, acesta e fratele meu dar și dușmanul meu.

Cine sunt eu să judec pe alții ?

Sunt cetățeanul unei țări cândva bogate, acum ajunsă la sapă de lemn.

Sunt cetățeanul disperat.

Sunt cel care, în cele din urmă, le spune tuturor acestor oameni, tuturor pesediștilor simpli:

Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac !