Iohannis şi harta României

Mulţi prieteni, ştiind că sunt pe trei sferturi transilvăneancă şi că sunt departe de a fi un fan Ponta/PSD, mă întreabă speriaţi: ai văzut Harta? Am văzut-o şi, ca să fiu sinceră, nu m-a surprins. Nu pentru că sunt printre cei care cred că miticii sunt corupţi, inculţi, corciţi, parve
-niţi, ci pentru că am văzut ce campanie a făcut candidatul ACL.M-am revăzut înainte de 1989, în autobuzul 133, în apropiere de Piaţa Romană. Prin acea zonă era liceul german şi, cu câteva staţii înainte de Romană, numărul elevilor devenea destul de mare ca să poată vorbi în germană între ei. Nu vorbeau chiarHochdeutsch, mai făceau şi greşeli, însă nu se puteau abţine să se dea mari sau să facă glumiţe pe sema celor din jurul lor. Când erau în grup, nu erau foarte deschişi, deşi e drept că nu se certau. La fel erau şi pe la ceaiuri. Când se aflau oarecum în minoritate, erau ceva mai politicoşi decât românii, fără însă să facă bancuri. Când erau destul de mulţi, vorbeau numai între ei. Cine îi înţelegea, foarte bine. Cine nu, treaba lui, altădată să facă bine să înveţe germana.


Am avut acum ocazia să văd cum se transpune această atitudine, la o scară mult mai mare, într-o campanie electorală cu miză enormă. În rândul  miticilor necibernetizaţi, eşecul ei era cât se poate de previzibil. Cei legaţi la internet sunt de acord în general că Iohannis nu e mult diferit de Ponta, însă îl aleg pentru că pare a fi răul cel mai mic. (Şi ştiinţa admite că, uneori, în cazuri rare şi fericite, prelungirea agoniei poate oferi o şansă de supravieţuire sau chiar de vindecare…) Ceilalţi însă nu prea au ce să înţeleagă de laIohannis, pentru că Iohannis nu li s-a adresat.

Bucureştenii nu au văzut decât nişte afişe cu slogane lapidare, aplicabile oricui, în orice situaţie, cam ca în horoscoapele din ziare: să faci lucrurile bine, să nu vorbeşti mult, să nu faci circotecă, ai grijă la drum de seară… În rest, Iohannis a preferat să rămână filosof.

Fanii lui nu îi sunt de mare ajutor. Nu au decât două-trei idei pe care le repetă la nesfârşit. Tot insistă pe experinţa Sibiului, care, evident, nu e relevantă decât pentru puţină lume. Mulţi nu au fost acolo, alţii nu cred că modelul poate fi aplicat la scară naţională, iar alţii ştiu că nici Sibiul nu e exceptat de la corupţie şi rable ruginite.

Ni se mai atrage atenţia că e neamţ şi că munceşte bine. ADN-ul, domnule! Nu te joci! Optimiştii se gândesc imediat la relaţii excelente cu Angela Merkel, la nemţii din RFG, la prosperitatea şi la eficienţa lor. Realiştii (ca să nu zic pesimiştii) îşi aduc însă aminte că şi firmele germane dau şpagă şi că vest-germanii se plâng şi azi de ineficienţa, lenea, aplecarea către chiul şi persistenţa reţelelor din fosta STASI pe care le constată încă printre fraţii lor din Estul ţării.

Cei mai deranjanţi sunt postacii care, după ce că nu ştiu să vorbească cu miticii, sunt destul de neinspiraţi încât să îşi arate deschis dispreţul faţă de ei. Şi încep de la Carol I, căruia îi găsesc similitudini cu Iohannis! Asemenea primarului Sibiului, şi Carol a găsit ţara ca vai de ea şi, cu magicul său ADN german, a nimicit, el singur, mentalitatea muscălească şi fanariotă care domnea pe malurile Dâmboviţei. Ghinionul lui Iohannis este că nu seamănă cu un Hohenzollern din 1866 (că de cei din ziua de azi, nici nu are rost să mai vorbim) şi nici nu are colaboratorii competenţi şi iubitori de ţară pe care i-a găsit Carol I la Bucureşti. La venirea lui în ţară, primul rege al României s-a consultat, fără interpret, în franceză sau în germană, cu toţi prefecţii. Se ştie şi că în anul în care a venit recolta a fost foarte bogată. Carol a făcut eforturi şi a reuşit să colaboreze cu mitici corciţi ca Rosetti, Catargiu, Brătianu şi Kogălniceanu. Iohannis i-a pus la dreapta şi la stânga sa pe controversaţii (ups! era să zic catastrofele) de Blaga şi Muraru, şi nu pare deranjat de convieţuirea cu iluştrii puşcăriabili ai PNL. Aici nu e de vină harta, ci opţiunile lui, care pe mulţi îi fac să se gândească la un posibil blat de proporţii.

Revenind la geografie, ce văd eu până acum este că, făcând o campanie la care să rezoneze în special transilvănenii, Iohannis a reuşit să obţină o hartă care se integrează destul de bine în analiza prezentată de Center for Eurasian Strategic Intelligence , care afirmă că Putin are interesul de a tulbura apele în Europa începând cu zonele cu populaţie de limbă maghiară din România şi Ucraina. Să nu uităm că acum câteva zile liderul de la Kremlin declara că nu vede nimic rău în Pactul Ribbentrop-Molotov şi compara compromisurile făcute de Chamberlain şi Daladier la München cu Pactul de neagresiune dintre Hitler şi Stalin. Acuzând (nu chiar fără temei)  Franţa şi Regatul Unit că au zădărnicit şansele de a-l controla pe Hitler fără mijloace militare, Putin, pacifist de această dată, se întreba „ce e rău că Uniunea Sovietică nu voia să lupte? Ce e rău în asta?”

Prin urmare, să ne uităm bine la harta noastră, ca să îi înţelegem semnificaţia reală, în contextul politic de astăzi, şi să nu repetăm clişee vechi şi prosteşti, care slujesc interesele marelui nostru vecin.

În faţa unui candidat îndreptat către Est, de o mârlănie funciară, care dezbină electoratul cu slogane patriotarde şi manipulatoare şi e gata să dărâme justiţia şi statul de drept pentru a-şi proteja tovarăşii de partid (postcomunist), mafioţi şi puşcăriabili, e necesar un candidat care să comunice cu toţi românii, nu numai cu electoratul transilvănean, şi care să nu se fălească de faptul că nu se ceartă cu nimeni şi nu are duşmani, pentru că nu asta este cea mai de seamă calitate în lupta cu caracatiţa securistă.

Am prefera ca acest candidat să trezească entuziasm, speranţă, să mobilizeze pe toţi românii care nu vor cu Estul şi cu tagma jefuitorilor, să le dea încredere că are rost să îl voteze, că el se va lupta cu răul din România şi cu orice ameninţare din afară, că merită sprijinul întregii societăţi, pentru că îi pasă de toţi membrii ei.

Deocamdată, Ponta pare să facă cel mai eficient PR pentru Iohannis. Premierul a făcut tot ce a depins de el ca să enerveze lumea cu mitocăniile şi cu matrapazlâcurile lui menite să-i împiedice pe românii din străinătate să voteze, cu sforăriile trase prin judeţe, prin instituţiile statului şi prin biserici, cu zvonistica şi cu găleţile de zoaie propagandistice revărsate asupra contracandidatului său – şi, în general, cu întreaga sa activitate – într-atât încât să mobilizeaze masiv electoratul potenţial al lui Iohannis.

Una dintre marile culmi ale neobrăzării lui Ponta a fost atinsă la dezbaterea din seara de 11 nov. Băsescu l-ar fi făcut praf. Dar Iohannis nu e Băsescu. Practic, singurul om politic de care Iohannis s-a delimitat ferm este Băsescu – în rest, el nu se ceartă cu nimeni. Speranţa ne rămâne tot în efectul mitocăniei lui Ponta, cel mai puternic factor care i-ar putea scoate din case pe alegătorii doritori să îi ardă la urne o binemeritată palmă morală, mai ales că Iohannis n-a prea făcut asta la dezbatere. Decenţa, buna-creştere, reţinerea, seriozitatea sunt calităţi de apreciat, dar ele nu se dovedesc suficiente în situaţii de totală anormalitate, într-o confruntare cu un individ care nu respectă nimic şi interpretează atitudinea civilizată a adversarului drept slăbiciune.

Se întâmplă acelaşi lucru ca în contactele dintre liderii occidentali contemporani şi lumea lui Putin. De aceea, exasperat, Vladimir Bukovsky s-a oferit să le dea acestor lideri lecţii de cum trebuie discutat cu ruşii (aici) Tare bine i-ar prinde lui Iohannis, dacă va fi ales preşedinte, să ia câteva meditaţii intensive cu Bukovsky!

Nu e de glumă. Competiţia e strânsă şi o victorie a lui Ponta ne poate duce într-un scenariu asemănător Ucrainei lui Ianukovici. Aceasta ar trebui să fie o motivaţie suficientă pentru ca cealaltă tabără să lupte, în timpul care a mai rămas, cu mai multă dăruire şi prezenţă de spirit. Nu e deloc imposibil.Klaus Iohannis este, într-adevăr, un român mai serios şi un creştin mai cuviincios decât Victor Ponta. Ar trebui să le spună asta românilor, tuturor românilor.